Arhive autor: admin

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 10-A DUPĂ CINCIZECIME (9 august 2015)

Sambata seara, 8 august 2015, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia.
Duminica, 9 august, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 
La Chinonic se va canta Paraclisul Maicii Domnului, iar dupa otpustul Dumnezeiestii Liturghii se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (7 august 2015)

noua

Ap. II Corinteni 1, 12-20

Fraţilor, lauda noastră aceasta este: mărturia conştiinţei noastre că am umblat în lume, şi mai ales la voi, în sfinţenie şi în curăţie dumnezeiască, nu în înţelepciune trupească, ci în harul lui Dumnezeu. Căci nu vă scriem vouă altele decât cele ce citiţi şi înţelegeţi. Şi am nădejde că până la sfârşit veţi înţelege, după cum ne-aţi şi înţeles în parte, că noi suntem lauda voastră, precum şi voi lauda noastră, în ziua Domnului nostru Iisus. Cu această încredinţare voiam să vin întâi la voi, ca să aveţi bucurie a doua oară, şi să trec pe la voi în Macedonia, şi din Macedonia iarăşi să vin la voi şi să fiu petrecut de voi în Iudeea. Deci, aceasta voind, m-am purtat, oare, cu uşurinţă? Sau cele ce hotărăsc, le hotărăsc trupeşte, ca la mine, da, da să fie, şi nu, nu? Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi, da şi nu. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel propovăduit vouă – prin noi, prin mine, prin Silvan şi prin Timotei – nu a fost da şi nu, ci da a fost în El. Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu, în El, sunt da; şi prin El, Amin, spre slava lui Dumnezeu, prin noi.

product_0_image_677

Ev. Matei 22, 23-33

În vremea aceea s-au apropiat de Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, Moise a zis: dacă va muri cineva neavând copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi fratelui său. Deci erau la noi şapte fraţi; şi cel dintâi s-a însurat şi a murit, şi, neavând urmaşi, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Tot aşa şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. Iar la urmă, după ei toţi, a murit şi femeia. Aşadar, la înviere, a căruia dintre cei şapte va fi femeia, căci toţi au avut-o de nevastă? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: vă rătăciţi neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu, pentru că la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, n-aţi citit, oare, ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? Dumnezeu nu este Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Iar mulţimile, care-L ascultau, erau uimite de învăţătura Lui.

7 august 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

ag-theofanis-eglistos-b

Vineri [II Cor. I, 12-20; Mt. 22,23-33]

Cu privire la viaţa viitoare, Domnul a spus că acolo nu se însoară, nici nu se mărită, adică acolo nu va fi loc pentru legăturile pământeşti; nu va fi loc, care va să zică, nici pentru rânduielile vieţii pământeşti. Nu vor fi nici ştiinţe, nici arte, nici cârmuiri şi nimic asemănător. Dar ce va fi? Va fi Dumnezeu totul în toate; şi întrucât Dumnezeu e duh, se uneşte cu duh şi lucrează duhovniceşte, întreaga viaţă va fi acolo o înşiruire necurmată de mişcări duhovniceşti. De aici reiese un lucru: întrucât ţelul nostru e viaţa viitoare, iar viaţa de aici e doar o pregătire pentru aceasta, a trăi tot timpul vieţii doar pentru ceea ce se potriveşte doar aici iar în viaţa viitoare nu are loc, înseamnă a merge împotriva rostului pe care îl avem si a ne pregăti pentru viitor o soartă amară, nespus de amară. Nu vreau să spun că trebuie de-acum să lăsăm baltă toate rosturile pământeşti, ci că, lucrând cât e nevoie pentru această viaţă, grija de căpetenie trebuie să ne fie pregătirea pentru cea viitoare, străduindu-ne, pe cât ne stă în putinţă, să prefacem şi cele mai mizere munci pământeşti în mijloace spre atingerea acestui ţel.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (6 august 2015)

pavlos-3

Ap. II Corinteni 1, 1-7

Pavel, Apostol al lui Hristos Iisus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi Timotei, fratele: Bisericii lui Dumnezeu celei din Corint, împreună cu toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos. Binecuvântat este Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem şi noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. Că, precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră. Deci, ori de suntem strâmtoraţi, este pentru a voastră mângâiere şi mântuire, ori de suntem mângâiaţi, este pentru a voastră mângâiere care vă dă putere să înduraţi cu răbdare aceleaşi suferinţe pe care le suferim şi noi. Şi nădejdea noastră este tare pentru voi, ştiind că precum sunteţi părtaşi suferinţelor aşa şi mângâierii.

 

Clipboard02

Ev. Matei 21, 43-46

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: adevărat vă spun vouă că se va lua de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste cine va cădea ea, îl va spulbera. Iar mai marii preoţilor şi fariseii, ascultând pildele Lui, au înţeles că despre ei vorbeşte şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor, pentru că îl socotea prooroc.

6 august 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

image053

Joi [II Cor. l, 1-7; Mt. 21, 43-46]

Arhiereii şi fariseii au priceput că Domnul grăia pilde pe seama lor, deschizân-du-le ochii ca să vadă adevărul; ce au făcut, dar? Chibzuiau cum să-L ucidă pe Domnul. Dacă prejudecata nu le-ar fi strâmbat cugetarea sănătoasă, ar fi trebuit, dacă nu să creadă, precum ar fi cerut-o limpezimea dovezilor, măcar să cerceteze cu luare aminte dacă nu cumva are dreptate Mântuitorul. Prejudecata i-a împins pe un drum greşit, şi mai apoi s-au arătat ucigaşi de Dumnezeu. Şi totdeauna lucrurile se repetă; şi acum se repetă. Nemţii – şi în urma lor, aceia dintre ai noştri care s-au nemţit la minte -, îndată ce dau în Evanghelie de o minune, ţipă: „Nu e adevărat, nu e adevărat; asta nu a fost şi nu poate fi, asta trebuie şters”. Asta nu e totuna cu a ucide pe Domnul? Cercetaţi toate cărţile acestor „deştepţi”: în nici una nu veţi afla arătate pricinile care îi fac să gândească astfel; nici unul din ei nu poate spune nimic împotriva dovezilor adevărului evanghelic şi nici unul din ei nu s-a ostenit să cerceteze mai cu luare aminte dovezile pe care oamenii cu gândire sănătoasă le folosesc pentru a da pe faţă minciuna lor: ei o ţin pea lor, că „asta nu poate fi” şi drept aceea nu cred în spusele Evangheliei. Nici n-ai ce săraci cu ei: sunt gata să se scoale împotriva lui Dumnezeu însuşi.

5 august 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

Miercuri [I Cor. 16,4-12; Mt. 21,28-32]

În pilda despre cei doi fii, cel de-al doilea a zis cu grăbire: „Merg”, şi nu s-a dus. Aici avem o închipuire a tuturor bunelor intenţii grăbite, pentru a căror împlinire nu ajung, mai apoi, statornicia, voinţa şi răbdarea. Inima uşuratică e gata îndată de orice întreprindere ce i se pare bună, însă voinţa nestatornică şi iubitoare de osteneală se dă înapoi de la fapte chiar dintru început. Această neputinţă se întâlneşte aproape la toţi. Cum să scăpăm, dar, de această slăbiciune ce ne arată în ochii noştri şi ai celorlalţi ca oameni în care nu poţi avea nădejde? Iată cum: nu începe nimic fără să te gândeşti şi să chibzuieşti dacă îţi ajung puterile pentru întreprinderea cu pricina. Aşa a poruncit Domnul prin pilda despre cel care porneşte război şi despre cel ce purcede să-şi înalţe casă. În ce stă, dar, această chibzuinţă? În a te înarma, precum insuflă în aceleaşi pilde Domnul, cu lepădare de sine şi cu răbdare. Vezi dacă ai aceste reazemuri ale tuturor celor ce se ostenesc de partea binelui, şi dacă le ai, poţi să treci la fapte; de nu, atunci întrarmează-te cu ele mai înainte. Dacă vei face aceasta, vei răbda şi vei birui orice ţi s-ar ivi în calea spre ţelul tău, şi lucrul început îl vei duce la bun sfârşit. Chibzuinţă nu înseamnă să te dai bătut de îndată ce apare vreo osteneală, ci să ai însufleţire spre toată osteneala. Astfel vei căpăta voinţă tare şi statornicie în lucrările tale; şi niciodată nu ţi se va întâmpla să spui: „mă duc”, şi să nu mergi.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (5 august 2015)

SAINT_PAUL

Ap. I Corinteni 16, 5-12

Fraţilor, voi veni la voi, când voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia trec. La voi mă voi opri, poate, sau voi şi ierna, ca să mă petreceţi în călătoria ce voi face. Căci nu vreau să vă văd acum numai în treacăt, ci nădăjduiesc să rămân la voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi rămâne însă în Efes, până la praznicul Cincizecimii. Căci mi s-a deschis uşă mare spre lucru mult, dar sunt mulţi potrivnici. Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără de teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului. Nimeni, deci, să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii. Cât despre fratele Apollo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii; totuşi nu i-a fost voia să vină acum. Ci va veni când va găsi prilej.

 Descoperire-misterioasa-intr-un-mormant--Cea-mai-veche-imagine-a-lui-Iisus-Hristos

Ev. Matei 21, 28-32

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii; şi mergând la cel dintâi, i-a zis: fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. El însă, răspunzând, i-a grăit: nu vreau, dar mai pe urmă, părându-i rău, s-a dus. Mergând la celălalt, i-a zis tot aşa; acela, răspunzând, a zis: eu, Doamne, voi merge, dar nu s-a dus. Care dintr-aceştia doi a făcut voia tatălui său? I-au răspuns: cel dintâi. Iisus le-a zis: adevărat vă spun vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el; dar vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (4 august 2015)

3505

Ap. I Corinteni 15, 29-38

Fraţilor, ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei? De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul? Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri! Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu, ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte, iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.

hamhhfafkgakfk

Ev. Matei 21, 23-27

În vremea aceea, după ce a intrat Iisus în templu, s-au apropiat de El, când învăţa, căpeteniile preoţilor şi bătrânii poporului şi I-au zis: cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, la care de-Mi veţi răspunde, şi Eu vă voi spune cu ce putere fac acestea: botezul lui Ioan de unde a fost: din cer, sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: dacă vom zice: din cer, ne va spune: pentru ce dar n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: de la oameni, ne temem de popor, pentru că toţi îl socotesc pe Ioan ca pe un prooroc. Atunci, răspunzând lui Iisus, au zis: nu ştim. Zis-a lor şi El: nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL SCHIMBĂRII LA FAȚĂ (6 august 2015)

 

Miercuri seara, 5 august 2015, începând cu orele 19.00, se va oficia Vecernia Mare cu Litie.
Joi, 6 august, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 
Dupa otpustul Dumnezeiestii Liturghii se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)