În numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin!

,, Doamne, bine este nouă să fim aici. De voieşti voi face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una.”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi,

Sărbătoare mare ne-a chemat astăzi la Sfânta Biserică precum oarecând au fost chemaţi ucenicii de către Mântuitorul în Muntele Taborului. Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos este icoană a slavei celei dumnezeieşti la care ne cheamă Mântuitorul Hristos ca să ne facă fericiţi în viaţa cea viitoare. Şi iată, pentru că ucenicii adeseori se poticneau în credinţă, se îndoiau de multe ori şi gândeau: ,, Oare ce sunt cuvintele acestea?” Ei n-aveau încă darul Duhului Sfânt să poată să priceapă toate învăţăturile Domnului. Mântuitorul le vorbea, se bucurau, dar apoi mai uitau şi nu înţelegeau tot. De aceea, iată, Mântuitorul, deşi le vorbise despre Patimile Sale, şi ucenicii L-au oprit de la Patimă, mai ales Petru, şi i-a certat spunândule: ,, Oare cereţi să mă despart de voi şi de oamenii pe care am venit să-i mântuiesc?” De aceea, după ce şi-a vestit Patimile şi ucenicii s-au întristat gândindu-se că rămân singuri, Mântuitorul le-a vorbit despre slava Tatălui, şi le-a spus: ,, Iată, Eu trebuie să plec de pe pământ, şi mă duc la Tatăl, şi pentru voi este de folos să merg la Tatăl, căci de nu mă voi duce la Tatăl, Duhul nu se va pogorâ pe pământ, şi eu mă duc la Tatăl să vă gătesc vouă loc. De aceea aici vă las pacea Mea ca să vă iubiţi unul pe altul, cum Eu v-am iubit pe voi.” Cu toate acestea, ucenicii erau nepricepuţi, şi atunci cu şase luni înainte de patima Sa Mântuitorul S-a suit în Muntele Taborului, a luat cu El pe ucenicii Săi, a mers până aproape de vârful muntelui cu toţi. După aceea a luat cu sine numai pe trei ucenici: pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, şi le-a spus: ,, Veniţi cu mine către vârful muntelui! Şi-au mers acolo către vărful muntelui, şi puţin mai jos de vârf le-a spus: ,, Voi şedeţi aici, căci Eu mă voi duce chiar pe vârf ca să mă rog în taină!” Şi a început să se roage Mântuitorul. Ucenicii priveau la El cum se ruga. Şi în timp ce se ruga, deodată, o lumină L-a acoperit atât de puternic încât Faţa Lui strălucea ca soarele; nici nu mai puteau să-L privească ucenicii. Veşmintele Lui erau albe ca lumina. Şi au auzit o adiere ce venea de sus şi nu ştiau ce se petrece. Deodată, s-au arătat împreună cu Mântuitorul Moise şi Ilie. Ei au văzut doi oameni care au coborât din cer, nu ştiau cine sunt, dar au stat de-a dreapta şi de-a stânga Mântuitorului, şi-au început să vorbească unul cu altul, şi a zis Moise către Ilie: ,, Iată, eu sunt Moise, tu eşti Ilie, iată ce vreau să-ţi spun ţie: că eu sunt cel ce am adus Legea şi am dat-o poporului, şi iată, eu sunt cel ce am vestit pe Acesta care acum străluceşte întru lumina neapropiată!” şi privea Moise spre Mântuitorul. ,, Nu L-am putut vedea în viaţa mea cum Îl văd acum pentru că eram cu trup; dar iată, acum mi s-a îngăduit să-L văd pe Dumnezeu întru slava Sa. Şi iată, poporul acesta a fost chemat să asculte de Cel ce a venit să fie lumină tuturor neamurilor.” Şi l-a întrebat Moise pe Ilie: ,, Spune şi tu ce ai de făcut?” şi Ilie a răspuns: ,, Iată, eu am trăit pe pământ şi Dumnezeu m-a ridicat la Cer, dar iată, acum am coborât să vestesc că voi veni iarăşi pe pământ la sfărşitul veacurilor; căci Cel ce acum străluceşte se va sui la Cer, dar va veni iarăşi pe pământ să judece vii şi morţii. Şi înainte de a veni El, eu mă voi pogorâ pe pământ ca să vestesc venirea Lui!” Şi vorbeau unul cu altul despre sfârşitul lumii; şi vorbeau unul către altul spunând: ,, Iată popoarele, vor pătimi! Şi unii vor merge după Iisus, dar alţii vor rămâne în întuneric. Şi va veni sfârşitul veacului acestuia, şi cei ce vor merge după Iisus Hristos aceia se vor îmbrăca în aceeaşi lumină, dar cei ce-I vor întoarce spatele vor rămâne în întuneric şi în chinuri.” Acestea vorbind, Petru şi cu ceilalţi doi ucenici, Iacob şi Ioan auzindu-i, nu se mai săturau de cuvintele lor şi de frumuseţea lui Iisus; simţeau o fericire, o pace şi o bucurie pe care nu le-au simţit niciodată. Şi atunci, voind să nu se mai sfârşească aceste momente minunate, Petru i-a zis lui Iisus: ,, Doamne, bine este să rămânem aici! Dacă voieşti voi face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise şi lui Ilie.” N-a zis: ,, Vom face şi pentru noi!” Nu se mai gândeau la nici un adăpost, ci se gândeau cum să rămână în această bucurie. Era un crâmpei din bucuria cea cerească pe care l-au trăit ucenicii cât au putut să-l trăiască, şi au văzut slava Domnului cât le-a fost lor cu putinţă ca unor oameni cu trup. Şi după ce a sfârşit Petru acele cuvinte, îndată a coborât din cer un nor de lumină şi a început să se apropie de Iisus. Şi când s-a apripiat norul de Iisus, un glas mare din cer, ca de tunet s-a auzit: ,, Acesta este fiul Meu Cel Iubit întru care am binevoit; pe acesta să-L ascultaţi!” Ucenicii s-au spăimântat văzând şi lumina norului, auzind şi glasul ca de tunet şi au căzut cu feţele la pământ. Atunci Iisus a trimis pe Moise şi pe Ilie înapoi de unde au venit, şi El s-a dezbrăcat de acea slavă şi a venit la ucenicii săi şi i-a atins zicându-le: ,, Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!” Sculându-se ca dintr-un somn au privit şi L-au văzut doar pe Iisus şi nu ştiau unde sunt Moise şi Ilie. Erau acum amuţiţi de minunea ce-i copleşise pe ei. Şi atunci Mântuitorul le-a spus: ,, Vedeţi, să nu spuneţi nimănui ce aţi văzut până când fiul omului se va scula din morţi!”

Iubiţi credincioşi, această minune s-a petreut pentru ucenicii Domnului ca ei să se întarească şi să cunoască că cele ce le vestise Iisus, Mântuitorul, nu erau doar cuvinte, ci erau realităţi, şi iată, le-a arătat pentru scurtă vreme bucuria şi slava cerului, şi Şi-a arătat Mântuitorul dumnezeirea Sa, căci au înţles ucenicii acum, nu numai cu mintea, ci şi cu inima şi cu toate simţirile lor, au înţeles că Cel ce stătea înaintea lor, Cel ce i-a învăţat pretutindeni era Însuşi Dumnezeu Fiul, Mântuitorul lumii. S-au întrebat mulţi cum se tălmăceşte această minune? De ce s-a produs atunci şi de ce se mai sărbătoreşte? S-a produs atunci pentru a arăta ucenicilor că El este Dumnezeu nu doar pentru o vreme, că El este Dumnezeu veşnic, că El a primit pe Ilie în cer şi că El îl ţine în viaţă, că el a primit sufletul lui Moise al cărui trup nu se ştie unde este îngropat până în ziua de astăzi ca nu cumva poporul să-l cinstească ca pe un zeu. A arătat de easemenea prin această minune că El este Dumnezeu care stăpâneşte şi peste timp şi dincolo de timp. Stăpâneşte şi pe cele dinainte, şi pe cele prezente, şi pe cele viitoare. Tocmai de aceea s-a arătat un om care a murit, un om care trăieşte şi s-a înalţat viu cu trupul la cer. De asemenea, Mântuitorul a vrut să ne arate că în ceruri nu este ca pe pământ, că în ceruri este pace, este bucurie, este lumină, că cel ce va primi slava cea cerească va fi fericit pentru totdeauna, pentru că le-a tălmăcit ucenicilor că această slavă o vor dobândi toţi oamenii dacă ei, după ce El va plini toate, va plini jertfa răscumpărării vor urma şi ei drumul jertfei Sale. De aceea iată, la Sfânta Liturghie, de fiecare dată suntem chemaţi să urmăm calea jertfei Mântuitorului. Atunci când sluitorul din Sfântul Altar întinde mâna spre Sfânta Pâine şi zice: ,, Fă pâinea aceasta însuşi cinstit trupul Hristosului Tău” şi întinde mâna spre potir şi zice: ,, Şi fă ceea ce este în paharul acesta cistit sângele Hristosului Tău” mâna preotului sau arhiereului este ţinută de mâna lui Hristos, şi el preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele Său. De aceea, iată, biserica aceasta, cu hramul ,, Schimbarea la Faţă a Domnului” a fost astăzi Muntele Taborului. Este aşezată aici pe un loc mai înalt, încât, cei ce au întemeiat biserica aceasta şi care se aflau adese ori în suferinţă, pentru că biserica aceasta era ridicată când încă mai era pe aici stăpânirea turcească, şi iată au ridicat-o gândindu-se la schimbare; să nu fie în jurul lor păgâni, ci să fie în jurul lor creştini. De aceea, biserica aceasta are o mare semnificaţie: este o biserică a luminii şi a biruinţei, cum au gândit-o grecii de atunci, şi lângă ei erau şi unii români, dar grecii au construit-o şi ei au avut iniţiativa. Şi au dat această ocrotire a acestui praznic minunat care trebuie să ne urmărească pe fiecare dintre noi. Mântuitorul nu s-a schimbat la Faţă doar să ne arate că este Dumnezeu şi să ne arate slava Sa, ci să ne arate că şi noi, ca să ajungem unde au ajuns Moise şi Ilie trebuie să ne schimbăm şi noi la faţă. Moise şi Ilie sunt în cer. Ca să ajungem şi noi în cer trebuie să arvunim lumina cea neînserată, să arvunim roadele vieţii celei veşnice. Dacă nu le pregătim aici, nu le vom găsi dincolo. Numai cine le pregăteşte aici poate gasi roade în viaţa viitoare. Şi roadele sunt lumină! Pentru că lumina este şi dragoste, este şi pace, este şi bucurie, este şi înţelepciune, este şi răbdare, este şi nădejde, şi credinţă, este tot ce însemnează binele, căci binele este lumină, că binele izvorăşte din Dumnezeu şi noi suntem făpturile lui Dumnezeu, şi aşa cum spune Sfântul Vasile cel Mare: ,, Prin jertfa Sa Dumnezeu ne-a ridicat de la oameni la rangul Său.” Adică din nişte slugi şi simple făpturi ne-a făcut fii ai Săi. Şi aşa cum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: ,, Dumnezeu ne-a făcut pe oamenii neputincioşi, păcătoşi, dar căiţi de păcate şi care ne jertfim viaţa spre îndreptare, ne-a făcut şi pe noi dumnezei după har ca să stăm la masă cu Dumnezeu ca nişte fii, şi nu ca nişte slugi.” La aceasta ne cheamă Dumnezeu, la lumina Sa cea neînserată, o lumină nematerială. Că soarele, dacă este umbrit de nori nu-l mai vedem. Dacă Pământul se învârteşte dincolo de raza soarelui, vine noaptea, vine întunericul. Dacă se pune o planetă la soare e eclipsă, şi nu-l mai vedem. Şi când avem soarele, unde se află o clădire, un copac, şi noi înşine avem umbră lângă noi. În ceruri, Soarele Hristos străluceşte permanent şi nu mai este nici umbră, nici noapte, nici întuneric şi nici durere, şi nici suspin, şi nici vrajbă, nici ceartă, nici mânie, ci Lumina lui Hristos este dragoste şi pace, şi bucurie în Duhul Sfânt, aşa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,, Şi această lumină este o haină şi pentru cei ce ajung în cerul cel sfânt al lui Dumnezeu.” De aceea nu se mai orbesc de lumina lui Hristos, ci se împartăşesc necontenit din lumina lui Hristos, şi această împărtăşire este continuă. Dacă aici pe pământ mâncăm şi bem pentru că ne trebuie hrană pentru trup, trupurile noastre după învierea cea de obşte nu mai sunt grele, nu au greutate, nu se pot cântări, nu mai sunt cuprinse de spaţiu, nici ţinute în loc de timp, nu mai îmbătrânesc trupurile noastre ci sunt îmbrăcate în lumină. Şi dacă pe pământ ne-am hrănit cu hrană firească, în cer ne vom hrăni şi acolo cu hrană duhovnicească. Lumina lui Hristos este hrana noastră, şi această hrană se va înmulţi mereu, ne va lumina tot mai mult şi bucuriile vor fi mereu crescânde. De aceea, iată, această lumina se cuvine să o căutăm noi. Au căutat-o dintru început şi apostolii, şi urmaşii lor,şi mai ales Sfântul Apostol Pavel ne arată această lumină când spune că a fost răpit până la al treilea cer. Cum putea să fie răpit până la al treilea cer şi spune ,, fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, numai Dumnezeu ştie” El a fost răpit ca să vadă slava cerului. Şi a văzut slava cerului căci nu L-a văzut pe Hristos pe pământ, ci pe pământ doar L-a prigonit, şi atunci ales fiind şi căindu-se de ce a făcut, Dumnezeu l-a învrednicit sa-L vadă pe Fiul Său în ceruri. Şi cum L-au văzut ucenicii la Schimbarea la Faţă, şi Petru, şi Iacob, şi Ioan, Sfântul Apostol Pavel L-a văzut în ceruri strălucind şi bucurându-Se cu îngerii şi cu strămoşii, şi a simţit bucuria cât a fost răpit în cer, şi voia să tălmăcească şi nu putea. De aceea, bucuria aceasta a luminii celei neînserate de pe Tabor se poate simţi dar nu se poate tălmăci. Şi au simţit-o acei părinţi îmbunătăţiţi, pustnici şi monahi, care fiind în chiliuţele lor ori în crăpăturile pământului se rugau fierbinte ca Iisus să-şi facă locaş în inimile lor, şi Îl păstrau pe Iisus în mintea lor şi strigau să-i ierte. Şi atunci Hristos a poposit şi simţeau fiorul, şi căldura şi dragostea lui Hristos; simţeau că ceva de dincolo de ei, ceva din cer s-a pogorât în inima şi în sufletul lor, şi aşa au putut să vorbească despre Dumnezeu ca despre cel mai presus de existenţă, de putere, de dragoste, căci Dumnezeu este infinit şi darurilor Lui şi bunătăţii Lui nu este hotar.

Iubiţi credincioşi, fiecare dintre noi trebuie să se înfrupte de roadele acestei sărbători. Această sărbătoare ne-a înnoit şi astăzi cu bucuria luminii celei neînserate. Această bucurie o simt cei ce merg la Ierusalim; am fost şi eu odată, şi unde coboara norul, şi nori nu sunt nicăieri, şi niciodată vara, decât de pe Tabor, şi numai în noaptea din ajunul Schimbării la Faţă, 18 spre 19, cum sunt sărbătorile lor pe calendarul neîndreptat, şi într-adevăr, norii coboară, dar nu sunt nori de ploaie, ci sunt nori spirituali, ca de ceaţă, care acoperă şi pe oamenii care stau acolo, şi cele trei colibe făcute simbolic după cuvintele Sfântului Apostol Petru, şi uneori intră şi în biserică, se vede cum intră pe uşa bisericii, şi acest nor este cu adevărat o minune vie cum este şi Sfânta Lumină de la Ierusalim, a Învierii, şi acest nor dă mărturie că Schimbarea la Faţă, ca orice sărbătoare, se înnoieşte în fiecare an. Văzând această lumină, mulţi evrei care au curajul să meargă, că mulţi nu vor să meargă, spun că este o poveste, se creştinează cum s-au creştinat atunci când am fost, şi înainte de aceasta râdeau şi făceau tot felul de glume pe seama ,,închipuirilor” creştinilor, dar după ce au văzut minunea nu s-au mai putut opri din plâns şi din suspin, şi iată , s-au creştinat, mărturisind că Dumnezeu pe care-L cinstesc creştinii este Dumnezeu Viu şi Adevărat care cercetează pe poporul Său.

Iubiţi credincioşi, cum să primim darurile acestei sărbători? Această sărbătoare ne cheamă pe fiecare să ne suim pe Muntele Taborului, nu neapărat cu paşii, ci cu mintea, cu inima şi cu credinţa. Ajungând pe Muntele Taborului să vedem acolo pe Cel coborât din cer cum străluceşte ca atunci când era în cer. Şi această stralucire aduce pe cei din cer ca să vorbească despre sfârşitul lumii, pe Moise şi pe Ilie. Acest sfârşit ne urmăreşte pe fiecare dintre noi, atât sfârşitul vremelnic, când ne despărţim de viaţa aceasta, cât şi sfârşitul veacului acestuia când se termină lumea materială, soarele, luna, planetele şi stelele şi între planete şi pământul va arde ca să fie un pământ nou, spiritulaizat, şi Domnul va fi pe pământ, şi cerul va fi pe pământ, şi cerul va fi locuinţa îngerilor şi a oamenilor şi a lui Dumnezeu, cum la început Dumnezeu a fost pe pământ, şi cerul şi pământul erau unite. De aceea, iată, cu toţii ca să cinstim sărbătoarea trebuie sa gândim: ,, Ce iubim, lumina sau întunericul?” Dacă iubim lumina, să n-o iubim doar cu gândul şi cu vorba, ci şi cu credinţa, cu fapta, cu dragostea, cu jertfa. Viaţa de acum s-o ducem în lumină, adică după poruncile lui Dumnezeu, căci cuvântul lui Dumnezeu este lumină, şi când greşim, că oricât ne-am strădui să nu greşim tot greşim, să ne întoarcem, că Dumnezeu ne aşteaptă şi iarăşi ne primeşte. ,,Ori de câte ori vei cădea scoală-te şi te vei mântui!” este cuvântul de îndemn al Sfinţilor Părinţi şi al Sfintei noastre Biserici. Dar să nu cazi cu premeditare, ci să cazi din neputinţă, şi dacă ai căzut să mergi la părintele duhovnicesc să te întărească, să-ţi dea toiag puternic nădejdea în Dumnezeu, să te lumineze cu credinţa în Dumnezeu, să te copleşească cu dragostea lui Dumnezeu spre a nu pregeta nici o jertfă pentru Dumnezeu. Mulţi spun ,, îmi este greu să postesc, îmi este greu să mă rog, îmi este greu să fac aceleaşi lucruri şi vreau să mă relaxez.” Ce vorbe or fi acestea? Când omul spune că îi este greu însemnează că este însingurat, că nu are lumina cea neînserată. Niciodată nu-ţi este greu dacă eşti cu Hristos în viaţă şi cu lumina harului său împresurat. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după convertire istoriseşte cât de greu i-a fost să păzească Legea cea Veche, şi spunea: ,, Sunt un om nenorocit, căci vreau să fac binele, şi fac răul. Spun că vreau să fac binele şi mă trezesc făcând răul, şi nu fac ceea ce voiesc, ci ceea ce nu voiesc fac. Om nenorocit ce sunt! Cum voi scăpa de trupul morţii acesteia?” Şi el răspunde, mai ales după ce s-a umplut de lumina cea neînserată: ,, Iată Doamne, eu nu sunt nimic, că harul Tău lucrează în mine şi nu eu fac, ci harul Tău mă ajută să fac ce voieşti Tu. Acum, toate le pot în Hristos, căci El mă îmbracă în putere!” Aceasta trebuie să căutăm şi noi. Niciodată să nu cârtim, să nu ne plângem de boală, de sărăcie, de asuprire, de bătaie, de singurătate! Dacă avem pe Hristos în noi, orice am pătimi Hristos ne bucură pentru că El ne arată nu cele de aici, ci cele viitoare de care noi prea rar ne aducem aminte, noi trebuie să trăim credinţa aici pe pământ având pe Fiul lui Dumnezeu în inima noastră şi înaintea noastră, să privim spre El şi toate cele ce sunt în jurul nostru să nu ne ispitească şi să ne înfruptăm din ele cu nesaţ, ci să ne înfruptăm din ele cu sărăcie ca să putem trăi, şi să le socotim cum zice Sfântul Apostol Pavel: ,, Acestea care ne ispitesc şi sunt frumoase la vedere şi vrednice de dorit, dar pentru că ne abat de la ţintă, de la Hristos să le socotim drept gunoaie, să nu le preţuim, să mergem înainte la răsplata dumnezeieştii chemări de sus”. Acestea să le vedem mai întâi şi mai mult pe cele viitoare, pe Domnul îmbrăcat în slavă şi pe sfinţi care vorbesc cu El, şi care se îmbracă cu haina Lui de lumină, acestea să le vedem şi atunci ne vom schimba şi noi la faţă căci se va schimba purtarea noastră, se va înnoi credinţa noastră, se va întări credinţa noastră şi dragostea noastră va fi încercată prin jertfă în fiecare zi. Aşadar, cu toţii să ne rugăm şi să zicem: ,, Doamne Iisuse Hristoase, cel ce ai arătat lumina dumnezeirii Tale şi slava cereştii împărăţii la care ne chemi pe noi dă-ne nouă neîncetat aducerea aminte de aceasta, dă-ne nouă duhul smereniei în care să ne rugăm, al credinţei cu care să ne luminăm, al nădejdii cu care să ne întărim, al dragostei, cu ajutorul căreia să ne jertfim. Dă-ne pace, răbdare şi înţelepciune sufletelor noastre! Dă-ne bucuria cea cerească şi învaţă-ne să ne ferim de dulceţile cele trecătoare! Şi totdeauna căutându-Te pe Tine care vii în apropierea noastră ca să ne ajuţi, ajută-ne să Te căutăm şi în slava cea cerească unde ne-ai făgăduit să ne găteşti loc, de aceea primeşte rugăciunile noastre acum şi pregăteşte fiecăruia loc în cerul cel sfânt al Lui, dar ajută-ne Hristoase să plinim Legea Ta, să ne jertfim, să credem, să te mărturisim pe Tine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor.” Amin!