Arhive categorii: Sfinții ocrotitori

13 noiembrie – SFÂNTUL ȘI DREPTUL PETRU KALNÎȘEVSKI, CEL MULT PĂTIMITOR

Pe 13 noiembrie este pomenit Sfântul Petru Ivanovici Kalnîșevski (1690 – 31 octombrie/13 noiembrie 1803) – ultimul ataman de koș al Siciului Zaporojean, ctitor al multor biserici și mănăstiri, care a petrecut 25 de ani în detenție la Mănăstirea Solovăț.

În documentele din secolul al XVIII-lea, Petru Kalnîșevski este menționat ca fiind originar din satul Pustovoitovka (astăzi în regiunea Sumî).

Se presupune că provenea dintr-o familie de preot, întrucât fratele său bun și nepotul său aveau ranguri duhovnicești, iar în acea vreme, pe teritoriul Ucrainei, aceasta era o slujire ereditară.

Probabil așa se explică cunoașterea de către ataman a subtilităților liturgice, marea sa dragoste pentru zidirea bisericilor și donațiile către lăcașurile de cult constând în diverse obiecte liturgice scumpe.

Pe cheltuiala atamanului Kalnîșevski au fost construite peste 30 de biserici ortodoxe, în special în Lohvița, în Romnî, în așezarea sa de iernat (astăzi satul Petrîkivka), la Mănăstirea Mejîhiria din Kiev și în alte locuri.

Kalnîșevski a purtat corespondență și s-a aflat sub îndrumarea duhovnicească a Cuviosului Paisie (Velicikovski). A fost un binefăcător activ și a făcut donații generoase atât către mănăstirile Cuviosului Paisie însuși, cât și către diverse mănăstiri din Muntele Athos, Moldova și Țara Românească. Chiar Cuviosul Paisie Velicikovski i-a prezis atamanului, într-una dintre ultimele sale scrisori din anul 1772, proslăvirea în rândul sfinților:

„Hristos îți va zidi o casă nefăcută de mână, veșnică în ceruri; pentru împodobirea lăcașurilor va împodobi sufletul tău cu cunună neveștejită; pentru îmbrăcarea mădularelor goale ale lui Hristos va îmbrăca sufletul tău cu haina nestricăciunii și te va învrednici în cămara Sa cea cerească să te desfătezi veșnic de slava Sa cea dumnezeiască”.

Petru Ivanovici Kalnîșevski a fost ultimul ataman de koș al Siciului Zaporojean. După desființarea acestuia de către împărăteasa Ecaterina a II-a în anul 1775, atamanul, în vârstă de 85 de ani, a fost arestat și trimis în exil, în detenție, la Mănăstirea Solovăț.

Potrivit spuselor părintelui Simon, starețul Mănăstirii Solovăț, care scria în anul 1779 despre condițiile de detenție ale lui Petru Kalnîșevski, apa pătrundea constant în cazemată din cauza ploilor, motiv pentru care hainele putrezeau pe ataman.

În mănăstire, Kalnîșevski a fost tratat cu asprime pe toată durata detenției sale: a fost ținut permanent în celulă și izolat nu doar de corespondență, ci și de orice comunicare cu persoane străine, sub supravegherea continuă a unei gărzi de soldați.

Când atamanul, în timp ce era escortat, încerca să intre în vorbă cu cineva, tuturor le era interzis să îi răspundă. Astfel, fiind deja foarte bătrân, în timp ce era condus de la biserică, a încercat să afle de la pelerini: „Cine este acum țar?”, dar oamenilor li s-a interzis să îi răspundă.

Potrivit relatărilor țăranilor din Vorzogorî, Kalnîșevski era scos din celulă la aer curat doar de trei ori pe an: în zilele praznicelor Nașterii Domnului, Paștelui și Schimbării la Față.
Pe tot parcursul detenției sale, Kalnîșevski s-a comportat foarte liniștit și evlavios, fapt prin care și-a câștigat respectul și cinstirea în rândul călugărilor de la Solovăț.

Împăratul Alexandru I, prin decretul său din anul 1801, l-a grațiat pe Petru Kalnîșevski, care avea la acel moment 110 ani. Fiind aproape orb, în ciuda dreptului acordat de împărat de a-și alege locul de trai după propria dorință, el nu a vrut să se întoarcă în patria sa și a rămas în mănăstirea cu care, după propriile sale cuvinte, în anii de detenție „se obișnuise pe deplin”, iar de libertate „se bucura și aici din plin”.

În total, atamanul cazacilor a petrecut în detenție peste 25 de ani, aflându-se într-o celulă de izolare, aproape fără comunicare și corespondență, dar a reușit să își păstreze pe deplin mintea limpede până la însăși trecerea sa la Domnul, la vârsta de aproximativ 113 ani.

Petru Ivanovici a murit la 31 octombrie (13 noiembrie) 1803 și a fost înmormântat lângă Catedrala „Schimbarea la Față”. Aceasta a fost o onoare deosebită acordată ultimului ataman zaporojean de către monahii de la Solovăț.

În anul 2015, Petru Kalnîșevski a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană, fiind trecut în rândul sfinților. Pomenirea lui se săvârșește la 13 noiembrie – ziua adormirii sale.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi! Amin.

CÂNTĂRI DIN SLUJBA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (Video/22 aprilie 2024)

***

LA LAUDE

Stihiră pe 4, glasul al 2-lea

Mucenice a lui Hristos, purtătorule de chinuri, pe cei ce sunt în feluri de nevoi mântuiește-i cu rugăciunile tale, de toată primejdia izbăvindu-i/ alungând cumplită mâhnirea cea stricătoare de suflet, și har și milă nouă cerându-ne/ ca prin rugăciunile tale mântuindu-ne, bucurându-ne  să cinstim toți cinstite vitejiile tale, Gheorghie.

***

LA LAUDE

Stihiră pe 4, glasul al 2-lea

Sămânța Cuvântului cea semănată în curat sufletul tău, lucrând-o cu deadinsul, aceasta o ai înmulțit cu durerile chinuirii, și înțelepțește fiind pus în cereștile jitnițe, ai aflat nestricată desfătare, de care acum săturându-te Fericite cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, pe cei ce te laudă pe tine, mântuiește-i. Continuă să citești →

SFÂNTUL CUVIOS NICON, EGUMENUL PECERSKĂI (23 martie)

Sf Nikon_Kiev_Pecerska

Преподобний Никон Великий, ігумен Києво-Печерського монастиря (1078-1088)

SFÂNTUL CUVIOS NICON, EGUMENUL PECERSKĂI (23 martie)

Când Domnul a rânduit să se sădească în Rusia roditorul pom al vieţii monahale, prin cuviosul părintele nostru Antonie, i-a dăruit acestuia şi un vrednic ucenic şi împreună nevoitor. Acesta a fostcuviosul Nikon.
Îndată ce a venit lângă harnicul şi bunul învăţător Antonie, a început cu zel să imite străduinţele ascetice ale acestuia, urcând cu repeziciune pe treptele scării virtuţilor. În plus a dovedit însuşiri speciale de bun organizator şi înţelept conducător al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, pe calea vieţii ascetice.

Continuă să citești →

SFÂNTUL FERICIT IOAN ZĂVORÂTUL DIN SEZENOVO, CEL NEBUN PENTRU HRISTOS (+14 dec. 1839)

Sf Ioan din Sezenovsk

S-a născut pe 24 iunie 1791. A trăit doar 48 de ani. În anul 1988, a fost trecut în Soborul sfinților din Tambov. 

În Viața Sfântului Siluan Athonitul, scrisă de Fericitul Arhimandrit Sofronie Saharov, găsim referințe la acest sfânt, după cum urmează:

„…Au trecut mulți ani de atunci. Simeon (viitorul Sfânt Siluan – n.n.) a crescut, s-a făcut flăcău mare și voinic și lucra pe moșia cneazului Trubețkoi, nu departe de sat, unde fratele mai mare luase o clădire în construcție prin antrepriză. Lucrau în artel, Simeon ca tâmplar. Cei din artel aveau ca bucătăreasă o țărancă din sat. Odată, ea a plecat în pelerinaj și s-a dus, printre altele, și la mormântul cunoscutului nevoitor Părintele Ioan Sezenovski (mai corect, de la Sezenovo – n.n.) – Zăvorâtul (1791 – 1839). După ce s-a întors, ea a povestit despre viața lui sfântă și că la mormântul lui se fac minuni. Unii dintre bătrânii prezenți au confirmat cele spuse de ea și toți spuneau că Părintele Ioan a fost un om sfânt. 

Auzind această discuție, Simeon și-a zis: Continuă să citești →

SFÂNTUL CUVIOS VARLAAM, EGUMENUL PECERSKĂI (19 nov/2 dec)

Cuviosul Varlaam, Egumenul Pecerskăi († 1065)
– 19 noiembrie/ 2 decembrie – 

Sf Barlaam_Kiev_Pecerska

Преподобний Варлаам Печерський, був сином знатного київського боярина, і став першим настоятелем Києво-Печерського монастиря

    Strălucind cu faptele cele bune în întunecoasa peşteră, Cuvioşii părinţii noştri Antonie, Teodosie şi Nicon, cei trei luminători vrednici să stea înaintea scaunului Preasfintei Treimi, venea la dînşii de multe ori – îndulcindu-se de cuvintele curgătoare de miere ce ieşeau din gura lor -, fericitul Varlaam, care era născut din părinţi de neam bun şi de Hristos iubitor, fiu al lui Ioan cel întîi dintre boierii domnului Izaslav şi a maicii sale Maria, nepot lui Vişat celui slăvit şi viteaz, strănepot lui Ostramir voievodul, care strălucea cu tinereţea sa prin frumuseţea trupească şi curăţia sufletească. El a iubit foarte mult pe acei cuvioşi părinţi, încît a voit a locui cu dînşii şi a trece cu vederea toate cele din viaţa aceasta, slava şi bogăţia întru nimic socotindu-le. Pentru că l-a înfricoşat cuvîntul Domnului cel urmat de dînşii: Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decît bogatul să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

Continuă să citești →

SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIȚĂ RAFAILA DIN CIGHIRIN

Sfârșitul mărturisitor al Cuvioasei Mucenițe Rafaila, egumena din Cighirin 

          Zile pe prăznuire: 10 decembrie,19 decembrie, 24 mai, 24 august – ziua mucenicescului sfârșit 

În luna august a anului 1926, în orașul ucrainean Cighirin, șase membri ai organizației locale ,,Ateul”, beți fiind, au organizat o cumplită ,,judecată” a egumenei Mănăstirii Sfintei Treimi – Maica Rafaila, în vârstă de 49 de ani. În toiul nopții, au dat buzna în casa în care viețuiau surorile și au tras-o afară pe întâi-stătătoare. Au legat-o de un copac și i-au dat foc, poruncindu-i să-și scoată crucea de la piept și să le dea obiectele de cult din biserică. Văzând acestea, maicile au ieșit cu icoana Maicii Domnului ,,Rugul aprins”, rugând-o pe Preacurata să le ajute. Și, dintr-o dată, a izbucnit o ploaie puternică! Turbați de mânie, chinuitorii au aruncat-o pe Maica Rafaila într-o căruță și au dus-o la vechiul abator al orașului. Acolo, mireasa lui Hristos a fost batjocorită și chinuită în chip neomenesc: au lovit-o cu putere în cap, i-au rupt șase dinți de sus, i-au smuls părul, i-au rupt falca, i-au frânt coastele, mâna dreaptă și picioarele. La sfârșit, chinuitorii au împuns-o nemilos cu baionetele și-au îngropat-o de vie! Așa și-a aflat Cuvioasa Rafaila sfârșitul vieții acesteia, nelepădându-se nicicum de Mirele său iubit și alăturându-se slăvitei cete a Sfinților Mucenici.

Curând după mucenicie, o soră de la mănăstire, pe nume Marta, ce urmărise dintr-un ascunziș toate cele petrecute, a dezgropat trupul Muceniței și, în taină, l-a îngropat în cimitirul din Cighirin. În anul 2002, în urma unor cercetări, mormântul Cuvioasei Rafaila a fost găsit, iar moaștele sale au fost strămutate în biserica Mănăstirii. Mulți dintre cei ce se roagă Cuvioasei Mucenițe Rafaila se tămăduiesc de dureri de cap și de dinți, cât și de felurite boli de cap, mâini și picioare; șomerii își găsesc de lucru, cei flămânzi află hrană, cei fără casă primesc adăpost. Este ocrotitoarea călătorilor și a șoferilor. 

 Material realizat cu sprijinul obștii Mănăstirii Nera

7 iunie: SFÂNTUL PANAGHIE BASIAS (+1888)

Sfântul Panaghís s-a născut în anul 1801 în Kefalonia dintr-o familie nobilă și de mic copil a arătat o inteligență sclipitoare și o mare dragoste pentru citirea cărților sfinte. Atunci când a murit tatăl lui, a fost obligat să își asume protecția mamei și a surorii sale și a început să practice profesia de dascăl, cu toate că era foarte tânăr. Dar nu după mult timp a demisionat pentru a evita să facă compromisuri în fața presiunii Autorităților engleze ocupante[i], pentru credința lui și sentimentele patriotice, și şi-a practicat profesia în privat până în ziua în care a hotărât să rupă orice legătură cu lumea, abandonându-și familia și cariera şi devenind monah la Mănăstirea Preasfintei Născătoare din Vlaherne, în insula Dio. După rugămințile insistente ale mamei lui, s-a întors la Lixuri, fără a renunța, însă, la viața ascetică pe care şi-o alesese.

agios-panagis-bassias

A fost hirotonit preot la vârsta de treizeci și cinci de ani și de atunci s-a dăruit în totalitate Bisericii, cu slujirea aproape zilnică a Sfintei Liturghii, cu predicarea cuvântului și mai ales cu exemplul virtuților evanghelice. Stătea în biserică ca un stâlp al rugăciunii, iar când ieșea, făcea milostenie celor nevoiași, îi vizita pe cei îndurerați sau aducea sufletele rătăcite înapoi la turmă. Nu a vrut niciodată să fie mutat la vreo parohie de mir, pentru a evita ispitele trupești și presiunile ocupanților, și de aceea s-a stabilit la mica Mănăstire a Sfântului Spiridon, de unde, timp de cincizeci de ani, a împărțit tuturor oamenilor de la Kefalonia tezaurul care era ascuns în inima lui.

Urmând exemplul Sfântului Gherasim (20 oct.) și a Sfântului Antim cel Orb (4 sept.), papa-Basias (parintele Basias) învăța și răspândea harul lui Dumnezeu în lume, fără a-şi părăsi schitul lui. Mergea, de asemenea, să slujească la toate bisericuțele care erau răspândite în jurul Lixuri-ului, unde se adunau mulțime de credincioși.

Vânzând toată averea familiei lui, a împărţit banii săracilor, pe care îi considera copiii lui. Când venea în oraș, îl urma întotdeauna un roi de femei sărace, cărora le dădea tot ce avea și ce nu avea, ajungând până și în situația de a rămâne fără mâncare.

Ca un nou Sfânt Nicolae, știa care familie avea deosebită nevoie și intervenea ca să sprijine și să întărească credința acelora în Dumnezeu. Dragostea lui pentru aproapele era însoţită de îndrăzneală și de multe ori intra în magazine, deschidea casieria și lua ce credea că e necesar pentru milosteniile lui. Într-o zi, un bucătar a refuzat să îi dea ceea ce-i ceruse, dar aluatul aceluia s-a stricat.

Sfântul Panaghis dobândise darurile înainte-vederii și al profeției, pe care le folosea pentru a îndrepta sufletele. Acelora care urmau să moară în curând, în mod insistent le recomanda să meargă la spovedit sau îi avertiza cu sugestii pe aceia care urmau să comită un păcat grav. Într-o noapte ploioasă, întâlnind pe drum pe cineva care mergea să păcătuiască a strigat: ”Păcat, păcat, întoarce-te la casa ta!” Altă dată, o mamă care tocmai își pierduse cei doi fii ai săi unul după altul, a căzut în disperare și s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Sfântul părinte a alergat la casa ei, aceasta a refuzat să îi deschidă, înjurându-l, dar Sfântul a deschis ușa făcând semnul Sfintei cruci. Când a intrat în casă, unde erau portretele celor doi copii morți, chipurile au prins viață și, scoțând pistoale, se împușcau unul pe altul. Sfântul Panaghis a dezvăluit atunci mamei lor că se îndrăgostiseră de aceeași femeie și ar fi murit în acest fel dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu pentru a preveni acest rău mai mare.

Altă dată, intrând într-o casă unde se pregătea mâncare într-o oală, deoarece așteptau musafiri, Sfântul a răsturnat-o fiindcă, mai înainte, venise un sărac și fusese alungat cu mâna goală.

Aceste daruri din belșug ale lui Dumnezeu nu i-au fost date lui Papa-Basias fără a-l chinui ”un ghimpe în trup” (II Corinteni 12,7). După aproape zece ani de la hirotonia lui, s-a îmbolnăvit de neurastenie, care l-a făcut să-și piardă controlul de sine: scotea strigăte, își rădea barba și părul, arunca afară tot ce găsea în fața lui. După șase luni, când și-a revenit, a atribuit boala păcatelor lui. În continuare, crize asemănătoare se repetau la fiecare doi sau trei ani. În cele din urmă, a stat la pat ultimii cinci ani din viața lui. Nu a fost lipsit de darurile descoperirii Dumnezeiești și mângâierea sufletelor, iar oamenii nu și-au pierdut în nici un fel dragostea și devotamentul față de el. Dimpotrivă, toți care sufereau de chinuri și necazuri, ori se aflau în greutăți, știau că ușa chiliei lui le era mereu deschisă, iar Sfântul părinte nu pregeta să se afle în mijlocul vieții bisericești din Kefalonia.

Sfântul a dobândit atâta prestigiu, încât deseori intervenea activ pentru a corecta nedreptățile sau a-i mustra pe cei responsabili de fapte imorale și întotdeauna dădea ascultare vocii lui Dumnezeu.

După ce a îndurat cu răbdare și recunoștință față de Dumnezeu crucea îndelungată și umilitoare a bolii, pe care unii o considerau un fel de ”Nebunie după Hristos” – Sfântul Panaghis a adormit în Domnul în data de 7 iunie 1888.

Timp de două zile și două nopți, credincioșii au venit să se închine Moaștelor lui, iar cinstirea lui a continuat să crească în mod spontan nu numai în Kefalonia, ci în toată Grecia, mai ales după mutarea moaștelor în 1976.[ii]

Sursa: Ieromonahul Makarios Simonopetritul, ”Noul sinaxar al Bisericii Ortodoxe” (volumul 10 – Iunie), Editura Indiktos.


[i] Insulele Ionice au fost sub protecție britanică (s-au unit cu Grecia în 1864). Guvernatorul britanic avea toată puterea, pe care o folosea de multe ori în detrimentul poporului și a tradițiilor ortodoxe.

[ii] Cinstirea Sfântului Panagis Bosia este un mare exemplu al modului tradițional ”de recunoaștere” al Sfinților în Biserica Ortodoxă, al cărui singur criteriu valabil este devotamentul spontan al poporului față de Dumnezeu.

SFÂNTUL ŞI DREPTUL PREOT IONA DIN ODESSA – 17 mai

Sfantul Iona din Odessa este un sfant ortodox ale carui moaste sunt pastrate astazi, cu mare evlavie, in Catedrala Adormirea Maicii Domnului, din Odessa, Ucraina. Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa, zugravita in albastru deschis si in alb, domina orasul ucrainian din inaltul turlelor sale argintii. In mareata Catedrala inchinata Adormirii Maicii Domnului se afla moastele Sfantului Iona din Odessa.

Sfantul Iona din Odessa a fost canonizat in ziua de 1 iulie 1996, la canonizare descoperindu-se faptul ca trupul sau era inca intreg si frumos la vedere. Sfantul Iona este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 17/30 mai, Sfintele lui Moaste, frumos mirositoare, alungand si astazi duhurile rele si vindecand neputintele trupesti ale celor ce se roaga lui cu credinta curata.

Viata Sfantului Iona din Odessa

Continuă să citești →

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ (2018)

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ (în timpul privegherii, înainte de Sfânta Liturghie – 22/23 aprilie 2018) – Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca (Arhiepiscopia Tomisului)

Continuă să citești →

SFÂNTA LITURGHIE LA PRAZNICUL SFÂNTULUI M MC GHEORGHE (Video/23 aprilie 2024)

Foto: Schitul Sf Gheorghe, Cloșca

***