Înaltpreasfințitul Părinte Luca (Kovalenko), Mitropolit de Zaporojie și Melitopol comentează din nou inacceptabila situație actuală pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, care a fost interzisă oficial în propria țară, în ciuda faptului că este cea mai mare organizație religioasă din Ucraina.
Hristos este în mijlocul nostru, dragi cititori!
În ajunul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, aș dori să abordez din nou situația care s-a dezvoltat în jurul Bisericii noastre astăzi.
Singura noastră „vinovăție” constă în dorința noastră de a urma Legea lui Dumnezeu și în refuzul nostru de a face compromisuri cu lumea, de a numi răul bine. Statul tratează UOC (Biserica Ortodoxă Ucraineană) ca pe o instituție socială. Dar Biserica este un organism mistic, plin de har și guvernat de legi spirituale. Încălcarea acestor legi va duce la catastrofă.
Atunci când politicienii încearcă să-și impună legile asupra vieții Bisericii, se aseamănă cu aborigenii sălbatici, care nu știu să citească sau să scrie, dar încearcă să modernizeze activitatea unei centrale nucleare pe baza propriei înțelegeri. Asta este în esență ceea ce se întâmplă acum. Oameni care nici măcar nu cunosc rugăciunea „Tatăl nostru”, care nu știu să își facă semnul Sfintei Cruci și nu au citit niciodată Biblia, au decis brusc să ne învețe cum să credem, pentru cine să ne rugăm, în ce limbă să ne rugăm și cum să ne ordonăm viața duhovnicească.
Suntem acuzați că suntem „spioni ruși”. Diavolul nu inventează niciodată nimic nou. Când ținuturile Ucrainei de astăzi făceau parte din Polonia și eparhiile ortodoxe se aflau sub omoforul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, autoritățile poloneze i-au numit pe ucrainenii ortodocși „spioni turci”, deoarece patriarhul lor avea sediul la Istanbul. Acest lucru s-a întâmplat deja în istorie. Astăzi, recunoaștem absurditatea acuzațiilor din partea guvernului polonez de atunci. Acuzațiile împotriva noastră astăzi nu sunt mai puțin absurde.
Cu toate acestea, în timpul nostru, Satana a mers mai departe. De exemplu, el cere acum „naționalizarea” sfinților. Adică dacă un sfânt s-a născut într-o țară care, conform legii ucrainene, este considerată agresor, nu mai poate fi sfânt. Dar dacă s-a născut în altă țară, este permis să ne rugăm lui. Anterior, în timpul războaielor cu Turcia sau când românii luptau alături de Germania împotriva noastră, Biserica nu a fost niciodată obligată să de-canonizeze sfinții greci sau români.
Dar acum, gândirea satanică a evoluat și în această direcție. La fel de absurde sunt cererile de condamnare a oricărui patriarh sau patriarhie. De exemplu, Patriarhul Bartolomeu a sprijinit operațiunile militare turcești împotriva țărilor vecine. Cu toate acestea, nu am auzit niciodată de creștini ortodocși din Siria care să ceară patriarhului lor să condamne pe liderul Fanarului (patriarhul Bartolomeu – n.tr.). În prezent, există un război în Gaza, iar teritoriul libanez este bombardat. Dar autoritățile din Gaza fac presiuni pe credincioșii Bisericii din Ierusalim să condamne Israelul? Sau autorităţile libaneze lansează ultimatumuri Patriarhiei Antiohiene pentru a condamna Patriarhia Ierusalimului? Asemenea lucruri sunt imposibile, pentru că viața Bisericii nu este legată de politică.
La fel de absurdă este și noțiunea de a echivala securitatea națională cu independența spirituală. Poate fi numită independență spirituală atunci când OCU ( așa-numita Biserica Ortodoxă a Ucrainei, structura schismatică a lui Dumenko) este dependentă de Fanar? Și ar fi corect să transferăm cu forța Biserica Ortodoxă Ucraineană (cea păstorită de Mitropolitul Onufrie – n.tr.), care este pe deplin autonomă, în dependență de Patriarhul Ecumenic, care el însuși este în întregime dependent de autoritățile turce și de patronii săi de peste mări (se referă la americani, n.tr.)?
Toate acestea sunt echivalente cu acuzațiile Irodiadei la adresa Mamei noastre – Biserica, (Irodiadă) care dorește un singur lucru – să ne taie capetele.
traducere din engleză: Protos. Leontie Fusa
