Arhive autor: admin

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA VINDECĂRII ORBULUI

PREDICĂ LA DUMINICA VINDECĂRII ORBULUI
(Ioan 9, 1-38)
6 iunie 2021

NECREDINȚA NU ARE ARGUMENTE
„Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui” (Ioan 9, 38)

Există, iubiții mei, necredincioși și atei. Ar trebui să nu existe niciunul, întrucât de pretutindeni zeci de mii de voci se aud: „Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci” (Cântarea celor trei tineri 1, 34). Cu toate acestea, există.
Ca să se îndreptățească, ei spun: Să vedem o minune și îndată ce o vedem, atunci vom crede. Dar oare cauza necredinței este lipsa de minuni? Nu, frații mei. Cauza este mai profundă. Poate să aibă loc în fața cuiva nu una, ci o mulțime de minuni, chiar și un mort să fie înviat și cu toate acestea el să nu creadă. Ca dovadă avem Evanghelia de azi.

* * *
A avut loc o minune, una din cele mai mari minuni pe care a făcut-o Domnul nostru Iisus Hristos. Voi vorbi folosind un exemplu.
Toți știți aparatele de fotografiat. Astăzi și copilașii au aparat de fotografiat. Ce este aparatul de fotografiat? O invenție a spiritului uman, un ochi artificial, care reușește să imprime imagini, acum, desigur, și color. Și nu poate nimeni să susțină că un aparat de fotografiat a apărut de unul singur, că a crescut pe ogoare?! Nu, desigur. Ce vreau să spun? Vreau să vă vorbesc despre un alt aparat de fotografiat.
Odată, niște turiști dintr-un grup începură să se contrazică. Aveau pe umăr câte un aparat de fotografiat și fiecare îl lăuda pe al său, spunând că al lui este cel mai bun. Unul se lăuda cu cel nemțesc, altul cu cel englezesc, altul cu cel japonez… Zadarnică lauda. Niciunul din acestea nu se poate compara cu aparatul pe care vi-l voi spune.
Vă recomand, deci, un aparat de fotografiat, care este alfa, vârf! Este însă foarte scump. Nu se cumpără, nu se vinde, nu se dă la schimb. Care este aparatul acesta? Sunt cei doi ochi ai fiecăruia dintre voi! Acesta este aparatul de fotografiat, care este perfect. Toate celelalte aparate sunt fabricate prin imitarea ochiului nostru, sunt ochi artificiali, care nu se pot compara cu ochiul firesc. Și despre un aparat, nu spui că a răsărit așa din senin. Știi că este rezultatul unei invenții în urma observațiilor, studiului, măsurătorilor, imitației, copierii, aplicării. Cum să nu ne minunăm acum de ochiul omului care este perfect? Eu nu înțeleg: Cum de mai există necredincioși?!
Ce este ochiul? Câteva grame de pământ! În mormânt până și cei mai frumoși ochi devin pământ. Mergi la morminte, ca să găsești ochii oamenilor! Puțin pământ mai rămâne. Și totuși, ochiul este o fabrică perfectă, despre care nu am cunoștință și putere, ca să vă demonstrez aceasta. Mari oameni de știință oftalmologi îl studiază și se minunează de el. De aceea spun că este de ajuns un ochi, ca să demonstreze că există Dumnezeu. Cine l-a făcut? Dacă suntem siguri că aparatul de fotografiat este făcut de cineva, cu atât mai mult nu trebuie să acceptăm acest adevăr despre aparatul foto perfect și să fim călăuziți către Marele Creator? Eu nu vreau o altă dovadă. Îmi ajunge un singur ochi!
Cu ochiul vezi obiecte în toate culorile. Urci pe munte, surprinzi panorama naturii, distingi nenumărate imagini, vezi toate „cele frumoase ale pământului” (Psalmul 73, 17). De aceea poetul a scris:

„Când în jur văd frumusețile naturii,
soarele, luna, stelele cele luminoase,
marea, care spumegă și se întinde largă,
râurile, copacii, câmpurile, munții,
și florile care împodobesc ogoarele și potecile,
Îți mulțumesc, Dumnezeul meu, că mi-ai dăruit ochii”.

(Ioannis Polemis, Carte de citire pentru clasa a V – a, editura Kalokathi, Atena 1964, pag. 295).

* * *
Mare binefacere a lui Dumnezeu este ochiul. De aceea este mare și minunea din Evanghelia de astăzi! Orbul, pe care l-a vindecat Hristos, nu suferea de vreo imperfecțiune organică. El nu avea ochi deloc! Îi lipseau cu desăvârșire globii oculari. Am văzut soldați pe munții înalți, care de la gloanțe își pierduseră ochiul și cavitatea lor goală o acoperea doar o crustă subțire. Așa era și orbul din Evanghelie. Și minunea de astăzi nu este vindecarea unei boli organice; este crearea ochilor. Așa spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
După cum Dumnezeu, la creație, a luat țărână din pământ și a plăsmuit minunata ființă care se numește om, tot așa acum, din nou, Hristos a creat ochi din țărână. A scuipat jos, pe pământ, cu saliva Sa a făcut tină și cu aceasta a uns cavitățile orbului și i-a spus să meargă la Siloam să se spele. Orbul a ascultat: s-a dus, s-a spălat și „a venit văzând” (Ioan 9, 7). A dobândit ochi și se bucura de lumină.
Ce a arătat Hristos prin această minune? Că El este Creatorul. Și dacă acum a făcut din țărână un organ, ochii, la fel la început a creat omul întreg: ochi, urechi, inimă, plămâni, nervi… Fiecare fibră a corpului omenesc este creația Lui.
Minunea aceasta era mare. S-ar fi cuvenit ca toți să creadă. Au crezut? Nu! Necredința încerca să clatine minunea.
Și au început să cadă ca ploaia întrebările. Luați un creion, citiți Evanghelia și notați întrebări. Prima: Îl privesc bine de tot și spun: – Măi, este el? Tu ești orbul care cerșeai pe drum? – Eu sunt. A doua întrebare: Cum s-au deschis ochii tăi? – Unul care se numește Iisus a luat țărână, a frământat-o cu saliva Lui, m-a uns, m-am dus și m-am spălat și m-am făcut bine. A treia întrebare: – Ce ai de spus despre El? – Că este profet. – Ba, ce profet, de vreme ce nu ține sâmbăta, este un păcătos! – Nu păcătos! Știm că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile păcătoșilor, dar pe cele ale oamenilor sfinți le ascultă. Și deoarece continuau să nu creadă, i-au chemat pe părinții lui: – Este copilul vostru? – Copilul nostru. – Cum vede? – Nu știm, este major, întrebați-l pe el însuși. L-au chemat din nou: – Spune-ne în amănunt cum a avut loc această minune? – V-am spus și nu ați crezut; vă spun din nou cum s-a întâmplat…. – Nu, n-o credem. Atunci și cel vindecat le-a închis gurile spunând: – Un astfel de lucru nu s-a mai întâmplat… Astfel, orbul a rămas credincios. Și când, după aceea, l-a întâlnit Hristos, orbul a spus: „Cred, Doamne” și s-a închinat Lui (Ioan 9, 38).

* * *
De atunci, iubiții mei, au trecut 19 secole. Și după cum atunci fariseii necredincioși au adus obiecții la minune, la fel și astăzi aduc obiecții cei care nu vor să creadă. Dar necredincioșii de azi sunt mai de condamnat decât aceia din vremea lui Hristos, pentru că în aceste 19 secole s-au întâmplat și multe alte minuni: s-au adăugat minunile Maicii Domnului, ale apostolilor, ale sfinților și ale mucenicilor (de exemplu, ale Sfântului Dimitrie, ale Sfântului Gheorghe, ale Sfântului Gherasim, ale Sfântului Spiridon, ale Sfântului Nectarie, sfânt mai recent al Bisericii noastre etc.). Dacă poți să numeri stelele cerului, poți să numeri și minunile credinței noastre.
Cred ei? Nu cred. De ce, ce se întâmplă, care e cauza necredinței? Este foarte profundă: este pervertirea inimii omenești. De aceea și astăzi există necredincioși. Alaltăieri citeam într-o revistă străină următoarele.
Într-un vagon de tren, care a plecat plin de la Stalingrad spre Moscova, era și un soldat sovietic. O bătrânică, pe când trenul trecea printr-o trecătoare, și-a făcut cruce, pentru că și-a amintit că acolo era o biserică. Îndată ce a văzut-o, soldatul spune: – Crezi, bătrâno, în Dumnezeu, că există Hristos? – Cred, copilul meu. – Dar religia este ceva de râs, noi nu credem în astea… Atunci rusoaica analfabetă deschide o discuție cu el și ascultau toți. Acesta, chiar dacă era tânăr, inițiat bine, a fost izolat; toți erau de partea bătrânei. – Are dreptate, îi ziceau, argumentele tale nu sunt la fel de puternice ca ale ei. Bătrâna a ieșit victorioasă din acea luptă.
Argumentele necredinței sunt ridicole, se zdrobesc de stâncă, de „piatra” credinței (Matei 16, 18). Și un copil mic face diferența. Necredincioșii se dovedesc mincinoși și se fac de râs.
Voltaire, un iluminist francez necredincios (1694 – 1778), spunea că într-o sută de ani nu va mai exista Biserică, cler, Evanghelie; toți vor fi necredincioși. Au trecut însă anii și casa în care locuia acesta în Paris a devenit librărie biblică!
Să flecărească necredincioșii! Noi să credem! Și împreună cu orbul să îngenunchem înaintea lui Hristos, ca să-I spunem: „Cred, Doamne!” și să ne închinăm Acestuia.

Omilia a fost rostită în biserica „Sfântul Ioan” din Ptolemaida, pe 23-5-1971, cu un nou titlu acum. Transcriere și prescurtare pe 11-5-2021. Traducere: Protos. Leontie Fusa

22 martie: Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Vasile, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești

19 martie: Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Hrisant şi Daria

Troparul Sfinţilor Mucenici Hrisant şi Daria, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul: Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate trecându-l pedestru Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec înpustiu a biruit.

Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cunună strălucitoare împodobindu-te mai mult decât cu aurul, mucenice şi cu fru­museţile muceniciei strălucind tu, stai înaintea Stăpânului, rugându-te pentru noi, cei ce te cinstim, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Hrisant, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănit ai fost de dorul cel preadulce al Ziditorului, mu­cenice şi desfătările vieţii trecându-le cu vederea, toată în­clinarea inimii tale ai dat-o cu multă osârdie Celui Dorit, Sfinte mucenice Hrisant.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu credinţa împlătoşându-te, ai doborât pe vicleanul cel meşteşugăreţ, care a năvălit asupra ta cu amăgirile dezmierdării femeieşti şi te-ai făcut vas cinstit al curăţiei, Mucenice Hrisant.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Neapropiat cu Firea Cea Dumnezeiască, Apropiat S-a arătat mie, Trup luând din tine, Fecioară. După care Sfânta Muceniţă Daria dorind, cu răbdare a pătimit şi s-a adus Lui ca o mireasă. Continuă să citești

CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL ÎN JOIA CEA CURATĂ

p18vvkofp61ejq1v936l2ivmk846

 „Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nem-incinosul cuvânt al lui Dumnezeu? Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia? Cercetează-ţi întreaga viaţă: este ea, oare, pe de-a-ntregul în conglăsuire cu poruncile lui Dumnezeu? Să deplângi şi să urăşti toate lucrurile potrivnice lui Dumnezeu, hotărând ca de-acum înainte să nu te mai întorci la ele. Dacă vei face astfel, înţelept vei fi; iar dacă nu, nu vei fi nicidecum.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TREPTELE POSTULUI MARE

Treptele Postului Mare

Dacă posteşti, fă-o cu smerenie.

Dacă mănânci, nu provoca.

Dacă tu vrei o supă de năut, fă-i copilului tău o supă de pui. Și dă-i un sărut de ciocolată.

Dacă te duci la biserică, fă liniște. Eu dorm.

Dacă te rogi, arată-mi calmul tău.

Dacă ești al lui Hristos, lasă-mă să adulmec dulceața răsuflărilor Lui pe buzele tale. 

Dacă te-ai pocăit, asumă-ți riscuri și îndrăznește lucruri noi.

Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, mângâie-l pe semenul tău pe grumaz.

Dacă citești lucruri duhovnicești, arată o omenie inspirată de Dumnezeu.

Dacă ești puternic, spune „iartă-mă”.

Dacă ești sfânt, îmbrățișează-i pe cei păcătoși.

Dacă ridici o cruce, fă din durerea ta o cântare pentru Hristos. Şi încetează plânsul.     

Dacă peste câteva săptămâni aștepți Învierea, zâmbește. De astăzi!

 

Pr. Andreas Konanos

traducere: http://schitulclosca.ro/