Monahia Parascheva își amintește:

„Puteam să intru în chilia lui fără să mai primesc binecuvântare înainte.

Într-o zi, intrând astfel, l-am văzut pe Părintele Gavriil rugându-se cu mâinile înălțate, fiind ridicat la o palmă deasupra podelei.

Mă întrebam dacă el însuși își dădea seama de acest lucru.

Puțin mai târziu, l-am auzit spunându-mi cu lacrimi în ochi:

– Eu nu am făcut nimic. Dumnezeu m-a învrednicit.
Se simțea nevrednic de un asemenea har și plângea cu amar.”