
Monahia Parascheva își amintește:
„Puteam să intru în chilia lui fără să mai primesc binecuvântare înainte.
Într-o zi, intrând astfel, l-am văzut pe Părintele Gavriil rugându-se cu mâinile înălțate, fiind ridicat la o palmă deasupra podelei.
Mă întrebam dacă el însuși își dădea seama de acest lucru.
Puțin mai târziu, l-am auzit spunându-mi cu lacrimi în ochi:
– Eu nu am făcut nimic. Dumnezeu m-a învrednicit.
Se simțea nevrednic de un asemenea har și plângea cu amar.”
