Cuvioasa Dimitra din Kiev (9 martie)

Cuvioasa Dimitra s-a născut în 1810 în oraşul Silistra, într-o familie de oameni foarte credincioşi. Mai târziu, familia Cuvioasei s-a mutat în Basarabia. Dimitra s-a căsătorit cu Ivan Egorov, căpitan în armata rusă, însă acesta a murit eroic în Războiul Crimeii (1853-1856). Maica Dimitra a luat şi ea parte la apărarea Sevastopolului (1855-1856), acordând asistenţă celor răniţi în război. În timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), ea a organizat un spital pentru răniţi în propria sa casă din Kiev. Din 1856, Cuvioasa Dimitra a dus o viaţă plină de evlavie sub îndrumarea Mitropolitului Isidor Nikolski, care i-a fost părinte duhovnicesc. A trăit în lume, dar a fost calugărită în taină, desfăşurând o activitate asiduă în beneficiul bisericii şi al societăţii.

Continuă să citești →

Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

grafică din cartea „Vieţile Sfinţilor după Mineie” a Sfântul Dimitrie al Rostovului –  Жития святых по изложению свт. Димитрия Ростовского/Март/7

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”. Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.