Arhive categorii: Viețile Sfinților

SFÂNTUL CUVIOS VARLAAM, EGUMENUL PECERSKĂI (19 nov/2 dec)

Cuviosul Varlaam, Egumenul Pecerskăi († 1065)
– 19 noiembrie/ 2 decembrie – 

Sf Barlaam_Kiev_Pecerska

Преподобний Варлаам Печерський, був сином знатного київського боярина, і став першим настоятелем Києво-Печерського монастиря

    Strălucind cu faptele cele bune în întunecoasa peşteră, Cuvioşii părinţii noştri Antonie, Teodosie şi Nicon, cei trei luminători vrednici să stea înaintea scaunului Preasfintei Treimi, venea la dînşii de multe ori – îndulcindu-se de cuvintele curgătoare de miere ce ieşeau din gura lor -, fericitul Varlaam, care era născut din părinţi de neam bun şi de Hristos iubitor, fiu al lui Ioan cel întîi dintre boierii domnului Izaslav şi a maicii sale Maria, nepot lui Vişat celui slăvit şi viteaz, strănepot lui Ostramir voievodul, care strălucea cu tinereţea sa prin frumuseţea trupească şi curăţia sufletească. El a iubit foarte mult pe acei cuvioşi părinţi, încît a voit a locui cu dînşii şi a trece cu vederea toate cele din viaţa aceasta, slava şi bogăţia întru nimic socotindu-le. Pentru că l-a înfricoşat cuvîntul Domnului cel urmat de dînşii: Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului, decît bogatul să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

Continuă să citești

SFÂNTA DOMNICA DIN ALESKI (10 iunie/ 27 noiembrie)

SFÂNTA DOMNICA DIN ALESKI (10 iunie/ 27 noiembrie)

Sfânta Domnica din Aleski s-a născut în anul 1881, în gubernia Tavra, și a trecut la cele veșnice în ziua de 10 iunie 1967, la vârsta de 86 de ani. Cuvioasa, care s-a nevoit ca monahie, în Mănăstirea Aleski, a fost canonizata de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina în ziua de 25 iunie 2009, iar slujba de proclamare a canonizarii a fost săvârșită în ziua de 15 iunie.

Sfânta Domnica din Aleski

Domna Ivanovna Likvinenko, după numele ei complet, s-a născut în anul 1881, în familia unor credincioși înstăriți din regiunea Tavra. Nu se cunosc alte amănunte despre familia sfintei. Se știe că ea a fost crescută în dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele încă din copilărie.

Pe când avea abia 15 ani, după un pelerinaj făcut la Lavra Pecerska, din Kiev, fericita Domna a hotărât să trăiască lângă o mănăstire. Astfel, în anul 1896, ea a fost înscrisă la „Școala de Fete” de lângă Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Aleski. Aici, sfânta a învățat să scrie și să lucreze cu mâinile sale. Adesea se ruga în paraclisul închinat Sfântului Ierarh Nicolae, pe care l-a iubit mult toată viața.

După terminarea școlii, Domna a hotărât să rămână în mănăstirea de maici din apropiere. Cu numele Domnica, ea a fost primită în rândul surorilor. Nu se știe când a fost tunsă în monahism și nici când a primit Schima cea Mare. Îi plăcea mult să stea singură și să se roage, citind din Psaltire sau cântând Acatistul Sfântului Nicolae.

Căutând spre curăția sufletului acesteia, egumena mănăstirii a rânduit-o pe Sfânta Domnica la pașterea vițeilor mănăstirii, spre a se putea bucura și mai mult de liniștea și singurătatea mult dorită. Mulți erau uimiți de cumințenia vițeilor care, în preajma sfintei, erau foarte ascultători. Continuă să citești

VIAȚA SFÂNTULUI AMFILOHIE, EPISCOPUL ICONIEI (23 noiembrie)

Viaţa Sfîntului Amfilohie, Episcopul Iconiei
(23 noiembrie)
 
 

Sfîntul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr şi îşi petrecea viaţa pustniceşte. El, fugind de gîlcevile şi tulburările lumeşti, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osîrdie şi nevoindu-se într-o peşteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie şi i-a zis: „Amfilohie, să mergi în cetate şi să paşti oile cele dumnezeieşti!” Dar el n-a vrut.

Continuă să citești

17 noiembrie: Cuviosul Ghenadie Dochiarul (sec. XIV)

Elaiovritissa 1

Cuviosul Ghenadie Dochiárul a fost monah în Mănăstirea Vatopedi şi avea ascultarea de iconom al uleiului sau dochiár, adică avea în grijă păstrarea şi împărţirea uleiului. „S-a arătat model de monah cuvios şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”[1].

Se povesteşte că odată mănăstirea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie, fiind dochiar al Mănăstirii, s-a gândit că uleiul ar trebui drămuit ca să nu rămână candelele fără ulei şi să nu le mai poată aprinde. Bucătarul, însă, s-a plâns egumenului iar acesta a dat poruncă să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, la cămara unde se păstra uleiul, văzu uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la intrare[2].

Sfântul Ghenadie Dochiarul

Icoana Maicii Domnului, cea numită Elaiovrýtissa (Izvorâtoarea de untdelemn) care se afla în acel loc, de atunci răspândeşte bună mireasmă. „Această sfântă icoană în acelaşi loc se găseşte, în cămara unde se păstrează uleiul, răspândind minunată, nespusă de plăcută mireasmă şi fiind numită Dochiarítissa”[3]. Icoana datează din secolul 14 şi este adusă în katholikónul Mănăstirii în Vinerea din Săptămâna Luminată, atunci când este sărbătorită[4].

Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face pe 17 noiembrie şi în Vinerea din Săptămâna Luminată. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful Harálampos Mpoúsias[5]. 

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Elaiovrýtissa. Sfârşitul sec. 13 – începutul sec. 14

Continuă să citești

30 iulie: UN ȘTEFAN CEL MARE AL POPORULUI GEORGIAN – SFÂNTUL TSOTNE DADIANI

SFÂNTUL TSOTNE DADIANI

  • – 30 iulie –

În toate țările ortodoxe, de-a lungul vremurilor, s-au evidențiat ca sfinți mulți împărați, voievozi, cneji, boieri și nobili iubitori de Hristos și mărturisitori ai Sfintei Ortodoxii cu însuși prețul vieții lor. Un ”Ștefan cel Mare și Sfânt” al Georgiei ortodoxe este și Sfântul Voievod Tsotne Dadiani, care este pomenit anual în penultima zi a lunii lui cuptor. Marea binecuvântare de a fi fost învrednicit să mă închin sfântului său mormânt din Mănăstirea-i necropolă Khobi, de a-i cânta în limba română câteva tropare și de a-i venera icoana m-a determinat să scriu aceste rânduri despre acest bineplăcut al Domnului în chiar ziua pomenirii lui.

Sfântul Tsotne Dadiani a fost un virtuos lider militar și voievod al ținutului Egrisi (sau Samegrelo) din Georgia răsăriteană, pe la mijlocul veacului al XIII-lea. După moartea reginei Rusudan, presiunea cuceritorilor mongoli a devenit atât de puternică, încât conducătorii georgieni au hotărât să se răscoale. În timp ce erau adunați pe muntele Kokhta, ca să pregătească răscoala, au fost trădați, iar mongolii i-au arestat pe răsculați, cu excepția lui Tsotne Dadiani și a conducătorului ținutului Racha. Nobilii au fost duși la reședința ocupanților Anis-Shirakavan, iar acolo, goi și unși cu miere, au fost lăsați în arșița soarelui și spre a fi înțepați de insecte, fiind anchetați zilnic. Aflând de soarta camarazilor săi, Tsotne s-a dus la Anis cu doi slujitori. Ajungând la locul chinuirii lor, s-a dezbrăcat și li s-a alăturat.

Când guvernatorul a fost informat despre aceasta, l-a chemat pe viteazul conducător să se prezinte înaintea sa și l-a anchetat pentru a afla motivul gestului său. Tsotne i-a răspuns: ”Ne adunaserăm, ca să hotărâm cum vom strânge banii pe care îi cereți de la noi. Pentru acest motiv sunt pedepsiți compatrioții mei. În felul acesta vreau și eu să mă fac părtaș soartei lor!” Impresionat de aceste cuvinte și de eroismul sfântului, guvernatorul i-a eliberat pe toți răsculații.

Sfântul Tsotne a trecut la cele veșnice cu puțin înainte de anul 1259, când avea să izbucnească următoarea răscoală, și s-a dovedit a fi un exemplu de virtute creștină pentru poporul georgian.

Tsotne Dadiani a fost trecut în rândul sfinților pe 26 octombrie 1999, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene.

Mormântul Sfântului Tsotne Dadiani poate fi cinstit azi în Sfânta Mănăstire Khobi, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica, care adăpostește mormântul Sfântului Tsotne, dar și mormintele unor membri ai familiei Dadiani, a fost cunoscută de-a lungul veacurilor pentru multele sfinte odoare, care s-au păstrat aici: Cămașa Maicii Domnului, un bici cu care a fost biciuit Domnului nostru Iisus Hristos, fire de păr din barba Mântuitorului, osul coapsei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, mâna Sfântului Mucenic Chiric pruncul, mâna Sfintei Mucenițe Marina (de la cot la palmă, cu carne și piele), fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, fragmente din Cinstitul Lemn al Crucii Mântuitorului, crucea pe care a purtat-o Sfânta Regină Tamar, dar și alte sfințenii, care întotdeauna au atras în acest loc mulți pelerini evlavioși.

Tsotne, preaviteazule voievod,/Caută din ceruri/Spre cei care te laudă,/ și-a ta pomenire/ cinstesc cu bucurie,/Solind de la Stăpânul/ Milă și ajutor.

 

Protos. Leontie Fusa

SFINȚII NOI MUCENICI DIN CRETA

SFINȚII NOI MUCENICI DIN CRETA

-23 iunie –

 

          Insula grecească Creta este pământ apostolic, sfântul ei ocrotitor fiind unul din cei 70 de Sfinți Apostoli, Tit, ucenicul marelui Apostol Pavel. Apostolul neamurilor l-a hirotonit pe Tit ca prim episcop al Cretei și i-a adresat scrisoarea pastorală, care face parte din cele 27 de cărți canonice ale Noului Testament.

          De-a lungul veacurilor, sămânța Evangheliei a rodit îmbelșugat în călduroasa insulă, așa încât mulți credincioși, prin dreapta credință și dreapta viețuire, și-au înscris numele în cartea vieții și în calendarul Sfintei noastre Biserici. Printre cei mai cunoscuți nouă sunt Sfântul Andrei Criteanul (+740), autorul Canonului Mare de pocăință și Sfinții 10 Mucenici din Creta (+250), pomeniți în preajunul Nașterii Domnului (23 decembrie).

          Din anul 2000 însă, la ziua de 23 iunie, s-au adăugat Sinaxarului General al Bisericii Mame a Constantinopolului și Sfinții Noi Mucenici cretani, pătimitori în veacul al XIX-lea.

          Imediat după proclamarea Revoluției Elene în Peloponez, turcii au trecut la îngrozitoare represalii. Mai întâi, l-au spânzurat pe Patriarhul ecumenic Grigorie al V-lea al Constantinopolului (pomenit pe 10 aprilie), după care represaliile lor s-au îndreptat și către elenii de vază ai slăvitei cetăți împărătești de odinioară. În Creta Apostolului Tit, pe 23 si 24 iunie 1821, în Iraklio, au fost decapitați în jur de nouă sute de creștini și cam tot atâția în Episcopiile Maleviziou, Temenous și Peliados. În Episcopia de Knossos, au fost dați morții alți optzeci de creștini, pentru singura vină de a fi ”gheauri”. Printre acești optzeci de neomartiri, se numără și preotul care a fost ucis în timp ce slujea Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Mina, alți șaptesprezece preoți, precum și cinci monahi vatopedini, care se aflau în acele zile în Creta cu Sfântul Brâu al Maicii Domnului, pe care îl aduseseră în pelerinaj, din cauza epidemiei de ciumă, care începuse să facă ravagii. În aceste zile negre pentru Biserica din Creta, a fost omorât și Episcopul Gherasim de Rethymni. Turcii fanatizați au purtat din sat în sat cinstitul cap al Sfântului Nou Mucenic Gherasim, precum și o parte din trupul său, ca trofee de biruință. În Iraklio, au mai fost omorâți Neofit, episcop de Knossos, Ioachim, episcop de Hersonisos, Ierotei, episcop de Lampi, Calinic, episcop de Diopoli și Zaharia, episcop de Siteia. În satul Furni, județul Lasithios, turcii l-au ucis pe episcopul Ioachim de Petra, iar în zilele următoare mucenicii Domnului s-au înmulțit și în alte părți din marea insulă. În ziua de 26 iunie, au fost junghiați douăzecișitrei de monahi și laici în Mănăstirea Maicii Domnului – Akrotiriani, din Toplos. În anul următor, stareții mănăstirilor din Episcopia de Rethymni au fost spânzurați în fața porții orașului, timp în care peste șaizeci de alți creștini erau martirizați în aceeași regiune. În Episcopia Hania, episcopul Calinic de Kydonia, precum și alți clerici și laici, și-au dat sufletul în temniță, din cauza chinurilor la care au fost supuși. În același timp, erau uciși toți monahii și monahiile din Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul – Korakia. În ziua marelui praznic al Înălțării Domnului, turcii l-au spânzurat în piață pe episcopul Melchisedec de Kisamos, însă nu înainte de a-l supune batjocurii publice, obligându-l prin chinuri și bătăi să meargă gol pe străzile orașului. Prin asemenea tragice și sângeroase încercări, Biserica apostolică a Cretei a crescut și mai mult duhovnicește, iar slava ei este veșnică în Împărăția Preasfintei Treimi.

          Asemenea pagini de sinaxar ne întăresc în credința că pomul Ortodoxiei nu dă roade decât pe cruce, că dreapta noastră credință asumată nu este confortabilă, ci purtătoare de cruce spre slava Învierii și că Biserica lui Hristos nu poate fi biruită nici de porțile iadului.

          În aceste zile dificile pe care le străbatem, să ne îndreptăm cu rugăciune fierbinte către Sfinții Mucenici din toate timpurile și din toate locurile, cerându-le mijlocirea cu graiuri ca acestea:

          Sfinților Mucenici, și voi vă rugați Mucenicilor, pe când încă nu erați Mucenici. Atunci când cereați ajutor, primeați. Acum, pentru că aveți îndrăznire, dar și putere de a ne ajuta, dați-ne prețiosul vostru ajutor. Să fie vindecată lumea prin jertfa voastră, așa cum a fost vindecată prin crucea lui Hristos.  

          Protos. Leontie Fusa

 

 

 

         

12 martie: SFÂNTUL PAUL AURELIAN, EPISCOP DE LÉON, IUBITORUL DE VIAŢĂ RETRASĂ (†12 martie 594)

Folosit mai des în România începând cu secolul al XIX‑lea, numele bărbătesc Aurelian a fost mereu legat de împăratul Romei care a efectuat celebra retragere aureliană a trupelor romane din Dacia. Multora nu le este cunoscut faptul că există unii sfinți care au purtat acest nume: Aurelian, Episcop de Limoges (†10 mai, sec. I sau III); Aurelian, Mucenic din Pavia (†22 mai 251); Aurelian, Episcop de Arles (†16 iunie 551); Paul Aurelian, Episcop de Léon (†12 martie 594); Aurelian, Arhiepiscop de Lyon (†4 iulie 895).

Mă voi opri asupra vieții ierarhului Paul Aurelian, ocrotitorul regiunii franceze a Léonului şi iubitorul de viaţă retrasă. Wormonoc, unul dintre biografii sfântului, spune că Paul Aurelian s‑a născut în 482, în provincia Penohen din Regatul Morgannwg. A fost fiul unui demnitar roman bogat și educat, Porphius Aurelianus. Viitorul episcop a avut opt frați și trei surori, care au fost trecute în rândul sfinților: Sitovolia, Juthwara și Wulvella. Continuă să citești

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI TEOFAN MĂRTURISITORUL (12 martie): EXILAT ÎN SAMOTRACIA (lectură audio)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI TEOFAN MĂRTURISITORUL (12 martie):

EXILAT ÎN SAMOTRACIA

(lectură audio)

CUVIOASA DIMITRA DIN KIEV (9 martie)

Cuvioasa Dimitra din Kiev (9 martie)

Cuvioasa Dimitra s-a născut în 1810 în oraşul Silistra, într-o familie de oameni foarte credincioşi. Mai târziu, familia Cuvioasei s-a mutat în Basarabia. Dimitra s-a căsătorit cu Ivan Egorov, căpitan în armata rusă, însă acesta a murit eroic în Războiul Crimeii (1853-1856). Maica Dimitra a luat şi ea parte la apărarea Sevastopolului (1855-1856), acordând asistenţă celor răniţi în război. În timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), ea a organizat un spital pentru răniţi în propria sa casă din Kiev. Din 1856, Cuvioasa Dimitra a dus o viaţă plină de evlavie sub îndrumarea Mitropolitului Isidor Nikolski, care i-a fost părinte duhovnicesc. A trăit în lume, dar a fost calugărită în taină, desfăşurând o activitate asiduă în beneficiul bisericii şi al societăţii.

Continuă să citești

VIAȚA SFÂNTULUI SFINȚIT MUCENIC EFREM, EPISCOPUL TOMISULUI (7 martie)

Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

grafică din cartea „Vieţile Sfinţilor după Mineie” a Sfântul Dimitrie al Rostovului –  Жития святых по изложению свт. Димитрия Ростовского/Март/7

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”. Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.