Arhive categorii: Viețile Sfinților

13 noiembrie – SFÂNTUL ȘI DREPTUL PETRU KALNÎȘEVSKI, CEL MULT PĂTIMITOR

Pe 13 noiembrie este pomenit Sfântul Petru Ivanovici Kalnîșevski (1690 – 31 octombrie/13 noiembrie 1803) – ultimul ataman de koș al Siciului Zaporojean, ctitor al multor biserici și mănăstiri, care a petrecut 25 de ani în detenție la Mănăstirea Solovăț.

În documentele din secolul al XVIII-lea, Petru Kalnîșevski este menționat ca fiind originar din satul Pustovoitovka (astăzi în regiunea Sumî).

Se presupune că provenea dintr-o familie de preot, întrucât fratele său bun și nepotul său aveau ranguri duhovnicești, iar în acea vreme, pe teritoriul Ucrainei, aceasta era o slujire ereditară.

Probabil așa se explică cunoașterea de către ataman a subtilităților liturgice, marea sa dragoste pentru zidirea bisericilor și donațiile către lăcașurile de cult constând în diverse obiecte liturgice scumpe.

Pe cheltuiala atamanului Kalnîșevski au fost construite peste 30 de biserici ortodoxe, în special în Lohvița, în Romnî, în așezarea sa de iernat (astăzi satul Petrîkivka), la Mănăstirea Mejîhiria din Kiev și în alte locuri.

Kalnîșevski a purtat corespondență și s-a aflat sub îndrumarea duhovnicească a Cuviosului Paisie (Velicikovski). A fost un binefăcător activ și a făcut donații generoase atât către mănăstirile Cuviosului Paisie însuși, cât și către diverse mănăstiri din Muntele Athos, Moldova și Țara Românească. Chiar Cuviosul Paisie Velicikovski i-a prezis atamanului, într-una dintre ultimele sale scrisori din anul 1772, proslăvirea în rândul sfinților:

„Hristos îți va zidi o casă nefăcută de mână, veșnică în ceruri; pentru împodobirea lăcașurilor va împodobi sufletul tău cu cunună neveștejită; pentru îmbrăcarea mădularelor goale ale lui Hristos va îmbrăca sufletul tău cu haina nestricăciunii și te va învrednici în cămara Sa cea cerească să te desfătezi veșnic de slava Sa cea dumnezeiască”.

Petru Ivanovici Kalnîșevski a fost ultimul ataman de koș al Siciului Zaporojean. După desființarea acestuia de către împărăteasa Ecaterina a II-a în anul 1775, atamanul, în vârstă de 85 de ani, a fost arestat și trimis în exil, în detenție, la Mănăstirea Solovăț.

Potrivit spuselor părintelui Simon, starețul Mănăstirii Solovăț, care scria în anul 1779 despre condițiile de detenție ale lui Petru Kalnîșevski, apa pătrundea constant în cazemată din cauza ploilor, motiv pentru care hainele putrezeau pe ataman.

În mănăstire, Kalnîșevski a fost tratat cu asprime pe toată durata detenției sale: a fost ținut permanent în celulă și izolat nu doar de corespondență, ci și de orice comunicare cu persoane străine, sub supravegherea continuă a unei gărzi de soldați.

Când atamanul, în timp ce era escortat, încerca să intre în vorbă cu cineva, tuturor le era interzis să îi răspundă. Astfel, fiind deja foarte bătrân, în timp ce era condus de la biserică, a încercat să afle de la pelerini: „Cine este acum țar?”, dar oamenilor li s-a interzis să îi răspundă.

Potrivit relatărilor țăranilor din Vorzogorî, Kalnîșevski era scos din celulă la aer curat doar de trei ori pe an: în zilele praznicelor Nașterii Domnului, Paștelui și Schimbării la Față.
Pe tot parcursul detenției sale, Kalnîșevski s-a comportat foarte liniștit și evlavios, fapt prin care și-a câștigat respectul și cinstirea în rândul călugărilor de la Solovăț.

Împăratul Alexandru I, prin decretul său din anul 1801, l-a grațiat pe Petru Kalnîșevski, care avea la acel moment 110 ani. Fiind aproape orb, în ciuda dreptului acordat de împărat de a-și alege locul de trai după propria dorință, el nu a vrut să se întoarcă în patria sa și a rămas în mănăstirea cu care, după propriile sale cuvinte, în anii de detenție „se obișnuise pe deplin”, iar de libertate „se bucura și aici din plin”.

În total, atamanul cazacilor a petrecut în detenție peste 25 de ani, aflându-se într-o celulă de izolare, aproape fără comunicare și corespondență, dar a reușit să își păstreze pe deplin mintea limpede până la însăși trecerea sa la Domnul, la vârsta de aproximativ 113 ani.

Petru Ivanovici a murit la 31 octombrie (13 noiembrie) 1803 și a fost înmormântat lângă Catedrala „Schimbarea la Față”. Aceasta a fost o onoare deosebită acordată ultimului ataman zaporojean de către monahii de la Solovăț.

În anul 2015, Petru Kalnîșevski a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană, fiind trecut în rândul sfinților. Pomenirea lui se săvârșește la 13 noiembrie – ziua adormirii sale.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi! Amin.

4 noiembrie – SF. CUVIOS NICANDRU DE LA LACUL GORODNO

Sfântul Cuvios Nicandru de la Gorodnoiezer (sau Gorodnoezersky) este un sfânt cuvios din Biserica Ortodoxă Rusă, recunoscut ca fondator al Schitului Nicandru de pe malul lacului Gorodno în ținutul Novgorodului.
El a trăit la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, trecând la cele veșnice în jurul anului 1603.
Pe malul lacului Gorodno (în regiunea Novgorod) existase o veche mănăstire cu hramul Învierea Domnului.
În documentele mănăstirești din anul 1581 se menționa că așezarea era în declin, având doar 3 călugări bătrâni care locuiau în 10 chilii.
Sfântul Nicandru a sosit în acest loc retras, a reconstruit așezământul monastic și a devenit primul stareț al mănăstirii reînnoite.

Sfântul provenea dintr-o familie de negustori din Valdai. Împreună cu el s-au nevoit puțini ucenici (nu mai mult de 10 frați).

Cuviosul Nicandru s-a remarcat printr-o viață aspră de post, rugăciune neîncetată și muncă fizică, oferind o pildă vie de sfințenie comunității sale. 

După trecerea sa la cele veșnice (la 15/28 martie 1603), trupul său a fost înmormântat în incinta mănăstirii. Ulterior, moaștele sale au fost sub pardoseala bisericii, devenind cunoscute în popor pentru nenumăratele minuni.

În anul 1764, în timpul reformelor secularizării din Imperiul Rus, schitul a fost desființat, biserica mănăstirii devenind biserică de parohie (unde exista un paraclis închinat Sfântului Nicandru), iar în jurul ei s-a format satul Nikandrovo.

În istoria recentă (iunie 2026), s-a marcat întoarcerea festivă și oficială a sfintelor sale moaște la Mănăstirea de Maici „Sfânta Treime” din satul Nikandrovo, zi stabilită local ca sărbătoare a aflării moaștelor sale.

Sfântul Nicandru de la Gorodnoiezer este pomenit în calendarul ortodox în următoarele zile:

  • 15 / 28 martie (ziua trecerii sale la cele veșnice).

  • 4 noiembrie.

  • Duminica a 3-a după Rusalii, în cadrul Soborului Sfinților din Novgorod.

 

13 mai: SFÂNTUL CUVIOS MACARIE DE LA SAHARNA (VIAȚA)

Icoana relicvar cu o părticică din moaștele Sf. Macarie de la Saharna (Mănăstirea Cloșca, Jud. Constanța)

VIAȚA CUVIOSULUI MACARIE

(1888 – 1969 zi de prăznuire 13/26 mai)

Părintele-egumen Macarie (în lume – Mihail Tincu) s-a născut la 25 aprilie 1888, în satul Buciuşca, raionul Rezina, într-o familie de oameni credincioşi, din tată – Dimitrie şi mamă – Ana. Era al treilea copil în această familie şi se vede că cel mai deosebit dintre ei. Se zice că înainte de naşterea lui, mama sa avuse o revelaţie, pe care a ţinut-o în taină până la sfârşitul vieţii. Nimeni nu ştia ce văzuse Ana, dar ea purta pecetea acestei revelaţii pe chipul său la fel ca şi Preacurata Maică a Domnului Iisus Hristos.

Micul Mihail se deosebea de ceilalţi copii de seama lui prin faptul că era foarte retras, iar în ochii lui puteai citi întotdeauna un sentiment de respect şi adâncă plecăciune pentru Ceva divin şi mai presus de lume pentru că Dumnezeu îşi alege slujitorii încă de la zămislirea lor. În familie se întâmpla să fie şi năstruşnic, ca un copil, dar desigur nu o făcea intenţionat. Astfel, atunci, când s-a făcut bun de lucru, era luat la treabă prin gospodărie. Numai că nu întotdeauna era de găsit, pentru că îşi meşterise singur din ce găsise ceva de tipul cadelniţei, cu care mergea prin ogradă şi cădea cântând cântări, pe care le auzea duminica la biserică. Tatăl lui îl certa pentru asta şi chiar îi mai dădea câte o palmă, la care copilul răspundea cu un zâmbet nevinovat: „O să vedeţi voi cum o să-mi sărutaţi mâina.” Aceste cuvinte îl făceau pe tatăl lui tot timpul să râdă şi îi alungau necazul. Când a mai crescut, Mihail iubea foarte mult să citească, deprinzând astfel destul de repede învăţătura cărţii. Mergea întotdeauna cu mama sa la biserică, unde îi plăcea foarte mult, dar îndoită îi era bucuria, când împreună cu părinţii lui mergeau la Saharna.Cu toate că acest drum îl făceau de cele mai dese ori pe jos, Mihail, acest suflet neprihănit, era de neobosit, pentru că acest drum îl ducea la mănăstirea, pe care o iubea foarte mult. Era frapat şi adânc mişcat de tot, ce găsise aici: munţii înalţi, care din trei părţi ascundeau mănăstirea de lume şi gălăgia ei, izvorul cu apă rece şi gustoasă, schitul cu biserica din stâncă, bisericile frumos împodobite şi cântările melodioase ale călugărilor localnici. Îndrăgise acest loc şi poate de aceea îl vedea în visurile sale ca pe un colţ de rai, binecuvântat de Dumnezeu.

Continuă să citești →

SFÂNTUL SIMEON DE VERHOTUR, SIBERIA, RUSIA (18 dec/ 12 sept/12 mai)

3-sf-simeon-de-verhotur-70

Acesta s-a născut în jurul anului 1607 în Rusia, într-o familie de oameni de seamă și foarte evlavioși care si-au dat din plin osteneala pentru ca fiul lor să aibă o educație aleasă și să devină un creștin destoinic.

De la fragedă vârstă, sfântul Simeon își întoarse fața de la grijile și desfătările lumești, pentru ca în vremea tinereții să crească într-însul dorința de a se înstrăina de locul său natal pentru a-și putea închina viața lui Dumnezeu. Continuă să citești →

VIAȚA SFÂNTULUI MUCENIC HRISTOFOR, OCROTITORUL CĂLĂTORILOR (9 mai)

Apucând prearăul Dechie cu nedreptate împărăţia Romei, la anul de la Hristos 250, şi luând ajutător la ocârmuirea împărăţiei pe Valerian, îndată a ridicat o prigoană mare împotriva creştinilor, pe care istoricii o numără a opta, pornit fiind la această prigoană, după cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dânsul, care iubea pe creştini şi îi cinstea, încât zic unii că Filip s-ar fi făcut chiar creştin. Iar Dechie atât s-a îndrăcit cu luptarea împotriva lui Dumnezeu şi atât de aspru şi cumplit s-a ridicat asupra creştinilor, încât a scris cărţi şi porunci nelegiuite şi nedrepte către toţi ighemonii şi stăpânitorii cei de sub stăpânirea luif care erau păgâni ca şi dânsul, poruncindu-le cu mare groază ca să silească pe cei drepţi şi binecredincioşi robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor şi să mănânce bucate din cele spurcate cu sângele dobitoacelor jertfite; iar câţi nu vor să se lepede de Hristos, mai întâi să-i pedepsească şi să-i bată cu felurite răni şi să le pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire. Deci toţi stăpânitorii şi ighemonii ţărilor şi cetăţilor se sârguiau cu toată puterea să se arate bineplecaţi şi supuşi către împăratul; şi păgânii aveau multă îndrăzneală, iar cei credincioşi erau prigoniţi şi munciţi păgâneşte.

Continuă să citești →

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA ŞI NICOLAE DIACONUL – MARTIRIZAȚI ÎN MARȚEA SĂPTĂMÂNII LUMINATE

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.

Viața Sfinților Mucenici Rafael preotul, Irina fecioara și Nicolae diaconul
(prăznuiți în Marțea din Săptămâna Luminată și pe 9 aprilie)

1. O făgăduință uitată

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă. Continuă să citești →

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE (prăznuiţi în Marţea Luminată și pe 9 aprilie)

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL PREOTUL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE

– Moaştele lor au fost aflate între anii 1952-1962 –

Aceşti trei sfinţi martiri l-au mărturisit pe Hristos Domnul și s-au jertfit pentru El în anul 1463. Chiar dacă au trăit acum 547 de ani, totuşi îi putem aşeza între  sfinţii secolului XX pentru că prin apariţiile lor, fie în vise sau în stare de veghe, între anii 1959 – 1962 ne-au descoperit amănunţit viaţa şi pătimirile lor martirice. Pomenirea lor se face în fiecare an la 9 aprilie.

Istoricul colinei Karyes

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în  insula grecească Lesvos, satul Thermi. La un kilometru de acest sat se află colina Karyes sau Călugărul. Aceasta şi-a luat numele de Karyes de la asceţii care au trăit aici, unii dintre ei – potrivit tradiţiei -, au fost chiar ucenici ai Sfântului Grigore Palama Arhiepiscopul Tesalonicului.

Numele de Călugărul a fost dată de locuitorii satului care adeseori vedeau un călugăr  cu o cădelniţă în mână care umbla  pe deasupa acelui loc şi tămâia, apoi dispărea într-o strălucire de lumină. Continuă să citești →

31 martie: SFÂNTUL INOCHENTIE, MITROPOLITUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII, CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII, LUMINĂTORUL SIBERIEI ŞI AMERICII DE NORD

Tropar, glas 4

Supunându-te voii lui Dumnezeu, primejdii şi necazuri ai primit, Sfinte Părinte Inochentie, pe mulţi la cunoştinţa Adevărului aducând şi nouă calea arătându-ne; acum, înaintea scaunului Sfintei Treimi stând, roagă pe Hristos Mântuitorul, ca şi noi în împărăţia cerurilor să intrăm.

Tropar, glas 2

Ai luminat norodul cel din miazănoapte al Americii şi Asiei, Evanghelia lui Hristos vestind neamurilor locului în graiurile lor, Sfinte Ierarhe, Părinte Inochentie, Luminătorule al Alaskăi şi al întregii Americi, ale cărui căi au fost rânduite de Domnul; pe Acela roagă-L, în împărăţia Sa cerească, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Sfântul Inochentie s-a născut la 26 august 1797, într-o familie săracă din Irkuţk, Siberia. Numele său de botez era Ioan. Tatăl său, care a murit pe când Ioan avea unsprezece ani, a fost epitrop al bisericii, deci era de aşteptat ca şi fiul său să lucreze într-un fel pentru Biserică. A izbutit să meargă la seminar şi a fost un elev fruntaş la învăţătură.

Unul dintre stihurile sale îndrăgite din Scriptură – acela care a dorit să i se citească la înmormântare – a fost cel din Psalmul 36, 23 (De la Domnul paşii omului se îndreptează, şi calea lui o va voi foarte).  Este foarte limpede că mâna Domnului a fost deasupra căsniciei sale. în ultimul an de şcoală, el a hotărât că trebuie să se însoare. Directorul, cu care în mod normal ar fi trebuit să discute acest lucru, nu a putut fi găsit o lungă bucată de vreme în acel an, căci un ger neobişnuit a împiedicat orice drum către insula unde trăia (într-o mănăstire legată de seminar).

Din pricina acestei vremi ciudate, seminaristul Ioan nu a mai aşteptat să ceară blagoslovenia directorului, ci a pornit să-şi caute nevastă. După cum era obiceiul vremii, i s-a găsit perechea în fiica unui preot din acele locuri, pe nume Catherina. Continuă să citești →

SFÂNTUL IERARH IONA, MITROPOLITUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII (31 martie)

Sfântul Ierarh Iona, Mitropolitul Moscovei și făcătorul de minuni al Întregii Rusii este prăznuit pe 31 martie (ziua adormirii în Domnul), pe 27 mai (ziua mutării cinstitelor moaște în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin), pe 15 iunie și pe 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

Sfântul Iona s-a născut în orașul Galich (Rusia), într-o familie credincioasă. Tatăl său se numea Teodor.

Tânărul a primit tunderea în monahism la una din mănăstirile de pe lângă Galich, pe când avea doar doisprezece ani. După aceea el s-a transferat la Mănăstirea Simonov din Moscova, unde a îndeplinit mai multe ascultări vreme de mulți ani.

foti-moskovski-iona-moscovski

Sfântul Fotie, Mitropolitul Moscovei (prăznuit pe 27 mai și 2 iulie) & Sfântul Ierarh Iona, Mitropolitul Moscovei (31 martie si 27 mai)

Odată, când Sfântul Fotie, Mitropolitul Moscovei (prăznuit pe 27 mai și 2 iulie) a vizitat Mănăstirea Simonov, după ce s-a rugat a binecuvântat pe Arhimandrit și pe frați, după care a dorit să binecuvânteze pe fiecare călugăr în locurile în care își îndeplinesc ascultările lor monahale.

Când a ajuns la brutărie, l-au găsit pe Sfântul Iona adormit, epuizat fiind de munca sa. Deși dormea, degetele de la mâna dreaptă a sfântului erau poziționate într-un gest de binecuvântare. Sfântul Fotie le-a spus însoțitorilor săi să nu-l trezească pe călugărul istovit. După aceasta, Mitropolitul s-a apropiat și l-a binecuvântat pe călugărul adormit, proorocind celor prezenți că acest monah va fi un mare ierarh al Bisericii Ruse și pe mulți va ghida pe calea mântuirii.

Proorocia Sfântului Fotie s-a adeverit câțiva ani mai târziu. Sfântul Iona a fost hirotonit Episcop de Riazan și Murom.

Continuă să citești →

PREDICĂ DESPRE SFÂNTA MARIA EGIPTEANCA (Audio)

PREDICĂ DESPRE SFÂNTA MARIA EGIPTEANCA (2014)