Arhive categorie: VIDEO

30 iunie/1 iulie 2020: SLUJBA PRIVEGHERII ÎN CINSTEA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI (LIVE)

SLUJBA PRIVEGHERII ÎN CINSTEA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI (I)

Schitul Sf. Gheorghe-Cloșca, loc. Cloșca, jud. Constanța

Posted by Leontie Fusa on Tuesday, June 30, 2020

 

SLUJBA PRIVEGHERII ÎN CINSTEA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI (II)

Posted by Leontie Fusa on Tuesday, June 30, 2020

Sfântul Ierarh Leontie, odorul de mult preţ al cetăţii Rădăuţilor

La 1 iulie Biserica pomeneşte pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, unul dintre primii cuvioşi vieţuitori în pământul Moldovei la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui următor. Datorită vieţii alese şi rugăciunilor sale care aveau darul vindecării de boli şi neputinţe, evlavia populară l-a cinstit ca pe un adevărat sfânt încă din timpul vieţii, păstrându-i cu mare cinste moaştele după ce s-a mutat la Domnul. Astfel, în lucrarea „Palinodia“, alcătuită de teologul ucrainean Zaharia Kopistenski prin anii 1621-1622, se aminteşte că, „la Rădăuţi, în episcopie, Sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg“, la moaştele sale având loc, an de an, la 1 iulie, un pelerinaj.

Despre Sfântul Leontie Tradiţia spune că s-a născut în nordul Moldovei, nu departe de Rădăuţi, într-o familie creştină evlavioasă. În cetatea Rădăuţilor, Biserica „Sfântul Nicolae“ a fost zidită de Voievodul Bogdan I (1359-1365), ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru izbânda în luptele purtate pentru a pune bazele unui stat liber şi independent la răsărit de Carpaţi, în Ţara Moldovei. Acest lăcaş a fost mediul în jurul căruia Cuviosul Leontie a învăţat carte şi a deprins dragostea pentru cele sfinte, locul în care a făcut primii paşi către tainele lui Dumnezeu. Aici avea să ucenicească pe lângă cuvioşii sihaştri ce se nevoiau în pădurile seculare de pe valea Putnei, ducându-le acestora hrană trupească şi primind în schimb hrană spirituală. Văzând frumuseţea vieţii monahale, a ales calea Mănăstirii Bogdana, a cărei obşte s-a format tocmai în jurul ctitoriei voievodale a Bisericii „Sfântul Nicolae“, la umbra căreia crescuse. La tunderea în monahism a primit numele Lavrentie, adunând în jurul său numeroşi ucenici ce l-au ales drept îndrumător. După primirea harului preoţiei, Cuviosul Lavrentie s-a retras în Codrii Rădăuţilor, continuându-şi viaţa de sfinţenie în sihăstrie.

Schitul lui Lavrentie – prima sihăstrie cunoscută în nordul Moldovei

Către sfârşitul secolului al XIV-lea, Cuviosul Lavrentie, împreună cu ucenicii săi, a înălţat o biserică din lemn într-o poiană, a ridicat chilii şi a pus rânduială de slujbă sihăstrească într-un schit, ce avea să fie numit „Schitul lui Lavrentie“ sau „Schitul Laura“. Auzind acestea, mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat, a sfinţit biserica ridicată, numind pe Cuviosul Lavrentie stareţ al schitului şi părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor ce se nevoiau pe valea Putnei. Pravila hotărâtă de egumenul Lavrentie pentru obştea lavrei era următoarea: hrană o singură dată în zi, la asfinţitul soarelui, afară de sărbători; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul nopţii până dimineaţă – priveghere în biserică, după rânduiala Sfântului Munte şi tradiţia pustnicească. Ziua, monahii se îndeletniceau cu „rucodelia“, acel lucru de mână specific Patericului, ce împletea munca fizică şi rugăciunea inimii. Din secolul al XVII-lea, vechiul schit devine metoc al Mănăstirii Putna, iar, ulterior, biserica schitului avea să devină biserică de parohie. Pe locul unde a fost „Sihăstria lui Lavrentie“, astăzi se află satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judeţul Suceava.

Cuviosul Daniil Sihastrul, ucenic al Sfântului Leontie

Pe când era în Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi, Cuviosul Lavrentie şi-a apropiat drept ucenic pe un tânăr, Dumitru, care la vârsta de 16 ani a ales să intre în monahism, primind numele David. Ieromonahul David avea să-şi urmeze învăţătorul la schitul întemeiat de acesta în liniştea Codrilor Rădăuţilor. După ce a vieţuit o perioadă în Mănăstirea Sfântului Lavrentie, a primit de la egumen binecuvântare şi a îmbrăcat marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind schima cea mare şi schimbându-i-se numele din David în Daniil. Cu puţin timp înainte de anul 1450, s-a retras în codrii de pe valea pârâului Secu, unde s-a nevoit timp de paisprezece ani, iar mai apoi, în nordul Moldovei, aproape de Putna, pe malul pârâului Viţeul, unde dăinuieşte până astăzi chilia-i dăltuită în piatră. Şi spune Tradiţia că nu erau alţi sihaştri mai sporiţi decât Lavrentie şi fiul său duhovnicesc, Daniil, căci amândoi s-au învrednicit de la Dumnezeu cu darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, alergând la ei numeroşi bolnavi pentru a afla vindecare.

Cuviosul Lavrentie, de la cârja arhierească la marea schimă monahicească

Prin strădania domnitorului Alexandru cel Bun, s-a întemeiat Episcopia Rădăuţilor, biserica Mănăstirii „Sfântul Nicolae“ devenind, astfel, Catedrală episcopală. Şi rămânând vacant scaunul arhieresc, mitropolitul Sucevei, clerul şi credincioşii au ales episcop al Rădăuţilor pe Cuviosul Lavrentie. Întors la mănăstirea sa de metanie acum ca arhiereu, şi-a continuat viaţa de priveghere monastică împletită cu slujirea Bisericii, împlinindu-şi datoria de arhipăstor al sufletelor credincioşilor din eparhie. Simţindu-se departe de liniştea sihăstriei şi fiind înaintat în vârstă, a decis să se retragă din scaunul episcopal şi să se întoarcă în mijlocul ucenicilor săi.

Reîntors în obştea Schitului Laura, al cărei organizator era, Cuviosul s-a mai ostenit câţiva ani în post şi rugăciune, ajungând la măsura desăvârşirii. Având darul de a-şi cunoaşte dinainte sfârşitul, a cerut să primească marea schimă monahală, primind numele de schimonahul Leontie. Şi adunând pe fiii săi duhovniceşti, le-a dat multe sfaturi şi le-a rânduit egumen şi părinte spiritual pe Cuviosul Daniil Sihastrul, ucenicul său. Şi sărutându-i cu pace, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind înmormântat de ucenicii săi în biserica din lemn a Schitului Laura, unde au început să aibe loc minunate vindecări de boli.

„Canonizat“ de evlavia populară

Vestea minunilor ce se săvârşeau la mormântul fericitului Leontie de la Laura s-a răspândit în întreaga ţară, credincioşii ajungând a cere mitropolitului Moldovei să accepte scoaterea din pământ a odoarelor duhovniceşti şi strămutarea lor în Catedrala episcopală de la Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ (Bogdana) din Rădăuţi. În dangăt de clopote şi în cântări de laudă, mulţime de clerici şi credincioşi au purtat moaştele Sfântului Leontie către Catedrala episcopală, aşezându-le în partea dreaptă a naosului. Zi de zi, oamenii în nevoi îşi aflau alinarea şi izbăvirea din necazuri, închinându-se pentru mijlocirea Sfântului către Dumnezeu. Drumul vechii catedrale muşatine a fost numit, în popor, „Drumul Sfântului“, bătut de credincioşi în pelerinaje şi procesiuni, la nevoie.

Tradiţia mărturiseşte că Sfântul Leontie era prăznuit la 1 iulie, zi în care, după săvârşirea Sfintei Liturghii, se oferea o masă pentru pelerini, săraci şi orfani, cunoscută în popor sub numele de „praznicul Sfântului“. Timp de două secole, cetatea Rădăuţilor şi-a cinstit ocrotitorul, de pe la anul 1430 până la 1639, când oraşul a fost prădat de tâlhari, iar sfintele moaşte au fost tăinuite. Legenda spune că monahii, aflând de apropierea tâlharilor, au ascuns moaştele Sfântului chiar sub locul unde erau depuse, în naos, în faţa tabloului votiv al ctitorilor mănăstirii. Ziua de 1 iulie a fost prăznuită cu aceeaşi evlavie, pelerinajul credincioşilor a continuat an de an, până în vara anului 1783, când stăpânirea austriacă a desfiinţat Mănăstirea Bogdana, transformând-o în biserică de parohie. Fără obştea călugărilor care sporea cultul Sfântului cu rugăciune continuă, vechea tradiţie s-a pierdut, păstrându-se doar reminiscenţe în evlavia bătrânilor, în poveşti populare sau în folclorul local.

O serie de cercetări arheologice efectuate între anii 1974-1977 aveau să scoată la iveală odorul de mare preţ, care nu părăsise nici o clipă lăcaşul în care Sfântul Leontie a învăţat carte şi a primit voturile monahale şi cârja arhierească.

Abia în anul 1991 moaştele Sfântului Leontie au putut fi aşezate într-o raclă, la loc de cinste, pentru a fi venerate de credincioşi, conform Tradiţiei de veacuri.

Ceea ce credincioşii au cinstit de secole, Biserica a confirmat. Astfel, în şedinţa de lucru din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi şi includerea sa în calendarul creştin ortodox, cu data de prăznuire 1 iulie.

Cântec popular pentru Sfântul Leontie

În tradiţia populară se păstrează şi astăzi un cântec al bătrânilor în care era cinstit Sfântul Leontie:

„Soarele răsare,

Mănăstire mare

Cu vlădica-n frunte

Cine să-l asculte?

Călugării mii

Iesă din chilii

Cu egumenul

Şi cu dichiul

Mi se înşirară

Pe prispă afară

Şi mări-ncepură

A cânta din gură

Un călugăraş

Cântă mai pe nas,

Iar egumenul

Ţine isonul.

Pe vlădică-apoi

Îl luară doi

De mi-l îmbrăcară

În strai nou de vară

Şi cârjă mi-i dară.

Apoi toţi intrară

Pe uşi în altară.

Soarele răsare,

Slujba-i slujbă mare,

Sfânta mănăstire

Plină-i de-omenire.

Moaştele lucesc,

Bine-amirosesc;

Câţi îs lângă ele

Scapă de boli grele.

Câţi din Rădăuţi

Scapă de boli iuţi;

Numai Domnul ştie,

Slava Lui să fie

De-acum pe vecie!“

Sursa: ziarullumina.ro

10 mai 2020: SFÂNTA LITURGHIE A SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ÎN DUMINICA A PATRA DUPĂ PAŞTI (LIVE) & SINAXAR

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur din Duminica vindecării Slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda (10 mai 2020, Schitul "Sf. Gheorghe-Cloșca", sat Cloșca, jud. Constanța)

Posted by Leontie Fusa on Saturday, May 9, 2020

***

SINAXAR 10 MAI

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfântului Apostol Simon Zilotul, adică Râvnitorul.

Acesta este Simon, care se numeşte şi Natanael, cel ce a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu ucenicii Săi şi a prefăcut apa în vin. Deci văzând Simon minunea aceasta a lăsat mireasa, nunta şi casa, şi a urmat după Hristos, prietenul şi făcătorul de minuni şi aducătorul de mireasă, şi Mirele sufletelor celor curate. El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, şi umplându-se de Acesta şi înconjurând mai tot pământul, a ars toată înşelăciunea mulţimii zeilor, şi trecând prin toată Mauritania şi prin Africa a propovăduit pe Hristos. Şi după aceea mergând în Britania, şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo; şi precum a avut râvnă fierbinte spre Atotţiitorul Dumnezeu, a dobândit şi numele după chipurile şi obiceiurile sale.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici şi fraţi: Alfiu, Filadelf şi Ciprian.

Aceştia erau din locul Vascanilor din cetatea Prefacta de bun neam şi străluciţi cu averea, fii fiind lui Vitalie, domnitorul acelei cetăţi. Au fost crescuţi în religiozitate şi în citirea dumne-zeieştilor Scripturi de un oarecare sfânt bărbat Onisim, care propovăduia pe Hristos. Mai întâi fiind cercetati de un oarecare Anghelion, ce era trimis de la Roma cu scrisori împărăteşti, au fost trimişi la Roma de către Lichiniu, iar acesta i-a dat spre cercetare lui Valerian, de care au fost trimişi la Potiola, către guvernatorul Diomid, iar acesta i-a trimis către Tertil, care cârmuia Sicilia. Deci de la fiecare guvernator din cei zişi au suferit sfinţii felurite chinuri, iar din chinurile la care i-a supus Tertil şi-au primit fericitul sfârşit. Şi aşa aceşti trei purtători de biruintă s-au mutat la cele cereşti.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isihie mărturisitorul.

Acest cuvios Isihie era din cetatea Adrapinilor şi era bărbat bun şi blând şi se purta potrivit cu numele. Rugându-se el lui Dumnezeu ca să-i arate lui un loc în care să slujească şi să fie bineplăcut Lui, i s-a descoperit să se ducă spre părţile mării, la muntele ce se zice Maion, unde a şi petrecut multă vreme. Apoi de acolo pogorându-se spre mare, şi făcând aproape casă de rugăciune sfântului Andrei şi restul vieţii petrecându-şi întru sihăstrie şi răbdare şi multe lucrări de minuni săvârşind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Lavrentie, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Kiev-Bratsk 

Râul a purtat icoana până la sectorul Podol din Kiev, de unde a fost preluată cu bucurie de către creștinii ortodocși și cu respectul cuvenit au dus-o la Mănăstirea Bratsk. Icoana este descrisă în registrul de proprietate al bisericii Mănăstirii Kiev-Bratsk, făcut în anul 1807.

Zile de prăznuire: 6 septembrie, 10 mai, 2 iunie şi sâmbăta celei de-a cincea săptămâni a Sfântul şi Marele Post

***

Tot în această zi, pomenirea Fericitului Simon din Yurieviţ, cel nebun întru Hristos 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon de la Pecerska, Episcop de Vladimir şi Suzdal

Cuviosul Simon, Episcopul de Vladimir şi de Suzdal, prin viaţa sa sfântă şi prin lucrarea sa păstorească a fost printre aceia care au întărit credinţa ortodoxă în rândul ruşilor.
Fericitul Simon, mai înainte de a deveni episcop, se învrednici să primească schima monahală în cadrul mănăstirii Peşterilor şi să urmeze în luptele ascetice şi în dobândirea virtuţilor pe marii trăitori ce s-au nevoit aici.
Ca şi arhiereu s-a dovedit a fi într-adevăr păstorul cel bun, strălucind prin viaţa sa sfântă, luminând poporul cu învăţătura creştină şi dând dovadă cel dintâi de o adâncă iubire a aproapelui. În acelaşi timp nu uită să continue şi lupta sa ascetică interioară, ca unul ce era mai întâi de toate monah, dăruit cu schima cea mare. Continua să se nevoiască în locuinţa sa episcopală la fel de mult ca pe vremea când se afla în chilia subterană de la peşteri.
Odată, pe când se ruga, se învrednici să aibă o minunată revelaţie: Maica Domnului i se arătă pe cer, înveşmântată în haine aurite mai strălucitoare decât soarele. Era însoţită de o mulţime mare de sfinţi ai lui Dumnezeu. De-a dreapta şi de-a stânga sa şedeau cuvioşii Antonie şi Teodosie. Cuviosul se minună de această viziune şi o consemnă în cronicile sale.
Fericitul Simon, vrând să le ofere păstoriţilor săi exemple vii de viaţă sfântă, se apucă să scrie o cronică despre vieţile cuvioşilor părinţi de la peşteri, urmând astfel în lucrarea cronicărească pe sfântul Nestor.
Păstori ca episcop de Vladimir timp de doisprezece ani. Apoi adormi în pace şi se urcă cu sufletul la ceruri spre a se întâlni cu Arhireul şi Mântuitorul Hristos.
Cinstitul său trup a fost îngropat cu mare cinste în Peştera de la Lavră, după cum rânduise în testamentul său. Acolo se găseşte până în zilele noastre slăvit şi nestricat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

3 mai 2020: SFÂNTA LITURGHIE A SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ÎN DUMINICA MIRONOSIȚELOR (LIVE) & SINAXAR

Posted by Leontie Fusa on Saturday, May 2, 2020

***

SINAXAR – 3 MAI 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea celui între sfinţi a părintelui nostru Irodion stareţul de la mânăstirea Lainici.

Acest Cuvios părinte Irodion este unul dintre marii părinţi duhovniceşti ai monahismului românesc, care au strălucit în mănăstirile din Oltenia. Sfinţenia sa a strălucit vreme de o jumătate de veac în viaţa duhovnicească a mănăstirii Lainici, fiind un călugăr de mare înfrânare şi neîncetată rugăciune. Fericitul s-a născut la Bucureşti, în anul 1821 şi de mic a intrat în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica. Aici, în scurt timp a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, smerenia, cinstea şi ascultarea. Însuşi Sfântul Ierarh Calinic, stareţul său, văzându-i râvna călugărească l-a primit în rândul monahilor, dându-i numele de Irodion. De atunci fericitul a înmulţit şi mai mult ostenelile şi nevoinţele, postind îndelungat şi împlinindu-şi canonul şi pravila cu multă osârdie. Nu lipsea niciodată de la slujbele bisericeşti, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele.
Mai târziu, când Sfântul Calinic a devenit episcop al Râmnicului, cunoscând îndeaproape petrecerea Cuviosului, l-a adus de la Cernica la schitul Lainici, de pe Valea Jiului. Aici l-a hirotonit diacon şi preot şi apoi la numit egumen al acestui schit. Datorită virtuţilor sale alese de părinte duhovnicesc, Sfântul Calinic l-a ridicat în rangul cel mai înalt al călugăriei, acela de arhimandrit, alegându-l totodată şi duhovnicul său.
Ca preot şi duhovnic fericitul Irodion s-a nevoit atât de multă că chipul nevoinţelor sale nimeni nu-l poate spune, că se ostenea mai mult decât toţi şi se silea să fie plăcut tuturor cu cuvântul şi cu fapta. Dar, cu cât se silea pentru viaţa duhovnicească, cu atât era mai cuprins de dorinţa după liniştire şi rugăciune neîncetată. Astfel că în repetate rânduri s-a retras din ascultarea de povăţuitor la părinţilor şi fraţilor pentru a fi cât mai aproape de Dumnezeu. De cele mai multe ori Cuviosul era numit stareţ al obştii sale ca să înlăture instabilităţii ce se arătau în sânul monahilor de la Lainici.
Toţi părinţii şi fraţii au cerut acum Sfântului Calinic să le trimită stareţ pe părintele Irodion ca să le fie păstor, precum şi mai înainte le-au fost. Ca să arte că vor fi ascultători Cuviosului, părinţii l-au încredinţat pe Sfântul Calinic şi pe sfinţia sa părintele Irodion, că nu vor ieşi din cuvântul lui, pentru mântuirea lor, până la sfârşitul vieţii lor. Pentru aceasta s-au rugat să nu-i lase, ci să l-e fie milostiv precum Duhul Sfânt îl va lumina asupra nevredniciei lor. În acest fel Cuviosul Părinte Irodion ajunge din nou la conducerea obştii de la Lainici, unde toţi îl cinsteau şi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc. La cererea părinţilor de a pune stareţ pe Părintele Irodion s-a adăugat şi rugămintea urmaşii ctitorilor mănăstirii, care au scriu Sfântului Calinic să pună stareţ pe părintele Irodion, care are duhul înţelepciunii şi al smereniei. Astfel plăcutul lui Dumnezeu Irodion ajunge, în urma acestor insistente cereri, pentru a treia oară stareţ.
Odată numit stareţ, Sfântul Cuvios Irodion s-a străduit şi mai mult, lucrând cu sârg la buna chivernisire a mănăstirii. Pentru că monahii de la schitul Locurele nu terminaseră de zidit biserica, vrednicul stareţ s-a silit să sfârşească lucrare şi după un scurt timp a cerut Sfântului Calinic să sfinţească biserica cea nouă. Apoi, vrednicul părinte stareţ Irodion şi-a îndreptat atenţia spre sporirea numărului monahilor de la Lainici. Pentru aceasta a cerut Sfântului Calinic să-i aprobe trecerea în rândul călugărilor a mai mulţi fraţi, pe care i-a povăţuit la viaţa pustnicească şi la rugăciunea neîncetată. În toate şi în alte multe fapte osteneala Sfântului s-a arătat pentru toţi pilduitoare. Deci, sporind cinstea şi vrednicia lui, Sfântul Calinic l-a chemat la Craiova şi i-a încredinţat rânduiala de ecleziarh. Dar dragostea pentru pustie şi pentru chinovia lui, la scurt timp, la făcut pe Cuviosul să ceară să revină la schitul său. Astfel Sfântul, călăuzit de smerenie s-a retras şi a revenit la schitul său, spre a-l izbăvi de necazuri şi de neorânduială. De acum înainte, mult încercatul întru ale nevoinţelor călugăreşti Cuviosul Părinte Irodion avea să readucă întregii obşti încrederea în Dumnezeu şi dorinţa de viaţă duhovnicească, să le insufle părinţilor şi fraţilor ascultarea şi smerenia şi să le întărească voinţa de a birui toate ispitele vieţii. Ca şi Sfântul Calinic de la Cernica, Părintele nostru socotea că supunerea smerită este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Dar aceasta se dobândeşte, zicea Sfântul, prin rugăciune, smerenie şi neîncetată ascultare. Prin aceste pilde duhovniceşti şi învăţături de suflet folositoare, vieţuitorii mânăstirii şi binecredincioşii creştini luau mare folos duhovnicesc de la Cuviosul, sfinţenia şi poveţele lui fiind împărtăşite tuturor cu mare dragoste, ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Însă pe cei răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca Apostolului Pavel, ca să nu vatăme pe alţii. Astfel că faima mânăstirii a crescut odată cu lucrările duhovniceşti ale Cuviosului Părinte stareţ Irodion. Mănăstirea era şi un adăpost pentru călătorii care treceau din Transilvania în Oltenia şi invers, care găseau aici pe lângă cuvântul Sfântului Stareţ şi o ospitalitate părintească. Întru toate sufletul sfânt al Cuviosului Irodion ridica din teamă şi frică, din mâhnire şi îndoială, din nelinişte şi ispită, tămăduind pe cei bolnavi şi scoţând duhurile cele necurate cu rugăciunile sale. În asemenea viaţă şi osteneală s-a săvârşit Sfântul Irodion în primăvara anului 1900, la 3 mai, când a trecut la cele veşnice. Trupul său pătruns de lucrarea Duhului Sfânt a fost aşezat în mormânt dea dreapta sfântului altar, rămânând aici până în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic, la 10 aprilie anul 2009.

Atunci, prin bunăvoinţa Sfântului, cinstitele sale moaşte au fost ridicate din mormânt şi aşezate cu rugăciune şi priveghere de mitropolitul locului şi de părinţii mânăstirii în biserica cea amare, spre închinare şi mângâiere a tuturor călugărilor şi credincioşilor olteni şi de pretutindeni. 

Cu ale lui sfinte rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile, şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: „Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: „Acestea ţi s-au gătit ţie”. După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: „Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teodosie, Egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în Rusia.

Părintele Teodosie s-a născut în 1009. A crescut alături de părinții săi în Vasilkov și Kursk. Tatăl său era judecător. Teodosie a fost un tânăr pios și drept, care mergea la biserică în fiecare zi și citea cu atenție Sfânta Scriptură. Viața lui era închinată Domnului. El ducea o viață simplă și se bucura să lucreze pământul alături de țărani, ceea ce nu era pe placul mamei sale. La 13 ani tatăl său a murit iar Teodosie a început să se gândească la cuvintele Domnului Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. (Matei 10:37). Cu aceste cuvinte ale Mântuitorului în minte, el s-a hotărât să-și lase mama și să meargă la Kiev unde să se alăture Părintelui Antonie despre care el auzise mai înainte.

La întâlnirea cu Teodosie, Antonie i-a arătat viața austeră pe care o ducea și peștera mică și incomodă în care trăia. Teodosie i-a răspuns că însuși Domnul l-a trimis la el și că el, Teodosie, i se va supune în toate. Conștient de măreția viitorului acestuia, Antonie l-a acceptat și l-a chemat pe ieromonahul Nikon să-l tundă. În acel moment avea 23 de ani.

Deoarece mănăstirea creștea în continuu, Antonie, dorindu-și o viață austeră, s-a mutat într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur într-un deal din apropiere, care a devenit cunoscut ca Peșterile de Aproape. El l-a numit pe Varlaam din Kiev ca stareț. Teodosie a rămas cu Varlaam la mănăstirea Peșterilor de Departe. După ce Varlaam a părăsit Mănăstirea Peșterilor pentru a merge la Mănăstirea Dimitriev, Teodosie a fost ales părinte superior de către frații săi, călugării. Din această însărcinare, el a vegheat viața călugărilor și, ca un adevărat lider, a dat exemplu participând la toate muncile obișnuite ale obștei: căratul apei, tăiatul lemnelor, coptul, etc.. El a înființat lângă mănăstire un adăpost pentru săraci și handicapați care a fost întreținut de călugări folosind o zecime din veniturile mănăstirii.

Odată cu creșterea obștii, Teodosie a văzut necesitatea stabilirii unui set de regulii pentru viața comunitară. Pentru stabilirea acestui cod de reguli el a luat ca model viața comunitară a mănăstirii Studion din Constantinopol și a folosit regulamentul de la Studion ca bază pentru păstorirea obștii din Mănăstirea Peșterilor. Punând accentul pe caritate și bunuri comune, regulile au dus la renașterea idealului cenobitic strict și au dat monahismului rus caracterul său cordial.

Teodosie și-a menținut echidistanța față de certurile frecvente dintre prinți și nu s-a sfiit să-i admonesteze ca un părinte spiritual când a fost cazul. Chiar și în cazul Prințului Sviatoslav, pe care l-a admonestat că i-a uzurpat tronul fratelui său, Iziaslav, Teodosie a fost capabil să mențină relații pașnice. Mai mult, Sviatoslav a donat pământul pentru construcția unei biserici de piatră.

Nici Sfântul Teodosie și nici Sfântul Antonie nu au văzut această biserică finalizată. Părintele Antonie a adormit în 1073, urmat de Părintele Teodosie în 3 mai 1074. Înainte de a trece la Domnul, Teodosie l-a uns pe discipolul său Ștefan ca stareț.

Inițial, a fost pus în peșteră, de unde moaștele sale descoperite intacte de starețul Nestorie împreună cu călugărul Nestor, autorul Cronicii de Început, obștea mănăstirii le-a transferat în noua catedrală în 1092. Într-o procesiune solemnă, moaștele sale au fost transferate în Catedrala Adormirii în 14 august 1092. În 1106, Părintele Teodosie a fost ridicat la rangul de sfânt și adăugat listei celor canonizați. Prăznuirea se face pe 3 mai, ziua adormirii lui la Domnul.

Tot în această zi, cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sven

Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.

Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. Continuă să citești