SFINȚII MUCENICI RAFAIL, IRINA ŞI NICOLAE DIACONUL (prăznuiți pe 9 aprilie și în Marțea din Săptămâna Luminată)

Martiriul Sfantului Rafail preotul

Martiriul Sfintei Irina fecioara

Martiriul Sfantului Nicolae diaconul

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.

Viața Sfinților Mucenici Rafael preotul, Irina fecioara și Nicolae diaconul
(prăznuiți în Marțea din Săptămâna Luminată și pe 9 aprilie)

1. O făgăduință uitată

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă. Continuă să citești →

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL PREOTUL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE

– Moaştele lor au fost aflate între anii 1952-1962 –

Aceşti trei sfinţi martiri l-au mărturisit pe Hristos Domnul și s-au jertfit pentru El în anul 1463. Chiar dacă au trăit acum 547 de ani, totuşi îi putem aşeza între  sfinţii secolului XX pentru că prin apariţiile lor, fie în vise sau în stare de veghe, între anii 1959 – 1962 ne-au descoperit amănunţit viaţa şi pătimirile lor martirice. Pomenirea lor se face în fiecare an la 9 aprilie.

Istoricul colinei Karyes

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în  insula grecească Lesvos, satul Thermi. La un kilometru de acest sat se află colina Karyes sau Călugărul. Aceasta şi-a luat numele de Karyes de la asceţii care au trăit aici, unii dintre ei – potrivit tradiţiei -, au fost chiar ucenici ai Sfântului Grigore Palama Arhiepiscopul Tesalonicului.

Numele de Călugărul a fost dată de locuitorii satului care adeseori vedeau un călugăr  cu o cădelniţă în mână care umbla  pe deasupa acelui loc şi tămâia, apoi dispărea într-o strălucire de lumină. Continuă să citești →

Sfântul Inochentie de Alaska, cel Întocmai cu Apostolii şi Luminătorul Americii de Nord (1797-1879)

Moaştele Sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Luminător al Siberiei şi Americii

Supunându-te voii lui Dumnezeu, primejdii şi necazuri ai primit, Sfinte Părinte Inochentie, pe mulţi la cunoştinţa Adevărului aducând şi nouă calea arătându-ne; acum, înaintea scaunului Sfintei Treimi stând, roagă pe Hristos Mântuitorul, ca şi noi în împărăţia cerurilor să intrăm.

Ai luminat norodul cel din miazănoapte al Americii şi Asiei, Evanghelia lui Hristos vestind neamurilor locului în graiurile lor, Sfinte Ierarhe, Părinte Inochentie, Luminătorule al Alaskăi şi al întregii Americi, ale cărui căi au fost rânduite de Domnul; pe Acela roagă-L, în împărăţia Sa cerească, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Sfântul Inochentie s-a născut la 26 august 1797, într-o familie săracă din Irkuţk, Siberia. Numele său de botez era Ioan. Tatăl său, care a murit pe când Ioan avea unsprezece ani, a fost epitrop al bisericii, deci era de aşteptat ca şi fiul său să lucreze într-un fel pentru Biserică. A izbutit să meargă la seminar şi a fost un elev fruntaş la învăţătură.

Unul dintre stihurile sale îndrăgite din Scriptură – acela care a dorit să i se citească la înmormântare – a fost cel din Psalmul 36, 23 (De la Domnul paşii omului se îndreptează, şi calea lui o va voi foarte).  Este foarte limpede că mâna Domnului a fost deasupra căsniciei sale. în ultimul an de şcoală, el a hotărât că trebuie să se însoare. Directorul, cu care în mod normal ar fi trebuit să discute acest lucru, nu a putut fi găsit o lungă bucată de vreme în acel an, căci un ger neobişnuit a împiedicat orice drum către insula unde trăia (într-o mănăstire legată de seminar).

Din pricina acestei vremi ciudate, seminaristul Ioan nu a mai aşteptat să ceară blagoslovenia directorului, ci a pornit să-şi caute nevastă. După cum era obiceiul vremii, i s-a găsit perechea în fiica unui preot din acele locuri, pe nume Catherina. Continuă să citești →

SFÂNTA CUVIOASĂ ELENA BEHTEEVA (FLOROVSKAIA) DIN KIEV, UCRAINA (23 martie/5 aprilie)

Din slujba de proslăvire a Sfintei Elena

Moaştele Sfintei Elena

Mănăstirea Florovski din Kiev

Aceasta s-a născut în anul 1756 în Zadonsk, guberia Voronej din Rusia, într-o familie înstărită şi de vază, primind numele Ecaterina. Familia sa, precum şi rudeniile sale, se aflau în relaţii apropiate cu sfântul ierarh Tihon din Zadonsk (pomenit la 14 mai si 13 august) care venea din vreme în vreme la dânşii şi stătea câte două luni sau mai mult. Evlavia prieteniei cu sfântul Tihon s-a transmis fără îndoială şi tinerei Ecaterina, care la 18 ani, mânată de dorul de a petrece departe de desfătările cele vremelnice ale lumii acesteia, plecă pe ascuns din casa părintească îndreptându-se către mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Voronej.

Mare fu întristarea părinţilor ei care începură să o caute pretutindeni până o aflară. Aceştia încercând a o convinge să se întoarcă din drumul cel plin de osteneli pe care îl apucase, fură ei înşişi înduplecaţi de neclintirea fiicei lor şi de cuvântul cel plin de înţelepciune al egumenei. Continuă să citești →

SFÂNTA CUVIOASĂ SMARAGDA MĂRTURISITOAREA DIN NIJIN (+10 ianuarie 1945)

Sfânta Smaragda este ocrotitoarea celor ce poartă unul din următoarele nume: Smaragda, Smaranda, Măndița, Smarandache, Smarandescu, Smărăndiș, Zmaragda, Zmaranda, Zaranda, Asmarandei, Marand, Marandic, Marandici, Manda, Mandi, Mandea, Smara, Mara, Măranda, Manda, Măndoiu sau alte derivate, fie ca nume de Botez, fie ca nume de familie.

Sfânta Cuvioasă Smaragda Onișcenko 

Una dintre monahiile ale căror vieți reflectă zbaterea unui veac. Ale căror nevoințe amintesc esența asumării credinței. Ale căror jertfe, similare celor definind atâtea alte existențe, reprezintă puncte de început în limpezirea căutărilor celor pentru care credința este cel dintâi reazem în confruntarea cu încercările.

De la moarte la viață 

Se naște la 2 ianuarie 1858, în familia lui Avram și a Mariei Onișcenko, dscendenți din cazaci, locuitori ai satului Markovțî, regiunea Cernihiv, nordul Ucrainei. În 1865, Avram moare. Maria, purtând până atunci doar grija gospodăriei, se află înaintea înfruntărilor lumii, pe care, în mare măsură, o bănuise doar. Copiii cei mari locuiesc în orașe îndepărtate, încinși cu propriile griji. Rudele sunt doar sfătuitori debordând de înțelepciuni mustrătoare, iar vecinii sunt tributari propriilor necazuri.

Singură Uliana (viitoarea Cuvioasă Smaragda) i se află alături. Iar îmbolnăvirea fiicei pare încercarea cea mai dificilă. Maria pregătește cele necesare prohodirii. Un meșter îi aduce răcliță, vecinele își oferă ajutorul…Venit să o spovedească pe copilă, parohul bisericii din sat îi cere Mariei ca atunci când se va vindeca, Uliana să fie trimisă la Mânăstirea Întâmpinarea Domnului din Nijin. Cum cele menite îngropării sunt pregătite, ce folos ar avea împotrivirea Mariei? Se roagă, prinzându-se de spusa preotului, sperând…Dobândind certitudinea că glasul este ascultat. Uliana se însănătoșește-cuvântul părintelui duhovnicesc își află împlinire.

Lăcașul de la Nijin este cunoscut ca așezământ de îngrijire a orfanilor, deși valoarea sa este dată de numeroasele monahii de pe malul stâng al Niprului ce s-au format aici. Uliana ajunsese aici adesea, alături de părinți și frați. Și nu de puține ori gândul că, într-o zi, la vreme cuvenită, ar putea fi ea însăși parte a obștii, încolțise, uneori dobândind chip de crochiu ce adăpostea detalii numeroase. Pășirea dincolo de porțile sale capătă acum forma unei învieri, căci de la moarte la viață trecând, în ciuda încercărilor, nu va ajunge a o părăsi.

Împlinirea 

Deprinde arta broderiei, a picturii și pe cea a cântatului și a scrierilor Sfinților Părinți. Dar mai cu seamă pe cea a rugăciunii ce trece de la chipul vorbei la dulcea putere a cuvântului. După absolvirea cursurilor devine novice. În 1876 primește tunderea în schima cea mică. Nevoințele, ascultările, calitatea de parte a timpului liturgic sunt reperele ce o definesc; sunt esența împlinirii. Care, în 1914, dobândește nuanțe noi prin intrarea în război a Rusiei și mutarea la cele veșnice a maicii starețe. Dedicându-se ajutorării celor în nevoi, suferință, căutare de leac tulburării, este surprinsă de cererea obștii de a deveni stareță. Refuză propunerea – se consideră departe de calitățile pe care statutul i-l pretinde și, de asemenea, află mai de folos posibilitatea de a sfătui pe cea căreia i-ar fi încredințată conducerea mânăstirii.

Și totuși, situația este critică. Maicile nu renunță la cerere. Mânăstirea se confruntă cu provocări zilnice privind viața obștii și situația locuitorilor din împrejurimi. După nopți petrecute în rugăciune și primirea sfatului părintelui duhovnic, acceptă propunerea. Nimic exterior nu se modifică. Locuiește în vechea chilie. La stăreție se află doar pentru primirea vizitatorilor sau rezolvarea problemelor administrative. Ținând seama de evenimente, înfățișează problemele majore întregii obști și este atentă la oricare sfat. Lucrează alături de maici pe pământurile mânăstirii. Și împreună cu ele se preocupă de procurarea hranei, pregătirea hramului și primirea pelerinilor, consolidarea bisericii mânăstirii și a dependințelor, venirea iernii și păstrarea proprietăților râvnite de autoritățile locale. Rugăciunea este lama care sfarmă bulgării grijilor. Pe rând devin amintire ocupația austro-ungară, regimul lui Simeon Petliura, instalarea Armatei Roșii, încheierea războiului mondial și începutul celui civil.

Mucenicia 

În 1922, maica Smaragda este arestată, pe fondul politicii de confiscare a pământurilor Bisericii de către regimul bolșevic. Răspunde fără îngrijorare întrebărilor. Calmă, respinge fiecare dintre acuzații. Anchete prelungite, lovituri, intimidări, insulte…Și decesul stareței Mânăstirii Înălțarea Domnului de la Nijin.

Trupul este predat obștii. Care, în urma rugăciunilor și îngrijirilor, o redau vieții. ,,Un caz de moarte clinică, desigur’’- acesta este verdictul pe care l-au rostit mulți. ,,Un miracol’’-este răspunsul celor ce descoperă în revenirea la viață intervenția divină. Ambele devin esențiale mulțumită îndrăznelii celei care, pentru a doua oară, frânge aparența stingerii, pentru a milita pentru drepturile obștii păstorite. Fapt ce determină, la 13 mai 1922, a doua arestare. Este condamnată, în ciuda oricărei probe incriminatorii, la trei ani de închisoare. Revine alături de obște în 1925. Reia, ca și cum nimic nu ar fi tulburat-o, demersurile de până atunci, conștientă fiind că persecuțiile împotriva Bisericii se apropie de zenit. De aceea, cu îndârjire, se dedică apărării vieții mânăstirii. Străbate satele din jur. Oferă sprijin preoților ale căror bisericii au fost închise. Se îngrijește de săraci, văduve, bătrâni. Și, mai ales, de orfani. Doi ani în care îndatoririle monahale sunt cuprinse de fațetele unei lupte acerbe pentru ocrotirea celor din jurul său. Pe schele, urmărind consolidarea zidurilor. În gospodării, pentru a descoperi cele necesare celor părăsiți de semeni. În anticamere, așteptând să fie primită în audiență. 

Un nou început – aceeași luptă 

În 1927, când lavra este închisă, lupta capătă forme noi. Le însoțește pe maicile care se întorc în familii și oferă cuvânt de nădejde și daruri mărunte la despărțire. După ce fiecare dintre cele aflate sub grija sa revine acasă, în fruntea a 28 de maici vârstnice, Cuvioasa Smaragda se îndreaptă către Mânăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Kozeleț. Ca și la Nijin, pravila, Sfânta Liturghie, ascultările, preocuparea pentru nevoiași  constituie coordonatele vieții obștii. Și prilej al îngrijorării autorităților. Urmarea – în 1930, sub acuzația de propagandă împotriva orânduirii de stat,  maica Smaragda este din nou arestată, pentru a treia oară. De această dată, promisiunile sunt cele care ar trebui să smulgă mărturisiri. I se promite redeschiderea mânăstirii de metanie. Îi sunt oferite avantaje economice. Toate acestea sunt refuzate deoarece ,,Dumnezeu ne-a oferit toate cele de care am avut, obștea și cu mine, nevoie. Așa încât ce ne-ar putea lipsi?’’ Este închisă, vreme de două zile, în celulă izolată. Apoi este eliberată…

Cutezanța cuvântului rostit înaintea anchetatorului dobândește confirmare. După ce este obligată ca, alături de maici, să locuiască într-un apartament din Kozeleț, atacarea Uniunii Sovietice de către armata germană, în 1941, îi aduce revenirea acasă prin redeschiderea lăcașurilor de cult. La Nijin o așteaptă ruinele mânăstirii care a fost transformată în depozit de muniție. Alături de maici, cu mâinile goale, începe rezidirea. Inițial – privite de pe margine, cu teamă, surprindere, ironie. Săptămânile trec, perseverența lor este neschimbată. Și deodată…zilnic li se alătură credincioși; sunt aduse materiale; vin muncitori; sunt organizate echipe – șantierul capătă contur. Un preot, supraviețuitor al Gulagului, slujește în una dintre barăci devenită paraclis. Mânăstirea se află înaintea unui nou început. Toate par a reveni în făgașul firesc. Doar pentru o vreme…În 1943 are loc închiderea lăcașului. Cuvioasa Smaragda este silită să se retragă la Mânăstirea Sfânta Treime din Cernihiv. În ultimii ani de viață împărtășește, celor ce i-au rămas alături, convingerea că mânăstirea ei va fi redeschisă și în cimitirul acesteia își va afla odihna. La 10 ianuarie 1945 se mută la cele veșnice. 

Împlinirea cuvântului din urmă 

În 1969 este închis cimitirul Mânăstirii Sfânta Treime din Cernihiv. Deshumat, trupul Cuvioasei Smaragda Onișcenko este aflat neatins de putreziciune. Incoruptibilitatea osemintelor este constatată și în noiembrie 2011, când are loc o nouă deshumare. La 8 mai 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene hotărăște proslăvirea Sfintei Cuvioase Smaragda Onișcenko. La începutul deceniului zece al scolului trecut, Mânăstirea Întâmpinarea Domnului din Nijin a fost redeschisă. Moaștele sfintei sunt aduse în mănăstire  la 3 mai 2014.

Au trecut 70 de ani de la trecerea la Domnul a Sfintei Cuvioase Smaragda. Asemenea oricărui nevoitor, prezența ei este irecuzabilă. Mulțumită, în primul rând, acelei bucurii pe care doar încredințarea voii lui Dumnezeu – deplină, simplă și neezitantă – o poate clădi și care, din vremea copilăriei până la cel din urmă ceas al vieții, a devenit întru totul viața Sfintei Smaragda.

sursa: Lumea monahilor, nr. 113, noiembrie 2016, pp. 28-31.

PS:  Mulțumim domnului Vincențiu Dascălu pentru acest articol. 

                          Преподобноисповедница Смарагда (Онищенко)

Sfântul Mucenic Alexandru Volkov. Icoana din biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ivangorod

Sfântul Mucenic Alexandru Volkov

Soborul sfinților estonieni

Sfântul Mucenic Alexandru Volkov

Sfântul Mucenic Alexandru Volkov

SFÂNTUL MUCENIC ALEXANDRU PAVLONOVICI VOLKOV (8 ianuarie)

• Hirotonia în diacon: 11 (24 iunie) 1901
• Hirotonia în preot: 11 (24 iunie) 1904
• Data mutării la cer: 8 ianuarie 1919

Data prăznuirii:

• 28 iunie – Soborul sfinților din  Sankt Petersburg (Sărbătoare cu dată schimbătoare. Este indicată data de prăznuire în 2020)
• 9 februarie – Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse (Sărbătoare cu dată schimbătoare. Este indicată data de prăznuire în 2020)
• 8 ianuarie – Ziua de mutării la cer în 1919
• 1 decembrie – Soborul sfinților pământului estonian

Sfântul Sfințit Mucenic Preotul Alexandru Volkov s-a născut în anul 1873, în Narva, în familia parohului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ivangorod. A absolvit Seminarul Teologic din Sankt Petersburg, după care timp de 4 ani a predat la școala bisericească parohială din județul Narva al guberniei Petersburg, slujind în același timp ca și cântăreț.

Timp de câțiva ani a lucrat la Școala Teologică „Alexandru Nevski” din Sankt Petersburg. Aici a avut mai multe funcții: supraveghetor al elevilor, profesor de limba rusă, profesor de istorie sfântă, econom.

În anul 1901, a fost hirotonit diacon pe seama bisericii „Sfântul Pavel Mărturisitorul” de pe lângă Școala Teologică „Alexandru Nevski”, iar după trei ani – preot la aceeași biserică. În ultimii doi ani în Petersburg, părintele Alexandru a slujit în biserica „Sfântul Cuvios Serghie de Radonej” a Orfelinatului Gromovski.

În anul 1907, când tatăl său, preot la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ivangorod, a ieșit la pensie, a fost numit în locul lui să slujească. Aici a slujit 10 ani – până la sfârșitul lui mucenicesc.

Pe baza decretelor Comunei de Muncă Estoniene, părintele Alexandru a fost arestat împreună cu Sfântul Mucenic Dimitrie Cistoserdov. Pe spatele protocolului de arest al mucenicului a fost scris de mână: „Comisia a hotărât: popa / preotul Alexandru Pavlinovici Volkov – să fie împușcat”. Preotul a primit mucenicescul sfârșit pe 26 decembrie (pe stilul vechi) 1918/8 ianuarie 1919 

Traducere: Schitul „Sfantul Gheorghe”, Cloșca,

Sursa: pstgu.ru