Arhive categorie: Sinaxar

SFÂNTA CUVIOASĂ SMARAGDA MĂRTURISITOAREA DIN NIJIN (+10 ianuarie 1945)

SFÂNTA CUVIOASĂ SMARAGDA MĂRTURISITOAREA DIN NIJIN (+10 ianuarie 1945)

                                 

Sfânta Smaragda este ocrotitoarea celor ce poartă unul din următoarele nume: Smaragda, Smaranda, Măndița, Smarandache, Smarandescu, Smărăndiș, Zmaragda, Zmaranda, Zaranda, Asmarandei, Marand, Marandic, Marandici, Manda, Mandi, Mandea, Smara, Mara, Măranda, Manda, Măndoiu sau alte derivate, fie ca nume de Botez, fie ca nume de familie.

 

Sfânta Cuvioasă Smaragda Onișcenko 

Una dintre monahiile ale căror vieți reflectă zbaterea unui veac. Ale căror nevoințe amintesc esența asumării credinței. Ale căror jertfe, similare celor definind atâtea alte existențe, reprezintă puncte de început în limpezirea căutărilor celor pentru care credința este cel dintâi reazem în confruntarea cu încercările.

De la moarte la viață 

Se naște la 2 ianuarie 1858, în familia lui Avram și a Mariei Onișcenko, dscendenți din cazaci, locuitori ai satului Markovțî, regiunea Cernihiv, nordul Ucrainei. În 1865, Avram moare. Maria, purtând până atunci doar grija gospodăriei, se află înaintea înfruntărilor lumii, pe care, în mare măsură, o bănuise doar. Copiii cei mari locuiesc în orașe îndepărtate, încinși cu propriile griji. Rudele sunt doar sfătuitori debordând de înțelepciuni mustrătoare, iar vecinii sunt tributari propriilor necazuri.

Singură Uliana (viitoarea Cuvioasă Smaragda) i se află alături. Iar îmbolnăvirea fiicei pare încercarea cea mai dificilă. Maria pregătește cele necesare prohodirii. Un meșter îi aduce răcliță, vecinele își oferă ajutorul…Venit să o spovedească pe copilă, parohul bisericii din sat îi cere Mariei ca atunci când se va vindeca, Uliana să fie trimisă la Mânăstirea Întâmpinarea Domnului din Nijin. Cum cele menite îngropării sunt pregătite, ce folos ar avea împotrivirea Mariei? Se roagă, prinzându-se de spusa preotului, sperând…Dobândind certitudinea că glasul este ascultat. Uliana se însănătoșește-cuvântul părintelui duhovnicesc își află împlinire.

Lăcașul de la Nijin este cunoscut ca așezământ de îngrijire a orfanilor, deși valoarea sa este dată de numeroasele monahii de pe malul stâng al Niprului ce s-au format aici. Uliana ajunsese aici adesea, alături de părinți și frați. Și nu de puține ori gândul că, într-o zi, la vreme cuvenită, ar putea fi ea însăși parte a obștii, încolțise, uneori dobândind chip de crochiu ce adăpostea detalii numeroase. Pășirea dincolo de porțile sale capătă acum forma unei învieri, căci de la moarte la viață trecând, în ciuda încercărilor, nu va ajunge a o părăsi.

Împlinirea 

Deprinde arta broderiei, a picturii și pe cea a cântatului și a scrierilor Sfinților Părinți. Dar mai cu seamă pe cea a rugăciunii ce trece de la chipul vorbei la dulcea putere a cuvântului. După absolvirea cursurilor devine novice. În 1876 primește tunderea în schima cea mică. Nevoințele, ascultările, calitatea de parte a timpului liturgic sunt reperele ce o definesc; sunt esența împlinirii. Care, în 1914, dobândește nuanțe noi prin intrarea în război a Rusiei și mutarea la cele veșnice a maicii starețe. Dedicându-se ajutorării celor în nevoi, suferință, căutare de leac tulburării, este surprinsă de cererea obștii de a deveni stareță. Refuză propunerea – se consideră departe de calitățile pe care statutul i-l pretinde și, de asemenea, află mai de folos posibilitatea de a sfătui pe cea căreia i-ar fi încredințată conducerea mânăstirii.

Și totuși, situația este critică. Maicile nu renunță la cerere. Mânăstirea se confruntă cu provocări zilnice privind viața obștii și situația locuitorilor din împrejurimi. După nopți petrecute în rugăciune și primirea sfatului părintelui duhovnic, acceptă propunerea. Nimic exterior nu se modifică. Locuiește în vechea chilie. La stăreție se află doar pentru primirea vizitatorilor sau rezolvarea problemelor administrative. Ținând seama de evenimente, înfățișează problemele majore întregii obști și este atentă la oricare sfat. Lucrează alături de maici pe pământurile mânăstirii. Și împreună cu ele se preocupă de procurarea hranei, pregătirea hramului și primirea pelerinilor, consolidarea bisericii mânăstirii și a dependințelor, venirea iernii și păstrarea proprietăților râvnite de autoritățile locale. Rugăciunea este lama care sfarmă bulgării grijilor. Pe rând devin amintire ocupația austro-ungară, regimul lui Simeon Petliura, instalarea Armatei Roșii, încheierea războiului mondial și începutul celui civil.

Mucenicia 

În 1922, maica Smaragda este arestată, pe fondul politicii de confiscare a pământurilor Bisericii de către regimul bolșevic. Răspunde fără îngrijorare întrebărilor. Calmă, respinge fiecare dintre acuzații. Anchete prelungite, lovituri, intimidări, insulte…Și decesul stareței Mânăstirii Înălțarea Domnului de la Nijin.

Trupul este predat obștii. Care, în urma rugăciunilor și îngrijirilor, o redau vieții. ,,Un caz de moarte clinică, desigur’’- acesta este verdictul pe care l-au rostit mulți. ,,Un miracol’’-este răspunsul celor ce descoperă în revenirea la viață intervenția divină. Ambele devin esențiale mulțumită îndrăznelii celei care, pentru a doua oară, frânge aparența stingerii, pentru a milita pentru drepturile obștii păstorite. Fapt ce determină, la 13 mai 1922, a doua arestare. Este condamnată, în ciuda oricărei probe incriminatorii, la trei ani de închisoare. Revine alături de obște în 1925. Reia, ca și cum nimic nu ar fi tulburat-o, demersurile de până atunci, conștientă fiind că persecuțiile împotriva Bisericii se apropie de zenit. De aceea, cu îndârjire, se dedică apărării vieții mânăstirii. Străbate satele din jur. Oferă sprijin preoților ale căror bisericii au fost închise. Se îngrijește de săraci, văduve, bătrâni. Și, mai ales, de orfani. Doi ani în care îndatoririle monahale sunt cuprinse de fațetele unei lupte acerbe pentru ocrotirea celor din jurul său. Pe schele, urmărind consolidarea zidurilor. În gospodării, pentru a descoperi cele necesare celor părăsiți de semeni. În anticamere, așteptând să fie primită în audiență. 

Un nou început – aceeași luptă 

În 1927, când lavra este închisă, lupta capătă forme noi. Le însoțește pe maicile care se întorc în familii și oferă cuvânt de nădejde și daruri mărunte la despărțire. După ce fiecare dintre cele aflate sub grija sa revine acasă, în fruntea a 28 de maici vârstnice, Cuvioasa Smaragda se îndreaptă către Mânăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Kozeleț. Ca și la Nijin, pravila, Sfânta Liturghie, ascultările, preocuparea pentru nevoiași  constituie coordonatele vieții obștii. Și prilej al îngrijorării autorităților. Urmarea – în 1930, sub acuzația de propagandă împotriva orânduirii de stat,  maica Smaragda este din nou arestată, pentru a treia oară. De această dată, promisiunile sunt cele care ar trebui să smulgă mărturisiri. I se promite redeschiderea mânăstirii de metanie. Îi sunt oferite avantaje economice. Toate acestea sunt refuzate deoarece ,,Dumnezeu ne-a oferit toate cele de care am avut, obștea și cu mine, nevoie. Așa încât ce ne-ar putea lipsi?’’ Este închisă, vreme de două zile, în celulă izolată. Apoi este eliberată…

Cutezanța cuvântului rostit înaintea anchetatorului dobândește confirmare. După ce este obligată ca, alături de maici, să locuiască într-un apartament din Kozeleț, atacarea Uniunii Sovietice de către armata germană, în 1941, îi aduce revenirea acasă prin redeschiderea lăcașurilor de cult. La Nijin o așteaptă ruinele mânăstirii care a fost transformată în depozit de muniție. Alături de maici, cu mâinile goale, începe rezidirea. Inițial – privite de pe margine, cu teamă, surprindere, ironie. Săptămânile trec, perseverența lor este neschimbată. Și deodată…zilnic li se alătură credincioși; sunt aduse materiale; vin muncitori; sunt organizate echipe – șantierul capătă contur. Un preot, supraviețuitor al Gulagului, slujește în una dintre barăci devenită paraclis. Mânăstirea se află înaintea unui nou început. Toate par a reveni în făgașul firesc. Doar pentru o vreme…În 1943 are loc închiderea lăcașului. Cuvioasa Smaragda este silită să se retragă la Mânăstirea Sfânta Treime din Cernihiv. În ultimii ani de viață împărtășește, celor ce i-au rămas alături, convingerea că mânăstirea ei va fi redeschisă și în cimitirul acesteia își va afla odihna. La 10 ianuarie 1945 se mută la cele veșnice. 

Împlinirea cuvântului din urmă 

În 1969 este închis cimitirul Mânăstirii Sfânta Treime din Cernihiv. Deshumat, trupul Cuvioasei Smaragda Onișcenko este aflat neatins de putreziciune. Incoruptibilitatea osemintelor este constatată și în noiembrie 2011, când are loc o nouă deshumare. La 8 mai 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene hotărăște proslăvirea Sfintei Cuvioase Smaragda Onișcenko. La începutul deceniului zece al scolului trecut, Mânăstirea Întâmpinarea Domnului din Nijin a fost redeschisă. Moaștele sfintei sunt aduse în mănăstire  la 3 mai 2014.

Au trecut 70 de ani de la trecerea la Domnul a Sfintei Cuvioase Smaragda. Asemenea oricărui nevoitor, prezența ei este irecuzabilă. Mulțumită, în primul rând, acelei bucurii pe care doar încredințarea voii lui Dumnezeu – deplină, simplă și neezitantă – o poate clădi și care, din vremea copilăriei până la cel din urmă ceas al vieții, a devenit întru totul viața Sfintei Smaragda.

sursa: Lumea monahilor, nr. 113, noiembrie 2016, pp. 28-31.

PS:  Mulțumim domnului Vincențiu Dascălu pentru acest articol. 

                          Преподобноисповедница Смарагда (Онищенко)

4 ianuarie: POMENIREA SFÂNTULUI CUVIOS NICHIFOR CEL LEPROS (1890-1964)

Cartea Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni (1890 – 1964) in format pdf: Aici

In anul 1890 binecuvantata insula a Cretei a nascut inca un copil ales al Bisericii noastre, pe parintele Nichifor. Staretul Nichifor in lume Nicolae, provenea din satul Siricari, judetul Honia. Parintii sai au fost oameni simpli si evlaviosi, insa nu a reusit sa se bucure destul de atmosfera calduroasa a binecuvantatei familii, deoarece a ramas orfan din frageda pruncie. L-a crescut bunicul sau Ioanis Tabakakis.

La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.

La varsta de 16 ani  semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini. Continuă să citești

SFÂNTUL CUVIOS MARCU GROPARUL DE LA LAVRA PEȘTERILOR DIN KIEV (29 dec.)

sf-marcu-groparul-kiev-lavra-pecerska-001

Acesta din clipa în care intră în mănăstire se dărui fără cruţare de sine ostenelilor, căci cele mai multe ceasuri ale nopţii le petrecea în rugăciune, dând trupul său numai puţină odihnă, tot astfel gusta numai puţină mâncare şi apă, iar ziua, afundat în adâncul peşterii sale, avea ascultarea să sape morminte pentru călugării care treceau la Domnul.

Cuviosul părinte era smerit şi cumpătat, iar orice lucru de prisos ajuns în mâinile sale îl dăruia îndată săracilor. Voind să îşi sporească nevoinţele îşi puse pe sub hainele sale sărăcăcioase bucăţi grele de fier pe care le purtă până la fericita sa adormire. Continuă să citești

SFÂNTUL IERARH PETRU, MITROPOLITUL MOSCOVEI (21 decembrie)

sfantul_ierarh_petru_mitropolitul_moscovei0

Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 24 august (mutarea Sfintelor Moaște), 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 21 decembrie. În unele sinaxare este amintit ca Mitropolit „al Kievului și a Toată Rusia”, iar în altele „al Moscovei și a Toată Rusia”. Ambele denumiri sunt valabile.

Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 24 august (mutarea Sfintelor Moaște), 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 21 decembrie.

În unele sinaxare este amintit ca Mitropolit „al Kievului și a Toată Rusia”, iar în altele „al Moscovei și a Toată Rusia”. Ambele denumiri sunt valabile.

Sfântul Ierarh Petru s-a născut în Volinia din părinți evlavioși, Teodor și Eupraxia. Chiar înainte de a-l naște pe fiul ei, Domnul i-a revelat Eupraxiei, binecuvântarea de care se va învrednici fiul ei.

La vârsta de 12 ani, tânărul Petru a intrat în mănăstire. El a studiat cu folos cărțile din acele vremuri și a îndeplinit cu înverșunare ascultările monahale. Viitorul sfânt și-a dedicat mare parte din timp studiind cu atenție Sfintele Scripturi, și de asemenea, a studiat iconografia ortodoxă, învățând tainele pictării icoanelor. Icoanele pictate de Sfântul Petru au fost împărțite fraților din mănăstire, dar și pelerinilor care vizitau mănăstirea. Continuă să citești

VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC BONIFATIE (19 decembrie)

12-19-sf_bonifatie

VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC BONIFATIE (19 decembrie)

Era în ma o femeie oarecare cu numele Aglaida, fata unui tată slăvit, anume Acachie, care fusese mai înainte antipat al aceleiaşi cetăţi a Romei. Aceasta fiind tânăra şi frumoasă la faţă, având multe averi ce-i rămăseseră de la părinţii ei şi ducând o viaţă liberă, fără bărbat legiuit, îşi petrecea zilele sale în desfrâu şi în păcate, fiind biruită de patima cea firească a neputinţei trupeşti. Ea avea la dânsa un om, caslugă credincioasă a casei şi a toată avuţia ei, cu numele de Bonifatie, tânăr şi frumos la chip. Cu acesta vieţuia în necurăţie. Nu spre ruşinare se vorbeşte aceasta, căci degrabă se va spune fericită şi minunata schimbare a acestora. Pentru că, fiind lăudaţi sfinţii lui Dumnezeu, nici păcatele lor cele mai dinainte nu se tac. Ca să se arate aceasta cum că nu toţi din tinereţe au fost buni şi drepţi, ci avându-şi firea stricată, asemenea multora, s-au săvârşit cu pocăinţa cea adevărată şi cu schimbarea cea bună, făcându-se mari prin faptele cele bune şi slăviţi cu sfinţenia, precum vom vedea. Că şi noi, păcătoşi fiind, să nu deznădăjduim de mântuire, ci să ne deşteptăm către ridicarea cea grabnică, ştiind, că după pocăinţa păcatelor, putem a fi sfinţi, Dumnezeu ajutându-ne, numai noi de vom vrea. Continuă să citești

16 decembrie: SFÂNTA CUVIOASĂ SOFIA DIN SUZDAL

Viata Sfintei Cuvioase Sofia din Suzdal

Sfânta Sofia (în lume Solomonia Saburova) s-a născut în jurul anului 1490. Tatăl ei era boierul Iurie Konstantinovici – urmaş al tătarului Sabura, din hoardă, care primise Ortodoxia înd în anul 1330. Sfânta a rămas de tânără fără părinţi, dar Domnul nu a părăsit orfana, care a primit educaţie în familia evlavioasei şi iubitoarei ei mătuşi. în casa acesteia tânăra a crescut şi a învăţat evlavia.

Datorită bunei creşteri din copilărie şi frumuseţii sale deosebite, ea a devenit prima soţie a Marelui principe al Moscovei Vasile al III-lea Ioanovici.

Domnitorul a ales-o din o mie cinci sute de fecioare, care veniseră din întreaga Rusie. La alegerea soţiei, oamenii de încredere ai principelui erau atenţi nu doar la rangul şi neamul fetelor, ci şi la starea lor de sănătate. Familia marilor principi ai Ruricilor avea grijă de viitorul dinastiei şi de urmaşul tronului. De aceea părinţii şi rudele apropiate erau obligate, sub jurământ, să destăinuiască tot ce era legat de bolile fetelor.

Solomonia corespundea tuturor cerinţelor pe care trebuia să le împlinească o viitoare Mare principesă. De aceea, pe 4 septembrie 1505, în Catedrala Uspenski din Kremlin, a avut loc cununia soţilor principi: Vasile al III-lea şi Solomonia Saburova. Aceştia au trăit în mare dragoste, pace şi înţelegere. Despre căsnicia lor se poate vorbi cu cuvintele Scripturii: Vor fi amândoi un trup.; Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei (Marcu 10, 8; Pilde 12, 4). Continuă să citești

13 decembrie: SFÂNTA OTILIA DE HOHENBURG (ALSACIA)

În vremea Regelui Austrasiei, Childeric al II-lea (650 – 675), ducele  Adalric (Etih), fiul intendentului suveranului, a vrut să întemeieze o mănăstire spre slava lui Dumnezeu. Niște vânători i-au au arătat un loc aflat pe o înălțime, care fusese pe vremuri fortificată. Aici a construit o biserică  și se pregătea să așeze călugări, când soția sa, Bereswinda, care era rudă cu Sfântul Leger (2 octombrie), a dat naştere unei fiice oarbe. Ducele a fost tulburat de aceasta și, deși era evlavios, a poruncit să fie omorâtă copila. Însă Bereswinda a încredințat-o unei slujnice care fusese dată afară și care a avut grijă de ea vreme de un an. Apoi  a dus-o la mănăstirea Balme (astăzi Baumeles Dames), a cărei stareță era o mătușă a Bereswinda. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbatea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Când a ieșit din scăldătoarea Botezului pentru a primi pecetea darului Sfântului Duh, copila și-a recăpătat vederea și l-a privit pe episcop cu ochi limpezi. Continuă să citești

VIAŢA SFINTEI MUCENIŢE LUCIA, FECIOARA (13 decembrie)

12-13-sf_lucia_fecioara

Când se răspândea prin toate părţile Siciliei cinstirea Sfintei muceniţe Agatia şi poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la praznic împreună cu alţii şi cu maică să Evtihia, care avea boala curgerii de sânge de patru ani, şi care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Şi, săvârşindu-se slujbele bisericeşti, se citea Evanghelia în care se pomeneşte de femeia căreia îi curgea sânge şi care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: „De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede şi aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de faţă totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormântul ei cu credinţă şi te vei tămădui”. Continuă să citești