Luni [II Cor. 2, 4-15; Mt. 23,13-22]

„Vai vouă,… că închideţi împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor.” Acest lucru s-a zis către arhiereii care nici ei nu învaţă poporul calea mântuitoare şi nici pe preoţi nu-i pun să facă acest lucru; s-a zis şi către preoţii care nu au grijă de popor, neostenindu-se a le lămuri cele trebuincioase pentru mântuirea sufletului. Aceasta e pricina pentru care poporul rămâne în neştiinţă şi o parte rămân cu încredinţarea că totul merge aşa cum se cuvine, iar ceilalţi, deşi bagă de seamă că ceva e putred, nu merg încotro ar trebui, fiindcă nu ştiu cum şi unde să meargă. Aceasta e pricina pentru care au rămas în popor atâtea credinţe deşarte; aceasta e pricina pentru care capătă trecere la el şi rascolnicii, şi molocanii, şi hlâştii 8 ; aceasta e pricina pentru care lesne se prinde de el orice învăţătură rea. îndeobşte, preotul crede că la el în parohie totul merge ca pe roate şi se apucă de treabă numai atunci când răul s-a întins deja şi iese deasupra. Atunci însă e greu să mai faci ceva. Preotul trebuie să socoată ca primă datorie a conştiinţei sale desăvârşirea maturilor în cunoaşterea credinţei creştine si pregătirea tinerilor din primii ani de dezvoltare a conştiinţei lor, lă-murindu-le lucrurile pe care ei trebuie şi pot să le ştie. De la şcoală nu e de aşteptat nimic. Această muncă trebuie făcută prin viu grai, adunând copiii în biserică şi acasă în serile de duminică, sau când şi cum va fi mai la îndemână.