Fapte l, 1-12; Lc. 24, 36-53

Sfântul Pavel arată în următoarele cuvinte puterea înălţării Domnului: „S-a suit la înălţime, a robit robime si a dat daruri oamenilor” (Efes. 4, 8). Împăcând dreptatea lui Dumnezeu, Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunătăţii dumnezeieşti. Aceasta este robimea sau prada dobândită în urma biruinţei, începătura împărţirii acestor daruri oamenilor este Pogorârea Sfântului Duh, Care S-a pogorât o singură dată, rămâne în Biserică şi dă fiecăruia cele de trebuinţă, luând totul din aceeaşi robime o singură dată robită. Oricine ai fi, vino şi ia: dar pregăteşte-ţi vistierie pentru comori – inima curată, mâini cu care să iei, credinţa neîndoită – si te apropie cu căutare plină de nădejde şi pururea rugătoare.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Duminica Orbului
(Fapte 16, 16-34; In. 9, 1-38)

Se confruntă simplitatea credinţei cu necredinţa vicleană. Credinţa, venind la orbul ce îşi recăpătase vederea, i-a  luminat si ochii minţii, iar el vede limpede adevărul. Priviţi cât de logic este la el totul. ÎI întreabă: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?”. „Prooroc este”, a răspuns el, adică trimis al lui Dumnezeu, îmbrăcat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netăgăduit! Dar cărturarii „culţi” nu vor să vadă acest lucru şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: „Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos”. Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: „Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd”. Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea raţionament? Dar logica necredincioşilor e încăpăţânată şi, în pofida evidenţei, nu se ruşinează să susţină că nu ştie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului. „Tocmai în aceasta stă minunea”, le spune logica sănătoasă a credinţei, „că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii; şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” S-ar părea că oricine ar fi trebuit să se plece în faţa puterii acestei concluzii: însă cărturăria învăţaţilor nu poate suferi logica sănătoasă a credinţei, aşa că a dat-o afară… Mergi acum de dovedeşte adevărul oamenilor a căror minte s-a stricat din pricina încăpăţânării în necredinţă. Necredincioşii din toate timpurile sunt oameni din acelaşi aluat.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Duminica Samarinencii
[Fapte 11,19-26,29-30; In. 4,5-42]

Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: „De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit şi am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul”. Aşa este cu toţi. Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, când gustă în fapt ce este viaţa în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El. Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr. De ce este nevoie însă pentru asta? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut. Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 [Fapte 2,14-21; Lc. 24,12-35]

Atunci, iudeii s-au străduit să întunece lumina învierii lui Hristos cu norul uşor al minciunii: „L-au furat ucenicii Lui”. Această josnicie a fost lesne de biruit, şi adevărul a triumfat; dar nici acum vrăjmaşul nu încetează a stârni negură înaintea Soarelui dreptăţii, străduindu-se să-L întunece. Nimeni să nu se tulbure! Ce poate fi de aşteptat din partea părintelui minciunii, afară de minciună? El I-a învăţat pe mulţi dintre slujitorii săi să scrie cărţi întregi împotriva învierii. Această negură de cărţi tot prin cărţi a fost risipită. Nu lua în mână cărţi necuvioase şi n-ai să te înnegurezi; iar dacă se întâmplă să deschizi vreuna din neştiinţă, ia ca antidot o carte bună, şi-ţi vei împrospăta capul şi pieptul. Mai vine şi altă negură de la vrăjmaşul: prin gânduri; dar si aceasta se risipeşte ca fumul de vânt înaintea gândirii creştineşti sănătoase. Lasă-ţi cugetarea să străbată tot ce s-a săvârşit şi vei vedea limpede ca lumina zilei că toate acestea nu se puteau săvârşi altfel decât prin puterea învierii lui Hristos. Această încredinţare îţi va fi mai apoi reazem de nădejde, pe care sprijinindu-te, vei putea lesne pune pe fugă şi doborî pe  vrăjmaşii adevărului.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Fapte 1, 12-17; 21-26; In. 1, 18-28]

Binevestind întruparea Domnului, îngerul spune: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har!”, şi vestind păstorilor Naşterea lui Hristos Mântuitorul, grăieşte de asemenea: „Iată, binevestesc vouă bucurie mare”; însă vestind femeilor învierea Domnului, el nu spune decât: „Nu este aici, a înviat!”. Nu mai adaugă: „bucuraţi-vă!”, căci bucuria umple inima de la sine îndată ce vine încredinţarea că Domnul a înviat cu adevărat. Atunci, încredinţarea aceasta era simţită: îngerul a pregătit-o, iar Domnul, prin arătarea Sa, a săvârşit-o. Şi necheltuită a fost bucuria tuturor! La noi, acum, biserica, locuinţele şi pieţele – totul este înveşmântat în strai de bucurie şi toţi se lasă prinşi de şuvoiul bucuriei de obşte. Tu însă sileşte-ţi puţin gândul să se rupă de cele din afară şi, adunându-te în inimă, trezeşte acolo adevărul învierii, în toată lărgimea, adâncimea şi înălţimea sa, ca să nu te arăţi bucurându-te numai pe dinafară, ci si în tine însuți să porţi duhul bucuriei care ţâşneşte dinlăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Luminata Înviere a lui Hristos

[Fapte 1, 1-8; In. 1, 1-17]

PAŞTILE DOMNULUI, PAŞTILE! Din moarte la viaţă ne-a adus pe noi Domnul cu învierea Sa. Şi iată, învierea aceasta „îngerii o laudă în cer”, văzând cum străluceşte firea omenească îndumnezeită întru slava dinainte rânduită ei, în Ipostasul Domnului Răscumpărătorul, în al cărui chip, prin puterea învierii Sale, aveau a se preface toţi cei ce au crezut cu adevărat într-însul şi s-au alipit cu tot sufletul de El. Slavă, Doamne, preaslăvitei învierii Tale! îngerii cântă împreună bucurându-se cu noi şi văzând plinirea cetei lor; iar pe noi învredniceşte-ne, Doamne, să Te slăvim cu inimă curată pe Tine, Cel înviat, văzând în învierea Ta curmarea stricăciunii care ne roade, sămânţa noii vieţi prealuminate si zorii veşnicei slave care va să vină, în care Tu ai intrat ca Înaintemergător prin învierea cea de dragul nostru. Nu numai limbile omeneşti, dar nici măcar cele îngereşti nu sunt în putere să tâlcuiască negrăita Ta milă către noi, Doamne, Care ai înviat în chip preaslăvit!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Rom. 6, 3-11; Mt. 28, 1-20

Domnul doarme în mormânt cu trupul; însă cu duhul S-a pogorât la iad, propovăduind mântuirea sufletelor ce se aflau acolo. Nici unul din sfinţii Vechiului Testament nu era în rai, deşi ei petreceau în credinţa mângâietoare că vor fi aduşi acolo îndată ce va veni pe pământ Cel Făgăduit, prin credinţa în care trăiau ei. Înaintemergătorul a propovăduit şi acolo venirea Lui; iar când S-a pogorât Domnul, toţi cei care crezuseră s-au alipit de Dânsul şi au fost suiţi de El la rai. Însă şi acest rai este doar o cămară de trecere spre raiul cel adevărat, care se va descoperi după învierea şi Judecata cea de obşte. Deşi toţi sfinţii Noului Legământ trăiesc în el starea de fericire, ei aşteaptă o fericire mai desăvârşită în veacul cel viitor, într-un cer nou şi un pământ nou, când va fi Dumnezeu totul în toate.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)