Arhive categorie: Tâlcuirea Evangheliei zilei

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI la Duminica a treisprezecea după Cincizecime

sf-theofan-zavoratul1

„Dar Maria şi-a ales partea cea bună” (Lc. 10, 42). Adormirea Maicii Domnului ne înfăţişează sfârşitul cel bun al acestei alegeri. Mântuitorul însuşi a venit la adormirea Ei ca să-I primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi; acelaşi lucru îl întâlnesc, în felurite chipuri şi trepte, toţi cei ce au ales partea cea bună. în ceasul alegerii, acest sfârşit se întrevede numai, prin nădejde, si într-o oarecare măsură este chiar pregustat; dar apoi ostenelile, luptele şi silinţele se perindă una după alta, întunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare rămâne bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentru drumeţul pe care 1-a prins seara. Nădejdea e dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorniciei în lucrarea începută, iar tăria nădejdii este credinţa. Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (Ev. Marcu 1, 9-15)

sf-theofan-zavoratul1

Ev. Marcu 1, 9-15

Domnul şi-a început propovăduirea astfel: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. La sfârşitul veacurilor se va spune, de asemenea: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”, dar nu si: „Pocăiţi-vă şi credeţi”, ci: „Ieşiţi la judecată – vremea pocăinţei şi a ostenelilor îndreptării de sine a trecut, să dea acum fiecare socoteală pentru ceea ce a făcut prin trup – fie bun, fie rău”. Aşadar, cât mai e vreme, grăbiţi-vă să vă folosiţi de ea spre a vă mântui! Braţele părinteşti deschise sunt spre a primi pe toţi cei care vin cu simţământul nemincinos de străpungere a inimii pentru păcatele trecute şi cu dorinţa de a lucra de acum înainte Domnului, prin plinirea sfintelor Lui porunci. Pentru fiecare dintre noi este un sfârşit al veacului acestuia – moartea: ea este uşa spre cealaltă viaţă. Caută mai des spre ea şi încearcă să-ţi dai seama cât mai limpede: ce va fi după aceea?; şi făcând asta fără să te amăgeşti, apucă-te de lucru spre a pregăti ceea ce nu ai pregătit pentru intrarea dincolo, unde este bucuria cea nesfârşită şi spre a îndepărta tot ce poate da slugilor întunericului celui mai din afară dreptul de apune stăpânire pe tine şi de a te trage în tărâmul lor, de unde nu va mai fi ieşire!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (Ev. Matei 18, 23-35)

1th60

DUMINICA A UNSPREZECEA DUPÃ RUSALII

(Pilda datornicului nemilostiv) 

I Cor. 9, 2-12; Mt. 18, 23-35

Domnul a încheiat pilda celor doi datornici prin cuvintele: „Tot aşa şi Tatăl Meu Cel Ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”. Pare că e un lucru foarte uşor: iartă şi vei fi iertat; dacă eşti iertat, eşti şi primit în milă; iar dacă eşti primit în milă, eşti părtaş la toate vistieriile milei. Asta ar trebui să însemne că mântuirea şi raiul şi fericirea veşnică sunt la îndemână. Si ce câştig mare pentru un lucru atât de mic cum este a ierta!… Da, lucru mic, dar pentru iubirea noastră de sine nimic nu e mai greu decât a ierta. Vreo supărare pricinuită fără voie, într-ascuns, pe care să n-o fi văzut nimeni, mă rog, o mai iertăm; dar de primim vreo lovitură mai dureroasă, şi încă în faţa altora, nici vorbă de iertare. Sunt împrejurări în care vrei, nu vrei, nu poţi să dai glas nemulţumirii, aşa că taci; limba tace, în timp ce inima vorbeşte şi urzeşte planuri negre. Dacă jignirea e puţin mai mare, nici vorbă nu mai poate fi de înfrânare: nici ruşinea, nici teama, nici paguba nu-1 pot opri pe om să se răzbune. Egoismul ce clocoteşte îl face pe om să se poarte ca un smintit, şi cel aflat sub înrâurirea lui începe să îndruge neghiobii, în această nenorocire cad cel mai des nu oamenii de rând; ci, cu cât este cineva mai „cultivat”, cu atât e mai simţitor la jigniri, cu atât iartă mai greu. Uneori, purtarea lor rămâne prietenoasă la arătare; dar lăuntric este o duşmănie neîmpăcată: asta în vreme ce Domnul cere să iertăm din toată inima.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (Matei. 19, 3-12)

713018345-25

Ap. I Corinteni l, 3-9; Ev. Matei. 19, 3-12

Domnul spune că legătura căsătoriei a fost binecuvântată dintru început de însuşi Dumnezeu, Care a pus legea ei în firea noastră; iar cu privire la cei ce vor să nu se căsătorească, a grăit: „Cine poate înţelege, să înţeleagă”. E limpede că El, cu toate că recunoştea căsătoria drept lege firească, nu o socotea atât de trebuincioasă şi de neînlăturat ca să nu fie loc şi pentru feciorie. Pe aceasta, El o îngăduie, îngrădind-o printr-o condiţie pe care o apropie de legea firii. Famenul din naştere rămâne necăsătorit prin legea firii; dar şi acela care de voia sa se pune în aceeaşi stare în care famenul din fire se află fără voia lui se face deopotrivă cu acesta în privinţa trebuinţelor fireşti. Prin urmare, şi unul, şi celălalt sunt necăsătoriţi prin fire. Pentru ce, dar, scopirea duhovnicească sau necăsătorirea de bună voie e socotită nefirească? Pentru că oamenii nu înţeleg firea. Pentru ei este firesc numai ceea ce e firesc pentru trupul lor, iar ceea ce e firesc pentru duh, precum şi ceea ce devine firesc în urma înrâuririi acestuia asupra trupului, ei nu vor să socoată drept firesc. Si bine ar fi fost dacă toţi aceşti oameni ar fi făcut parte din rândul materialiştilor: dacă stai de vorbă cu ei despre orice altceva, ai să vezi că gândesc sănătos.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (Ev. Matei 24, 27-33, 42-51)

1379847991_feofan_zatvornik2

Ev. Matei 24, 27-33, 42-51

„Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru.” Dacă ne-am aminti de asta, n-ar mai fi păcătoşi; si totuşi oamenii nu-şi amintesc, deşi oricine ştie că e un adevăr neîndoielnic. Chiar şi nevoitorii, până şi cei aspri, nu erau în stare să-şi amintească fără silinţă acest lucru, ci născoceau felurite mijloace pentru a-l face să rămână în conştiinţă şi să nu plece: unul ţinea un sicriu în chilie, altul ruga pe tovarăşii săi de nevoinţe să vorbească despre sicriu şi mormânt, altul avea zugrăvite moartea şi judecata ş.a.m.d. Nu se atinge moartea de suflet, sufletul nici nu-şi aminteşte de ea; oricum însă, nu poate să nu atingă sufletul ceea ce urmează îndată după moarte – nu e îngăduit să nu se îngrijească pentru asta, fiindcă e vorba de soarta sa veşnică. Dar de ce, totuşi, nu îşi aminteşte? Fiindcă se amăgeşte pe sine: „Asta n-o să se întâmple curând” şi, vezi Doamne, „cumva, lucrurile or să se sfârşească bine”. Vai! Aşa stând lucrurile, este neîndoielnic faptul că sufletul care nutreşte asemenea gânduri e trândav şi se răsfaţă: aşa încât cum putem crede că judecata se va sfârşi cu bine pentru el? Nu, trebuie să fim ca şcolarul înainte de examen: orice ar face, examenul nu-i iese din cap; amintirea lui nu îi îngăduie să piardă nici măcar o clipă, ci îl face să întrebuinţeze întreaga vreme pentru pregătirea examenului. De am avea şi noi aceeaşi stare sufletească!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

713018345-25

 Duminica Tuturor Sfinţilor

(Evr. 11, 33-40; 12, 1-2; Mt. 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30)

Sfânta Biserică săvârşeşte pomenirea sfinţilor în toate zilele anului; dar întrucât sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni, nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu ţelul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o zi în care proslăveşte pe toţi cei ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ca să nu rămână nici unul neproslăvit de ea. Biserica a legiuit ca această proslăvire să se facă îndată după Pogorârea Sfântului Duh fiindcă toţi sfinţii s-au sfinţit şi se sfinţesc prin harul Sfântului Duh. Harul Sfântului Duh aduce pocăinţa şi iertarea păcatelor, tot el călăuzeşte în lupta cu patimile şi poftele, încununând această nevoinţă prin curăţie şi nepătimire. În acest chip apare o făptură nouă, potrivită pentru cerul nou şi pământul nou. Aşadar, să urmăm şi noi cu râvnă sfinţilor lui Dumnezeu! Cum se poate face asta, ne învaţă Evanghelia de azi: ea cere să mărturisim fără teamă credinţa în Domnul, să îl iubim mai presus de orice, să ridicăm crucea lepădării de sine şi a lepădării din inimă de toate. Aşadar, să punem început potrivit celor arătate!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

Fapte l, 1-12; Lc. 24, 36-53

Sfântul Pavel arată în următoarele cuvinte puterea înălţării Domnului: „S-a suit la înălţime, a robit robime si a dat daruri oamenilor” (Efes. 4, 8). Împăcând dreptatea lui Dumnezeu, Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunătăţii dumnezeieşti. Aceasta este robimea sau prada dobândită în urma biruinţei, începătura împărţirii acestor daruri oamenilor este Pogorârea Sfântului Duh, Care S-a pogorât o singură dată, rămâne în Biserică şi dă fiecăruia cele de trebuinţă, luând totul din aceeaşi robime o singură dată robită. Oricine ai fi, vino şi ia: dar pregăteşte-ţi vistierie pentru comori – inima curată, mâini cu care să iei, credinţa neîndoită – si te apropie cu căutare plină de nădejde şi pururea rugătoare.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIRE LA EVANGHELIA DIN DUMINICA ORBULUI DIN NAŞTERE

Duminica Orbului
(Fapte 16, 16-34; In. 9, 1-38)

Se confruntă simplitatea credinţei cu necredinţa vicleană. Credinţa, venind la orbul ce îşi recăpătase vederea, i-a  luminat si ochii minţii, iar el vede limpede adevărul. Priviţi cât de logic este la el totul. ÎI întreabă: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?”. „Prooroc este”, a răspuns el, adică trimis al lui Dumnezeu, îmbrăcat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netăgăduit! Dar cărturarii „culţi” nu vor să vadă acest lucru şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: „Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos”. Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: „Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd”. Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea raţionament? Dar logica necredincioşilor e încăpăţânată şi, în pofida evidenţei, nu se ruşinează să susţină că nu ştie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului. „Tocmai în aceasta stă minunea”, le spune logica sănătoasă a credinţei, „că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii; şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” S-ar părea că oricine ar fi trebuit să se plece în faţa puterii acestei concluzii: însă cărturăria învăţaţilor nu poate suferi logica sănătoasă a credinţei, aşa că a dat-o afară… Mergi acum de dovedeşte adevărul oamenilor a căror minte s-a stricat din pricina încăpăţânării în necredinţă. Necredincioşii din toate timpurile sunt oameni din acelaşi aluat.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI A ÎNVIERII DOMNULUI

Картинка.800x600

Luminata Înviere a lui Hristos

[Fapte 1, 1-8; In. 1, 1-17]

PAŞTILE DOMNULUI, PAŞTILE! Din moarte la viaţă ne-a adus pe noi Domnul cu învierea Sa. Şi iată, învierea aceasta „îngerii o laudă în cer”, văzând cum străluceşte firea omenească îndumnezeită întru slava dinainte rânduită ei, în Ipostasul Domnului Răscumpărătorul, în al cărui chip, prin puterea învierii Sale, aveau a se preface toţi cei ce au crezut cu adevărat într-însul şi s-au alipit cu tot sufletul de El. Slavă, Doamne, preaslăvitei învierii Tale! îngerii cântă împreună bucurându-se cu noi şi văzând plinirea cetei lor; iar pe noi învredniceşte-ne, Doamne, să Te slăvim cu inimă curată pe Tine, Cel înviat, văzând în învierea Ta curmarea stricăciunii care ne roade, sămânţa noii vieţi prealuminate si zorii veşnicei slave care va să vină, în care Tu ai intrat ca Înaintemergător prin învierea cea de dragul nostru. Nu numai limbile omeneşti, dar nici măcar cele îngereşti nu sunt în putere să tâlcuiască negrăita Ta milă către noi, Doamne, Care ai înviat în chip preaslăvit!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ÎN SFÂNTA ȘI MAREA SÂMBĂTĂ

sfantul_teofan_zavoratul_9

[Rom. 6, 3-11; Mt. 28, 1-20]

Domnul doarme în mormânt cu trupul; însă cu duhul S-a pogorât la iad, propovăduind mântuirea sufletelor ce se aflau acolo. Nici unul din sfinţii Vechiului Testament nu era în rai, deşi ei petreceau în credinţa mângâietoare că vor fi aduşi acolo îndată ce va veni pe pământ Cel Făgăduit, prin credinţa în care trăiau ei. Înaintemergătorul a propovăduit şi acolo venirea Lui; iar când S-a pogorât Domnul, toţi cei care crezuseră s-au alipit de Dânsul şi au fost suiţi de El la rai. Însă şi acest rai este doar o cămară de trecere spre raiul cel adevărat, care se va descoperi după învierea şi Judecata cea de obşte. Deşi toţi sfinţii Noului Legământ trăiesc în el starea de fericire, ei aşteaptă o fericire mai desăvârşită în veacul cel viitor, într-un cer nou şi un pământ nou, când va fi Dumnezeu totul în toate.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)