Arhive categorii: Interviuri

Interviu cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: „Nu din cauza construirii Catedralei Mântuirii Neamului nu se construiesc spitale, școli și autostrăzi”

vasile_banescu-1

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită  în data de 30 noiembrie 2018, anul în care România va sărbători Centenarul. Într-un interviu pentru Jurnalistii.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a precizat că lucrările se află în grafic întrucât se lucrează la foc automat, în trei schimburi. Mai exact, peste 80% din volumul lucrărilor este finalizat și, în prezent, se lucrează la nivelul de la care începe construirea viitoarelor turle, ajungându-se la cota 62 de metri. Catedrala Națională nu va fi o construcție megalomanică, așa cum s-a speculat, pentru că, potrivit lui Vasile Bănescu, nu frizează niciun exces arhitectonic, iar „rațiunea fondatoare a construiriiCatedralei Naționale este cinstirea tuturor eroilor români din toate timpurile, inclusiv a celor de astăzi, soldați români ajunși pe fronturile de luptă unde România are angajamente militare”. În cadrul interviului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei le-a dat replica românilor care au votat viitoarea catedrală drept cel mai relevant kitsch, ne-a povestit despre cum a luat naștere ideea construirii unui astfel de edificiu și a explicat de ce construirea Catedralei Mântuirii Neamuluinu poate fi o „piedică” în calea construirii de spitale, școli și autostrăzi.

Jurnalistii.ro: Catedrala Mântuirii Neamului Românesc a fost desemnată de peste 10.000 de votanţi cel mai relevant kitsch românesc, în cadrul unui concurs organizat de Muzeul Kitsch-ului din România, în perioada 15-31 iulie. De ce credeți că românii au o aversiune atât de mare față de un edificiu care nici măcar nu este finalizat?

Vasile Bănescu: În primul rând, din ignoranță. A vorbi despre actuala Catedrală a Mântuirii Neamului, care se află într-un stadiu foarte avansat de construcție, ca despre un kitsch, trădează în primul rând o crasă superficialitate și necunoaștere a subiectului. Această Catedrală încă nu a prins conturul final. Poți să te pronunți în legătură cu arhitectura unui edificiu doar după ce acesta este finalizat, atunci când îl poți privi și aprecia în ansamblu. Așadar, cei care s-au grăbit să numească kitsch această construcție, care va fi una edificatoare ca simbol al demnității și identității naționale, au comis o mare eroare. Onest este să ne aplecăm atent asupra unui proiect pe care dorim să-l evaluam, să-l cercetăm riguros din mai multe puncte de vedere și doar ulterior să extragem o concluzie. Ideal este să ne pronunțăm în cunoștință de cauză, nu invers. Continuă să citești

INTERVIU RADIOFONIC CU EPISCOPUL LONGHIN DE BĂNCENI

https://www.youtube.com/watch?v=4DqSnuyJ0Sc