Megalinaria Martirilor de la Niculiţel, glas 8 (4 iunie)
Lasă un răspuns
Această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului este mai neobișnuită pentru că Preacurata Maică este zugrăvită fără Pruncul Iisus, cu capul aplecat spre dreapta, iar veșmântul său este roșu aprins, pricină pentru care a primit numele Areovind sau Chip de foc. Cei ce tâlcuiesc semnificația înfățișării acesteia spun că roșul simbolizează Jertfa Mântuitorului Hristos.
Obârșia icoanei este necunoscută, însă știm că spre sfârșitul veacului al XVIII-lea cinstirea ei era deja răspândită pentru minunile săvârșite de aceasta. Astăzi, copii ale icoanei sunt răspândite în întreaga Rusie și peste hotarele ei.
Cuviosul Ghenadie Dochiárul a fost monah în Mănăstirea Vatopedi şi avea ascultarea de iconom al uleiului sau dochiár, adică avea în grijă păstrarea şi împărţirea uleiului. „S-a arătat model de monah cuvios şi prin sârguinţa sa dar şi prin întreaga sa viaţă virtuoasă a ajuns la măsura sfinţeniei, făcând şi minuni”[1].
Se povesteşte că odată mănăstirea trecea o perioadă de mare lipsă a uleiului. Cuviosul Ghenadie, fiind dochiar al Mănăstirii, s-a gândit că uleiul ar trebui drămuit ca să nu rămână candelele fără ulei şi să nu le mai poată aprinde. Bucătarul, însă, s-a plâns egumenului iar acesta a dat poruncă să dea ulei fraţilor ca şi mai înainte, nădăjduind în pronia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Într-o zi, mergând cuviosul Ghenadie la ascultarea sa, la cămara unde se păstra uleiul, văzu uleiul curgând din chiupuri şi ajungând până la intrare[2].
Icoana Maicii Domnului, cea numită Elaiovrýtissa (Izvorâtoarea de untdelemn) care se afla în acel loc, de atunci răspândeşte bună mireasmă. „Această sfântă icoană în acelaşi loc se găseşte, în cămara unde se păstrează uleiul, răspândind minunată, nespusă de plăcută mireasmă şi fiind numită Dochiarítissa”[3]. Icoana datează din secolul 14 şi este adusă în katholikónul Mănăstirii în Vinerea din Săptămâna Luminată, atunci când este sărbătorită[4].
Pomenirea Sfântului Ghenadie Vatopedinul se face pe 17 noiembrie şi în Vinerea din Săptămâna Luminată. Slujba în cinste Sfântului a fost compusă de imnograful Harálampos Mpoúsias[5].
PARACLISUL ICOANEI FĂCĂTOARE DE MINUNI A MAICII DOMNULUI – ELEOVRITISSA – Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca
Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), precum și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel).
Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).
Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca.
Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Continuă să citești
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov, este prăznuită pe 21 mai, 23 iunie, 26 august, 7 octombrie și în Duminica a VII-a după Sfintele Paști.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite de icoană apare în anul 1524.
Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov, împreună cu icoana Adormirii Maicii Domnului sunt cinstite în Biserica Ortodoxă Rusă pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov în timpul asediului regelui polonez Ștefan Bathory din anul 1581.
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa (adică Înaintemergătoarea) este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, din tezaurul Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul – Prodromu de la Sfântul Muntele Athos, supranumit Grădina Maicii Domnului. Este cea mai importantă icoană a comunității românești de la Muntele Athos, pentru că sunt puține icoane nefăcute de mână omenească în toată lumea ortodoxă.
Sfintitul Mucenic Pavel (Iagondinskii)
Cuviosul Mucenic Vasilie (Erekaev)
Cuviosul Mucenic Mihail (Juk)
Cuvioasa Mucenita Anastasia (Kamaeva)
Cuvioasa Mucenita Elena (Astashkina)
Mucenicul Areta (Eriomkin)
Mucenicul Vasilie (Аlexandrin)
Mucenicul Ioan (Lomakin)
Mucenicul Ioan (Мilioshkin)
Mucenicul Ioan (Selimanov)
Mucenita Mavra (Moiseev).
sursa, http://www.sarep.ru/%D1%81%D0%B2%D1%8F%D1%82%D1%8B%D0%B5-%D0%BC%D0%BE%D1%80%D0%B4%D0%BE%D0%B2%D0%B8%D0%B8.html
Numele acestei icoane a Maicii Domnului provine de la Marele Cneaz al Kievului, Igor Olegovici, mult-pătimitorul, care a fost martirizat în fața icoanei pe 19 septembrie 1147.
Cneazul Igor Olegovici a fost una dintre victimele luptei pentru tron din Rusia. El a fost întemnițat de Marele Cneaz Iziaslav II Mstislavici în Mănăstirea Pereiaslavl – a Sfântului Ioan. Departe de idolii acestei lumi, și grav bolnav, el a început să se pocăiască de păcatele sale și a cerut permisiunea de a fi tuns în monahism. Pe 5 ianuarie 1147 a fost tuns în monahism de către Episcopul Eftimie de Pereiaslavl, primind numele Gabriel.
La scurt timp după tunderea în monahism el s-a însănătoșit și s-a transferat la Mănăstirea Theodorov din Kiev, unde a devenit schimonah. Departe de jocurile politice, Igor s-a dedicat în întregime nevoințelor monahale. Cu toate acestea, noii conducători de la Kiev se gandeau la uciderea călugărului, de teama ca să nu revendice Cnezatul.
În ziua de 19 septembrie 1147, Marele Cneaz Igor a fost ucis în momentul în care se ruga înaintea unei icoane a Maicii Domnului în timpul Sfintei Liturghii. Cu binecuvântarea Mitropolitului Clement Smoliatic, egumenul Anania al Mănăstirii Theodorov a îngropat trupul mult-pătimitorului Igor în biserica Mănăstirii Simonov din Kiev. La data de 05 iunie 1150, sfintele moaște ale Sfântului Igor au fost mutate în mod solemn la Cernigov – regiunea sa natală, unde au fost așezate într-o raclă, în Catedrala Hristos Mântuitorul.
Icoana înaintea căreia s-a rugat Sfântul Igor înainte de martiriul său a primit numele „Igorevskaia” și a fost mutată în Catedrala Sfântul Ioan, a Lavrei Pecerska din Kiev, unde a rămas până la începutul secolului XX.
Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este o variantă restrânsă a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, înfățișând doar partea superioară a icoanei „Vladimirskaia”. Această variantă reflectă o practică străveche a copierii icoanelor făcătoare de minuni (copia era făcută în mărime mai mică și cu mai puține detalii).
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (a Sfântului Igor) a circulat prin intermediul a mai multe copii, chiar înainte de a fi foarte cunoscută icoana Maicii Domnului din Vladimir. La fel ca și celelalte icoane de tip „Eleousa” (Milostiva), atenția se concentrează pe chipurile Maicii și a Pruncului.
În timpul ocupației Kievului, în 1941, icoana a dispărut, dar amintirea și cinstirea ei s-au păstrat.