Arhive categorii: Fără categorie

COLECTĂ DE CEREALE ȘI NUTREȚ (2024)

Colectă de cereale și nutreț la Mănăstirea Cloșca
Iubiți credincioși și binefăcători,
Mănăstirea Cloșca organizează o colectă de cereale și nutreț pentru a sprijini activitățile și nevoile comunității noastre monahale.
Vă invităm să contribuiți după putere la această inițiativă, care va ajuta la asigurarea hranei pentru viețuitorii mănăstirii și pentru animalele noastre.
Locul de colectare:
Mănăstirea Cloșca,
Sat Cloșca, comuna Horia, jud. Constanța
Str. Bisericii Nr. 2
Program de primire a donațiilor:
Luni – Sâmbătă: 8:00 – 20:00
Tipurile de cereale:
Grâu
Porumb
Orz
Ovăz
Secară
Nutreț: de orice fel, dar nu mucegăit.
Modalități de donare:
Livrare directă la mănăstire
Preluare de la domiciliu (la cerere)
Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la:
Telefon: 0721045424
Email: teostirict@yahoo.com
Vă mulțumim din inimă pentru sprijinul dumneavoastră și vă rugăm să ne ajutați să răspândim anunțul despre această colectă.
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Cu recunoștință,
Obștea Mănăstirii Cloșca

„TOATĂ FIREA PRĂZNUIEŞTE ÎNVIEREA LUI HRISTOS!…” – CÂNTARE DE ÎNVIERE

Continuă să citești

3 MAI – SINAXAR

SINAXAR – 3 MAI 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea celui între sfinţi a părintelui nostru Irodion stareţul de la mânăstirea Lainici.

Acest Cuvios părinte Irodion este unul dintre marii părinţi duhovniceşti ai monahismului românesc, care au strălucit în mănăstirile din Oltenia. Sfinţenia sa a strălucit vreme de o jumătate de veac în viaţa duhovnicească a mănăstirii Lainici, fiind un călugăr de mare înfrânare şi neîncetată rugăciune. Fericitul s-a născut la Bucureşti, în anul 1821 şi de mic a intrat în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica. Aici, în scurt timp a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, smerenia, cinstea şi ascultarea. Însuşi Sfântul Ierarh Calinic, stareţul său, văzându-i râvna călugărească l-a primit în rândul monahilor, dându-i numele de Irodion. De atunci fericitul a înmulţit şi mai mult ostenelile şi nevoinţele, postind îndelungat şi împlinindu-şi canonul şi pravila cu multă osârdie. Nu lipsea niciodată de la slujbele bisericeşti, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele.
Mai târziu, când Sfântul Calinic a devenit episcop al Râmnicului, cunoscând îndeaproape petrecerea Cuviosului, l-a adus de la Cernica la schitul Lainici, de pe Valea Jiului. Aici l-a hirotonit diacon şi preot şi apoi la numit egumen al acestui schit. Datorită virtuţilor sale alese de părinte duhovnicesc, Sfântul Calinic l-a ridicat în rangul cel mai înalt al călugăriei, acela de arhimandrit, alegându-l totodată şi duhovnicul său.
Ca preot şi duhovnic fericitul Irodion s-a nevoit atât de multă că chipul nevoinţelor sale nimeni nu-l poate spune, că se ostenea mai mult decât toţi şi se silea să fie plăcut tuturor cu cuvântul şi cu fapta. Dar, cu cât se silea pentru viaţa duhovnicească, cu atât era mai cuprins de dorinţa după liniştire şi rugăciune neîncetată. Astfel că în repetate rânduri s-a retras din ascultarea de povăţuitor la părinţilor şi fraţilor pentru a fi cât mai aproape de Dumnezeu. De cele mai multe ori Cuviosul era numit stareţ al obştii sale ca să înlăture instabilităţii ce se arătau în sânul monahilor de la Lainici.
Toţi părinţii şi fraţii au cerut acum Sfântului Calinic să le trimită stareţ pe părintele Irodion ca să le fie păstor, precum şi mai înainte le-au fost. Ca să arte că vor fi ascultători Cuviosului, părinţii l-au încredinţat pe Sfântul Calinic şi pe sfinţia sa părintele Irodion, că nu vor ieşi din cuvântul lui, pentru mântuirea lor, până la sfârşitul vieţii lor. Pentru aceasta s-au rugat să nu-i lase, ci să l-e fie milostiv precum Duhul Sfânt îl va lumina asupra nevredniciei lor. În acest fel Cuviosul Părinte Irodion ajunge din nou la conducerea obştii de la Lainici, unde toţi îl cinsteau şi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc. La cererea părinţilor de a pune stareţ pe Părintele Irodion s-a adăugat şi rugămintea urmaşii ctitorilor mănăstirii, care au scriu Sfântului Calinic să pună stareţ pe părintele Irodion, care are duhul înţelepciunii şi al smereniei. Astfel plăcutul lui Dumnezeu Irodion ajunge, în urma acestor insistente cereri, pentru a treia oară stareţ.
Odată numit stareţ, Sfântul Cuvios Irodion s-a străduit şi mai mult, lucrând cu sârg la buna chivernisire a mănăstirii. Pentru că monahii de la schitul Locurele nu terminaseră de zidit biserica, vrednicul stareţ s-a silit să sfârşească lucrare şi după un scurt timp a cerut Sfântului Calinic să sfinţească biserica cea nouă. Apoi, vrednicul părinte stareţ Irodion şi-a îndreptat atenţia spre sporirea numărului monahilor de la Lainici. Pentru aceasta a cerut Sfântului Calinic să-i aprobe trecerea în rândul călugărilor a mai mulţi fraţi, pe care i-a povăţuit la viaţa pustnicească şi la rugăciunea neîncetată. În toate şi în alte multe fapte osteneala Sfântului s-a arătat pentru toţi pilduitoare. Deci, sporind cinstea şi vrednicia lui, Sfântul Calinic l-a chemat la Craiova şi i-a încredinţat rânduiala de ecleziarh. Dar dragostea pentru pustie şi pentru chinovia lui, la scurt timp, la făcut pe Cuviosul să ceară să revină la schitul său. Astfel Sfântul, călăuzit de smerenie s-a retras şi a revenit la schitul său, spre a-l izbăvi de necazuri şi de neorânduială. De acum înainte, mult încercatul întru ale nevoinţelor călugăreşti Cuviosul Părinte Irodion avea să readucă întregii obşti încrederea în Dumnezeu şi dorinţa de viaţă duhovnicească, să le insufle părinţilor şi fraţilor ascultarea şi smerenia şi să le întărească voinţa de a birui toate ispitele vieţii. Ca şi Sfântul Calinic de la Cernica, Părintele nostru socotea că supunerea smerită este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Dar aceasta se dobândeşte, zicea Sfântul, prin rugăciune, smerenie şi neîncetată ascultare. Prin aceste pilde duhovniceşti şi învăţături de suflet folositoare, vieţuitorii mânăstirii şi binecredincioşii creştini luau mare folos duhovnicesc de la Cuviosul, sfinţenia şi poveţele lui fiind împărtăşite tuturor cu mare dragoste, ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Însă pe cei răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca Apostolului Pavel, ca să nu vatăme pe alţii. Astfel că faima mânăstirii a crescut odată cu lucrările duhovniceşti ale Cuviosului Părinte stareţ Irodion. Mănăstirea era şi un adăpost pentru călătorii care treceau din Transilvania în Oltenia şi invers, care găseau aici pe lângă cuvântul Sfântului Stareţ şi o ospitalitate părintească. Întru toate sufletul sfânt al Cuviosului Irodion ridica din teamă şi frică, din mâhnire şi îndoială, din nelinişte şi ispită, tămăduind pe cei bolnavi şi scoţând duhurile cele necurate cu rugăciunile sale. În asemenea viaţă şi osteneală s-a săvârşit Sfântul Irodion în primăvara anului 1900, la 3 mai, când a trecut la cele veşnice. Trupul său pătruns de lucrarea Duhului Sfânt a fost aşezat în mormânt dea dreapta sfântului altar, rămânând aici până în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic, la 10 aprilie anul 2009.

Atunci, prin bunăvoinţa Sfântului, cinstitele sale moaşte au fost ridicate din mormânt şi aşezate cu rugăciune şi priveghere de mitropolitul locului şi de părinţii mânăstirii în biserica cea amare, spre închinare şi mângâiere a tuturor călugărilor şi credincioşilor olteni şi de pretutindeni. 

Cu ale lui sfinte rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile, şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: „Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: „Acestea ţi s-au gătit ţie”. După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: „Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teodosie, Egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în Rusia.

Părintele Teodosie s-a născut în 1009. A crescut alături de părinții săi în Vasilkov și Kursk. Tatăl său era judecător. Teodosie a fost un tânăr pios și drept, care mergea la biserică în fiecare zi și citea cu atenție Sfânta Scriptură. Viața lui era închinată Domnului. El ducea o viață simplă și se bucura să lucreze pământul alături de țărani, ceea ce nu era pe placul mamei sale. La 13 ani tatăl său a murit iar Teodosie a început să se gândească la cuvintele Domnului Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. (Matei 10:37). Cu aceste cuvinte ale Mântuitorului în minte, el s-a hotărât să-și lase mama și să meargă la Kiev unde să se alăture Părintelui Antonie despre care el auzise mai înainte.

La întâlnirea cu Teodosie, Antonie i-a arătat viața austeră pe care o ducea și peștera mică și incomodă în care trăia. Teodosie i-a răspuns că însuși Domnul l-a trimis la el și că el, Teodosie, i se va supune în toate. Conștient de măreția viitorului acestuia, Antonie l-a acceptat și l-a chemat pe ieromonahul Nikon să-l tundă. În acel moment avea 23 de ani.

Deoarece mănăstirea creștea în continuu, Antonie, dorindu-și o viață austeră, s-a mutat într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur într-un deal din apropiere, care a devenit cunoscut ca Peșterile de Aproape. El l-a numit pe Varlaam din Kiev ca stareț. Teodosie a rămas cu Varlaam la mănăstirea Peșterilor de Departe. După ce Varlaam a părăsit Mănăstirea Peșterilor pentru a merge la Mănăstirea Dimitriev, Teodosie a fost ales părinte superior de către frații săi, călugării. Din această însărcinare, el a vegheat viața călugărilor și, ca un adevărat lider, a dat exemplu participând la toate muncile obișnuite ale obștei: căratul apei, tăiatul lemnelor, coptul, etc.. El a înființat lângă mănăstire un adăpost pentru săraci și handicapați care a fost întreținut de călugări folosind o zecime din veniturile mănăstirii.

Odată cu creșterea obștii, Teodosie a văzut necesitatea stabilirii unui set de regulii pentru viața comunitară. Pentru stabilirea acestui cod de reguli el a luat ca model viața comunitară a mănăstirii Studion din Constantinopol și a folosit regulamentul de la Studion ca bază pentru păstorirea obștii din Mănăstirea Peșterilor. Punând accentul pe caritate și bunuri comune, regulile au dus la renașterea idealului cenobitic strict și au dat monahismului rus caracterul său cordial.

Teodosie și-a menținut echidistanța față de certurile frecvente dintre prinți și nu s-a sfiit să-i admonesteze ca un părinte spiritual când a fost cazul. Chiar și în cazul Prințului Sviatoslav, pe care l-a admonestat că i-a uzurpat tronul fratelui său, Iziaslav, Teodosie a fost capabil să mențină relații pașnice. Mai mult, Sviatoslav a donat pământul pentru construcția unei biserici de piatră.

Nici Sfântul Teodosie și nici Sfântul Antonie nu au văzut această biserică finalizată. Părintele Antonie a adormit în 1073, urmat de Părintele Teodosie în 3 mai 1074. Înainte de a trece la Domnul, Teodosie l-a uns pe discipolul său Ștefan ca stareț.

Inițial, a fost pus în peșteră, de unde moaștele sale descoperite intacte de starețul Nestorie împreună cu călugărul Nestor, autorul Cronicii de Început, obștea mănăstirii le-a transferat în noua catedrală în 1092. Într-o procesiune solemnă, moaștele sale au fost transferate în Catedrala Adormirii în 14 august 1092. În 1106, Părintele Teodosie a fost ridicat la rangul de sfânt și adăugat listei celor canonizați. Prăznuirea se face pe 3 mai, ziua adormirii lui la Domnul.

Tot în această zi, cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sven

Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.

Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

VIAȚA SFINTEI CUVIOASE ELISABETA, FĂCĂTOAREA DE MINUNI DIN CONSTANTINOPOL (24 aprilie)

VIAȚA SFINTEI CUVIOASE ELISABETA, FĂCĂTOAREA DE MINUNI DIN CONSTANTINOPOL

Cuvioasa Elisabeta a fost aleasă din pântecele maicii sale la slujba lui Hristos Dumnezeu. Vestea nașterii sale s-a făcut prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înștiințând-o că prunca ce se va naște dintr-însa va fi vas ales al Sfântului Duh. Deci, din copilărie s-a dat la slujba lui Dumnezeu și s-a făcut mireasă lui Hristos, Mirele Cel fără de moarte; și slujea în rânduiala îngerească, în ceata de fecioare, adică de călugărițe, obosindu-și trupul cu post și osteneli. Și a luat dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupești, ci și pe cele sufletești. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupești, iar cu cuvintele și cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omenești, povățuindu-le spre pocăință și spre toată fapta bună.

Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspră și degera trupul ei de frig; însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeiești. Și fiind pusă egumenă surorilor, a arătat mare silință, îngrijind de mântuirea acelora. Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulți ani a petrecut nemâncând pâine, ci hrănindu-se numai cu verdețuri și cu legume, iar untdelemn și vin n-a gustat niciodată în toată vremea vieții sale. De multe ori petrecea în post câte patruzeci de zile, ca Marele Moise, negustând nimic. Trei ani, urmând sme­reniei vameșului, nu și-a ridicat ochii cei trupești spre cer; iar cu cei sufletești totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, și pe Acela pe scaun înalt și preaînălțat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea și nu-și lipea mintea de cele pământești. Iar când, după obicei, înălța rugăciunile cele de miezul nopții în singurătate, era strălucită și luminată de sus cu lumină cerească.

Încă a fost și făcătoare de minuni. Pe un balaur cumplit l-a omorât cu rugăciunea, pe o femeie, căreia de mulți ani îi curgea sânge, a tămăduit-o; duhuri necurate a gonit din oameni și multe alte minuni a făcut, nu numai în viață, ci și după moarte. Iar după fericitul ei sfârșit, mormântul ei făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor; căci până și prin praful cel luat de pe moaștele ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească pentru dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit întru sfinții Săi. Amin.

MĂNĂSTIREA „SFÂNTUL RAFAIL” DIN MITILINI (Video&Photo)

MĂNĂSTIREA „SFÂNTUL RAFAIL” DIN MITILINI

Cinstitele moaște ale Sf. Cuvios Nou Mucenic Rafail preotul din Mitilini

Cinstitele moaște ale Sfintei Fecioare Mucenite IRINA din Mitilini

Cinstitele moaște ale Sf. Cuvios Nou Mucenic Nicolae diaconul din Mitilini

 

PARACLISUL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI, FĂCĂTORUL DE MINUNI (Video)

PARACLISUL SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI, FĂCĂTORUL DE MINUNI (Video)

Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca, jud. Constanța; 5 noiembrie 2020

Continuă să citești

Duminica Ortodoxiei – Schitul Sfântul Gheorghe, Cloşca 2023 (Photo)

 

 

Despre „Săptămâna albă”

Despre „Săptămâna albă”

După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere, numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în care nu se face dezlegare la carne, ci doar la produse din lapte, ouă şi peşte. Se urmăreşte prin aceasta obişnuirea organismului cu alimente mai uşoare, fiind de fapt o etapă de tranziţie de la alimentaţia cu produse din carne la una exclusiv vegetariană. Dacă sufletul este instruit în vederea luptei duhovniceşti din Postul Mare cu două săptămâni în urmă, prin cele două duminici speciale, a Vameşului şi a Fariseului, dar şi cea a Întoarcerii Fiului risipitor, iată că după Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi se alătură şi trupul acestei pregătiri, nu doar prin renunţarea la carne, dar şi prin rânduiala Bisericii din zilele de miercuri şi vineri, când nu se săvârşeşte dumnezeiasca Liturghie, fiind numite zile aliturgice. Programul liturgic al acestor două zile ne înlesneşte accesul în ambianţa Postului Mare. Săvârşirea celor şapte Laude se face după rânduiala din post, cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, „Doamne şi Stăpânul vieţii mele“, însoţită de metanii, familiarizând astfel trupul cu nevoinţa pe care o vom săvârşi pe parcursul întregului post.

Continuă să citești

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI – Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne)

sf1-ap-pavel

 Ap. I Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2

Fraţilor, nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, cel ce ai cunoştinţă, şezând la masă în templul idolilor, oare conştiinţa lui, slab fiind el, nu se va întări să mănânce din cele jertfite idolilor? Şi va pieri prin cunoştinţa ta cel slab, fratele tău, pentru care a murit Hristos! Şi aşa, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor slabă, păcătuiţi faţă de Hristos. De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu.

Oare, nu sunt eu liber? Nu sunt eu Apostol? N-am văzut eu pe Iisus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu întru Domnul? Dacă altora nu le sunt Apostol, vouă, negreşit, vă sunt. Căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele întru Domnul.

Ev. Matei 25, 31-46

Zis-a Domnul: când va veni Fiul Omului în slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe scaunul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Sa toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi căutat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat vă spun că, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga Sa: duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit, gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit Ţie? El însă le va răspunde şi le va zice: adevărat vă spun că, întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la chinuri veşnice, iar drepţii la viaţă veşnică.