Gal. l, 1-3, 20-24 ; 2, 1-5

Pavel, Apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți, și toți frații care sunt împreună cu mine – Bisericilor Galatiei: har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Dar cele ce vă scriu, iată, (spun) înaintea lui Dumnezeu că nu vă mint. După aceea, am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Și, după față, eram necunoscut Bisericilor Iudeii, celor în Hristos. Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi odinioară acum binevestește credința pe care altădată o nimicea; și slăveau pe Dumnezeu în mine.

Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. M-am suit potrivit unei descoperiri și am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur. Din cauza fraților mincinoși care veniseră furișându-se, să iscodeasă libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.

Marcu 5, 1-20

Și a venit de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, L-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri. Pentru că, de multe ori fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; Și, neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se în pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și, strigând cu glas puternic, a zis: ce este între mine și Tine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: ieși, duh necurat, din omul acesta. Și l-a întrebat: care îți este numele? Și I-a răspuns: legiune este numele meu, căci suntem mulți. Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea. Și L-au rugat zicând: trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat, de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii, și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii, să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus, și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început să-L roage să Se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-L ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: mergi în casa ta, la ai tăi și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui și toți se minunau.

Ap. II Corinteni 13, 3-13

Fraţilor, voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi, căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu lucrez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

Mc. 4,35-41

Și, în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit pe mare o furtună mare de vânt, și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: taci! Încetează! Și vântul s-a potolit, și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare, și ziceau unul către altul: Cine este, oare, Acesta, că și vântul, și marea ascultă de El?

Ap. II Corinteni 12, 20-21; 13, 1-2

Fraţilor, mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi aşa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi aşa precum nu voiţi; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări; mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.

A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul. Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte, ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum, nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi cruţa.

Ev. Marcu 4, 24-34

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să luaţi aminte la cele ce auziţi: cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce ascultaţi, vi se va da cu adaos, căci celui ce are i se va da; iar celui ce n-are i se va lua şi ce are. După aceea a zis: aşa este cu împărăţia lui Dumnezeu, cum este cu omul care aruncă sămânţa în pământ. Apoi, fie că el doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, dar el nu ştie cum, căci pământul de la sine rodeşte: întâi paiul verde, apoi spicul, după aceea grâu deplin în spic. Iar când se coace rodul, atunci trimite secera, căci a sosit secerişul. Le-a zis iarăşi: cui vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau cu ce pildă o vom potrivi? Asemenea este grăuntelui de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; iar după ce se semănă, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul, pe cât puteau ei să înţeleagă. Fără pilde nu le grăia nimic; însă ucenicilor Săi, aparte, le lămurea toate.