Troparul Sfântului Prooroc Moise, glasul al 2-lea:
A proorocului Tău, Moise, pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Troparul Sfântului Prooroc Moise, glasul al 2-lea:
Suindu-te către înălţimea bunătăţilor, Sfinte Proorocule Moise, te-ai învrednicit a vedea Strălucirea lui Dumnezeu, primind tablele cele date de Dumnezeu; şi purtând întru tine darul însemnărilor, te-ai făcut cinstită laudă proorocilor şi mare taină a dreptei credinţe.
Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Noianul cel roşu al mării…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dintre prooroci mai întâi să fie lăudat Moise, ca unul care întâiul a vorbit cu Dumnezeu faţă către faţă, nu întru năluciri de însemnări, ci ca în chip de trup văzându-L pe Dânsul.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca pe un Dumnezeiesc povăţuitor al poporului şi mântuitor al neamului tău Israel, te-a dat pe tine Dumnezeu, Sfinte Proorocule Moise, văzătorule de Dumnezeu, precum a făgăduit părintelui tău, celui ce prin ungerea făgăduinţei i s-a vestit mai înainte naşterea ta.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Avuţie de înţelepciune te-a aflat pe tine bunătăţile cele mai alese, ascunse în mintea lui Dumnezeu ca într-o raclă văzătorule de Dumnezeu, Moise. Pentru aceea, te-a crescut pe tine fiica împăratului şi Pronia cea Dumnezeiască.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lepădatu-te-ai, prealăudate, ca un văzător de Dumnezeu, din pruncie, de orice sân şi fiind hrănit cu laptele cel curat al maicii tale, însemnai foarte aievea vrednicia ta cea preaaleasă, de apropierea cea către Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înspăimântatu-s-a Moise văzând întâi vedere minunată, împletire străină de rug şi de văpaie, care însemna mai înainte pe Dumnezeu Cel fără stricăciune din Fecioara Maică, pe Care L-a văzut cu Trup trecând, la mijloc, anii.
Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu totul te-ai umplut de cunoştinţa cea negrăită, văzătorule de Dumnezeu, că Duhul cel Preasfânt prin înger te-a învăţat pe tine ştiinţa celor mai dinainte.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtând luminat Dumnezeieştile Raze, ca semnele cele Dumnezeieşti ai înspăimântat Egiptul, minunat prefăcând firea elementelor, preaînţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Chipul tău cel frumos strălucea, fericite, cu Lumina Dumnezeieştii Raze; pentru aceasta, pe toţi i-ai tras către Dumnezeiasca Frumuseţe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Veselitu-te-ai la faţă, preaînţelepte, încredinţându-te de priceperea vederii celei înfricoşătoare: dar ai fost oprit de Glasul Domnului, Cel Ce S-a născut din Fecioara cu Trup.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta, s-a întărit întru Domnul inima mea.
Cântarea a 4-a. Irmos: Văzându-Te Biserica Înălţat…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gângăvia limbii şi a glasului tău schimbându-se prin Dumnezeiască rânduială, văzătorule de Dumnezeu, te-ai arătat slujitor al Tainelor cele înfricoşătoare ale lui Dumnezeu şi cu răni ai lovit Egiptul.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărindu-te pe tine cu credinţă, ca pe un dătător de Lege învăţăturilor lui Dumnezeu cele preamărite şi cu anevoie a se pricepe, strigăm: văzătorule de Dumnezeu Moise, fă-ne nouă binevoitoare Dumnezeiasca Putere.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cele întâi născute ale Egiptului le-ai ucis, precum şi Hristos a omorât tăria diavolească; că cele ce lucrai tu, cu adevărat erau însemnare a celor viitoare, pururea pomenite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Auzind Moise pe Dumnezeu strigându-l din văpaie şi din rug: nu te apropia, că locul este sfânt! Cu cuviinţă a scris mai înainte că va să Se nască Hristos cu Trup din Fecioară Curată.
Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lovit-ai Marea Roşie cu toiagul tău, o, văzătorule de Dumnezeu şi ai arătat puterea lui Dumnezeu şi ai însemnat într-însa tăria Dumnezeieştii Cruci.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, ce îndrăzneală cu dragoste! O, ce dovedire de suflet curat! Că ai râs către Dumnezeu, văzătorule de Dumnezeu: de mă cunoşti pe mine, mai mult decât pe toţi, arată-Te mie de faţă.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind acoperit cu piatra, nu ai văzut Chipul lui Dumnezeu, ca Cel Ce este ascuns; ci numai spatele care închipuieşte Întruparea Cuvântului, pe care ai cunoscut-o, văzătorule de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin rugăciune, a plouat mană în loc de apă odinioară Moise, văzătorule de Dumnezeu şi a hrănit cu prepeliţe pe Israel.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Intrat-ai aievea în nor şi ai aflat cele negrăite, o, văzătorul de Dumnezeu, că avea să Se nască din Fecioara, Dumnezeu cu Trup pe pământ.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având oaste tare a Dumnezeului lui Israel, ai surpat şapte neamuri ale răutăţii canaaneilor, dând pământul lor poporului tău întru moştenire.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În chip de negrăit intrând, Moise, în norul cel Dumnezeiesc, ai luat Tablele Legii, cele scrise cu Degetul lui Dumnezeu; căci E1 era Cel Ce te chema pe tine, fiind tu ca o slugă mare a Lui.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stând de faţă Dumnezeu a ascultat lui Moise, văzătorul de Dumnezeu, pentru ca să-L arate înaintea poporului înfricoşător tăinuitor al măririi Sale.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca unii ce suntem fii după Legea darului, primim binecuvântarea, lăudându-te pe tine, Fericite Proorocule Moise, de Dumnezeu văzătorule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Din descoperire Dumnezeiască, te însemnează mai înainte pe tine lăudatul Moise, ca un Sicriu, Născătoare de Dumnezeu, acoperit cu aur peste tot, cu strălucirile Duhului întru mărirea lui Dumnezeu.
Irmosul:
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curaţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 2-lea:
Ceata proorocilor împreună cu Moise şi cu Aaron, cu veselie se veseleşte astăzi, căci s-a împlinit sfârşitul proorociei lor asupra noastră. Astăzi străluceşte Crucea, prin care ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule. Cu ale căror rugăciuni miluieşte-ne pe noi.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În vedenii Dumnezeieşti şi de taină, Dumnezeiesc zugrav făcându-te, toată închipuirea cea înţeleaptă a cortului, prin cuvinte meşteşugind-o, lucrarea ai dat-o lui Veseleil mai marelui meşter, o, Proorocule Moise.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndrăznind Core de demult să preoţească împotriva ta, s-a văzut pogorându-se în iad de viu, iar Dumnezeu, ţie, Sfinte Proorocule Moise, ţi-a păzit cinstea împărăţiei şi a preoţiei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-s-a Mihail, Cerescul Voievod, împreună cu tine fiind căpetenie a neamului lui Israel de demult, Moise şi Dumnezeiesc păzitor trupului tău, că pe începătorul răutăţii, fiind împotrivitor, l-a ruşinat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine, Dumnezeiescul toiag al lui Aaron ce a odrăslit, te-a închipuit, Născătoare de Dum nezeu, Dezlegarea tuturor păcatelor; că pământenilor Curăţire te-ai făcut şi Izbăvire de înfricoşătoarea îngrozire a lui Dumnezeu spre noi.
Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slugă lui Dumnezeu cu dreptate te-ai numit şi te-ai făcut cu faptele ca un blând. Pentru aceea, ţi s-a arătat ţie Domnul, mai mult decât tuturor proorocilor, Moise şi purtător de Dumnezeu făcându-te, te-a învăţat a cânta cu credinţă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un tainic al lui Dumnezeu şi slujitor şi împărat lui Israel arătându-te Moise, văzătorule de Dumnezeu, ai propovăduit că va să vină Hristos cu Trup, scriind mai înainte înfricoşătoarea şi Dumnezeiasca Lui venire către oameni; Căruia aievea te-ai arătat şi închipuire însufleţită Lui şi prooroc credincios.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvânt de proorocie şi cu Lege de poruncă conducând poporul cu credinţă, cu semne şi cu arătări de minuni l-ai îndreptat, fiind de Dumnezeu ales stăpân, văzătorule de Dumnezeu; pentru aceea, te-ai adăugat către părinţii tăi cu mărire.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Suindu-te în munte ca în cer, cu poruncă Dumnezeiască, ai văzut cu duhul pământul celor blânzi, preaînţelepte; iar cu simţirea ai privit desfătarea făgăduinţei şi mutându-te de la pământ, din rânduială Dumnezeiască ţi s-a ascuns trupul tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Nimeni nu s-a numit văzător de Dumnezeu mai înainte de tine, Proorocule Moise, Mărite, slugă a lui Hristos; că ai văzut toate închipuirile Fecioarei, care însemnau mai înainte Dumnezeiasca ei naştere; căci în văpaia rugului ai văzut Chipul Cel Nevăzut.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-te-ai însuţi văzător Domnului, de Dumnezeu văzătorule; şi după moarte nu prin semne întunecoase ai văzut pe Hristos nu ca mai înainte în piatră, ci cu Trup omenesc, Care strălucea cu Lumina Dumnezeirii.
Stih: Sfinte Proorocule Moise, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Muntele Tabor a fost mărit cu mult mai mult decât Sinai; căci acolo Moise din morţi şi Tesviteanul, din latura celor vii, vedeau împreună cu Apostolii, ca pe un Dumnezeu Adevărat, pe Hristos, Schimbându-Se la Faţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu rugăciunea ta cea milostivă şi cu îndrăzneala rugăciunilor tale, Moise, văzătorule de Dumnezeu, mântuieşte de toată stricăciunea plinirea creştinilor care te laudă pe tine, precum ai izbăvit pe Israel din primejdii, din nevoi şi din răutăţi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Năstrapă de aur şi Lespede şi Dumnezeiască Masă însemnân-du-te mai înainte Moise, Fecioară, luminat arăta că avea să Se nască Dumnezeu din tine; pe Care văzându-L cu trup, cu credinţă plinim lauda ta.
Irmosul:
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel Netăiat, Fecioară, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Ştiindu-te ca pe unul ce eşti mai întâi decât toţi proorocii, cu credinţă te lăudăm credincioşii; căci întâi tu ai văzut pe Dumnezeu, pe cât era prin putinţă oamenilor a-L vedea.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Pe Sprijinitoarea cea fierbinte a celor din nevoi, pe Ajutoarea noastră şi către Dumnezeu Împăciuitoarea, prin care ne-am mântuit din stricăciune, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii să o fericim.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…
Văzând pe Cruce spânzurat pe Fiul tău, Preacurată, sfărâmându-ţi-se cele de Maică din lăuntru, cu jale strigai: vai mie, Fiul meu! Cum ai apus, Lumina mea cea fără de ani?