Gal. l, 1-3, 20-24 ; 2, 1-5

Pavel, Apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți, și toți frații care sunt împreună cu mine – Bisericilor Galatiei: har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Dar cele ce vă scriu, iată, (spun) înaintea lui Dumnezeu că nu vă mint. După aceea, am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Și, după față, eram necunoscut Bisericilor Iudeii, celor în Hristos. Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi odinioară acum binevestește credința pe care altădată o nimicea; și slăveau pe Dumnezeu în mine.

Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. M-am suit potrivit unei descoperiri și am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur. Din cauza fraților mincinoși care veniseră furișându-se, să iscodeasă libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.

Marcu 5, 1-20

Și a venit de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, L-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri. Pentru că, de multe ori fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; Și, neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se în pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și, strigând cu glas puternic, a zis: ce este între mine și Tine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: ieși, duh necurat, din omul acesta. Și l-a întrebat: care îți este numele? Și I-a răspuns: legiune este numele meu, căci suntem mulți. Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea. Și L-au rugat zicând: trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat, de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii, și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii, să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus, și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început să-L roage să Se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-L ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: mergi în casa ta, la ai tăi și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui și toți se minunau.