Arhive autor: admin

30 septembrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

ag-theofanis-eglistos-b

Miercuri [Efes. 5,25-33; Lc. 4,1-15]

Diavolul se apropie de Dumnezeul Om ca să îl ispitească – care om este liber de asta? Cel ce umblă după voia celui viclean; acesta nu cunoaşte bântuiri, ci este doar mânat din rău în mai rău; însă îndată ce îşi vine în sine şi cugetă să înceapă o viaţă nouă, după voia lui Dumnezeu, îndată se pune în mişcare întregul tărâm satanicesc: toţi slujitorii întunericului se grăbesc, care cum pot, să risipească gândurile şi punerile la cale cele bune ale celui care se pocăieşte. Dacă nu reuşesc să-l abată din hotărârea sa, se străduiesc să îl împiedice a se pocăi şi mărturisi cum se cade; nu izbândesc nici aici – îşi pun viclenia la bătaie ca să semene neghine între roadele pocăinţei si ostenelilor de curăţire a inimii; dacă nu reuşesc nici să semene seminţele răutăţii, se străduie să strâmbe dinlăuntru binele; sunt puşi pe goană în războiul lăuntric, năvălesc din afară, şi tot aşa până la sfârşitul vieţii. Nici să mori liniştit nu te lasă; şi după moarte gonesc după suflet, până ce acesta trece de vămile văzduhului, unde pândesc şi unde-şi au bârlogurile. „Cum aşa -acesta e un lucru întristător şi cumplit!” Pentru cel credincios nu e nimic cumplit aici, întrucât demonii doar se agită în jurul celui temător de Dumnezeu, însă nu au nici o putere asupra lui. Rugătorul treaz îi împroaşcă din sine cu săgeţi, iar ei se ţin la depărtare, neîndrăznind să se apropie şi fiind pătrunşi de frica înfrângerii suferite. Dacă diavolii izbândesc ceva, este din vina noastră. Slăbim luarea aminte, ori ne îngăduim să ne împrăştiem luând seama la nălucirile lor – atunci se şi înfiinţează şi încep să ne tulbure cu mai multă obrăznicie. Dacă nu îţi revii la timp, te împresoară; iar dacă sufletul îşi vine în fire, pleacă şi iscodesc din depărtare, doar, doar vor reuşi să se apropie iar. Aşadar, fii treaz, priveghează, roagă-te si vrăjmaşii tăi nu vor izbândi nimic împotriva ta.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (30 septembrie 2015)

Paul_4x6

Ap. Efeseni 5, 25-33

Fraţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile lor, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia sa pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată, nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel, şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia sa, ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ev. Luca 4, 1-15

În vremea aceea s-a întors Iisus de la Iordan plin de Duhul Sfânt, şi a fost purtat de Duhul în pustie, patruzeci de zile fiind ispitit de diavolul. În zilele acelea n-a mâncat nimic; dar, sfârşindu-se zilele, Iisus a flămânzit. Atunci I-a zis diavolul: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Dar Iisus a răspuns, zicând către el: scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu. După aceea, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii, şi I-a zis: Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava lor, căci mie îmi este dată şi o dau cui voiesc. Deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai pe El Unul să-L slujeşti. Atunci diavolul L-a dus în Ierusalim şi, aşezându-L pe aripa templului, I-a zis: dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci este scris că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească, şi Te vor ridica pe mâini, ca să nu-ţi loveşti de piatră piciorul Tău. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: s-a spus în Lege să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Şi, sfârşind toată ispita, diavolul s-a depărtat de la Dânsul, până la o vreme. Iar Iisus, plin de puterea Duhului, s-a înapoiat în Galileea şi vestea despre El s-a răspândit în tot ţinutul acela. Şi El învăţa în sinagogile lor, şi toţi îl lăudau.

VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. NUNTA LUI LEONIDAS (3)

 

O copilă modestă a plăcut mult părinţilor lui. Aceasta, pe lângă faptul că se distingea prin frumu­seţea ei trupească, mai mult însă strălucea cu frumu­seţea sufletească, cu ascultarea, seriozitatea, cuminţenia, hărnicia, smerenia, dragostea etc. Continuă să citești →

29 septembrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

Marţi [Efes. 5, 20-26; Lc. 3, 23; 4, 1]

În Postul Mare se scoate spre închinare cinstita cruce, spre a-i însufleţi pe cei care s-au ostenit cu postirea să rabde până la capăt în nevoinţa pe care şi-au luat-o asupră-le. Dar în septembrie de ce se face asta? Din întâmplare? La înţelepciunea proniatoare, Care toate bine le rânduieşte, nimic nu este la întâmplare. Iată care e rostul acestei rânduieli bisericeşti: în septembrie se culeg holdele, cel puţin la noi. Aşadar, pentru ca unii dintre creştini să nu zică: „suflete! Ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani: odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!”, iar alţii să nu cadă cu duhul din pricina sărăciei, este înfăţişată tuturor crucea, pentru a aminti celor dintâi că reazemul bunăstării nu e avutul, ci purtarea lăuntrică a crucii atunci când cele din afară, prin bunătatea lui Dumnezeu, merg bine; iar celorlalţi li se insuflă să-şi dobândească întru răbdare sufletele lor, însufleţindu-i prin încredinţarea că de pe cruce vor merge de-a dreptul în rai. Ca atare, aceştia să rabde, aşteptând să meargă pe drum bătut în împărăţia Cerurilor, iar cei dintâi să guste cu frică din desfătările din afară, ca să nu- şi îngrădească drumul către cer.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (29 septembrie 2015)

3505

Ap. Efeseni 5, 20-25

Fraţilor, mulţumind totdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl. Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea.

icoana-iisus-hristos-pantocrator-man-sf-ecaterina-din-sinai-1-1

Ev. Luca 3, 23-38; 4, 1

În vremea aceea, când a început să propovăduiască, Iisus era ca la treizeci de ani; fiind, precum se credea, fiu al lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiil, fiul lui Neri, fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, fiul lui Iisus, fiul lui Eliezer, fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, fiul lui Melea, fiul lui Menan, fiul lui Matatai, fiul lui Natam, fiul lui David, fiul lui Iesai, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui Naason, fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda, fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, fiul lui Seruh, fiul lui Ragav, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul lui Iared, fiul lui Malaleil, fiul lui Cainam, fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, făptura lui Dumnezeu.

Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan, şi a fost purtat de Duhul în pustie.

AUDIO: Predica IPS Teodosie la Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) – 2013

AUDIO

28 septembrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

Luni [Efes. 4, 25-32; Lc. 3, 19-22]

Irod este întruchiparea iubirii de sine întărâtate de zguduirea pe care o pricinuiesc conştiinţei mustrările dreptăţii şi se aşteaptă să scape prin silnicie de această neplăcere. Ioan înainte-mergătorul este întruchiparea dreptăţii prigonite de iubirea de sine, atunci când iubirii de sine îi stă în putere să o facă. Oricât ai îndulci dreptatea prin pogorământ şi prin cuvintele dibace pe care le poate afla gingăşia dragostei, ce nu vrea să rănească inima celuilalt, chipul dreptăţii stă înaintea ochilor conştiinţei şi acolo, înlăuntru, stârneşte furtuna mustrării. Egoismul este miop si nu vede că amărăciunea mustrării nu vine din afară, ci dinlăuntru, şi se scoală cu toate puterile împotriva celui care îl mustră din afară. Astupându-i gura, crede că poate să înăbuşe si vocea lăuntrică. Nu reuşeşte, totuşi; nu astfel trebuie lucrat. Trebuie împăcată conştiinţa; atunci, oricâţi ar fi cei care mustră dinafară, nu vor putea strica pacea lăuntrică, ci numai o vor face mai adâncă, făcându-1 pe om să adune în sine izvoarele mângâierii – credinţa în Domnul Cel Răstignit, pocăinţa si mărturisirea nefăţarnică şi hotărârea neclintită de a nu face nimic împotriva conştiinţei. Iată ce trebuie să faci, nu să-i bagi în temniţă pe toţi Ioanii, căci cuvântul dreptăţii lui Dumnezeu umblă pretutindeni pe pământ şi fiecare din purtătorii lui e pentru tine un Ioan care te dă în vileag.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (28 septembrie 2015)

3505

Ap. Efeseni 4, 25-32

Fraţilor, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră, nici nu daţi loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie. Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.

22255

Ev. Luca 3, 19-22

În vremea aceea Irod Tetrarhul, fiind mustrat de Ioan pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele câte le făcuse, a adăugat la toate şi pe aceasta că a închis pe Ioan în temniţă. Şi pe când se boteza tot poporul, s-a botezat şi Iisus. Dar, rugându-se El, s-a deschis cerul, şi Duhul Sfânt, în chip adevărat de porumbel, a venit asupra Lui; şi din cer s-a auzit un glas, zicând: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în Tine am binevoit.

28 Septembrie – Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

09-28-cv_hariton_marturisitorul

Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Continuă să citești →

PROGRAMUL SLUJBELOR ÎN SĂPTĂMÂNA 27 SEPTEMBRIE – 3 OCTOMBRIE 2015

IMG_0088

PROGRAMUL  SLUJBELOR

ÎN SĂPTĂMÂNA  27  SEPTEMBRIE – 3  OCTOMBRIE 2015

 

DUMINICĂ, 27 septembrie:

7 – 9.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

9.30 – 11.30: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

 

LUNI, 28 septembrie:

4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

 

MARȚI, 29 septembrie:

4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

                                               

MIERCURI, 30 septembrie: 

4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

 

JOI, 1 octombrie:

 4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

 

VINERI, 2 octombrie:

4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

19.30 – 22: Taina Sfântului Maslu și rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.

 

 SAMBATA, 3 octombrie:

 

4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

 

 

Notă: Pavecernița Mică se oficiază în trapeză, imediat după cină.