VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. UN EXEMPLU DE MARE ÎNŢELEPCIUNE

Lasă un răspuns

Din nefericire, aceşti consăteni ai lui erau nişte desfrânaţi şi au rânduit să rămână peste noapte la un han care avea faimă rea. „Prietenului” lor nu i-au spus nimic, dar au plănuit să-l târască şi pe el în mocirla desfrânării. După ce hangiul a arătat fiecăruia came­ra, Leonidas, fără să bănuiască ceva, a intrat înăun­tru. Dar acolo, ce să vadă? O tânără desfrânată îl aştepta într-o poziţie provocatoare. Dar el, ca un alt Iosif, ce a născocit? I-a spus fetei:

– Te rog, ia această cană şi umple-o cu apă, pentru că mi-e sete.

După ce fata a ieşit afară, el a încuiat uşa şi fiindcă era obosit din călătorie, s-a culcat îndată şi s-a cufundat într-un somn dulce.

Dar cum l-a răsplătit Dumnezeu pentru fapta lui cea înţeleaptă? În locul plăcerii nelegiuite i-a dăruit o mică pregustare a Raiului. A visat că se afla într-o pădure paradisiacă, plină de desfătare. În ea se aflau tot felul de păsărele, care cântau atât de frumos, încât ciripitul lor mlădios te îmbăta. Când s-a deştep­tat, încă mai simţea în suflet acea desfătare. După aceea i-a mustrat pe acei consăteni ai săi şi s-a întors singur în sat.

Aceasta mi-a povestit-o pururea pomenitul meu Stareţ.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, trad. și ed. de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 23-24)

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *