Marţi [Efes. 5, 20-26; Lc. 3, 23; 4, 1]

În Postul Mare se scoate spre închinare cinstita cruce, spre a-i însufleţi pe cei care s-au ostenit cu postirea să rabde până la capăt în nevoinţa pe care şi-au luat-o asupră-le. Dar în septembrie de ce se face asta? Din întâmplare? La înţelepciunea proniatoare, Care toate bine le rânduieşte, nimic nu este la întâmplare. Iată care e rostul acestei rânduieli bisericeşti: în septembrie se culeg holdele, cel puţin la noi. Aşadar, pentru ca unii dintre creştini să nu zică: „suflete! Ai multe bunătăţi, strânse pentru mulţi ani: odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!”, iar alţii să nu cadă cu duhul din pricina sărăciei, este înfăţişată tuturor crucea, pentru a aminti celor dintâi că reazemul bunăstării nu e avutul, ci purtarea lăuntrică a crucii atunci când cele din afară, prin bunătatea lui Dumnezeu, merg bine; iar celorlalţi li se insuflă să-şi dobândească întru răbdare sufletele lor, însufleţindu-i prin încredinţarea că de pe cruce vor merge de-a dreptul în rai. Ca atare, aceştia să rabde, aşteptând să meargă pe drum bătut în împărăţia Cerurilor, iar cei dintâi să guste cu frică din desfătările din afară, ca să nu- şi îngrădească drumul către cer.