Fraţilor, vă fac cunoscut harul lui Dumnezeu cel dăruit în Bisericile Macedoniei; că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor. Căci mărturisesc că de voia lor au dat, după putere şi peste putere. Cu multă rugăminte cerând har de a lua şi ei parte la ajutorarea sfinţilor. Şi au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

Fraţilor, voi v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi, de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei, care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici, fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor ca să se mântuiască; spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă i-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră. Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu, Pavel – o dată şi încă altă dată – dar ne-a împiedicat satana. Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire? Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră.