[II Tes. 2,1-12; Lc. 12,48-59]

„Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci spre dezbinare; căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei.” Care este pricina? Cei care cred în Domnul se umplu de un cu totul alt duh, potrivnic celui care îi stăpânea pe oameni mai înainte de venirea Lui; de aceea nici nu pot trăi bine cu necredincioşii. Lumea păgână urmărea numai interese lumeşti şi pământeşti. Iudeii, chiar dacă li se arătaseră bunătăţile cele mai înalte, până la urmă s-au abătut tot spre căile păgânilor. Domnul, venind în lume, a arătat oamenilor alte comori, în afara familiei, în afara societăţii şi a trezit în ei alte năzuinţe. Cei care au primit învăţătura Lui au început, în chip firesc, să vieţuiască altfel decât înainte, drept care au şi fost supuşi la neplăceri, strâmtorări, prigoane. Iată dezbinarea. De aceea a spus Apostolul Pavel că „toţi care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Tim. 3,12). Aşa a fost şi aşa este. Atunci când în societate încep să precumpănească interesele lumeşti si pământeşti, ea începe să privească fără bunăvoinţă pe cei care vădesc alte căutări, nepământeşti; ea nici nu poate să înţeleagă cum poate cineva să se intereseze de lucrurile duhovniceşti, iar pe oamenii care întruchipează un fel de viaţă care nu seamănă cu viaţa sa nici nu poate să-i sufere. Aceasta se întâmplă acum în văzul tuturor. Oare nu e un semn al vremurilor?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 237).