[Efes. 6,10-17; Lc. 13,10-17]

O dată cu praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului începe să se cânte „Hristos Se naşte” în vederea pregătirii credincioşilor pentru a întâmpina după cuviinţă praznicul Naşterii lui Hristos. înţelegând tâlcul acestui fapt, poartă-te ca atare. Adânceşte-te în taina întrupării Fiului Unuia-Născut al lui Dumnezeu, suie până la temeiurile ei, care se află în sfatul cel mai înainte de veci al lui Dumnezeu privitor la fiinţarea lumii si a omului, priveşte răsfrângerea ei în facerea omului, întâmpină cu bucurie cea dintâi bunavestire a ei, care a avut loc îndată după cădere, urmăreşte cu înţelegere descoperirea ei treptată în proorociile şi preînchipuirile Vechiului Testament; lămureşte-ţi cine şi cum s-a pregătit în Israel, sub înrâurirea dumnezeieştilor rânduieli şi lucrări de îndrumare şi pregătire a poporului ales, pentru primirea lui Dumnezeu întrupat; treci, dacă vrei, dincolo de hotarele poporului lui Dumnezeu, adună acolo razele luminii dumnezeieşti care luminează în întuneric şi închi-puie-ţi câţi aleşi din toate popoarele au ajuns la presentimentul neobişnuitei arătări a dumnezeieştii purtări de grijă pentru oameni. Aceasta va fi o pregătire a minţii; dar iată, vine postul: pregăteşte-te, aşadar, să posteşti, să te mărturiseşti şi să te împărtăşeşti cu Sfintele lui Hristos Taine – aceasta va fi o pregătire lucrătoare şi de viaţă dătătoare. Dacă Domnul îţi va da, ca urmare a acestei pregătiri, să simţi puterea venirii Sale în trup, o vei prăznui nu cu bucurie străină, ci cu bucuria inimii tale.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Evr. 11,17-23, 27-31; Mc. 9,42; 10,1]

„Fiecare va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare.” Mai înainte de asta, Domnul a vorbit despre faptul că fiecare trebuie să fie gata la toate felurile de jertfe şi lepădare de sine, pentru a rămâne pe calea cea dreaptă. Chiar dacă ceea ce jertfim ne este scump ca lumina ochilor sau ca mâna dreaptă, jertfa trebuie adusă fără vreo şovăială; căci dacă îţi va părea rău că faci jertfa, şi ca urmare te vei abate de la calea dreaptă la cea nedreaptă, vei fi silit să pătimeşti veşnic în viaţa viitoare. Aşadar, fă jertfa care te întristează aici, ca să scapi de chinurile de dincolo. Fără a fi curăţit aici prin foc, este cu neputinţă a te mânui de focul veşnic. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să fie sărat cu foc, să treacă prin curăţirea cu foc. Cu toţii suntem datori, prin legea zidirii noastre, să ne aducem jertfă lui Dumnezeu; dar fiecare din noi este necurat. Aşadar, trebuie să ne curăţăm, pentru a face din noi înşine jertfe plăcute lui Dumnezeu. Dar când începi să te curăţesti, să smulgi patimile din suflet, te doare ca şi cum ai fi ars cu foc. Această lucrare a curăţirii de sine lăuntrice seamănă cu lucrarea focului ce curăţă metalul. Metalul este nesimţitor. Dacă ar fi să capete simţire, ar simţi şi curăţirea şi arderea în acelaşi timp; aşa se întâmplă şi cu omul care se curăţă pe sine. Trecând prin asta, se simte ca şi cum ar fi mistuit cu totul de flăcări. Focul curăţitor trece prin toate mădularele lui, aşa cum sarea pătrunde ceea ce se sărează; şi numai cel care se supune acestei lucrări devine jertfă adevărată, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, oricine are neapărată nevoie să fie sărat cu foc, aşa cum în Vechiul Testament orice jertfă se săra mai înainte de a fi adusă ca ardere de tot.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 275-276).

[Col. 3,12-16; Lc. 18,18-27]

Sfinţii strămoşi – iată nişte oameni cu adevărat mari! Şi dacă generalizăm, va reieşi că, într-adevăr, mari sunt numai aceia care fac parte dintre plinitorii voinţei lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc, a voinţei lui Dumnezeu ca atare, fiindcă multe lucruri rele se întâmplă fără voia Lui. Ci numai cu îngăduinţa Lui sunt unii oameni care lucrează cu putere pe alături de voia lui Dumnezeu şi chiar împotriva ei. Şi aceştia pot părea mari, însă nu în sine, ci prin mărimea contramăsurilor pe care le ia  dumnezeiasca Pronie pentru a şterge răul pricinuit de ei. Voia lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor o ştim; dar planurile lui Dumnezeu care privesc petrecerea vremelnică a oamenilor pe pământ ne sunt ascunse. De aceea, ne este greu să ne dăm seama cine lucrează întocmai după voia lui Dumnezeu. Numai un criteriu negativ poate fi socotit ca potrivit: cine lucrează împotriva hotărârii dumnezeieşti privitoare la mântuirea veşnică a oamenilor, acela nu poate fi socotit mare, căci e vădit că el se împotriveşte voinţei cunoscute a lui Dumnezeu. Chiar dacă această voinţă cunoscută priveşte cele veşnice, nu cele vremelnice, este neîndoielnic faptul că o voie a lui Dumnezeu nu poate să se împotrivească celeilalte.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 274-275).