Vineri, 19 decembrie 2014, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toata trebuinta.
Credincioşii, care vor să participe la această Taină, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)
[Tit, l, 5; 2, 1; Lc. 20, 9-18]
Pilda viei înfăţişează Biserica Vechiului Testament; lucrătorii sunt ierarhia ei de atunci; şi întrucât ea nu era la înălţimea rostului său, s-a rostit osânda asupra ei: se va lua de la ei via şi se va da altora. Aceşti „alţii” au fost la început Sfinţii Apostoli, iar apoi urmaşii lor, arhiereii dimpreună cu toată preoţimea. Via lui Dumnezeu de la începutul lumii este aceeaşi, iar rostul lucrătorilor ei a fost acelaşi şi va fi acelaşi până la sfârşitul veacului: a aduce Domnului viei roadă sufletele mântuite. Aceasta este îndatorirea ierarhiei creştine, prin urmare şi a noastră, în ce măsură o împlinim – vede toată lumea. Ce putem spune? In multe privinţe – slavă lui Dumnezeu! – dar în şi mai multe este de dorit o îmbunătăţire, şi mai ales în privinţa propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. Cu greu mai auzi câte o predică şi totuşi, aceasta este singura foarfecă de grădinărit pe care o au în mână lucrătorii viei lui Dumnezeu. Mă tem ca nu cumva să se împlinească şi asupra noastră cuvântul: „Va veni Stăpânul viei şi îi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora”; dar şi mai tare mă tem că aceşti „alţii” să nu intre cumva singuri în vie, pierzându-i nu doar pe lucrători, ci şi via însăşi…
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Fiule Tit, pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit: de este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioşi, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înţelept, drept, cuvios, cumpătat, ţinându-se de cuvântul cel credincios al învăţăturii, ca să fie destoinic şi să îndemne la învăţătura cea sănătoasă şi să mustre pe cei potrivnici. Pentru că mulţi sunt răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători, mai ales cei din tăierea împrejur, cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învăţând, pentru câştig urât, cele ce nu se cuvin. Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor, a rostit: Cretanii sunt pururea mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe. Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoşi în credinţă, şi să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.
Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie şi a dat-o cu învoială unor lucrători, apoi s-a dus departe multă vreme. La timpul roadelor, a trimis pe un slujitor la lucrători ca să-i dea din rodul viei; lucrătorii însă, după ce l-au bătut, l-au trimis fără nimic. A mai trimis pe alt slujitor, dar ei, bătându-l şi pe acela şi batjocorindu-l, l-au trimis fără nimic. A mai trimis şi pe al treilea; ei însă, după ce l-au rănit şi pe acesta, l-au scos afară. Atunci a zis viei: ce să fac? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate că, văzându-l pe el, se vor ruşina. Însă lucrătorii, când l-au văzut, au vorbit între ei şi au zis: acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, pentru ca moştenirea să fie a noastră. Şi, scoţându-l afară din vie, l-au omorât. Deci ce le va face stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrătorii aceştia, iar via o va da altora. Dar ei, când au auzit, au zis: ferească Dumnezeu! Iisus însă, privindu-i în faţă, le-a grăit lor: atunci ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? Oricine va cădea pe piatra aceasta se va fi sfărâma; iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va spulbera.
[Col. 1, 12-18; Lc. 14, 16-24]
„Mulţi chemaţi, puţini aleşi.” Chemaţi sunt toţi creştinii, iar aleşi, aceia dintre creştini au atât credinţă, cât si viaţă creştinească, în primele timpuri ale creştinismului, la credinţă oamenii erau chemaţi prin propovăduire; noi suntem chemaţi prin însăşi naşterea noastră si prin creşterea primită între creştini. Şi slavă lui Dumnezeu! O jumătate din drum, adică intrarea în creştinism şi înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără nici o osteneală. Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viaţa cu atât mai vrednică de chemare. Aşa a şi fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. în educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri; în societate au pătruns obiceiuri necreştineşti, care îi pervertesc pe aceştia în continuare, după ieşirea din şcoală, şi nu e lucru de mirare dacă aleşii fiind dintotdeauna puţini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt şi mai puţini. Acesta este duhul veacului – anticreştinesc! Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educaţie şi obiceiurile societăţii, adevăratul creştinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creştin, însă duh creştinesc nu va mai fi. Duhul lumesc umple toate. Ce este de făcut? Să ne rugăm…
Fraţilor, mulţumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.
Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi; şi a trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiţi: veniţi, căci totul este acum gata. Dar toţi au început să-şi ceară iertăciune, ca şi cum ar fi fost înţeleşi. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierţi. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc; te rog să mă ierţi. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici. Şi, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea.
Vineri, 12 decembrie 2014, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toata trebuinta.
Credincioşii, care vor să participe la această Taină, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)
[I Tim. 5, 11-21; Lc. 17, 26-37].
„Cine va căuta să-şi scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi.” Iată ce se cuvine să înţelegem de aici: a ne scăpa sufletul înseamnă a ne cruţa pe noi înşine, iar a-l pierde înseamnă a nu ne cruţa (subînţelegându-se continuarea: în calea poruncilor Domnului sau slujindu-L pe Domnul). De aici reiese următorul lucru: cine slujeşte Domnului, plinind poruncile Lui fără a se cruţa pe sine, acela se mântuieste; iar cine se cruţă pe sine, acela va pieri. Dacă te vei cruţa, te vei arăta neîntârziat călcător al poruncilor, prin urmare şi slugă netrebnică; iar osânda slugii netrebnice care este? „Pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară: acolo va fi plânsul si scrâsnirea dinţilor.” Daţi-vă osteneala să luaţi aminte la voi înşivă măcar de-a lungul unei singure zile şi veţi vedea că cruţarea de sine strâmbă toate faptele noastre bune, tăindu-ne pofta de a le săvârşi. Fără osteneală şi încordare nu faci nimic; dar să te sileşti si sa nu te înduri, ca sa nu te opresti aici. Sunt unele lucruri pe care vrei, nu vrei, trebuie să le faci. Aceste lucruri sunt împlinite negreşit, chiar de sunt grele; dar aici cruţarea de sine e biruită de sinele însuşi: nu lucrezi, nu ai ce mânca; şi întrucât lucrarea poruncilor nu este de acest fel, din cruţarea de sine ea este întotdeauna trecută cu vederea. Şi îngăduirea păcatelor tot din cruţare de sine se trage: îţi pare rău să îţi refuzi ceea ce îţi doreşti, ca atare îţi împlineşti dorinţa, chiar dacă ea este de-a dreptul păcătoasă ori duce la păcat. Astfel, cel ce se cruţă pe sine nu face ce este dator să facă şi îşi îngăduie ceea ce este dator să nu facă. Drept urmare, cum se mântuieşte unul ca acesta?
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Fiule Timotei, de văduvele tinere, fereşte-te. Căci, atunci când poftele le îndepărtează de Hristos, vor să se mărite. Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi. Dar în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe, cutreierând casele, şi nu numai leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite, să aibă copii, să-şi vadă de case, şi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară. Căci unele s-au şi abătut, ca să se ducă după satana. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. Preoţii, care îşi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura. Pentru că Scriptura zice: «Să nu legi gura boului care treieră», şi: «Vrednic este lucrătorul de plata sa». Pâră împotriva preotului să nu primeşti, fără numai de la doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc mustră-i de faţă cu toţi, ca şi ceilalţi să aibă teamă. Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi, ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire.
Zis-a Domnul: precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului. Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul, şi i-a prăpădit pe toţi. Aşijderea, precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau şi zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a prăpădit pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua în care se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi lucrurile lui în casă, să nu se coboare ca să le ia; de asemenea, cel care va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi. Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot. Cine va căuta să-şi scape viaţa sa o va pierde; iar cine o va pierde o va dobândi. Vă spun vouă, în acea noapte, de vor fi doi într-un pat, unul se va lua şi altul se va lăsa. Două, de vor măcina împreună, una se va lua şi alta se va lăsa. De vor fi doi la câmp, unul se va lua şi altul se va lăsa. Atunci ucenicii L-au întrebat: Doamne, unde va fi aceasta? Iar El le-a răspuns: unde va fi stârvul, acolo se vor aduna şi vulturii.
[I Tim. 5, 1-10; Lc. 17, 20-25]
Spunând că Fiul Omului va apărea ca fulgerul în ziua Sa, luminând într-o clipă întreaga lume de sub cer, Domnul a adăugat: „Mai înainte, El trebuie să sufere multe si să fie lepădat de neamul acesta”. Din logica frazei se vede că acest „trebuie să sufere multe” premerge venirea Domnului întru slavă. Prin urmare, toată vremea ce se va scurge până în acea zi e pentru Domnul vreme de pătimiri, în trupul Său a pătimit la o vreme anume; după aceea, pătimirile Sale au continuat în credincioşii Săi – durerile naşterii credincioşilor, a creşterii lor în duh şi a păzirii lor de lucrările vrăjmaşului, lăuntrice şi din afară, căci legătura acestora cu Domnul nu este doar gândită şi morală, ci legătură vie, care face ca tot ce-i atinge pe ei să îl atingă şi pe El, Care e Capul lor. Pornind de la acest gând, nu putem să nu băgăm de seamă că Domnul suferă mult. Cele mai mari dureri ale Lui sunt căderile credincioşilor; încă şi mai dureroase sunt căderile din credinţă. Acestea însă nu-s decât loviturile cele mai însemnate; dar e rănit necontenit de necazurile şi de smintelile lor, precum şi de clătinarea credinţei lor de către necredinţă. Cuvintele şi scrierile care împrăştie necredinţa sunt săgeţi aprinse ale celui viclean, în vremea de acum, acesta a pus pe picioare multe făurarii din care scoate asemenea săgeţi. Inimile credincioşilor se tem, fiind lovite de către ele şivăzându-i şi pe alţii răniţi; împreună cu ei suferă şi Domnul. Dar se va arăta ziua slavei Domnului şi atunci se vor descoperi cele ascunse în întuneric, iar cei ce pătimesc se vor veseli dimpreună cu Domnul. Până atunci însă trebuie să răbdăm şi să ne rugăm.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)