Arhive autor: admin

VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. NOUA PROBLEMĂ DUHOVNICEASCĂ

8 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

Joi [Filip. 1, 20-27; Lc. 6, 12-19].

„Şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” Iată temeiul şi începutul privegherilor creştineşti de toată noaptea. Căldura rugăciunii goneşte somnul, si răpirea duhului nu îţi îngăduie să bagi de seamă scurgerea vremii. Adevăraţii rugători nu bagă de seamă curgerea timpului: lor li se pare că de-abia s-au pus la rugăciune şi deja s-a făcut ziuă. Dar până a ajunge la această desăvârşire, trebuie ridicată povara şi nevoinţa privegherii. Pe aceasta au purtat-o şi o poartă sihastrii; au purtat-o şi o poartă închinoviaţii; au purtat-o şi o poartă mirenii evlavioşi şi temători de Dumnezeu. Chiar dacă povara privegherii este greu de purtat, rodul ei rămâne în suflet în chip de netăgăduit şi pentru totdeauna: pacea sufletului şi străpungerea de inimă, în timp ce trupul slăbeşte şi se istoveşte. Starea aceasta este foarte de preţ pentru cei ce râvnesc să sporească duhovniceşte! De aceea, acolo unde sunt rânduite privegheri (în Athos), oamenii nu vor să se despartă de ele. Toţi recunosc că este foarte greu; dar nimeni nu doreşte să schimbe această rânduială, din pricina folosului pe care îl primeşte inima de la privegheri. Somnul odihneşte si hrăneşte trupul mai mult decât orice; iar privegherea îl smereşte mai mult decât orice. Cel care a dormit pe săturate se îngreunează la lucrările duhovniceşti şi este rece faţă de ele; cel care priveghează este iute ca o capră neagră şi arde cu duhul. Dacă e vorba să învăţăm trupul ca pe un rob să facă binele, niciun mijloc nu este mai potrivit ca deasa priveghere. Prin ea, trupul face cunoştinţă cu stăpânirea duhului asupa sa şi se obişnuieşte să i se supună; iar duhul capătă deprinderea de a-l stăpâni.

VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. EVLAVIOSUL ŞI SIMPLUL ILIE, PRIMUL SĂU DASCĂL

În anii tinereţii lui Haralambie, Biserica a fost zgu­duită de schimbarea calendarului, din care pricină credincioşii s-au împărţit în două tabere, care se lup­tau între ele. Prima susţinea ascultarea față de Biseri­că, a doua, ataşându-se de calendarul tradiţional, nu accepta sub nicio formă schimbarea. La această a doua grupare s-au alipit şi rudele lui Haralambie, precum şi el însuşi, care nu a întârziat să ajungă conducător al acestei grupări. În ea se aflau, aşa cum povesteşte el însuşi, creştini evlavioşi, simpli şi curați care, crezând că se luptă pentru dreptate, şi-au asu­mat lupta până la cunoscutele prigoane pe care le-au îndurat.

Continuă să citești →

VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. OCUPAŢIILE DIN TIMPUL LIBER

6 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

SF.-TEOFAN-ZĂVORÂTUL-01

Marţi [Filip. 1, 8-14; Lc. 5,12-16].

A căzut leprosul înaintea Domnului, rugându-se: „Doamne! Dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”. Domnul a zis: „Voiesc, fii curăţat. Si îndată s-a dus lepra de pe el”. Aşijderea şi lepra duhovnicească, de orice fel ar fi ea, piere îndată ce omul cade la Domnul cu credinţă, pocăinţă şi mărturisire – cu adevărat piere şi îşi pierde orice putere asupra lui. Dar de ce lepra se întoarce câteodată? Din aceleaşi pricini pentru care se întorc şi bolile trupeşti. Celui care s-a însănătoşit după o astfel de boală i se spune: „Asta să nu mănânci, asta să nu bei, acolo să nu mergi”. De nu ascultă, boala prinde putere iar. Aşa e si în viaţa duhovnicească. Trebuie să fii treaz, să priveghezi, să te rogi: boala cea din păcate nu se va mai întoarce. Dacă nu vei lua aminte la tine însuţi şi fără chibzuinţă îţi vei îngădui să priveşti şi să asculţi şi să vorbeşti orice, cum să nu se scoale păcatul şi să nu prindă putere din nou? Domnul i-a poruncit leprosului să plinească toate rânduielile cuvenite, potrivit legii. Iată ce înseamnă asta: după mărturisire trebuie să primeşti canonul şi să-l plineşti întocmai; în el este ascunsă o mare putere de prevenire a bolilor sufleteşti. Dar de ce spune câte unul: „M-a biruit deprinderea păcătoasă, nu pot să mă abţin”? Fie pentru că pocăinţa şi spovedania lui nu au fost depline, fie că măsurile de prevenire au fost prea slabe, fie pentru că omul se cruţă pe sine: vrea să facă totul fără osteneală şi silire de sine şi e batjocorit de vrăjmaşul. Hotărăşte-te să ţii piept până la moarte şi arată asta prin fapte: vei vedea ce putere este ascunsă aici. E drept că întotdeauna când o patimă pare de nebiruit, vrăjmaşul stăpâneşte sufletul; asta însă nu este o îndreptăţire, fiindcă diavolul va fugi îndată ce vei săvârşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, întoarcerea lăuntrică.

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (6 octombrie 2015)

SAINT_PAUL

Ap. Filipeni 1, 8-14

Fraţilor, martor îmi este Dumnezeu, că vă doresc pe voi pe toţi, cu dragostea lui Hristos Iisus. Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere, ca să cercaţi voi cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Hristos, plini de roada dreptăţii, care este prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu. Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu.

Descoperire-misterioasa-intr-un-mormant--Cea-mai-veche-imagine-a-lui-Iisus-Hristos

Ev. Luca 5, 12-16

În vremea aceea era Iisus într-unul din oraşe şi iată că un om plin de lepră, văzând pe Iisus, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat, zicând: Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti. Atunci El, întinzând mâna, s-a atins de cel lepros, zicându-i: Vreau, curăţeşte-te! Şi îndată s-a dus lepra de pe el. Iar Iisus i-a poruncit să nu spună la nimeni, ci: mergând, arată-te preotului şi du pentru curăţirea ta jertfa, precum a orânduit Moise, spre mărturie, lor. Dar şi mai mult străbătea vestea despre Dânsul şi se adunau noroade multe, ca să-L asculte şi să se tămăduiască de suferinţele lor. Iar Dânsul se ducea în locuri pustii şi se ruga.

PROGRAMUL SLUJBELOR ÎN SĂPTĂMÂNA 4 – 10 OCTOMBRIE 2015

apus de soare la Closca, 20 apr 2015

PROGRAMUL  SLUJBELOR

ÎN SĂPTĂMÂNA  4 – 10  OCTOMBRIE 2015

 

DUMINICĂ, 4 octombrie:

7 – 9.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

9.30 – 11.30: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia.

 

LUNI, 5 octombrie:

4.00 – 6.30: Miezonoptica, Utrenia și Ceasurile

6.30 – 8.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

și Trisaghion pentru cei adormiți

17 – 18: Ceasul 9 și Vecernia. Continuă să citești →

9 octombrie 2015, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Vineri, 9 octombrie 2015,  începând cu orele 19.30, se va oficia  Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toata trebuinta.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

 0243.216.085,

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

0769.466.348

 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. DOVADA CURĂŢIEI TÂNĂRULUI HARALAMBIE

3 octombrie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

image053

Luni [Filip. 1, 1-7; Lc. 4, 37-44]

„Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă spre aceasta am fost trimis.” Preoţimea noastră ar trebui să-şi ia acest „fiindcă spre aceasta am fost trimis” ca lege de necălcat. Şi Apostolul le-a poruncit, scriind Sfântului Timotei: „Stăruie cu vreme şi fără vreme, mustră, ceartă, îndeamnă” (II Tim. 4,2). Adevărul a fost adus pe pământ de către Domnul şi de către Duhul Sfânt, Care i-a umplut pe Apostoli în ziua Cincizecimii, şi El umblă pe pământ. Propovăduitorii Săi sunt gurile preoţilor lui Dumnezeu. Acela dintre noi care le îngrădeşte gurile îngrădeşte drumul adevărului, care vrea să intre în inimile credincioşilor. De aceea şi sufletele credincioşilor se chinuiesc, neprimind adevărul, iar preoţii înşişi trebuie să simtă zbaterea adevărului care, neputând să iasă la lumină, îi îngreunează. Uşurează-te, dar, preote al lui Dumnezeu, de această greutate, revarsă din tine curgerile cuvintelor dumnezeieşti, spre bucuria ta şi spre învierea duhovnicească a sufletelor încredinţate ţie. Iar dacă vei vedea că în tine însuţi nu ai adevărul, ia-l: el se găseşte în Sfintele Scripturi; şi, umplându-te de el, dă-l fiilor tăi duhovniceşti, dar să nu taci nicicum! Propovăduieşte, fiindcă la asta ai fost chemat!