22 martie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sfantul_teofan_zavoratul_7

 [Evr. 6,13-20; Mc. 9,17-31]

În predica Sa despre fericiri, Domnul descrie inima vrednică de rai (Mt. 5,1-12). În alcătuirea ei intră: smerenia, plânsul şi zdrobirea inimii, blândeţea şi nemânierea, deplina iubire de dreptate, desăvârşita milostivire, curăţia inimii, iubirea de pace si împăciuirea, răbdarea necazurilor, suferinţelor îndurate pe nedrept şi prigonirilor pentru credinţa şi viaţa creştinească. Doreşti raiul? N-ai decât să fii astfel şi încă de aici vei pregusta din raiul în care ai să intri după moarte, ca moştenitor.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (22 martie 2015)

Ap. Evrei 6, 13-20

Fraţilor, Dumnezeu, când a dat făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind te voi înmulţi». Şi aşa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa. Pentru că oamenii se jură pe cel mai mare şi jurământul ca chezăşie este sfârşitul oricărei neînţelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul ca, prin două fapte nestrămutate – făgăduinţa şi jurământul – în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

A Cuviosului: Ap. Efeseni 5, 8-19

Fraţilor, altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr, încercând ce este bine-plăcut Domnului. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei ruşine este a le şi grăi. Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre.

Ev. Marcu 9, 17-32

În vremea aceea a venit un om la Iisus şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are un duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl zdrobeşte; şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut. Atunci El, răspunzând lor, a zis: o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine! Şi l-au adus la Dânsul. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a scuturat pe copil şi acesta, căzând la pământ, se tăvălea şi spumega. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din copilărie; şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă; şi de poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios. Atunci tatăl copilului a strigat cu lacrimi şi I-a zis: cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Văzând că dă năvală poporul, Iisus a certat duhul cel necurat, zicându-i: duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi afară din copil şi să nu mai intri în el. Atunci duhul, răcnind şi scuturându-l cu putere, a ieşit afară, iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Săi L-au întrebat deoparte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Iar Dânsul le-a zis: acest neam de diavoli, cu nimic nu poate fi izgonit, decât numai cu rugăciune şi cu post. Ieşind apoi de acolo, treceau ei prin Galileea, iar Iisus nu voia să ştie nimeni. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor omorî; iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Dar ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

A Cuviosului: Ev. Matei 4, 25; 5, 1-12

În vremea aceea după Iisus au mers noroade multe din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

Iisus, văzând mulţimile, s-a suit în munte, a şezut jos şi ucenicii Săi au venit lângă Dânsul; iar El, deschizând gura Sa, îi învăţa zicând: fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, căci aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri.

 

 

PROGRAMUL LITURGIC IN DUMINICA A 4-A DIN POST

PROGRAMUL LITURGIC IN DUMINICA A 4-A DIN POST
(A SFANTULUI IOAN SCARARUL)
Sambata seara, 21 martie 2015, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare cu Litie in trapeza schitului.
Duminica, 22 martie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va canta Paraclisul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, iar dupa otpustul Liturghiei se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

21 martie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

14

 [Evr. 6, 9-12; Mc. 7, 31-37]

„Trupul şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 15, 50). Prin urmare, pentru a primi împărăţia este nevoie să te lipseşti de trup şi de sânge, adică să te statorniceşti într-un astfel de fel de viaţă, de parcă trupul şi sângele nici nu ar exista. Aici se ajunge prin desăvârşita lepădare de faptele trupului şi ale sângelui. „Faptele trupului sunt cunoscute şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora”, înşirând toate acestea, Apostolul adaugă: „Vă spun dinainte, precum si mai înainte v-am spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Gal. 5, 19-21). Cel ce are urechi de auzit să audă!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (21 martie 2015)

941158input_file0073439 Ap. Evrei 6, 9-12

Fraţilor, despre voi, deşi vorbim astfel, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârşit, ca să nu fiţi leneşi, ci următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele.

120479_mantuitorul-iisus-hristos

 Ev. Marcu 7, 31-37

În vremea aceea, părăsind ţinutul Tirului şi al Sidonului, a venit Iisus spre marea Galileii în ţinutul Decapolei. Atunci au adus la Dânsul un surd care grăia cu anevoie, şi L-au rugat să-şi pună mâna peste el. Şi, luându-l la o parte din mulţime, şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, s-a atins de limba lui. Apoi şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi i-a zis: effatta, care înseamnă: deschide-te. Şi îndată i s-au deschis urechile lui, i s-a dezlegat legătura limbii şi vorbea impede. Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât Dânsul poruncea, cu atât mai mult îl vesteau; şi mai mult se mirau, zicând: toate le-a făcut bine: pe surzi i-a făcut să audă şi pe muţi să vorbească.

20 martie 2015, LITURGHIA DARURILOR, TAINA SFÂNTULUI MASLU & PARASTAS DE OBŞTE

Vineri, 20 martie  2015,  începând cu orele 18.30, se va oficia  Liturghia Darurilor mai-nainte-sfintite, iar de la orele 19.30, Taina Sfântului Maslu. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toata trebuinta si se va oficia Slujba parastasului de obste.
Credincioşii, care vor să participe la aceste slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
 0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348 
(Persoană de contact: Toader Lucretia)

20 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

Feofan_Zatvornik

„Zis-a Domnul către Avraam: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu” (Fac. 12, 1). Aceasta este o pildă limpede a acelei schimbări a inimii care se săvârşeşte în adevăraţii credincioşi atunci când ei îşi iau crucea fără făţărnicie si urmează lui Hristos. îşi părăsesc tatăl – sinele, răstignindu-l prin lepădarea de sine; îşi părăsesc neamul – înclinările, patimile şi obiceiurile păcătoase, răstignindu-le prin hotărârea de a urma întru toate, neabătut, poruncile ucigătoare de patimi ale Domnului; îşi părăsesc pământul – întregul tărâm al păcatului – lumea cu toate cerinţele ei, răstignind-o prin hotărârea de a fi străin faţă de ea, chiar dacă pentru asta ar trebui să sufere nu numai pierderi în avut şi situaţie socială, ci chiar şi moartea.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

19 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

46d17abc6e156565e18741b93f139522

 

„Cela ce cruţă toiagul, urăşte pe fiul său; iar cela ce-l iubeşte îl ceartă cu osârdie” (Pilde 13, 25). Să-i lăsăm deoparte pe copii şi să vorbim despre noi înşine. Cu privire la fiecare din noi aceste cuvinte înseamnă următorul lucru: nu te cruţa pe tine însuţi, pedepseşte-te cu osârdie. Autocompătimirea este rădăcina tuturor abaterilor noastre spre păcat; iar cine nu va face pogorământ pentru sine, acela va sta neclintit întru cele bune. Mai înainte de toate, trebuie ţinut în cea mai aspră disciplină trupul, această slugă fără minte. Când îl istoveşti, este smerit; dar dă-i o cât de mică uşurare şi va începe să-şi scoată ghearele şi să freamete cu ochi iubitori de patimi. Uluitor e însă acest fapt de care nici nu-ţi mai vine să vorbeşti: toţi sunt de partea trupului si născocesc pentru el tot soiul de desfătări. Chiar şi ştiinţa nu poate, parcă, altfel. Ce fel de ştiinţă va mai fi fiind şi asta?

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

18 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

feof-zat

În limba rusă, cuvântul „botez” (krescenie) este apropiat de cuvântul „cruce” (krest). Fericită potrivire: căci deşi lucrarea văzută a botezului este afundarea, fiinţa sa este împreună-răstignirea cu Hristos pe crucea lăuntrică, duhovnicească. Apostolul Pavel grăieşte: „Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El” (Rom. 6,6). Aceasta nu este o acţiune mecanică, ci o schimbare sufletească sau o întoarcere totală a gândurilor, scopurilor, dorinţelor, simţămintelor. Mai înainte, toate acestea erau mânjite de iubirea de sine; acum ele sunt închinate cu lepădare de sine lui Dumnezeu, în Hristos Iisus, prin harul Duhului Sfânt. Vei zice: „n-am ştiut asta când am fost botezat”. Acum pricepi şi trebuie să iei asupra conştiinţei tale împlinirea sensului botezului, fiindcă el este de neşters. Chiar şi la judecată pecetea lui se va vădi fie ca să te apere, fie ca să te osândească.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

17 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

image053

Potrivit Apostolului Petru, botezul este „făgăduinţa cugetului  bun către Dumnezeu” (I Ptr. 3, 21). Cel care se botează făgăduieşte să-şi trăiască restul vieţii cu conştiinţă curată, ţinând toate poruncile Domnului, pe care le primeşte în conştiinţa sa. Curăţia sufletească este o trăsătură a celui botezat. Apostolul Pavel asemuieşte strălucirea vieţii lui cu strălucirea Domnului înviat: „Ca precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, să umblam şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 4). Prin botez, omul cel vechi, iubitor de păcat, moare, si învie om nou, râvnitor către fapte bune. „Aşa si voi”, cei botezaţi, „socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. Deci să nu împărătească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; nici să puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu. Păcatul nu trebuie să aibă stăpânire asupra voastră” (Rom. 6,11-14).

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)