23 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

1379847991_feofan_zatvornik2

Luni (a 5-a săptămână a Postului)

„În tot locul sunt ochii Domnului: ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Pilde 15, 3). O, de şi-ar aminti pururea de asta făptura înţelegătoare! Atunci nu numai că nu ar îndrăzni să-şi facă de cap pe faţă şi să se dedea netrebniciilor trupeşti, ci nici lăuntric, în gândurile minţii sale şi în mişcările inimii sale n-ar îngădui nici un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Ar sta atunci cum stă un ostaş aflat pe front înaintea împăratului, cu toată luarea-aminte şi asprimea faţă de sine însuşi, pentru a nu se arăta necunoscător al regulamentului şi a nu avea de suferit mânia şi pedeapsa împărătească. Pentru noi, regulamentul sunt poruncile lui Dumnezeu, care arată şi felul de gânduri care se cuvine, şi felul de simţăminte şi stări sufleteşti pe care trebuie să-l avem; întru toate acestea trebuie să ne arătăm în bună regulă.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *