Fraţilor, despre voi, deşi vorbim astfel, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârşit, ca să nu fiţi leneşi, ci următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele.
Ev. Marcu 7, 31-37
În vremea aceea, părăsind ţinutul Tirului şi al Sidonului, a venit Iisus spre marea Galileii în ţinutul Decapolei. Atunci au adus la Dânsul un surd care grăia cu anevoie, şi L-au rugat să-şi pună mâna peste el. Şi, luându-l la o parte din mulţime, şi-a pus degetele în urechile lui, şi scuipând, s-a atins de limba lui. Apoi şi-a ridicat ochii spre cer, a suspinat şi i-a zis: effatta, care înseamnă: deschide-te. Şi îndată i s-au deschis urechile lui, i s-a dezlegat legătura limbii şi vorbea impede. Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui; dar cu cât Dânsul poruncea, cu atât mai mult îl vesteau; şi mai mult se mirau, zicând: toate le-a făcut bine: pe surzi i-a făcut să audă şi pe muţi să vorbească.
Doamne ajută!