PROGRAMUL LITURGIC IN DUMINICA A 5-A DIN POST

PROGRAMUL LITURGIC IN DUMINICA A 5-A DIN POST
(A SFINTEI MARIA EGIPTEANCA)
Sambata seara, 28 martie 2015, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare cu Litie in trapeza schitului.
Duminica, 29 martie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare.
La Chinonic se va canta Paraclisul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, iar dupa otpustul Liturghiei se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

28 martie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

feof-zat

[Evr. 9, 24-28; Mc. 8, 27-31]

Domnul i-a întrebat pe Apostoli ce cred despre Dânsul. Prin Sfântul Apostol Petru, ei au răspuns: „Tu eşti Hristos”. Nu deodată s-a copt mărturisirea aceasta, ci, pârguindu-se, s-a sălăşluit în adâncul inimii şi a început să o cârmuiască. Ea a fost întunecată, dar nu clătinată, de moartea Domnului şi a înviat cu mai mare putere prin învierea Lui, făcându-i pe apostoli să propovăduiască toată viaţa întregii lumi. Este o clipă în viaţa fiecărui credincios când el strigă din toate puterile sale: „Tu eşti Hristosul, Domnul şi Mântuitorul meu. Tu eşti mântuirea mea, lumina mea, puterea mea, mângâierea mea, nădejdea mea şi viaţa veşnică”. Atunci se săvârşeşte un lucru ce-l face să strige dimpreună cu apostolul: „Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos?” – şi asemenea lui va începe să alerge după tot ce este plăcut lui Hristos Domnul, până ce va ajunge la măsura vârstei Lui.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (28 martie 2015)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 Ap. Evrei 9, 24-28

Fraţilor, Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini, închipuire a celei adevărate, ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori – ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa. Şi precum este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 Ev. Marcu 8, 27-31

În vremea aceea au ieşit Iisus şi ucenicii Săi prin satele Cezareii lui Filip. Şi pe drum a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicând: cine spun oamenii că sunt Eu? Iar ei I-au răspuns şi au zis: unii spun că eşti Ioan Botezătorul; alţii, că eşti Ilie; iar alţii, că eşti unul dintre prooroci. Atunci El i-a întrebat: dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Şi, răspunzând Petru, I-a zis: Tu eşti Hristosul. Şi le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui despre El. Apoi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de mai marii preoţilor şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.

27 martie 2015, LITURGHIA DARURILOR, DENIA IMNULUI ACATIST & PARASTAS DE OBŞTE

Vineri, 27 martie  2015,  începând cu orele 16.30, se va oficia  Liturghia Darurilor mai-nainte-sfintite, de la orele 18 Pavecernita Mare si Miezonoptica, iar de la orele 19, Denia Imnului Acatist. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toata trebuinta si se va oficia Slujba parastasului de obste.
Credincioşii, care vor să participe la aceste slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
 0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348 
(Persoană de contact: Toader Lucretia)

27 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

St.-Theophan_0_0

„Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu” (Înţelep. Sol. 3, 1). Iar sufletele păcătoşilor în mâna cui sunt? Mântuitorul le-a spus apostolilor că satana a stăruit să-i cearnă cum se cerne grâul, adică să-i abată de la calea cea dreaptă, să-i ia în mâinile sale şi să facă ce vrea cu ei. Ca atare, toţi cei care se abat de la Domnul sunt în mâinile satanei, care îi cerne şi îi aruncă încotro vrea. Păcătoşii sunt tot timpul ameţiţi, fiindcă vrăjmaşul îi învârte într-o parte şi într-alta, nedându-le vreme să se dezmeticească; şi cum bagă de seamă că vreunul din ei începe să-şi vină în fire, îl zgâlţâie şi mai tare, ca să i se tulbure iar capul şi gândurile să i se împrăştie.

 Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

26 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

51-03-02-0442

„Înaintea căderii merge cugetarea la rele” (Pilde 16, 18). Asta înseamnă că dacă nu vei îngădui gândurile rele, n-ai a te teme de cădere. Si, cu toate acestea, ce lucru este mai nebăgat în seamă de oameni? Gândurile. Oamenii le îngăduie să flecărească cum şi cât vor şi nici nu se gândesc să le astâmpere, ori să le îndrepte spre îndeletniciri raţionale. Şi în această învălmăşeală lăuntrică se furişează vrăjmaşul, strecoară în inimă răul, o amăgeşte si o pleacă spre acest rău. Şi omul, fără să bage de seamă, se arată gata să facă răul. Nu îi rămâne decât fie să împlinească răul ascuns în inimă, fie să lupte. Nenorocirea noastră e că mai nimeni nu face alegerea aceasta din urmă, ci toţi urmează răului de parcă ar fi duşi legaţi.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

24 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

p18vvkofp61ejq1v936l2ivmk846

„Iadul şi pierzarea descoperite sunt înaintea Domnului: cu atât mai mult inimile fiilor oamenilor” (Pilde 15,11). Iar păcătosul se tot gândeşte că nimeni nu îl vede şi, ascunzându-se de ochii oamenilor prin întunericul nopţii sau pustietatea locului, socoate că nu e zărit de nimeni. Ochiul lui Dumnezeu a văzut tot; îngerul păzitor şi conştiinţa au fost martori. Vei merge cândva la judecată şi atunci, toate cele ascunse se vor vădi; martori ce nu pot fi mituiţi vor sta de faţă şi vei rămâne fără cuvânt. Osânda va rămâne de neschimbat. Un singur mijloc poate abate acest sfârşit de neînlăturat: pocăinţa. Uşa spre ea este deschisă. Grăbeşte-te să intri până n-a sunat ceasul care te izbeşte când nu te aştepţi, curmând şi păcatele tale, dimpreună cu orice nădejde de a afla milă.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

23 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul

1379847991_feofan_zatvornik2

Luni (a 5-a săptămână a Postului)

„În tot locul sunt ochii Domnului: ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Pilde 15, 3). O, de şi-ar aminti pururea de asta făptura înţelegătoare! Atunci nu numai că nu ar îndrăzni să-şi facă de cap pe faţă şi să se dedea netrebniciilor trupeşti, ci nici lăuntric, în gândurile minţii sale şi în mişcările inimii sale n-ar îngădui nici un lucru neplăcut lui Dumnezeu. Ar sta atunci cum stă un ostaş aflat pe front înaintea împăratului, cu toată luarea-aminte şi asprimea faţă de sine însuşi, pentru a nu se arăta necunoscător al regulamentului şi a nu avea de suferit mânia şi pedeapsa împărătească. Pentru noi, regulamentul sunt poruncile lui Dumnezeu, care arată şi felul de gânduri care se cuvine, şi felul de simţăminte şi stări sufleteşti pe care trebuie să-l avem; întru toate acestea trebuie să ne arătăm în bună regulă.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

24/25 martie 2015: PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA LA PRAZNUIREA BUNEIVESTIRI

Marti seara, 24 martie, cu prilejul praznuirii Buneivestiri, începând cu orele 22.00, se va săvârşi în Schitul Sfântul Gheorghe – Cloşca o priveghere de toată noaptea, după tipicul Sfântului Munte.

La sfârşitul privegherii se vor expune spre venerare cele mai scumpe odoare ale schitului: moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă şi ale Preacuviosului Părinte Ioachim Vatopedinul.

Persoanele, care doresc să participe la priveghere, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

23 martie 2015, DENIA CANONULUI MARE

 

LUNI, 23 martie 2015, incepand cu orele 19, se va oficia in biserica Schitului „Sfantul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Closca, comuna Horia, Arhiepiscopia Tomisului, DENIA CANONULUI CELUI MARE A SFANTULUI ANDREI CRITEANUL. 

Anul acesta slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul se oficiază luni seara – 23 martie 2015 – în cadrul Slujbei Deniei. Acest lucru se întâmplă pentru că sărbătoarea Bunei Vestiri cade miercuri, 25 martie, în săptămâna a V-a a Postului Mare. Mai multe explicaţii aflăm în cartea de cult numită Triod, la finalul căreia se găseşte învăţătura de tipic a lui Marcu, unde se spune: „Când praznicul Bunei Vestiri cade miercuri în săptămâna a V-a din Sfântul şi Marele Post şi deci odovania praznicului în joia următoare (Joia Canonului Mare) atunci slujba înainte-prăznuirii Bunei Vestiri (care ar trebui făcută marţi) se face mai dinainte cu o zi, adică luni, iar a sfântului de la Minei din acea zi (23 martie) se cântă la Pavecerniţă; marţi, împreună cu Tricântarea zilei din Triod, se cântă Canonul Cel Mare (de pocăinţă) al Sfântului Andrei Criteanul, care ar trebui cântat la denia de miercuri seara pentru că joi se va cânta slujba Odovaniei praznicului.”

Din tradiţia Bisericii noastre Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul se oficiază, în afară de primele patru zile din Postul Mare, şi la Denia de Joi din săptămâna a V-a din Post care se oficiază în practica Bisericii miercuri seara. Anul acesta, mutându-se această slujbă ca denie a zilei de marţi, atunci conform aceleaşi practici liturgice, Slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte luni seară.

Credincioşii, care vor să participe la aceasta Denie, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)