Miercuri [Col. 3,17; 4,1; Lc. 9, 44-50]

„Cine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”, a grăit Domnul, iar Cel ce L-a trimis este Dumnezeu. Prin urmare, cine-L mărturiseşte pe Domnul mărturiseşte pe Dumnezeu, iar cine nu îl mărturiseşte, nici pe Dumnezeu nu-L mărturiseşte. Vei spune: „Eu îl recunosc pe Hristos drept învăţător mare, preaînţelept, universal”. Nu, măr-turiseşte-L aşa cum vorbeşte El însuşi despe Sine, că Fiul şi Tatăl una sunt, Ipostasuri deosebite ale aceleiaşi firi dumnezeieşti, dar de aceeaşi cinste şi şezătoare pe acelaşi tron. Cel care nu-L mărturiseşte astfel, oricât L-ar preamări pe Domnul, e ca şi cum nu L-ar mărturisi; şi nefiind mărturisitor al Lui, nu îl mărturiseşte nici pe Tatăl, nu îl mărturiseşte nici pe Dumnezeu. Drept aceea, oricât de cinstitor de Dumnezeu te-ai da, nu îl cinsteşti defel pe Dumnezeu dacă nu îl mărturiseşti pe Domnul Iisus Hristos drept Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, Care pentru noi S-a întrupat şi ne-a mântuit prin moartea Sa pe cruce. Nu e totuna ce Dumnezeu mărturiseşti, numai să mărturiseşti unul: cei care se închină soarelui şi lunii, ori unor fiinţe născocite, nu pot fi numiţi cinstitori de Dumnezeu, fiindcă au socotit drept Dumnezeu ceea ce nu este Dumnezeu cu adevărat. Astfel, cel care nu-L mărturiseşte pe Domnul nu este cinstitor de Dumnezeu, fiindcă nu-L mărturiseşte ca Dumnezeu pe Cel ce este Dumnezeu Adevărat. Ce preţ are mărturisirea ta, doar Dumnezeu va judeca; dar întrucât Dumnezeu ni S-a descoperit ca Dumnezeu Adevărat, în afara acestei descoperiri nu îl poţi avea pe Dumnezeul Cel Adevărat.

Marţi [Col. 2, 20; 3, 3; Lc. 9, 23-27]

Nu te ruşina să îl mărturiseşti pe Domnul Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat şi a răscumpărat prin moartea Sa pe cruce, prin învierea si înălţarea Sa, intrarea noastră în împărăţia Cerurilor. Dacă te ruşinezi şi El se va ruşina de tine „când va veni întru slava Sa şi a Tatălui, împreună cu sfinţii îngeri”. Acum, în societate a ieşit moda să nu se vorbească nicidecum de Domnul şi de mântuire, în vreme ce cândva numai despre aceste lucruri scumpe era vorba. E mai uşor de vorbit despre lucrurile la care îţi stă inima. Oare nu cumva oamenilor a început să le stea mai puţin inima la Domnul? Judecând după lucrurile despre care vorbesc, aşa trebuie să fie. Unii nu ştiu defel de Dânsul, alţii sunt reci faţă de El; temându-se să nu dea peste unii ca aceştia, nici cei ce au căldură faţă de Domnul nu aduc vorba despre Dânsul, iar clerul, de asemenea, tace. Rezultatul: Domnul Mântuitorul si lucrarea noastră de căpetenie – mântuirea – au fost tăiaţi de pe lista subiectelor de discuţie acceptate în societate. Dar ce, veţi spune, nu se poate vorbi decât despre asta? De ce numai despre asta? Despre toate se poate vorbi dintr-o asemenea perspectivă încât discuţia să fie pătrunsă de duhul lui Hristos. Atunci îţi vei putea da seama dacă stai de vorbă cu un creştin sau cu un păgân; iar acum nu poţi să-i deosebeşti nici după ce spun, nici după ce scriu. Citiţi toate jurnalele, despre ce nu se scrie acolo? însă vreo povestire creştinească nimeni nu are poftă să spună. Sofisticate vremuri!

Luni [Col. 2,13-20; Lc. 9,18-22]

„Cine zic mulţimile că sunt Eu?” – a întrebat Domnul. Drept răspuns, Apostolii i-au povestit feluritele zvonuri despre El care umblau în popor, închegate după vederile de atunci: unii ziceau că e Ioan Botezătorul, alţii că e Ilie, alţii că e oarecare dintre vechii prooroci care a înviat. Ce răspund oamenii acum la această întrebare? Materialiştii, ateii si cei care tăgăduiesc sufletul, care se trag din neamul maimuţelor, ce răspuns pot să dea, dacă la ei nu e nici Dumnezeu, nici suflet? „Spiritele” [1] , asemenea arienilor, se „remarcă” printr-un răspuns care a fost dat anatemei la cel dintâi Sinod ecumenic. Deiştii Îl văd pe Dumnezeu foarte depărtat de lume si, nefiind în stare să cuprindă în sistemul lor taina întrupării, răspund ca ebioniţii şi socinienii. Răspunsuri asemănătoare întâlnim si în societatea rusească, întrucât aceste trei feluri de personalitate sunt şi la noi si se înmulţesc. Dar, slavă lui Dumnezeu, cu mult mai mulţi sunt încă cei care cred cu adevărat şi ţin cu scumpătate mărturisirea apostolică, şi anume că Iisus Hristos este Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu întrupat, Care a fost făgăduit încă din rai protopărinţilor noştri, Mântuitorul şi Răscumpărătorul neamului omenesc. Cine va birui până la urmă, numai Dumnezeu ştie. Să ne rugăm pentru păstrarea în noi a luminii lui Hristos şi pentru alungarea întunericului învăţăturilor mincinoase. Suntem înclinaţi spre rău; ca atare, nu este de mirare că minciuna prinde puteri. Ea umblă deja pe străzi fără să se ferească, în vreme ce mai înainte se ascundea cu teamă de privirile creştinilor credincioşi.

[1] Aluzie la natura demonică a fenomenelor din spiritism – n.tr