[Col. 3,12-16; Lc. 18,18-27]

Sfinţii strămoşi – iată nişte oameni cu adevărat mari! Şi dacă generalizăm, va reieşi că, într-adevăr, mari sunt numai aceia care fac parte dintre plinitorii voinţei lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc, a voinţei lui Dumnezeu ca atare, fiindcă multe lucruri rele se întâmplă fără voia Lui. Ci numai cu îngăduinţa Lui sunt unii oameni care lucrează cu putere pe alături de voia lui Dumnezeu şi chiar împotriva ei. Şi aceştia pot părea mari, însă nu în sine, ci prin mărimea contramăsurilor pe care le ia  dumnezeiasca Pronie pentru a şterge răul pricinuit de ei. Voia lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor o ştim; dar planurile lui Dumnezeu care privesc petrecerea vremelnică a oamenilor pe pământ ne sunt ascunse. De aceea, ne este greu să ne dăm seama cine lucrează întocmai după voia lui Dumnezeu. Numai un criteriu negativ poate fi socotit ca potrivit: cine lucrează împotriva hotărârii dumnezeieşti privitoare la mântuirea veşnică a oamenilor, acela nu poate fi socotit mare, căci e vădit că el se împotriveşte voinţei cunoscute a lui Dumnezeu. Chiar dacă această voinţă cunoscută priveşte cele veşnice, nu cele vremelnice, este neîndoielnic faptul că o voie a lui Dumnezeu nu poate să se împotrivească celeilalte.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 274-275).

[Efes. 5, 8-19; Lc. 12, 16-21]

Rostind pilda celui ce s-a îmbogăţit şi nu avea de gând altceva decât să mănânce, să bea şi să se veselească, însă a fost lovit de moarte, neapucând să se înfrupte din desfătările aşteptate, Domnul a încheiat: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”. Bogaţii, uitând de Dumnezeu, nu se gândesc decât la desfătările trupeşti. Cei ce doresc să scape de soarta amară a bogatului din pildă, să nu-şi „adune sieşi, ci să se îmbogăţească numai în Dumnezeu”; şi întrucât bogăţia e de la Dumnezeu, închin-o Lui atunci când îţi vine şi va fi bogăţie sfântă. Tot ce îţi prisoseşte împarte cu  săracii: va fi acelaşi lucru cu a înapoia lui Dumnezeu ceea ce ai primit de la  El. Cel care dă săracului, lui Dumnezeu îi dă. Unul ca acesta, chiar dacă pare a cheltui bogăţia, se îmbogăţeşte cu adevărat în fapte bune – se îmbogăţeşte pentru Dumnezeu, spre a-I plăcea Lui, se îmbogăţeşte cu Dumnezeu, atrăgând blagoslovenia Lui, se îmbogăţeşte de la Dumnezeu, Care pe cel ce a fost credincios în puţine peste multe îl va pune; se îmbogăţeşte în Dumnezeu, nu în sine, căci nu se socoate stăpân, ci numai iconom, a cărui grijă este de a îndestula pe toţi cei ce vin la el cu vreo nevoie; şi se teme să cheltuiască ceva pentru sine, socotind asemenea lucru drept întrebuinţare nedreaptă a avuţiei care i-a fost încredinţată.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 235)

[II Tes. 2,1-12; Lc. 12,48-59]

„Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci spre dezbinare; căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei.” Care este pricina? Cei care cred în Domnul se umplu de un cu totul alt duh, potrivnic celui care îi stăpânea pe oameni mai înainte de venirea Lui; de aceea nici nu pot trăi bine cu necredincioşii. Lumea păgână urmărea numai interese lumeşti şi pământeşti. Iudeii, chiar dacă li se arătaseră bunătăţile cele mai înalte, până la urmă s-au abătut tot spre căile păgânilor. Domnul, venind în lume, a arătat oamenilor alte comori, în afara familiei, în afara societăţii şi a trezit în ei alte năzuinţe. Cei care au primit învăţătura Lui au început, în chip firesc, să vieţuiască altfel decât înainte, drept care au şi fost supuşi la neplăceri, strâmtorări, prigoane. Iată dezbinarea. De aceea a spus Apostolul Pavel că „toţi care vor să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Tim. 3,12). Aşa a fost şi aşa este. Atunci când în societate încep să precumpănească interesele lumeşti si pământeşti, ea începe să privească fără bunăvoinţă pe cei care vădesc alte căutări, nepământeşti; ea nici nu poate să înţeleagă cum poate cineva să se intereseze de lucrurile duhovniceşti, iar pe oamenii care întruchipează un fel de viaţă care nu seamănă cu viaţa sa nici nu poate să-i sufere. Aceasta se întâmplă acum în văzul tuturor. Oare nu e un semn al vremurilor?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 237).