[Evr. 11,17-23, 27-31; Mc. 9,42; 10,1]

„Fiecare va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare.” Mai înainte de asta, Domnul a vorbit despre faptul că fiecare trebuie să fie gata la toate felurile de jertfe şi lepădare de sine, pentru a rămâne pe calea cea dreaptă. Chiar dacă ceea ce jertfim ne este scump ca lumina ochilor sau ca mâna dreaptă, jertfa trebuie adusă fără vreo şovăială; căci dacă îţi va părea rău că faci jertfa, şi ca urmare te vei abate de la calea dreaptă la cea nedreaptă, vei fi silit să pătimeşti veşnic în viaţa viitoare. Aşadar, fă jertfa care te întristează aici, ca să scapi de chinurile de dincolo. Fără a fi curăţit aici prin foc, este cu neputinţă a te mânui de focul veşnic. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să fie sărat cu foc, să treacă prin curăţirea cu foc. Cu toţii suntem datori, prin legea zidirii noastre, să ne aducem jertfă lui Dumnezeu; dar fiecare din noi este necurat. Aşadar, trebuie să ne curăţăm, pentru a face din noi înşine jertfe plăcute lui Dumnezeu. Dar când începi să te curăţesti, să smulgi patimile din suflet, te doare ca şi cum ai fi ars cu foc. Această lucrare a curăţirii de sine lăuntrice seamănă cu lucrarea focului ce curăţă metalul. Metalul este nesimţitor. Dacă ar fi să capete simţire, ar simţi şi curăţirea şi arderea în acelaşi timp; aşa se întâmplă şi cu omul care se curăţă pe sine. Trecând prin asta, se simte ca şi cum ar fi mistuit cu totul de flăcări. Focul curăţitor trece prin toate mădularele lui, aşa cum sarea pătrunde ceea ce se sărează; şi numai cel care se supune acestei lucrări devine jertfă adevărată, bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea, oricine are neapărată nevoie să fie sărat cu foc, aşa cum în Vechiul Testament orice jertfă se săra mai înainte de a fi adusă ca ardere de tot.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 275-276).