[Col. 3,12-16; Lc. 18,18-27]

Sfinţii strămoşi – iată nişte oameni cu adevărat mari! Şi dacă generalizăm, va reieşi că, într-adevăr, mari sunt numai aceia care fac parte dintre plinitorii voinţei lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc, a voinţei lui Dumnezeu ca atare, fiindcă multe lucruri rele se întâmplă fără voia Lui. Ci numai cu îngăduinţa Lui sunt unii oameni care lucrează cu putere pe alături de voia lui Dumnezeu şi chiar împotriva ei. Şi aceştia pot părea mari, însă nu în sine, ci prin mărimea contramăsurilor pe care le ia  dumnezeiasca Pronie pentru a şterge răul pricinuit de ei. Voia lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor o ştim; dar planurile lui Dumnezeu care privesc petrecerea vremelnică a oamenilor pe pământ ne sunt ascunse. De aceea, ne este greu să ne dăm seama cine lucrează întocmai după voia lui Dumnezeu. Numai un criteriu negativ poate fi socotit ca potrivit: cine lucrează împotriva hotărârii dumnezeieşti privitoare la mântuirea veşnică a oamenilor, acela nu poate fi socotit mare, căci e vădit că el se împotriveşte voinţei cunoscute a lui Dumnezeu. Chiar dacă această voinţă cunoscută priveşte cele veşnice, nu cele vremelnice, este neîndoielnic faptul că o voie a lui Dumnezeu nu poate să se împotrivească celeilalte.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 274-275).