Arhive categorii: Canoane de rugaciune

28 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea

Troparul Sfântului Cuvios Gherman din Dobrogea, glasul al 8-lea:

Cu ostenelile tale, cu privegheri neîncetate, cu rugăciune şi post te-ai nevoit Cuvioase Părinte Gherman, împreună cu Sfântul Ioan Casian, din pământul Dobrogei odrăslind; şi curgerile harului preoţesc, cu rugăciunile Sfântului Ioan cel cu Gură de Aur, te-ai învrednicit a le primi. Bogăţie de daruri duhovniceşti din Ţara Sfântă, prin osârdie ai agonisit şi prin aceasta pe mulţi ai învrednicit pe Hristos a urma. Pentru aceasta părinte al Dobrogei roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești

27 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie Decapolitul

Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Procopie Decapolitul, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins de dragostea dreptei credinţe şi de Dumnezeiască dorire, ai alungat de la tine, cuvioase, întreitele valuri lumeşti, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viaţa ta cea purtătoare de lumină, curăţia şi tăria sufletului, amestecându-se cu dreapta credinţă, au lucrat pe deplin lămurit icoana faptei celei bune, luminată întru tine, preacuvioase.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te cu Lumina şi cu Strălucirea cea peste fire a lui Hristos, ai nimicit năvălirile patimilor prin cumpătare, strigând cântare de biruinţă Atotţiitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Primind în pântece, Preacurată, pe Cuvântul Întrupat cu Dumnezeiască cuviinţă ai născut nouă, Fecioară, mai presus de fire, pe Cel Neîntrupat mai înainte şi după naştere ai rămas Fecioară.  Continuă să citești

26 februarie: Canon de rugăciune Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei

Troparul Sfântului Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești

25 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Tarasie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești

24 februarie: Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Eleovritissa, veselinduse de Invierea celui nascut al ei

Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Cântarea 1, glasul al 7-lea

Irmosul: Cu voia Ta, Doamne, întru învârtoşare pământească s-a schimbat firea apelor cea mai înainte lesne curgătoare. Pentru aceasta neudat, pedestru, trecând Israel, cântă Ţie cântare de biruinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Apa Nemuririi născând Fecioară, apă de vindecare dă-mi mie, care să-mi spele toate patimile sufletului şi trupului meu, cele purtătoare de moarte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu păzeşte şi izbăveşte de stricăciune poporul tău, cel ce cu dragoste cântă măririle tale. Că tu, eşti tuturor Ocrotitoare şi Povăţuitoare şi Întărire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, care ai născut Adâncul milostivirii, luminează sufletul meu cu Strălucirea ta cea purtătoare de Lumină, ca să laud, după vrednicie, adâncul minunilor tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată Fecioară, Ceea ce ai născut lumii pe Soarele dreptăţii, alungă întunericul de la cei ce cu credinţă te laudă pe tine.  Continuă să citești

24 februarie: Canon de rugăciune la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului

Canon de rugăciune la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a cinstitului cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Tropar la Sărbătoarea celei Dintâi şi celei de a doua aflări a Cinstitului Cap al Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Din pământ răsărind capul Înaintemergătorului, aruncă credincioşilor Razele Nestricăciunii tămăduirilor. De sus adună mulţimea îngerilor, de jos cheamă împreună neamul omenesc, ca să înalţe cu un glas Slavă lui Hristos Dumnezeu. 

Cântarea 1, glasul al 6-lea

Irmosul: Ca pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi cu răsunător cuvânt şi cu duh puternic ca, lăudând din buze curate pe Înaintemergător ul, glasul Cuvântului, cu cântări duhovniceşti să-l preamărim, credincioşilor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu aşezământ de pace se alină Biserica lui Hristos şi tare se încântă de nesfârşitele mulţimi ale celor ce strigă ţie cântare în fiecare an, Înaintemergătorule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel dăruit nouă de Dumnezeu ca o compară ce nu se poate răpi, capul Înaintemergătorului cel de Dumnezeu purtător, toţi credincioşii adunându-ne, cu cântări, dupăvrednicie, să-l cinstim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe al tău Făcător primindu-L, pe Cel Ce S-a Întrupat în chip mai presus de minte precum Însuşi a voit, din pântecele tău cel fără de sămânţă, Preacurată, Stăpână a toată făptura te-ai arătat.

Catavasia: Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.  Continuă să citești

23 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmosul: Veniţi popoare să cântăm lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a scăpat din robia Egiptenilor; că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu revărsarea luminii lui Hristos luminându-te şi de lumina Lui umplându-te, părinte, luminează sufletul meu cel întunecat, cu rugăciunile tale, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminarea propovăduirii celei mântuitoare fulgerând în inima ta cea curată, ca printr-o oglindă neîntinată, a strălucit raze către toţi, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Făcutu-te-ai stâlp scris al Legii celei noi, părinte, având înscrisă Evanghelia harului celui Dumnezeiesc, nu cu slove de cerneală, ci cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ştiind că Dumnezeu, Cel mai înainte de toată zidirea şi de toţi vecii, S-a Întrupat din tine, fără de voie trupească, te mărturisim pe tine, cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu.  Continuă să citești

22 februarie: Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia

Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Evghenia

Tropar la Sărbătoarea Aflării moaştelor Sfinţilor Mucenici din Evghenia, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Continuă să citești

21 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei

Sfântul Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei

Troparul Sfântului Ierarh Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace. Continuă să citești

21 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Timotei din Simboli

Sfântul Cuvios Timotei

Troparul Sfântului Cuvios Timotei din Simboli, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care Te porţi pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci, pentru rugăciunile părinţilor noştri, îndreptează viaţa noastră în pace. Continuă să citești