Gal. l, 1-3, 20-24 ; 2, 1-5

Pavel, Apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Iisus Hristos și prin Dumnezeu-Tatăl, Care L-a înviat pe El din morți, și toți frații care sunt împreună cu mine – Bisericilor Galatiei: har vouă și pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Dar cele ce vă scriu, iată, (spun) înaintea lui Dumnezeu că nu vă mint. După aceea, am venit în ținuturile Siriei și ale Ciliciei. Și, după față, eram necunoscut Bisericilor Iudeii, celor în Hristos. Ci numai auziseră că cel ce ne prigonea pe noi odinioară acum binevestește credința pe care altădată o nimicea; și slăveau pe Dumnezeu în mine.

Apoi, după paisprezece ani, m-am suit iarăși la Ierusalim cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit. M-am suit potrivit unei descoperiri și am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, îndeosebi celor cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Dar nici Tit, care era cu mine și care era elin, n-a fost silit să se taie împrejur. Din cauza fraților mincinoși care veniseră furișându-se, să iscodeasă libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească, cărora nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit la voi.

Marcu 5, 1-20

Și a venit de cealaltă parte a mării, în ținutul Gadarenilor. Iar după ce a ieșit din corabie, L-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat, care își avea locuința în morminte și nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanțuri. Pentru că, de multe ori fiind legat în obezi și în lanțuri, el rupea lanțurile și obezile le sfărâma, și nimeni nu putea să-l potolească; Și, neîncetat, noaptea și ziua, era prin morminte și prin munți, strigând și tăindu-se în pietre. Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat și s-a închinat Lui. Și, strigând cu glas puternic, a zis: ce este între mine și Tine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuiești. Căci îi zicea: ieși, duh necurat, din omul acesta. Și l-a întrebat: care îți este numele? Și I-a răspuns: legiune este numele meu, căci suntem mulți. Și Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ținut. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păștea. Și L-au rugat zicând: trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei. Și El le-a dat voie. Atunci, ieșind, duhurile necurate au intrat în porci și turma s-a aruncat, de pe țărmul înalt, în mare. Și erau ca la două mii, și s-au înecat în mare. Iar cei care-i pășteau au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Și au venit oamenii, să vadă ce s-a întâmplat. Și s-au dus la Iisus, și au văzut pe cel demonizat șezând jos, îmbrăcat și întreg la minte el, care avusese legiune de demoni, și s-au înfricoșat. Iar cei ce au văzut le-au povestit cum a fost cu demonizatul și despre porci. Și ei au început să-L roage să Se ducă din hotarele lor. Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-L ia cu El. Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: mergi în casa ta, la ai tăi și spune-le câte ți-a făcut ție Domnul și cum te-a miluit. Iar el s-a dus și a început să vestească în Decapole câte i-a făcut Iisus lui și toți se minunau.

Ap. II Corinteni 13, 3-13

Fraţilor, voi căutaţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine, Care nu este slab faţă de voi, ci puternic în voi, căci, deşi a fost răstignit din slăbiciune, din puterea lui Dumnezeu este însă viu. Şi noi suntem slabi întru El, dar vom fi împreună cu El, din puterea lui Dumnezeu faţă de voi. Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. Nădăjduiesc însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem netrebnici. Şi ne rugăm lui Dumnezeu ca să nu săvârşiţi voi nici un rău, nu ca să ne arătăm noi încercaţi, ci pentru ca voi să faceţi binele, iar noi să fim ca nişte netrebnici. Căci împotriva adevărului n-avem nici o putere; avem pentru adevăr. Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu lucrez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

Mc. 4,35-41

Și, în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit pe mare o furtună mare de vânt, și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: taci! Încetează! Și vântul s-a potolit, și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare, și ziceau unul către altul: Cine este, oare, Acesta, că și vântul, și marea ascultă de El?

Ap. II Corinteni 12, 20-21; 13, 1-2

Fraţilor, mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi aşa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi aşa precum nu voiţi; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări; mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.

A treia oară vin la voi. În gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul. Am spus dinainte şi spun iarăşi dinainte, ca atunci când am fost de faţă a doua oară, şi acum, nefiind de faţă, scriu celor ce au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi că, de voi veni iarăşi, nu voi cruţa.

Ev. Marcu 4, 24-34

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să luaţi aminte la cele ce auziţi: cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce ascultaţi, vi se va da cu adaos, căci celui ce are i se va da; iar celui ce n-are i se va lua şi ce are. După aceea a zis: aşa este cu împărăţia lui Dumnezeu, cum este cu omul care aruncă sămânţa în pământ. Apoi, fie că el doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, dar el nu ştie cum, căci pământul de la sine rodeşte: întâi paiul verde, apoi spicul, după aceea grâu deplin în spic. Iar când se coace rodul, atunci trimite secera, căci a sosit secerişul. Le-a zis iarăşi: cui vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau cu ce pildă o vom potrivi? Asemenea este grăuntelui de muştar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ; iar după ce se semănă, creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului. Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul, pe cât puteau ei să înţeleagă. Fără pilde nu le grăia nimic; însă ucenicilor Săi, aparte, le lămurea toate.

Ap. II Corinteni 8, 16-24; 9, 1-5

Fraţilor, mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeaşi râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar pe de altă parte, făcându-se şi mai sârguitor, de bună voie a plecat către voi. Şi am trimis împreună cu el şi pe fratele a cărui laudă, întru Evanghelie, este în toate Bisericile; dar nu numai atât, ci este şi ales de către Biserici ca împreună-călător cu noi, la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră. Prin aceasta ne ferim ca să nu ne defăimeze cineva, în această îmbelşugată strângere de daruri, de care ne îngrijim noi. Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. Şi l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru, pe care l-am încercat în multe, de multe ori, ca fiind sârguitor, iar acum este şi mai sârguitor, prin multa încredere în voi. Astfel, dacă e vorba de Tit, el este însoţitorul meu şi împreună-lucrător la voi; dacă e vorba despre fraţii noştri, ei sunt apostoli ai Bisericilor, slavă a lui Hristos. Arătaţi deci către ei, în faţa Bisericilor, dovada dragostei voastre, ca şi a laudei noastre pentru voi.

Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu, că ştiu bunăvoinţa voastră, cu care, pentru voi, mă laud către macedoneni; că Ahaia s-a pregătit din anul trecut, şi râvna voastră a însufleţit pe cei mai mulţi. Am trimis dar pe fraţi, ca lauda noastră pentru voi, în privinţa aceasta, să nu fie zadarnică, ci să fiţi gata, precum ziceam, ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. Am socotit deci că este nevoie să îndemn pe fraţi să vină întâi la voi şi să pregătească darul vostru cel dinainte făgăduit, ca el să fie gata, aşa ca un dar, nu ca o faptă de zgârcenie.

Ev. Marcu 3, 13-21

În vremea aceea s-a suit Iisus pe munte, a chemat la Sine pe cine a vrut El Însuşi şi ei au venit la Dânsul. Atunci a rânduit pe doisprezece din ei să fie cu El şi să-i trimită să propovăduiască şi să aibă putere să vindece bolile şi să scoată afară pe diavoli: pe Simon, căruia i-a pus numele Petru; pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele Boanerghes, adică fii tunetului; pe Andrei, pe Filip, pe Vartolomei, pe Matei, pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu, pe Tadeu, pe Simon Cananeul şi pe Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Când a venit acasă, mulţimea s-a adunat din nou, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Şi, auzind despre acestea, rudele lui Iisus au venit să-L prindă, pentru că ziceau că nu-şi mai are toate minţile.

Ap. II Corinteni 8, 7-15

Fraţilor, precum întru toate prisosiţi: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice sârguinţă, în iubirea voastră către noi, aşa şi în acest dar să prisosiţi. Nu cu poruncă o spun, ci încercând şi curăţia dragostei voastre, prin sârguinţa altora. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Iisus Hristos, că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi. Şi sfat vă dau în aceasta: că aceasta vă este de folos vouă, care încă de anul trecut aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi. Duceţi dar acum până la capăt fapta, ca precum aţi fost gata să voiţi, tot aşa să şi îndepliniţi din ce aveţi. Căci dacă este bunăvoinţă, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are. Nu doar ca să fie altora uşurare, iar vouă necaz, ci ca să fie potrivire: Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa voastră, spre a fi potrivire, precum este scris: «Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit».

Ev. Marcu 3, 6-12

În vremea aceea s-au sfătuit fariseii cu irodianii împotriva lui Iisus ca să-L piardă. Dar Iisus s-a dus cu ucenicii Săi spre mare şi a mers după Dânsul mulţime multă din Galileea, din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea şi de dincolo de Iordan; chiar şi cei dimprejurul Tirului şi Sidonului, mulţime multă, auzind câte făcea, au venit Dânsul. Atunci El a poruncit ucenicilor Săi să aibă la îndemână o corabie aproape de El, pentru ca să nu-L strâmtoreze mulţimea; fiindcă vindeca pe mulţi, de aceea toţi câţi erau bolnavi năvăleau spre El, ca să se atingă de Dânsul. Iar duhurile cele necurate, când îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El le certa mult, ca să nu-L dea pe faţă.

Duminica a doisprezecea după Cincizecime

[I Cor. 15,1-11; Mt. 19,16-26]

„Bogatul cu greu va intra întru împărăţia Cerurilor.” Aici se are în vedere bogatul care vede în sine însuşi multe mijloace şi multe puteri de a-şi spori bunăstarea; însă îndată ce omul avut îşi taie orice împătimire de avuţie, înăbuşă în sine orice nădejde în aceasta şi încetează a mai vedea în ea reazemul său de căpetenie, devine în inima sa la fel ca cel ce nu are nimic; unuia ca acestuia îi e deschis drumul către împărăţie. Atunci, bogăţia nu împiedică, ci ajută, fiindcă oferă mijloacele de a face bine. Nu bogăţia este dăunătoare, ci nă-dăjduirea în ea şi împătimirea de ea. Acest gând poate fi generalizat după cum urmează: cine nădăjduieşte într-un lucru şi se împătimeşte de el se îmbogăţeşte cu el. Cel ce nădăjduieşte numai la Dumnezeu şi se lipeşte de El cu toată inima, se îmbogăţeşte cu Dumnezeu; cel ce nădăjduieşte în altceva şi se întoarce cu inima într-acolo, depărtându-se de Dumnezeu, se îmbogăţeşte cu acel lucru, iar nu cu Dumnezeu. De aici reiese că cel ce nu e bogat în Dumnezeu nu are intrare în împărăţia Cerurilor. Este vorba aici despre rudenie, legături lumeşti, desteptăciune, ranguri şi aşa mai departe.

Ap. II Corinteni 7, 10-15

Fraţilor, întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ne-am mângâiat; dar, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci, precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur.

Ev. Marcu 2, 18-22

În vremea aceea, ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Iisus: de ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc? Dar Iisus le-a răspuns: pot, oare, fii nunţii să postească cât timp este mirele cu ei? Cât timp au mirele cu ei nu pot să postească. Dar vor veni zile, când se va lua Mirele de la ei, şi atunci, în acele zile, vor posti. Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altminteri petecul nou întinde de haina veche şi mai rea se face ruptura. Nimeni iarăşi nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri vinul cel nou va sparge burduful şi se varsă vinul şi burdufurile se nimicesc; ci se cuvine să se pună vinul nou în burdufuri noi.

Ap. II Corinteni 7, 1-10

Fraţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie! Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, (deşi îmi părea rău); căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.

Ev. Marcu 1, 29-35

În vremea aceea a venit Iisus cu Iacob şi cu Ioan, în casa lui Simon şi a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea aprinsă de friguri; şi atunci I-au vorbit despre ea. Şi venind la ea, a ridicat-o în sus, apucând-o de mână, şi îndată au lăsat-o frigurile; apoi a slujit lor. Iar spre seară, când apunea soarele, au adus la Dânsul pe toţi bolnavii şi îndrăciţii. Şi tot oraşul era adunat la uşă. Iar El i-a vindecat pe mulţi care pătimeau rău de multe feluri de boale, şi mulţi demoni a scos afară. Pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau pe El că este Hristos. Iar a doua zi, sculându-se foarte de noapte, a ieşit şi s-a dus într-un loc pustiu, şi s-a rugat acolo.

Ap. II Corinteni 4, 1-12

Fraţilor, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea, ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus. Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: «Strălucească din întuneric lumina!» – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos. Şi avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârşitoare este a lui Dumnezeu, şi nu de la noi, în toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. Căci pururea noi, cei vii, suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor. Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa.

Ev. Matei 24, 13-28

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Când se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile, atunci va veni sfârşitul. Deci când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care s-a grăit prin proorocul Daniil, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi; cel care va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia ceva din casă; iar cel care va fi la câmp să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele care vor alăpta, în zilele acelea! Rugaţi-vă, ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta, căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă nu s-ar scurta zilele acelea, nici un om n-ar mai scăpa; dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va spune cineva: iată Hristos este aici, sau acolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi care vor da semne mari şi minuni, încât să amăgească, de va fi cu putinţă, chiar pe cei aleşi. Iată v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vor zice: iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum porneşte fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că oriunde va fi un stârv, acolo se vor aduna vulturii.

II Corinteni 2, 14-17; 3, 3

14.Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face purureabiruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţeiSale! 

15. Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos întrecei ce se mântuiesc şi între cei ce pier
 
16. Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmăa vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic? 
17. Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu,ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu,în Hristos. 

Capitolul III

1. Au doară începem iarăşi să spunem cine suntem? Sau nu cumva avemnevoie – cum au unii – de scrisori de laudă către voi sau de la voi? 
2. Scrisoarea noastră sunteţi voi, scrisă în inimile noastre, cunoscutăşi citită de toţi oamenii, 
3. Arătându-vă că sunteţi scrisoare a lui Hristos, slujită de noi,scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table depiatră, ci pe tablele de carne ale inimii. 

Matei XXIII, 23-28

23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuialădin izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele aleLegii: judecata, mila şi credinţa
pe acestea trebuia să le faceţi şi peacelea să nu le lăsaţi 
24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! 
25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţipartea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline derăpire şi de lăcomie. 
26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului,ca să fie curată şi cea din afară. 
27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cumormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntruînsă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. 
28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntruînsă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.