Arhive autor: admin

7 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor

Troparul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinte Mucenice Partenie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Unit fiind cu Lumina Cea Dumnezeiască, prin fapte bune, părinte preasfinţite, te-ai arătat ca o a doua lumină. Pentru aceasta pe cei ce săvârşesc prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi pururea pomenită, cu rugăciunile tale îi mântuieşte de întunericul păcatelor.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca o stea luminoasă ai răsărit pe cerul Bisericii lui Dumnezeu, Sfinte Partenie, cu strălucirile tămăduirilor, alungând cu darul tău întunericul patimilor şi aducând la Lumină pe cei ce se apropie de tine, preasfinţite.

Stih: Sfinte Ierarhe Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întunericul cel rău al bolilor l-ai risipit, Sfinte Partenie, cu lumina cinstitelor tale mijlociri. Pentru aceasta te rugăm, tămăduieşte durerile sufletelor noastre şi alungă toate neputinţele trupurilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Ceea ce ai născut pe Dumnezeul Cel Bun, Preacurată, fă bine smeritei mele inimi, care este rău ticăloşită de multe patimi şi o întăreşte să săvârşească voia Izbăvitorului nostru, care voieşte să mântuiască pe toţi oamenii.  Continuă să citești

7 februarie: Acatistul Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului, Tămăduitorul cancerului şi al tuturor bolilor şi biruitorul demonilor

Condacul 1

Ca pe un arhipăstor preaîndumnezeit al  Lampsacului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat, te lăudăm pe tine, Ierarhe insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are îndrăzneală către Domnul, roagă-te să fie izbăviți de tot necazul cei care strigă către tine: Bucură-te, Părinte Partenie!

Icosul 1

Om fiind prin fire, înger prin purtări ai fost văzut, Ierarhe Partenie, și cu darurile îngerești faci să strălucească adunarea Bisericii; de aceea, minunându-ne de viața ta, strigăm cu glas mare:
Bucură-te, cel prin care Hristos este lăudat
Bucură-te, cel prin care dușmanul este alungat
Bucură-te, păstor preaîndumnezeit al Lampsacului
Bucură-te, făclie luminoasă a Helespontului
Bucură-te, culme a smereniei și comoară a dragostei
Bucură-te, adânc al curăției și făcător de minuni
Bucură-te, că te-ai umplut de lumină cerească
Bucură-te, că ai nimicit puterea amăgitorului
Bucură-te, slujitor înflăcărat al lui Hristos
Bucură-te, ocrotitorul și apărătorul nostru
Bucură-te, cel prin care credincioșii se aprind
Bucură-te, cel prin care dușmanii sunt surpați
Bucură-te, Părinte Partenie!

Continuă să citești

6 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei

Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei

Troparul Sfântului Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Vucol, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând…

Stih: Sfinte Ierarhe Vucol, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi Sfinţite şi cu Străluciri Luminoase luminându-te totdeauna, luminează sufletul meu, care cinsteşte prăznuirea ta cea luminată, părinte.

Stih: Sfinte Ierarhe Vucol, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stea cu totul luminoasă arătându-te pe tine Soarele Cel Duhovnicesc, cu strălucirile faptelor tale bune ai luminat pământul, ierarhe al lui Hristos, Preaînţeleptule Vucol.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţă pururea limpede, curată şi neamestecată cu întinăciune arătând, mărite, te-ai făcut cunoscut pe pământ ca odor sfinţit al lui Hristos, Preaînţeleptule Vucol.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Unul Născut, Care fiinţează împreună cu Tatăl, Întrupându-Se cu Dumnezeiască cuviinţă în pântecele tău, mai presus de cuget, a îndumnezeit pe oameni, Preacurată, pentru mulţimea îndurărilor, întru tot Bunul Dumnezeu.  Continuă să citești

6 februarie: Acatistul Sfântului Ierarh Fotie Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Ierarh Fotie Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, glas 1:

Ca cel ce ești cu apostolii în ceruri împreună locuitor și ortodocșilor mare apărător, lumii drept învățător, iar eresurilor latinești dârz împotrivitor, Sfinte Fotie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L cu dinadinsul să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe al Treimii apărător, veniți, o, iubitorilor de mărturisitori, să-l lăudăm noi toți cei ce ne-am izbăvit de viforul ereticesc prin învățăturile lui, pe grabnicul ajutător al celor din nevoi, zicând: Bucură-te, alesule nevoitor și mărturisitor Fotie!

Continuă să citești

5 februarie: Paraclisul Sfintei Muceniţe Agata

Sfânta Muceniță Agata

Paraclisul Sfintei Muceniţe Agata (5 februarie)

 Rugăciunile începătoare

 Troparul

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Agata, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc cu Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre. Continuă să citești

CÂNTĂRI LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI (Video)

CÂNTĂRI LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI: 2 februarie 2024 – Protos. Leontie, Schitul Sfântul Gheorghe, Cloșca

LA VECERNIA MARE

Stihire pe 8, glasul 1, însuşi glasul. (2)
 
A lui Ghermano Patriarhul.
 

Spune Simeoane: Pe cine porți în braţe, în Templu bucurându-te? Cui strigi şi grăieşti: Acum am fost liberat, că am văzut pe Mântuitorul meu. Acesta este, Cel ce S-a născut din Fecioara; Acesta este, Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu; Carele S-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm.

***

Stihirile pe 8, glasul 1, însuşi glasul. (1)
 
Ale lui Ghermano Patriarhul.
 

Spune Simeoane: Pe cine porți în braţe, în Templu bucurându-te? Cui strigi şi grăieşti: Acum am fost slobozit, că am văzut pe Mântuitorul meu. Acesta este, Cel ce S-a născut din Fecioara; Acesta este, Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu; Carele S-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm.

Primeşte Simeoane, pe Cel ce mai-nainte în nor L-a văzut Moise, dând Legea în Sinai; Prunc făcându-Se acum, şi Legii supunându-Se. Acesta este, Cel ce a grăit prin Lege: Acesta este Cel vestit de prooroci; Carele S-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm. 

Să mergem și noi cu cântări dumnezeieşti, să întâmpinăm pe Hristos, şi să-L primim pe Dânsul, a Căruia mântuire a văzut-o Simeon. Acesta este, Cel pe Carele David L-a vestit. Acesta este, Cel ce a grăit prin prooroci; Carele S-a întrupat pentru noi, şi a mântuit pe om; Acestuia să ne închinăm. 

***

Stihiră la Litie

Slavă…, glasul al 5-lea, a lui Andrei Criteanul

Cercetați Scripturile, precum a zis în Evanghelii Hristos Dumnezeul nostru, că intr-însele Îl vom afla pe Dânsul, născut și înfășat, în iesle pus și cu lapte hrănit, tăiere împrejur primind și de Simeon fiind purtat, nu prin închipuire sau nălucire, ci cu adevărat lumii S-a arătat. Către care să strigăm: Cel ce ești mai-nainte de veci, Dumnezeule, slavă Ție.

Şi acum…, acelaşi glas al lui Ghermano.
 

Cel vechi de zile, Prunc făcându-Se cu trupul, de Maica Fecioară, la Templu este adus, plinind rânduiala Legii Sale; pe Carele Simeon primindu-L, a zis: Acum slobozeşte în pace, după cuvântul Tău pe robul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta, Doamne.

***

 

4 februarie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul, glasul al 8-lea:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău. Continuă să citești

SFÂNTUL ANSGAR, LUMINĂTORUL DANEMARCEI ŞI AL SUEDIEI (3 februarie)

Sfântul Ansgar (Oscar), apostolul Nordului – 3 februarie – Prin activitatea sa misionară, Sfântul Ansgar a contribuit la convertirea parţială a danezilor şi suedezilor la creştinism, fiind şi primul arhiepiscop de Hamburg, arhiepiscopie înfiinţată în anul 831 ca centru al misiunii pentru ţările nordice.

Troparul Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei şi al Suediei, glasul al 4-lea:

Ansgar_Stele_in_Barssel_În întregime fiind cuprins de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni, la fel ca Apostolii, Sfinte Mucenice Ansgar, ai călătorit în depărtări ca să duci mântuire celor aflaţi în întuneric, jertfind durerea ta pe altarul inimii tale, iar prin truda şi osteneala ta aducând mărturie despre Mântuitorul ca un mucenic şi îndurând pericolele uscatului şi mării de dragul Său, fără să fii descurajat de ispite şi necazuri. Pentru acestea, roagă-te cu îndrăzneală să fie mântuite sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei şi al Suediei, glasul al 6-lea:

În întreg nordul păgânii s-au mâniat, nerenunţând la idolatria găunoasă şi adunându-se împreună împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale. Dar viteazul Mucenic Ansgar a sfărâmat legăturile credinţei false şi i-a eliberat pe danezi şi suedezi de oprimarea demonilor, dăruind teritoriile lor lui Dumnezeu pentru moştenitorul Său şi chiar şi cele mai extreme părţi ale Pământului stăpânirii Sale. Pentru acestea, cu frică de Dumnezeu şi cu cutremur ei L-au slujit, bucurându-se după obiceiul ortodox.

VIAŢA SFÂNTULUI ANSGAR, LUMINĂTORUL DANEMARCEI ŞI AL SUEDIEI

Saint_AnsgarSfântul  Ansgar, Apostolul Nordului şi Luminătorul Danemarcei, numit şi Anskar sau Oscar (8 septembrie (?), 801 – 3 februarie, 865) a fost Arhiepiscop de Hamburg-Bremen. Prăznuirea sa se face în ziua adormirii în ziua de 3 februarie.

Ansgar a fost tipul călugărului ideal al epocii carolingiene, atunci când Carol cel Mare încredinţa mănăstirilor nu numai misiunea de reevanghelizare şi de reorganizare a Europei, răvăşite de precedentele migraţii ale popoarelor din nord şi din est, dar de convertirea tuturor acelor regiuni care, încetul cu încetul, treceau sub influenţa Sfântului Imperiu Roman. Despre Ansgar se spune că a fost „călugăr în interior şi apostol în afară”, căci a făcut să strălucească în viaţa sa carisma monastică a sfântului Benedict şi cea apostolică a sfântului Patriciu. Continuă să citești