Arhive autor: admin

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie)

Troparul Sfântului Ierarh Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei şi buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, prea­fericiţi ierarhi purtători de biruinţă, Sfinţilor Iorest şi Sava, cei ce v-aţi învrednicit de cununa vieţii, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.

 Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Slavă aduc lui Dumnezeu, Celui Închinat în Trei Ipostasuri, că a revărsat dar îmbelşugat peste Sfântul Ierarh Iorest, marele mărturisitor al credinţei; şi mă rog Lui să-mi dăruiască şi mie nevrednicului, har din destul, spre a lăuda după vrednicie pe acesta.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mare şi nespusă este înălţimea vieţuirii tale, Fericite Părinte Iorest, că ai ajuns a fi preamărit şi cinstit de întreg poporul cel dreptcredincios. Pentru aceea, neputincioase sunt cuvintele noastre a te lăuda după cuviinţă; ci primeşte, o, pătimitorule al lui Hristos şi această puţină osteneală a noastră ce cu dragoste o aducem ţie.

Stih: Sfinte Părinte Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Socotindu-ne nevrednici a-ţi aduce cuviincioasă laudă, pururea pomenite ierarhe al lui Hristos, ne rugăm ca prin mijlocirea ta, să ni se dea nouă iertare de păcate şi mare milă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă-te, Maică a lui Hristos Dumnezeu, să fie Blând şi Milostiv credincioşilor Cuvântul pe Care L-ai născut şi a venit la noi trupeşte, că pe tine te avem Apărătoare şi Ocrotitoare. Continuă să citești

Acatistul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei (24 aprilie)

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Pe fericiții ierarhi, pe Iorest și pe Sava, care au slujit adevărului și cu viața și cu învățăturile lor au împodobit Biserica lui Hristos, cu credință și cu evlavie să-i lăudăm, cinstind ostenelile lor și zicând: Bucurați-vă, luminaților ierarhi și mărturisitori ai Ortodoxiei!

Icosul 1

Cel ce a ales și a chemat pe ucenicii Săi la propovăduire, Acela te-a ales și pe tine, Sfinte Ierarhe Iorest, să propovăduiești adevărul dreptei credințe celor păstoriți de tine și să întorci la Ortodoxie pe cei rătăciți. Pentru aceasta și noi cu evlavie te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce din botez numele Ilie ai primit;
Bucură-te, că din pruncie credința cea dreaptă ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce lui Dumnezeu, cu multă dorire ai urmat;
Bucură-te, că pentru credința cea dreaptă, mucenic te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce în Transilvania ca o stea te-ai ivit;
Bucură-te, că Moldova cu învățături sfinte te-a împodobit;
Bucură-te, cel ce la Putna din frumusețile de taină ale cinului călugăresc te-ai adăpat;
Bucură-te, că Dumnezeu icoană vie pe tine te-a arătat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos din toată inima ta L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe prigoane ai pătimit;
Bucură-te, al dreptei credințe râvnitor preafierbinte;
Bucură-te, al Bisericii dreptmăritoare preaales părinte;
Bucură-te, Ierarhe Iorest, preafericite!

Condacul al 2-lea Continuă să citești

23 aprilie: Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (2)

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

 Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

 Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmos: Întru adânc a aşternut…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce cu fierbinte credinţă şi cu dragoste te cheamăpe tine, mucenice al lui Hristos, purtătorule de cunună, Sfinte Gheorghe, stând cu totul luminos înaintea Cinstitului Scaun al Celui Ce stăpâneşte toate, cu rugă­ciunile şi cu ocrotirile tale, păzeşte-i.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Semănătură de bun soi a lui Dumnezeu te-ai făcut, Mare Mucenice Gheorghe, prin muceniceştile fapte fiind lucrată şi ca pe o bogăţie strălucită te-a depus în Visteriile Cereşti Căpetenia ostaşilor pe tine, ca pe cel ce vitejeşte te-ai oştit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tare şi cu răbdare te-ai pornit spre lupte, de tine însuţi fiind chemat, Preafericite Gheorghe. Şi întorcând înapoi tabăra cea cumplită a tiranilor, rugător pentru toţi cei ce te cheamă pe tine, te-ai făcut.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fericita viaţă cea ascunsă întru Hristos acum primind, Mărite Mucenice Gheorghe, pentru care te-ai nevoit până la sânge, roagă-te să se mântuiască de toată primejdia cei ce te laudă pe tine cu credinţă, purtătorule de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cer Cuvântător te-ai arătat Maica lui Dumnezeu, care ai încăput în pântece pe Cuvântul Cel Ceresc, prin Care toate s-au făcut, cerul şi pământul şi cele mai presus de ele. Pentru aceasta cu îndrăznire roagă-te, să fie mântuiţi cei ce te laudă pe tine.

 Cântarea a 3-a Continuă să citești

23 aprilie: Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (1)

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

 Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

 Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Ziua Învierii…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, mucenice înarmat al lui Hristos. Căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor în tot pământul strălucit le-ai vărsat, de lumină purtătorule, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuţi oştitorule, mult biruitorule, luptătorule al lui Hristos, dă-mi mie ca să laud luptele şi vitejiile tale, pe care le-ai suferit bărbăteşte, aprins de dorul lui Hristos, înţelepte, Căruia şi viezi, bucurându-te.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un nou David viteaz te-ai arătat în războaie, îndemânatic cu mâna. Că precum acela pe Goliat, aşa şi tu pe protivnic l-ai biruit, surpându-l cu săgeţile cuvintelor tale, Încununate Gheorghe.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cât este de înfricoşătoare, de negrăit şi minunată naşterea ta cea frumoasă, Fecioară. Căci ca pe un Prunc pe Dumnezeu Cel cu totul Desăvârşit L-ai alăptat la sân trupeşte; uimitoare auzire: Hrănitoarea de Prunc, Maică fără de bărbat.

 Cântarea a 3-a

Irmos: Veniţi să bem băutură…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Continuă să citești

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ (23 aprilie)

 

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE,

PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ

Condac 1:

Multnevoitorului al lui Hristos Ma­re­lui Mucenic Gheorghe, acum toți din su­flet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mu­cenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cân­tăm: Bucură-te, purtă­torule de biruință, mare mucenice Gheorghe!

Icos 1:

Înger întru nevoință cu adevărat te-ai ară­tat, purtătorule de biruință al lui Hris­­tos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vite­jește pentru credință ca un nema­terialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și prea­fru­mosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hris­tos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soa­relui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai în­fă­țișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mu­cenice Gheorghe!

Condac 2

Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Zi­di­torul și îm­preună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te în­cununa cu cununa mucenicilor și a cânta Dom­nului: Aliluia! Continuă să citești

PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ (II) [Video]

PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ (II)

Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca, jud. Constanța; 2 nov. 2020

Continuă să citești

PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ [I](Video)

PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINȚĂ

Protosinghel Leontie – Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca; 30 octombrie 2020

Continuă să citești

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ (2018)

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ (în timpul privegherii, înainte de Sfânta Liturghie – 22/23 aprilie 2018) – Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca (Arhiepiscopia Tomisului)

Continuă să citești

UTRENIA PASCALA DIN A TREIA ZI DE PAŞTI (Video & Photo)

În Marțea Luminată (a treia zi de Paști), se face și cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” sau „Ivirita”, precum și prăznuirea Sfinților Nou arătaților Mucenici Rafail preotul, Nicolae diaconul și Irina fecioara din Mitilini-Lesbos. Continuă să citești

VECERNIA DIN LUNEA LUMINATĂ

În Marțea Luminată (a treia zi de Paști), se face și cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Portărița” sau „Ivirita”, precum și prăznuirea Sfinților Nou arătaților Mucenici Rafail preotul, Nicolae diaconul și Irina fecioara din Mitilini-Lesbos.

Legături:

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA ŞI NICOLAE DIACONUL – MARTIRIZAȚI ÎN MARȚEA SĂPTĂMÂNII LUMINATE

Legături: