SINAXAR – 30 aprilie

SINAXAR – 30 aprilie 2020

În această zi se face pomenirea Sfântului Apostol Iacob, fratele Sfântului Ioan, de Dumnezeu Cuvântătorul

Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţându-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ignatie Briancianinov

Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, într-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte.

Dotat cu o inteligență de excepție, tânărul Dimitrie este remarcat în scurtă vreme de marele duce Nicolae, viitorul țar, și este luat sub protecția acestuia. Totuși, succesul său în cercurile înalte ale societății nu îi dădea împlinire sufletească. Mângâierea sa o găsea doar în slujbele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, în care afla îndrumări sigure spre mântuire. În cele din urmă, demisionând din funcția de ofițer în armata țarului, părăsește lumea și în anul 1827 intră împreună cu un prieten în nevoința monahală, la Mănăstirea „Sfântul Alexandru Svirski”, sub povățuirea Sfântului Leonid, viitorul stareț de la Optina. La început a făcut ascultare la bucătărie, sub porunca unui fost iobag al tatălui său, gustând pentru prima oară din roadele adevăratei smerenii. Fiind supus întru totul tuturor, tânărul ucenic era iubit de toți părinții din mănăstire pentru smerenia și ascultarea sa.

În anul 1829 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice. Este nevoit apoi să treacă prin mai multe mănăstiri, suferind de boli, de foame, de frig, însă fără să cadă în deznădejde. În anul 1832 a primit tunderea monahală sub numele de Ignatie și a fost numit egumen la Mănăstirea Lopotov. Apoi, în 1834, este numit stareț la Mănăstirea „Sfântul Serghie”, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești.

Lucrarea sa nu a fost lipsită de multe osteneli, necazuri, ispite și dușmani – o cruce pe care arhimandritul Ignatie a purtat-o cu multă răbdare și despre care avea să scrie mai apoi: „Acolo m-a învrednicit Domnul Cel Milostiv să cunosc această bucurie și această pace a sufletului, pe care cuvintele nu pot să o exprime. Acolo m-a învrednicit să gust iubirea și dulceața duhovnicească, chiar în momentul în care îmi întâlneam dușmanul care voia să-mi ia viața și fața dușmanului se făcea în ochii mei ca fața unui înger luminat… Ce privilegiu să fii jertfă, asemenea lui Hristos, sau mai degrabă, ce privilegiu să fii răstignit lângă Mântuitorul…”.

Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii.

În anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oraș din Caucaz. Însă după patru ani, din cauza bolii se retrage iarăși la liniște, devenind doctor iscusit de suflete, căutat de mulți fii.

La 30 Aprilie 1867 își dă duhul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroși ucenici. După sfârșitul său fericit, Sfântul Ignatie a apărut în mijlocul unei lumini orbitoare unuia dintre fiii săi duhovnicești, spunându-i: „Tot ce am scris în cărțile mele este adevărat!”.

Pentru sfințenia vieții lui, Sfântul Ierarh Ignatie a fost canonizat în anul 1988 de Biserica Ortodoxă Rusă, cu zi de prăznuire la 30 Aprilie.

Tot în această zi, Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Arghira, care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1720, şi s-a săvârşit chinuită în temniţă.

Această nouă muceniță s-a născut la Brusa, din părinți binecredincioși. De îndată ce Arghira s-a cununat după rânduială cu un bărbat creștin, un anume turc din vecinătate s-a aprins de necurata poftă față de ea și a chemat-o cu nerușinare să trăiască cu el. De Hristos iubitoarea Arghira a respins cu hotărâre murdara îndrăzneală a necuratului turc. Acesta, turbat de ură, s-a dus și a clevetit-o la judecător, cum că mai întâi ar fi vrut să treacă la Islam dar mai apoi s-a răzgândit. Această Sfântă Arghira a petrecut începând cu acel ceas 16 ani de temniță grea, fiind târâtă din tribunal în tribunal, și din oraș în oraș, pentru că nu a voit să se lepede de credința ei în Hristos, pre Carele L-a iubit mai presus decât orice pe pământ. La sfârșit, ea a murit într-una din închisorile din Constantinopol, la anul 1725.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Donat, Episcopul Evriei.

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: „Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: „Acesta este, împărate”; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: „Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei”. Sfântul zise: „Să vină copila”; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor”

Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a pătimirilor”, deoarece pe fiecare parte a Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele.

***

Tot în această zi, pomenirea sfântului Clement, făcătorul de canoane, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maxim.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *