Arhive autor: admin

10 mai: Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul

Troparul Sfântului Apostol Simon Zilotul, glasul al 4-lea:

Apostole Sfinte Simone, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre. Continuă să citești

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

23.01_feofan_zatvornik

DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

[Fapte 9, 32-42; In. 5,1-15]

„De acum te-ai făcut sănătos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.” Păcatul nu vătăma doar trupul, ci şi sufletul. Uneori, lucrul e cât se poate de vădit; alteori, nu atât de vădit, dar adevărul rămâne adevăr, că şi bolile trupului sunt toate si întotdeauna urmare a păcatelor si pentru păcate. Păcatul se săvârşeşte în suflet si îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă. Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrează atât în el, cât şi în natură, te vei minuna cum de rămâne viu păcătosul după ce a păcătuit. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este dator, mai înainte de orice, să se grăbească a se curaţi de păcat şi să se împace în conştiinţa sa cu Dumnezeu. Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament până ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine; şi cu cât era mai anevoie de vindecat boala, cu atât cerea mai stăruitor acest lucru.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI LA DUMINICA A PATRA DUPĂ PAŞTI (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda)

Ap. Fapte 9, 32-42

În zilele acelea, Petru, trecând pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus. Şi, fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita, scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut. Şi, dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.

***

 

Ev. Ioan 5, 1-15

În vremea aceea, fiind sărbătoare, s-a suit Iisus în Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda şi care avea cinci pridvoare. În aceste pridvoare zăceau mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei, căci un înger al Domnului se pogora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice de ce boală era cuprins. Atunci era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos? Răspuns-a Lui Bolnavul: Doamne, nu am pe nimeni ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa; aşa că până când merg eu, altul se pogoară înaintea mea. Iisus a zis către el: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi în clipa aceea s-a făcut omul sănătos şi şi-a luat patul său şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: este zi de sâmbătă şi nu-ţi este iertat să iei patul. El le-a răspuns: Cel care m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: cine este omul care ţi-a zis: ia-ţi patul tău şi umblă? Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceea Iisus l-a găsit în templu şi i-a zis: iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple şi mai rău. Atunci omul s-a dus şi a spus iudeilor că Iisus este cel care l-a făcut pe el sănătos.

 

EVANGHELIA ŞI CUVÂNT LA DUMINICA A PATRA A PAŞTILOR (2020)

EVANGHELIA ŞI CUVÂNT LA DUMINICA A PATRA A PAŞTILOR; Protosinghel Leontie – Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca

Continuă să citești

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA DUMINICA A PATRA DUPĂ PAŞTI (2018) – POMENIREA SFÂNTULUI NECTARIE DE LA OPTINA

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA DUMINICA A PATRA DUPĂ PAŞTI – POMENIREA SFÂNTULUI NECTARIE DE LA OPTINA 

Protos. Leontie Fusa; Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca (Arhiepiscopia Tomisului) – 29 aprilie 2018

Rugăciune către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul

Imagini pentru sf ioan teologul

Mare şi întru tot lăudate Apostole şi Evangheliste Ioane, de Dumnezeu Cuvântătorule, ucenice iubit al lui Hristos, fierbintele nostru apărător şi în necazuri grabnicule ajutător! Roagă-L pe Domnul Dumnezeu să ne dăruiască iertarea tuturor păcatelor noastre, câte am păcătuit din tinereţe în toată viaţa noastră cu lucrul cu cuvântul, cu pofta şi cu toate simţirile noastre, iar la ieşirea sufletelor noastre din trup ajută-ne nouă, păcătoşilor, să ne izbăvim de vămile văzduhului şi de muncile cele veşnice, ca prin milostiva ta mijlocire să proslăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST IOAN TEOLOGUL 26 sept 2015)

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI APOSTOL ŞI EVANGHELIST IOAN TEOLOGUL – Protosinghel Leontie – Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca; 26 septembrie 2015

Continuă să citești

8 mai: Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, glasul al 2-lea:

Apostole al lui Hristos de Dumnezeu iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns. Că te primeşte când cazi către El, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptu-I; pe Care roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, şi norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă. Continuă să citești

8 mai: Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, glasul al 2-lea:

Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns, că te primeşte, când cazi către Dânsul, Cel ce te-a primit când te-ai rezemat pe pieptul Lui. Pe Acesta roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule, ca norul vrăjmaşilor cel pus asupra noastră să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă. Continuă să citești

8 mai: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare

Troparul SfântuluiCuvios Arsenie cel Mare, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Arsenie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești