[Tit, l, 5; 2, 1; Lc. 20, 9-18]

Pilda viei înfăţişează Biserica Vechiului Testament; lucrătorii sunt ierarhia ei de atunci; şi întrucât ea nu era la înălţimea rostului său, s-a rostit osânda asupra ei: se va lua de la ei via şi se va da altora. Aceşti „alţii” au fost la început Sfinţii Apostoli, iar apoi urmaşii lor, arhiereii dimpreună cu toată preoţimea. Via lui Dumnezeu de la începutul lumii este aceeaşi, iar rostul lucrătorilor ei a fost acelaşi şi va fi acelaşi până la sfârşitul veacului: a aduce Domnului viei roadă sufletele mântuite. Aceasta este îndatorirea ierarhiei creştine, prin urmare şi a noastră, în ce măsură o împlinim – vede toată lumea. Ce putem spune? In multe privinţe – slavă lui Dumnezeu! – dar în şi mai multe este de dorit o îmbunătăţire, şi mai ales în privinţa propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. Cu greu mai auzi câte o predică şi totuşi, aceasta este singura foarfecă de grădinărit pe care o au în mână lucrătorii viei lui Dumnezeu. Mă tem ca nu cumva să se împlinească şi asupra noastră cuvântul: „Va veni Stăpânul viei şi îi va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora”; dar şi mai tare mă tem că aceşti „alţii” să nu intre cumva singuri în vie, pierzându-i nu doar pe lucrători, ci şi via însăşi…

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)