Arhive autor: admin

23 iulie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

Feofan_Zatvornik

[I Cor. 10, 28; 11, 7; Mt. 16, 24-28]

De la cei care vor să Îi urmeze, Domnul cere desăvârşită lepădare: „Să se lepede de sine”. Se poate spune si altfel: leapădă-ţi interesele şi caută numai interesele Domnului. Aceasta o vei face dacă vei săvârşi pururea cele plăcute Lui. „Dar cum pot reuşi asta?” Caută cu luare aminte la ceea ce este înlăuntru şi  împrejurul tău; şi hotărând limpede ce este plăcut înaintea Domnului să faci în cutare sau cutare împrejurare, din afară sau lăuntrică, fă precum ai hotărât fără să te cruţi şi fără să amesteci aici socotelile tale omeneşti, cu deplină lepădare de sine. Vei spune: „Dar asta e anevoie de făcut”. Nu, nu-i aşa. Ni s-au dat porunci limpezi; acestea arată tot ce-I place Domnului să facem. Rămâne numai să le potriveşti la împrejurarea în care te afli, iar asta nu e prea greu. E de ajuns să ai gândire sănătoasă. Dacă nu îţi dai seama, întreabă-l pe părintele tău duhovnicesc sau pe un alt om care are evlavie, şi fă aşa cum ţi s-a spus. Oricum, însă, este mai bine să îţi ascuţi judecata prin citirea cuvântului lui Dumnezeu şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, ca să ai totdeauna sfetnic împreună cu tine.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (23 iulie 2015)

Paul_4x6Ap. I Corinteni 10, 28-33; 11, 1-8

Fraţilor, dacă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă? Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire? De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi. Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu, precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulţi, ca să se mântuiască.

Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat. Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu. Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte, având capul acoperit, necinsteşte capul său. Iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi cum ar fi rasă. Căci dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă. Iar dacă este lucru de ruşine pentru femeie ca să se tundă ori să se radă, să-şi pună văl. Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.

product_0_image_677Ev. Matei 16, 24-28

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde pe el; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă ar câştiga lumea toată, iar sufletul său îşi va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci are să vină Fiul Omului în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi, şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat vă spun vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.

24 iulie 2015, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Vineri, 24 iulie 2015,  începând cu orele 19.30, se va oficia  Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toata trebuinta.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

 0243.216.085,

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

0769.466.348

 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI PROROC ILIE TEZVITEANUL (20 iulie 2015)

Duminica seara, 19 iulie 2015, începând cu orele 18.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare cu Litie.
Luni, 20 iulie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 
Dupa otpustul Dumnezeiestii Liturghii se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A ȘAPTEA DUPĂ CINCIZECIME (19 iulie 2015)

Sambata seara, 18 iulie 2015, începând cu orele 17.30, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare cu Litie.
Duminica, 19 iulie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 
La Chinonic se va canta Paraclisul Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (pomenit pe 2 ianuarie și pe 19 iulie), iar dupa otpustul Dumnezeiestii Liturghii se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

17 iulie 2015, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Vineri, 17 iulie 2015,  începând cu orele 19.30, se va oficia  Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toata trebuinta.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

 0243.216.085,

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

0769.466.348

 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A ȘASEA DUPĂ CINCIZECIME (12 iulie 2015)

Sambata seara, 11 iulie 2015, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia.
Duminica, 12 iulie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 
La Chinonic se va canta Paraclisul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul (pomenit pe 12 iulie), iar dupa otpustul Dumnezeiestii Liturghii se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

10 iulie 2015, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Vineri, 10 iulie 2015,  începând cu orele 19.30, se va oficia  Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toata trebuinta.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

 0243.216.085,

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

0769.466.348

 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

5 iulie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

713018345-25Rom.10  [1-10; Mt. 8, 28-34; 9, 1]

Gadarenii au văzut străina minune săvârşită de Domnul prin izgonirea legiunii de demoni şi, totuşi, au ieşit – toată cetatea, şi L-au rugat pe Domnul „să plece din  hotarele lor”. Nu se vede să se fi purtat faţă de El cu duşmănie, dar nici de credinţă n-au dat dovadă. I-a cuprins o frică nelămurită, care-i făcea să-şi dorească doar atât: „Pleacă unde ştii, doar lasă-ne în pace”. Acesta este chipul oamenilor care trăiesc liniştiţi în avutul lor. În jurul lor, lucrurile s-au rânduit nu prea rău; ei s-au obişnuit cu această rânduială;nu au niciun gând, nici trebuinţă să o schimbe, ori s-o înlocuiască şi se tem să facă vreun pas nou. Simţind totuşi că dacă va veni poruncă de sus, frica de Dumnezeu şi conştiinţa, îi vor sili să lepede cele vechi şi să primească cele noi, ei fug din răsputeri de astfel de prilejuri, aşa încât, luând ca îndreptăţire neştiinţa, să poată vieţui liniştiţi cu vechile lor obiceiuri. Aşa sunt cei care se tem să citească Evanghelia şi scrierile Sfinţilor Părinţi, precum şi să poarte convorbiri duhovniceşti, de frică să nu-şi zgândăre conştiinţa, care dacă se va trezi, va începe să-i silească a lepăda unele şi a primi altele.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ŞI EVANGHELIA ZILEI (5 iulie 2015)

pavel_apostolulAp. Romani 10, 1-10

Fraţilor, bunăvoinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru Israel, este spre mântuire. Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă, deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus. Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, că: «Omul care o va îndeplini, va trăi prin ea». Iar dreptatea din credinţă grăieşte aşa: «Să nu zici în inima ta: Cine se va sui la cer?», ca adică să coboare pe Hristos! Sau: «Cine se va coborî întru adânc?», ca să ridice pe Hristos din morţi! Dar ce zice Scriptura? «Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta», – adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Ap. Tit 3, 8-15           

Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.

Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1

În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige şi să zică: ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Şi era departe de ei o turmă mare de porci la păscut. Iar diavolii îl rugau, zicând: dacă ne scoţi afară, dă-ne voie să ne ducem în turma de porci. Atunci El le-a zis: duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci; şi îndată toată turma de porci s-a aruncat de pe ţărm în mare şi s-a înecat în apă. Atunci păzitorii au fugit şi, ducându-se în oraş, au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu cei îndrăciţi. Îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor.

Şi intrând în corabie, Iisus a trecut dincoace şi a venit în oraşul Său.

Ev. Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar  viaţa veşnică este aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.