[Rom. 11,2-12; Mt. 11,20-26]

Domnul a arătat multe minuni în Capernaum, în Betsaida si în Horazin; cu toate astea, numărul celor ce au crezut n-a fost pe potriva puterii acestor minuni. Drept aceea, El a si osândit cu asprime aceste cetăţi, hotărând că în Ziua Judecăţii va fi mai uşor Tirului si Sidonului, Sodomei şi Gomorei, decât acelor cetăţi. Acelaşi lucru putem să-l cugetăm si cu privire la noi înşine. Câte minuni nu a săvârşit Domnul asupra Rusiei, izbăvind-o de vrăjmaşi nespus de puternici şi supunându-i noroade! Câte comori nu i-a dăruit, care izvorăsc necontenit minuni – sfinte moaşte şi icoane făcătoare de minuni, răspândite prin întreaga Rusie! Şi totuşi, în zilele noastre ruşii încep să se abată de la credinţă: o parte din ei cade cu totul în necredinţă, o alta cade în protestantism, o a treia îşi urzeşte pe ascuns crezul, în care crede că poate împreuna spiritismul şi aiurările geologice cu descoperirea dumnezeiască. Răul creşte; reaua credinţă şi necredinţa înalţă capul; credinţa şi Ortodoxia slăbesc. Oare nu o să ne băgăm minţile în cap?… Si va fi, în cele din urmă, şi la noi ceea ce este la francezi, de pildă, şi la alţii?… Iar dacă se va întâmpla aşa, ce credeţi că va fi cu noi în Ziua Judecăţii, după ce am primit atâta milă de la Dumnezeu? Doamne! Miluieşte şi mântuieşte Rusia de dreapta Ta pedeapsă, ce stă să cadă asupra noastră!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[Rom. 10,11; 11, 2; Mt. 11,16-20]

Domnul spune că noi, cei ce nu ascultăm de Evanghelie, ne asemănăm celor cărora dacă li se cântă cântece vesele nu dănţuiesc, iar dacă li se cântă de jale, nu plâng: oameni cu care n-o scoţi la capăt. Ni se făgăduieşte împărăţia cerurilor cea prealuminată şi preaveselitoare: nici nu ne clintim, de parcă nu despre noi e vorba. Suntem ameninţaţi cu Judecata cea nemitarnică şi cu muncile cele veşnice – nu ne tulburăm, parcă nici n-auzim. Îndobitociţi, am pierdut orice instinct al adevăratei autoconservări. Suntem mânaţi de-a dreptul spre pierzare, fără să ne îngrijim deloc de soarta noastră. Ne-am pus mâinile în sân, ne-am lăsat pradă nepăsării: „ce-o fi, o fi”! Iată care e starea noastră! Oare nu de aceea sunt aşa dese sinuciderile? Şi acesta este rodul învăţăturilor moderne, al viziunilor moderne asupra omului şi a însemnătăţii lui! Iată care vă e progresul! Iată care vă e şi luminarea! Mai bine să fii lipsit de orice învăţătură, dar să-ţi mântuieşti sufletul cu frică de Dumnezeu, decât ca, după ce ai căpătat titlul de „luminat”, să pieri pentru vecie, neaducându-ţi aminte măcar o dată în viaţă de ceea ce o să fie după moarte. Din cuvântul lui Dumnezeu, care arată limpede cine ajunge în împărăţia cerurilor şi cine ajunge în iad, nici o iotă nu va trece: totul va fi precum este scris. Aşadar, oricine ai fi, pune aceasta în inima ta ca pe un lucru care te priveşte de-a dreptul şi îngrijeşte-te de suflet cât poţi şi cât mai este vreme!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)