Ev. Matei 24, 27-33, 42-51
„Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru.” Dacă ne-am aminti de asta, n-ar mai fi păcătoşi; si totuşi oamenii nu-şi amintesc, deşi oricine ştie că e un adevăr neîndoielnic. Chiar şi nevoitorii, până şi cei aspri, nu erau în stare să-şi amintească fără silinţă acest lucru, ci născoceau felurite mijloace pentru a-l face să rămână în conştiinţă şi să nu plece: unul ţinea un sicriu în chilie, altul ruga pe tovarăşii săi de nevoinţe să vorbească despre sicriu şi mormânt, altul avea zugrăvite moartea şi judecata ş.a.m.d. Nu se atinge moartea de suflet, sufletul nici nu-şi aminteşte de ea; oricum însă, nu poate să nu atingă sufletul ceea ce urmează îndată după moarte – nu e îngăduit să nu se îngrijească pentru asta, fiindcă e vorba de soarta sa veşnică. Dar de ce, totuşi, nu îşi aminteşte? Fiindcă se amăgeşte pe sine: „Asta n-o să se întâmple curând” şi, vezi Doamne, „cumva, lucrurile or să se sfârşească bine”. Vai! Aşa stând lucrurile, este neîndoielnic faptul că sufletul care nutreşte asemenea gânduri e trândav şi se răsfaţă: aşa încât cum putem crede că judecata se va sfârşi cu bine pentru el? Nu, trebuie să fim ca şcolarul înainte de examen: orice ar face, examenul nu-i iese din cap; amintirea lui nu îi îngăduie să piardă nici măcar o clipă, ci îl face să întrebuinţeze întreaga vreme pentru pregătirea examenului. De am avea şi noi aceeaşi stare sufletească!
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
