Troparul, glasul al 4-lea
Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat la mărita și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește. Continuă să citești
Ap. II Corinteni 5, 10-15
Fraţilor, noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău. Cunoscând deci frica de Domnul, căutăm să înduplecăm pe oameni, dar lui Dumnezeu Îi suntem binecunoscuţi şi nădăjduiesc că suntem binecunoscuţi şi în cugetele voastre. Căci nu vă spunem iarăşi cine suntem, ci vă dăm prilej de laudă pentru noi, ca să aveţi ce să spuneţi acelora care se laudă cu faţa şi nu cu inima. Căci, dacă ne-am ieşit din fire, este pentru Dumnezeu, iar dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. Căci dragostea lui Hristos, ne stăpâneşte pe noi, care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi. Şi a murit pentru toţi, ca cei ce viază să nu mai vieze loruşi, ci Aceluia Care, pentru ei, a murit şi a înviat.
Ev. Marcu 1, 9-15
În vremea aceea a venit Iisus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de către Ioan, în Iordan. Şi în clipa când Iisus a ieşit din apă, Ioan a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste Dânsul; şi glas din ceruri s-a auzit, zicând: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, în Tine am binevoit. Îndată după aceea Duhul L-a mânat în pustie. Şi a fost acolo în pustie patruzeci de zile, ispitindu-se de Satana. Şi era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. După ce însă Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi zicea: s-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.
Ev. Marcu 1, 9-15
Domnul şi-a început propovăduirea astfel: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. La sfârşitul veacurilor se va spune, de asemenea: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”, dar nu si: „Pocăiţi-vă şi credeţi”, ci: „Ieşiţi la judecată – vremea pocăinţei şi a ostenelilor îndreptării de sine a trecut, să dea acum fiecare socoteală pentru ceea ce a făcut prin trup – fie bun, fie rău”. Aşadar, cât mai e vreme, grăbiţi-vă să vă folosiţi de ea spre a vă mântui! Braţele părinteşti deschise sunt spre a primi pe toţi cei care vin cu simţământul nemincinos de străpungere a inimii pentru păcatele trecute şi cu dorinţa de a lucra de acum înainte Domnului, prin plinirea sfintelor Lui porunci. Pentru fiecare dintre noi este un sfârşit al veacului acestuia – moartea: ea este uşa spre cealaltă viaţă. Caută mai des spre ea şi încearcă să-ţi dai seama cât mai limpede: ce va fi după aceea?; şi făcând asta fără să te amăgeşti, apucă-te de lucru spre a pregăti ceea ce nu ai pregătit pentru intrarea dincolo, unde este bucuria cea nesfârşită şi spre a îndepărta tot ce poate da slugilor întunericului celui mai din afară dreptul de apune stăpânire pe tine şi de a te trage în tărâmul lor, de unde nu va mai fi ieşire!
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011
Ap. I Corinteni 9, 2-12
Fraţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este: N-avem, oare, dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa? Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos.
Ev. Matei 18, 23-35
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia lui și copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.
DUMINICA A UNSPREZECEA DUPÃ RUSALII
(Pilda datornicului nemilostiv)
I Cor. 9, 2-12; Mt. 18, 23-35
Domnul a încheiat pilda celor doi datornici prin cuvintele: „Tot aşa şi Tatăl Meu Cel Ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre”. Pare că e un lucru foarte uşor: iartă şi vei fi iertat; dacă eşti iertat, eşti şi primit în milă; iar dacă eşti primit în milă, eşti părtaş la toate vistieriile milei. Asta ar trebui să însemne că mântuirea şi raiul şi fericirea veşnică sunt la îndemână. Si ce câştig mare pentru un lucru atât de mic cum este a ierta!… Da, lucru mic, dar pentru iubirea noastră de sine nimic nu e mai greu decât a ierta. Vreo supărare pricinuită fără voie, într-ascuns, pe care să n-o fi văzut nimeni, mă rog, o mai iertăm; dar de primim vreo lovitură mai dureroasă, şi încă în faţa altora, nici vorbă de iertare. Sunt împrejurări în care vrei, nu vrei, nu poţi să dai glas nemulţumirii, aşa că taci; limba tace, în timp ce inima vorbeşte şi urzeşte planuri negre. Dacă jignirea e puţin mai mare, nici vorbă nu mai poate fi de înfrânare: nici ruşinea, nici teama, nici paguba nu-1 pot opri pe om să se răzbune. Egoismul ce clocoteşte îl face pe om să se poarte ca un smintit, şi cel aflat sub înrâurirea lui începe să îndruge neghiobii, în această nenorocire cad cel mai des nu oamenii de rând; ci, cu cât este cineva mai „cultivat”, cu atât e mai simţitor la jigniri, cu atât iartă mai greu. Uneori, purtarea lor rămâne prietenoasă la arătare; dar lăuntric este o duşmănie neîmpăcată: asta în vreme ce Domnul cere să iertăm din toată inima.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011
Troparul Sfântului Mucenic Lup, glasul al 4-lea:
Mucenicul Tău, Doamne, Lup, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Continuă să citești
Ap. I Corinteni l, 3-9; Ev. Matei. 19, 3-12
Domnul spune că legătura căsătoriei a fost binecuvântată dintru început de însuşi Dumnezeu, Care a pus legea ei în firea noastră; iar cu privire la cei ce vor să nu se căsătorească, a grăit: „Cine poate înţelege, să înţeleagă”. E limpede că El, cu toate că recunoştea căsătoria drept lege firească, nu o socotea atât de trebuincioasă şi de neînlăturat ca să nu fie loc şi pentru feciorie. Pe aceasta, El o îngăduie, îngrădind-o printr-o condiţie pe care o apropie de legea firii. Famenul din naştere rămâne necăsătorit prin legea firii; dar şi acela care de voia sa se pune în aceeaşi stare în care famenul din fire se află fără voia lui se face deopotrivă cu acesta în privinţa trebuinţelor fireşti. Prin urmare, şi unul, şi celălalt sunt necăsătoriţi prin fire. Pentru ce, dar, scopirea duhovnicească sau necăsătorirea de bună voie e socotită nefirească? Pentru că oamenii nu înţeleg firea. Pentru ei este firesc numai ceea ce e firesc pentru trupul lor, iar ceea ce e firesc pentru duh, precum şi ceea ce devine firesc în urma înrâuririi acestuia asupra trupului, ei nu vor să socoată drept firesc. Si bine ar fi fost dacă toţi aceşti oameni ar fi făcut parte din rândul materialiştilor: dacă stai de vorbă cu ei despre orice altceva, ai să vezi că gândesc sănătos.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
Ap. I Corinteni l, 3-9
Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Iisus Hristos. Mulțumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus. Căci prin El v-ați îmbogățit deplin în tot cuvântul și în toată cunoștința, precum mărturia lui Hristos s-a adeverit în voi; întrucât voi nu sunteți lipsiți de nici un dar, așteptând arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți nevinovați în ziua Domnului nostru Iisus Hristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la împărtășirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru.
Ev. Matei 2219, 3-12
Și au venit la El fariseii, ispitindu-L și zicând: se cuvine, oare, omului să-și lase femeia sa, pentru orice pricină? Răspunzând, el a zis: N-ați citit că Cel Ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat și femeie? Și a zis: Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Și I-au zis Lui: pentru ce, dar, Moise a poruncit să îi dea carte de despărțire și să o lase? El le-a zis: pentru învârtoșarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsați pe femeile voastre, dar din început nu a fost așa. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, afară de cuvânt de desfrânare, și se va însura cu alta săvârșește adulter. Ucenicii I-au zis: dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare. Iar El le-a zis: Nu toți pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșisi, pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă.
Troparul Sfântului Mucenic Agatonic şi al celor împreună cu dânsul, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Continuă să citești
Ap. II Cor. 4, 13-18
Dar având același duh al credinței – după cum este scris: Crezut-am, pentru aceea am și grăit – și noi credem, pentru aceea și grăim, știind că Cel Ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia și pe noi cu Iisus și ne va înfățișa împreună cu voi. Căci toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulțindu-se harul, să prisosească prin mai mulți mulțumirea, spre slava lui Dumnezeu. De aceea, nu ne pierdem curajul și, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoiește din zi în zi. Căci necazul nostru de acum, ușor și trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură: slavă veșnică covârșitoare, neprivind noi la cele ce se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice.
Ev. Mat. 24, 27-33; 42-51
Căci precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului, și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiță, și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși.
Privegheați, deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru. Aceasta cunoașteți, că de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni. Cine, oare, este slujitorul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp? Fericit este slujitorul acela pe care, venind stăpânul său, îl va afla făcând așa. Adevărat zic vouă, că peste toate avuțiile sale îl va pune. Iar dacă acel slujitor, rău fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, și va începe să bată pe tovarășii săi de slujbă, să mănânce și să bea cu bețivii, veni-va stăpânul slujitorului aceluia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște și-l va tăia din dregătorie, și partea lui o va pune cu fățarnicii. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.