Lc. 12,32-40

„Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse.” Trebuie să fii gata în orice clipă: nu ştii când va veni Domnul fie pentru înfricoşata Judecată, fie pentru a te lua de aici; oricare din două, pentru tine este tot una. Moartea este hotărâtoare; ea aduce deznodământul întregii vieţi şi va trebui să te mulţumeşti întreaga veşnicie cu ceea ce ai agonisit aici. Bunătăţi ai agonisit, bună va fi soarta ta; rele ai agonisit, vei avea parte de o soartă rea. Acesta e un lucru tot atât de adevărat pe cât e de adevărat faptul că exişti; si clipa hotărâtoare poate să vină chiar în acest minut în care citeşti rândurile de faţă, iar apoi. sfârşitul. Peste soarta ta va fi pusă o pecete pe care nimeni nu o va mai putea ridica. Ai la ce să te gândeşti!… Ar trebui să ne mirăm însă de faptul că atât de puţini oameni se gândesc la acest lucru. Ce taină se înfăptuieşte cu noi! Ştim cu toţii că moartea bate la uşă, că e cu neputinţă să scapi de ea şi totuşi mai nimeni nu o are în gând; iar ea vine pe neaşteptate şi răpeşte… Şi mai mult. Chiar atunci când îi cuprind durerile morţii, oamenii tot nu se gândesc că a venit sfârşitul. Psihologii n-au decât să dezlege cum vor această taină din perspectivă ştiinţifică; din perspectivă duhovnicească, nu putem să nu vedem aici o neînţeleasă amăgire de sine, care nu-i ocoleşte decât pe cei trezvitori.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)