Fraţilor, nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere. Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi, şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui pentru noi, cei ce credem. Pe aceasta Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri. Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, împlinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.
Zis-a Domnul: nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a bine plăcut să vă dea vouă împărăţia. Vindeţi averile voastre şi daţi-le în milostenii; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nesecată în ceruri, unde furul nu se apropie, nici molie nu o strică. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse; fiţi asemenea acelor oameni care aşteaptă pe stăpânul lor, când se întoarce de la nuntă, pentru ca, venind şi bătând, îndată să-i deschidă. Fericiţi sunt slujitorii aceia pe care, venind, stăpânul, îi va găsi veghind. Adevărat vă spun că El se va încinge, iar pe dânşii îi va pune să şadă la masă şi, venind la masă, îi va sluji. Fie că va veni la straja a doua, fie că va veni la straja a treia, fericiţi sunt slujitorii aceia, de-i va găsi aşa. Dar şi aceia o ştiţi prea bine că, dacă ar şti stăpânul casei în care ceas va veni furul, ar veghea şi nu ar lăsa să-i spargă casa. Deci şi voi fiţi gata, căci în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.