Sfantul Iona din Odessa a fost canonizat in ziua de 1 iulie 1996, la canonizare descoperindu-se faptul ca trupul sau era inca intreg si frumos la vedere. Sfantul Iona este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 17/30 mai, Sfintele lui Moaste, frumos mirositoare, alungand si astazi duhurile rele si vindecand neputintele trupesti ale celor ce se roaga lui cu credinta curata.
Viata Sfantului Iona din Odessa
Iona Moiseevici Atamanski s-a nascut in ziua de 14 septembrie 1855, cand se praznuia Inaltarea Sfintei Cruci, in orasul Odessa, intr-o familie crestina: diaconul Moise si Glicheria. El va ramane orfan inca de mic. O vreme, el a petrecut in cimitir, langa mormintele parintilor sau, mai apoi retragandu-se intr-o veche clopotnita. Nicaieri nu a putut gasi insa odihna, din pricina rautatii oamenilor. In cele din urma, el a fost primit in casa de catre unchiul sau.
Dupa terminarea unei scoli primare, tanarul Iona a urmat cursurile Seminarului Teologic din Odessa. Aici, el a ajuns sa cante in corul bisericii. Dupa terminarea scolii, Iona se va casatori cu Anastasia, avand impreuna noua copii, dintre care trei baieti si sase fete.
In anul 1884, cu putina vreme inainte de a implini 30 de ani, Iona a fost hirotonit diacon. In numai doi ani, el a fost numit preot. Dupa indeplinirea slujbei de misionar pe la mai multe sate, el se va aseza in satul Cardasovca, unde va vietui vreme de opt ani. In urma rugaciunii si a predicilor sale, mai bine de doua sute de sectari din acest sat se vor boteza.
Incepand cu anul 1897, parintele Iona a fost chemat inapoi, in Odessa, unde a fost asezat preot la Biserica Adormirea Maicii Domnului. El va fi mult iubit de popor, pentru inalta lui vietuire, pentru rugaciunile din toata vremea, pentru Liturghia savarsita zilnic si pentru ajutoarele sufletesti si materiale pe care le revarsa neincetat peste toti.
Dupa oarecare vreme, el este numit preot la Biserica Sfantul Nicolae, din portul orasului. La parintele Iona aduceau indraciti foarte des, cateodata se intampla chiar sa fie mai multi. Parintele Iona pastorea si manastirea de maici a Sfantului Arhanghel Mihail, in care avusese multi enoriasi duhovnicesti. Parintele Iona slujea si la Manastirea Buneivestiri, de langa Odessa.
Slujirea pastorala a parintelui Iona a avut loc intr-o perioada grea a istoriei: razboaie, distrugeri, foamete, framantari in Biserica, persecutarea dreptei credinte de catre puterea comunista. In anul 1921, puterea sovietica a pornit o actiune de confiscare a bunurilor bisericesti, actiune care avea de fapt ca scop lipsirea bisericilor de cele necesare cultului si de posibilitatile de intretinere.
Nu dupa multa vreme, parintele Iona a fost arestat, insa eliberarea a urmat rapid, in urma adunarii unei multimi de credinciosi. Dupa o boala cumplita de rinichi, in ziua de 17 mai a anului 1924, parintele Iona din Odessa a adormit in Domnul.
Sfantul Iona din Odessa a avut parte de o inmormantare extraordinara: strazile din jurul bisericii, cat si din jurul casei in care a vietuit sfantul, erau intesate cu credinciosi, saraci si napastuiti, atat din Odessa, cat si din mai toate localitatile invecinate. Eiecare venise spre a-si lua ramas bun de la binefacatorul lui.
Autoritatile au interzis inmormantarea sfantului in ziua de duminica, tocmai spre a limita numarul celor adunati cu aceasta ocazie. Degeaba insa, caci parca mai multi au venit in ziua de luni. Muncitorii din Odessa au cerut ca inmormantarea sa se faca dupa masa, pentru ca, iesind de la munca, sa poata participa si ei. Astfel, inmormantarea a decurs lin de tot, abia spre seara trupul parintelui fiind asezat in pamanatul din cimitir, alaturi de parintii sai. Sfantul Iona a cerut in mod special urmasilor sai sa nu-l ingroape in biserica, caci biserica va fi daramata. Precum a profetit sfantul, asa s-a si intamplat.
Rugaciune catre Sfantul Iona din Odessa
O, Sfinte Iona, mare facatorule de minuni, stand acum la rugaciune catre tine, ca si cand ne-am afla inaintea cinstitelor tale moaste, te rugam sa vezi durerile si necazurile prin care trecem si sa nu ne lasi lipsiti de ajutorul tau.
Tu, care ai cunoscut in viata ta foamea si frigul, ajuta-ne sa scapam de lipsurile care ne apasa. Tu, care ai simtit lipsa dragostei parintesti, ajuta-ne pe noi, cei ce suntem raniti de rautatile celorlalti. Sfinte al lui Dumnezeu, povatuieste-ne pe calea mantuirii. Fii de acum inainte calauza noastra duhovniceasca. Fii de acum inainte ocrotitorul nostru. Fara numar sunt cursele pe care ni le intinde vrajmasul pentru a nu trai cum se cuvine si pentru a ne umple de intinaciune. Dar mare este si puterea mijlocirii tale, care covarseste lucrarile sale.
O, Sfinte Iona, nespusa a fost bucuria noastra cand am auzit de vietuirea ta sfanta. Inimile noastre dornice de curatie s-au desfatat la aflarea nevointelor tale. Tu, care ai aratat ca grijile vietii acesteia nu ii pot rupe pe credinciosi de slujirea iubitorului de oameni Dumnezeu, fii pentru noi pilda si intarire in lupta cu patimile si cu diavolii.
Sfinte Iona, asa cum vedeai oarecand cu duhul cugetele ucenicilor tai, asa si acum vezi incercarile care ne apasa. Din toate partile suntem impresurati, dar nu vrem sa ne lasam biruiti. Tu, sfinte, ai fost prigonit nu numai de oamenii necredinciosi, ci chiar de catre slujitorii nevrednici ai altarului. Prin grele ispite ai trecut, dar ai primit prin ele dar de la Dumnezeu.
Bucura-te, Apostol al sfinteniei in lume! Bucura-te, cununa a familiilor credincioase! Bucura-te, lauda a preotilor vrednici! Bucura-te, izgonitorule al demonilor! Bucura-te, tamaduitorule al bolilor!
Multime de minuni izvorasc din cinstitele tale moaste. Te rugam, Sfinte Iona, sa ne tamaduiesti pe noi si pe cei de aproape ai nostri de toata boala si neputinta. Roaga-te pentru cei adormiti si cere pentru ei mila de la Dumnezeu. Ai grija de toti cei ce cheama numele tau cu evlavie. Ca vazand noi lucrarile tale cele sfinte si vietuind acoperiti de dragostea ta, sa punem inceput bun mantuirii si sa-L laudam cu o singura inima si o singura gura pe Dumnezeul Care te-a proslavit, in vecii vecilor. Amin!
Troparul Sfantului Iona din Odessa (glas 8)
Facatorului de minuni, Ravnitorule aparator al Ortodoxiei, dezradacinatorule al schismei si eresului, tamaduitorule din Odessa si fierbinte rugatorule catre Dumnezeu, prin viata si minunile tale te-ai asemuit Sfantului Ioan din Kronstadt, Sfinte Iona; roaga-L pe Hristos Dumnezeu sa ne mantuiasca sufletele noastre.
Condacul Sfantului Iona din Odessa (glas 8)
Nevointele cele de multe feluri ale vietii tale cine le va spune? Milele lui Dumnezeu cele de multe feluri, aratate prin tine, cine le va socoti? Ci indraznirea ta catre Atotinduratul Dumnezeu si catre Preacurata Nascatoare de Dumnezeu binecunoscand-o, intru umilinta inimii strigam tie: nu ne lipsi nici pe noi de ajutorul si solirea ta, pastorule al lui Hristos si Facatorule de minuni, Iona.
Teodor Danalache
Sursa:crestinortodox.ro