
CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC ARETA ŞI
CĂTRE CEI ÎMPREUNĂ CU DÂNSUL
Troparul Sfântului Mare Mucenic Areta şi al celor împreună cu dânsul, glasul 1:
Pentru durerile Sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii Milostiv Doamne şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Cântare să înălţăm, popoare, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a scăpat din robie pe Israel; cântare de biruinţă cântându-I, să strigăm: să cântăm Ţie Unuia Stăpânului.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Areta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenice purtătorule de chinuri al lui Hristos, Sfinte Areta Preafericite, cu rugăciunile tale şi cu ale mucenicilor celor împreună cu tine, luminează gândul meu, ca să laud pomenirea voastră cea purtătoare de lumină şi Dumnezeiască.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Areta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiindu-ţi vieţuirea sus în ceruri, de Dumnezeu fericite, prin asemănarea lui Hristos pentru dragostea muceniciei, te-ai dat pe sineţi iudeilor celor fărădelege, gânditorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Mare Mucenice Areta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Călcând Cuvântul lui Dumnezeu, iudeul cel fărădelege şi fără dreptate, a stricat turma lui Hristos cea aleasă de Dumnezeu; dar şi-a luat plată, din dreapta şi Dumnezeiasca rânduială.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Umblând pe calea care cu adevărat duce la ceruri, ai adus lui Hristos sobor de mucenici, Sfinte Areta Prealăudate, adunaţi din toată vârsta şi din tot neamul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu cântări să lăudăm, credincioşilor, pe Preacurata Fecioară, Maica lui Dumnezeu cea Plină de daruri, pe Acoperământul cel Dumnezeiesc şi Limanul cel cu bună linişte; pe Mântuirea tuturor credincioşilor. Continuă să citești









