Arhive autor: admin

9 septembrie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Voind să lăudăm pomenirea ta, Cuvioase Părinte Onufrie, te rugăm sa ne fii mijlocitor către Domnul ca să lumineze cugetele noastre cele întunecate de păcate, pentru ca, după vrednicie, să cântăm ostenelile şi nevoinţele tale din viaţa pustnicească.

Ca un înţelept cugetător, văzând firea celor ce sunt, ai ales pe cele veşnice în locul celor vremelnice, Cuvioase Părinte Onufrie. Pentru aceasta Hristos-Domnul te-a primit în ceata cuvioşilor.

Slavă…,

Chemarea lui Hristos auzind şi supunându-te poruncilor Lui, ai lăsat frumuseţea şi bogăţia lumească,  îndulcirea şi desfătarea cea trecătoare, şi ai urmat lui Hristos, purtându-ţi crucea ca pe jugul cel uşor şi bun, Cuvioase Părinte Onufrie.

Şi acum…, a Născătoarei

Cine a văzut vreun prunc fără de tată? Sau unde s-a văzut vreo fecioară mamă? Cu adevărat mai presus de cuget sunt amândouă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Catavasiile Sfintei Cruci: Cruce însemnând Moise…, 

Continuă să citești

9 septembrie: Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Severian

Troparul Sfântului Mucenic Severian, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Severian, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Continuă să citești

PREDICĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII MAICII DOMNULUI (2020)

PREDICĂ LA PRAZNICUL NAŞTERII MAICII DOMNULUI ; Protosinghel Leontie – Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca; 8 septembrie 2020

Continuă să citești

PARACLISUL ICOANEI MAICII DOMNULUI DE LA POCEAEV

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev.1

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată, pe 23 iulie şi pe 8 septembrie

PARACLISUL ICOANEI MAICII DOMNULUI DE LA POCEAEV

(Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită în Vinerea din Săptămâna Luminată, pe 23 iulie şi pe 8 septembrie)

Troparul

Apărătoare Doamnă, a popoarelor creştine şi a ţării noastre de toţi ştiută izbăvitoare, cântări de laudă îţi aducem noi, credincioşii, adunaţi pe sfântul tău munte, iar tu, ca ceea ce ai negrăită milă, o, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, să nu lepezi rugăciunile noastre înălţate înaintea chipului tău celui făcător de minuni, ca întru umilinţa inimii să te lăudăm: Bucură-te, lauda Poceaevului, nădejdea şi mângâierea a toată lumea!

Slavă… Şi acum… asemenea:

Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi scăpat pe noi de atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi păzit pe noi până acum slobozi? Noi de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că tu mântuieşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Maicii Domnului 

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui „Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu ce cununi de cântări vom împodobi a ta preaslăvită icoană, solitoarea mântuirii în primejdii sau cu ce gând vom cuteza a ne înălţa întru lumina laudelor îngereşti spre a-ţi culege raze de cântări? Căzând cu umilinţă la pământ, îndrăznim a-ţi aduce spice de mulţumiri ca acestea: Bucură-te, Spicul din care am cules toţi Rodul mântuirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu înceta a mijloci pentru noi mare milă, căci timpul este înaintat şi noi ţinuţi de legăturile păcatelor; cu rugăciunea ta sfarmă lanţurile patimilor noastre, ca să alergăm spre limanul cel dorit al pocăinţei.

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu multă dragoste credincioşii din toate părţile pământului aduc ţie mulţumiri prisositoare pentru mijlocirile tale, iar noi cu credinţă cerem să ne dăruieşti mila cea bogată a Stăpânului.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 

Pe Cel fără de ani L-ai adus sub negura anilor, ca să cheme întru lumina neapusă pe toţi cei ce te cinstesc pe tine.

Continuă să citești

ACATISTUL NAŞTERII MAICII DOMNULUI

ACATISTUL NAŞTERII MAICII DOMNULUI

Troparul, glasul al 4-lea

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos, Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Condac 1

Astăzi ușa vieții se deschide, astăzi raza Soarelui celui înțelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naște spre mântuirea a toată lumea. Veseliți-vă popoare și vă bucurați și cu credință, din inimă lăudați-o așa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea!

Icos 1

Soborul îngeresc și neamul omenesc astăzi după cuviință să se veselească, pentru că Eva cea tainică în lume vine și nădejdea așteptării lui Adam se împlinește. Pe care toți lăudând-o, așa să-i zicem:
Bucură-te, că viața și bucuria prin tine lumii se va trimite;
Bucură-te, steaua dimineții cea înțelegătoare;
Bucură-te, steaua darului care vestești venirea în lume a veșnicului Soare;
Bucură-te, dimineață și zori care aduci lumii veșnică nemurire;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor ce de rai s-au înstrăinat;
Bucură-te, chemarea înapoi a celor pe care șarpele i-a înșelat;
Bucură-te, cămară a tainelor mântuirii neamului omenesc;
Bucură-te, floarea milei și a îndurării Părintelui ceresc;
Bucură-te, odor ales de Dumnezeu și slava fecioriei;
Bucură-te, sălașul cel cuvântător și cămara cea sfântă a bucuriei;
Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria și mântuirea a toată lumea! Continuă să citești

8 septembrie: Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Maicii Domnului (2)

Nasterea-MD2

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Maicii Domnului (2)

Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului, glasul al 4-lea:

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul: Celui Ce a sfărâmat războaie cu braţul Său şi a trecut pe Israel prin Marea Roşie, să-I cântăm Lui, ca Mântuitorului nostru Dumnezeu, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să dănţuiască toată făptura, să se veselească şi David, căci din sămânţa lui a ieşit Toiag, care poartă Floare pe Domnul şi Mântuitorul tuturor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta Sfintelor, încă Pruncă fiind, este primită în cele Sfinte dinăuntru, ca să fie hrănită din mâna îngerului. Deci, toţi cu credinţă împreună să prăznuim naşterea ei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Stearpă a fost Sfânta Ana, dar nu de tot fără fii; căci din neamuri s-a rânduit mai înainte a fi maică Fecioarei, din care a Răsărit Ziditorul fapturirii în chip de Rob.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, Mieluşeaua cea Neîntinată, care pe Mieluşelul Hristos din pântecele tău L-ai adus întru fiinţa noastră, pe tine cea care te-ai născut din Sfânta Ana toţi cu cântări te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Pe Cei Trei fără de început măresc, Trei Sfinţiri laud, Trei împreună Veşnici într-o Fiinţă propovăduiesc; căci Unul Dumnezeu în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul se măreşte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cine a văzut vreun prunc fără de tată? Sau unde s-a văzut vreo fecioară mamă? Cu adevărat mai presus de cuget sunt amândouă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Catavasie: Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit. Continuă să citești

8 septembrie: Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Maicii Domnului (1)

nasterea_m

Canon de rugăciune la Praznicul Naşterii Maicii Domnului (1)

Tropar la Praznicul Naşterii Maicii Domnului, glasul al 4-lea:

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul: Veniţi, popoare, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Veniţi, credincioşii, cu Duh Dumnezeiesc bucurându-ne, să cinstim cu cântări pe Ceea ce a răsărit astăzi din cea stearpă, spre mântuirea oamenilor, pe pururea Fecioara Prunca.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, Curată Maică şi Slujitoarea lui Hristos Dumnezeu, Ceea ce eşti Solitoarea fericirii celei din început a neamului omenesc. Pe tine toţi după vrednicie cu cântări te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Podul vieţii se naşte astăzi, prin care oamenii câştigând ridicare din căderea iadului, pe Hristos Dătătorul de viaţă cu laude Îl slăvesc. Continuă să citești

7 septembrie: Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Sozont

 

Troparul Sfântului Mucenic Sozont, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Sozont, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Continuă să citești

7 septembrie: Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi

Troparul Sfinţilor Cuvioşi Părinţi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, glasul al 3-lea:

Cuvioşilor Părinţi Simeon şi Amfilohie, cei ce aţi luminat pădurile Carpaţilor cu rugăciunile voastre şi aţi umplut de mireasmă duhovnicească toată valea Bistriţei, sfetnici de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor evlavioşi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi, cei ce săvârşim cu dragoste sfântă pomenirea voastră! Continuă să citești

6 septembrie: Canon de rugăciune la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose (2)

Tropar la Sărbătoarea pomenirii minunii Sfântului Arhanghel Mihail în Colose, glasul al 4-lea:

Mai mare Voievodule al Oştilor Cereşti, Mihaile, rugămu-te pe tine noi, nevrednicii, ca să ne acoperi pe noi cu rugăciunile tale şi cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti. Păzeşte-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: mântuieşte-ne din nevoi, ca un mai mare peste Cetele Puterilor celor de sus. Continuă să citești