Fraţii Felix şi Regula, precum şi însoţitorul lor Exuperantie, erau creştini din oraşul Teba – Egipt, care au venit în Elveţia în timpul domniei lui Maximian (250-310), împreună cu legiunea tebaică, formată numai din creştini şi încoronată de martiriu în 302 la Agaunum (în zona oraşului Saint-Maurice – sudul Elveţiei). Conducătorul acestei legiuni, faimosul Mauriţius, care era un foarte bun creştin, i-a trimis pe cei trei, înaintea martiriului sãu, sã predice Evanghelia lui Hristos dincolo de Alpi.

Astfel, Felix, Regula şi Exuperantie au trecut prin Pasul Furka, apoi prin valea râului Rheuss, prin trecătoarea Klausen, şi au ajuns prin Glarnerland la lacul Zürich, apoi în oraşul Thuricum (Zürich-ul de astăzi) unde şi-au construit colibe pe o insulă a Limmatului (acolo unde se aflã în prezent Biserica Wasserkirche) şi au slujit Domnului zi şi noapte.

Puterea romană a trimis pe urmele lor niste ofiţeri foarte cruzi, ca să-i ia prizonieri. Se spune cã aceia n-au putut sã-i vadã pe Sfinţi, aceştia fiind învãluiţi de harul lui Dumnezeu şi astfel soldaţii au trecut pe lângă ei. Bucuroşi însă de a primi cununa martiriului, cei trei oşteni ai lui Hristos s-au predat singuri căutătorilor lor şi au fost duşi în faţa comandantului Decius în castelul Turicum.

Acesta i-a interogat imediat (2): „Sunteţi creştini, tovarăşi ai lui Mauriţius, Exuperius, Candidus şi Victor sau nu sunteţi?”. Sfântul Felix a răspuns: „Suntem creştini şi ne închinăm lui Hristos Dumnezeu, care ne-a creat şi suntem tovarăşii celor pe care i-ai menţionat. Cu toţii sperăm să fim părtaşi, prin mila lui Dumnezeu, la împărăţia cerească. Nu aducem jertfe şi nu-i cinstim pe zeii tãi, cu care vei ajunge în iad. Trupurile noastre sunt sub puterea ta, sufletele noastre însă nu sunt în puterea ta, ci doar în a lui Dumnezeu, Care ne-a creat”.

Atunci comandantul Decius s-a înfuriat groaznic şi a poruncit sã-i ducă pe mărturisitori pe un loc mai jos de castel, acolo unde azi este Biserica Fraumünster. A mai poruncit să-i dezbrace şi să-i biciuiască, până când nu va mai rămâne nicio bucată întreagă de piele pe trupul lor. Dar Domnul Dumnezeu îi păzea pe Sfinţi în aşa încercare grea. Tiranul le-a zis atunci: „Şi încă mi-e milă de voi. Jur pe marii zei şi pe mila împăratului Maximian, că o să vă pun într-un cuptor fierbinte ca jăratecul, dacă nu vreţi să-i adoraţi pe zeii noştri Mercur şi Jupiter”. Sfinţii au răspuns: „Dumnezeu ne e sprijin, nu ne vom teme, orice ni s-ar face!”

Atunci Decius a poruncit să se aprinda focul, să se fiarbă ulei şi să-i arunce pe Sfinţi înăuntru. Dar Dumnezeu făcea ca uleiul să se răceasca, astfel încât Sfinţii Lui stăteau înăuntru şi-L lăudau pe Dumnezeu. Decius le-a poruncit atunci chinuitorilor să aducă plumb fierbinte şi să-l toarne slugilor lui Dumnezeu pe gât. Sfânta Regula nu s-a lăsat impresionată nici de data asta, dimpotrivă, i-a strigat guvernatorului: „Chinurile tale sunt dulci ca mierea şi fagurele”. Atunci nedreptul Decius a poruncit să-i ducă pe mărturisitori în temniţa castelului, până când el se va gândi la torturi mai groaznice. Sfinţii L-au slăvit şi L-au lăudat pe Dumnezeu deodată şi într-un glas au zis: „Iţi mulţumim Ţie, Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, căci în numele Tău am suferit atât de mult”.

Crudul judecător a chemat atunci pe Sfinţi din nou la el şi i s-a adresat lui Felix cu cuvintele: „Tu te închini Dumnezeului tau şi Îl chemi. Unde este El?” Acesta i-a răspuns: „Diavolul vrea să meargă în iad şi tu te prezinţi ca imitator al lui”. Atunci Decius i-a spus: „Ai face mai bine să-i cinsteşti pe zeii mei, căci eu pot vorbi cu ei şi ceea ce-mi poruncesc ei, aceea fac”. La asta Sfinţii i-au răspuns: „Duşmanule, de ce nu te arăţi, unde este locul tău pe pământ? Uită-te la cer, la soare şi la lună, pe care le-a creat Dumnezeu cel Atotputernic, El are şi putere să ne salveze sufletele. Zeii tăi în schimb sunt demoni, ei şi tu cu împăratul tău o să ardeţi în focul veşnic”.

Atunci Decius a pus să se ridice mai multe roţi, pline de lame ascuţite, dispuse astfel încât să sfârtece trupurile Sfinţilor. Aceştia însă au cerut sprijin de la Cer şi milă de la Sfântul Duh, astfel încât să poată semăna Cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu şi a preamări Sfânta Treime printre păgâni. Atunci Dumnezeu a trimis un înger, care a lovit şi a stricat roţile cu ajutorul unei furtuni puternice. Sfinţii au ridicat ochii spre cer şi au auzit o voce care zicea: « Veniţi, voi cei binecuvântaţi ai Tatălui, primiţi Împărăţia pe care v-a pregătit-o Domnul de la începutul lumii! ». Dacă au auzit aşa Sfinţii, au strigat tare, L-au lăudat pe Dumnezeu şi au spus: „Slavă Ţie Dumnezeule întru Înălţimi şi pe pământ pace oamenilor de bună credinţă. Doamne Iisuse Hristoase, Te lăudăm şi Te slăvim în vecii vecilor. Amin. ».

Dacă a văzut Decius că nicio tortură nu foloseşte la nimic, s-a aşezat pe scaunul lui de Judecător şi i-a condamnat pe Sfinţi la moarte. Imediat au fost luaţi soldaţii lui Dumnezu de către chinuitori şi au fost duşi din nou pe insulă, pe care se află astăzi Biserica Wasserkirche şi li s-a spus să-şi dezvelească ceafa. Când au auzit asta martirii, L-au lăudat pe Dumnezeu şi au spus: « Arată-ne Doamne drumul Tău, învaţă-ne cărarea Ta, îndrumă-ne în adevarul Tău şi porunceşte-ne, că Tu eşti mântuirea noastră ». Apoi şi-au plecat capetele. Ucigaşii le-au tăiat capetele şi aleşii Domnului au primit moarte martirică pentru Dumnezeu. Şi dintr-o dată s-a auzit o voce de îngeri şi de Sfinţi cântători zicând: « În paradis vor merge cu voi îngerii şi acolo veţi fi primiţi cu slava martirilor ».

Atunci trupurile preafericite ale Sfinţilor şi-au luat capetele în mâini şi s-au dus cu ele de pe malul râului Limmat, unde suferiseră martiriul, către un deluşor. Acolo le-au pus unul lângă altul şi au ales locul acela ca loc de înmormântare. Întâmplarea cu Sfinţii care şi-au luat capetele tăiate şi au mers pe picioare este cunoscută în vieţile sfinţilor; asemenea mărturii găsim şi la Sfinţii Dionisie din Paris şi Miniatus din Florenţa.

Aproximativ 500 de ani mai târziu, locul mormântului Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie i-a fost descoperit într-un mod minunat împăratului Carol cel Mare, care a ctitorit acolo o biserică. În anul 1090 a fost aşezată piatra de temelie pentru Catedrala Grossmünster, cea mai mare parte din catedrală fiind terminată în anul 1230, fiind închinată Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie, Sfinţi care au devenit şi protectori ai oraşului Zürich. Din secolul al XIII-lea, imaginea cu cei trei Sfinţi, purtându-şi singuri capetele, a început să fie folosită pe sigiliile oficiale ale oraşului şi pe monezi. Aceştia apar şi astăzi pe emblema oraşului Zürich.

În timpul Reformei, fiind desfiinţat cultul Sfinţilor în 1524 în Zürich („patria lui Zwingli“), se trece sub tăcere cinstirea Sfinţilor ocrotitori, însă din anul 2002 se reia cinstirea oficială a Sfinţilor Felix, Regula şi Exuperantie, ca patroni oficiali ai oraşului.

Până în prezent zona veche a oraşului este străjuită de biserica Grossmünster, unde au odihnit Sfinţii şi unde de veacuri paralizaţi şi orbi şi-au găsit vindecarea spre slava lui Dumnezeu şi în cinstea Sfinţilor oraşului Zürich, Felix, Regula şi Exuperantie.

Părţi din moaştele Sfinţilor sunt păstrate până astăzi în două Biserici din Elveţia, în biserica parohiei catolice « Felix şi Regula » din Zürich şi în biserica parohiei catolice din Andermatt (Cantonul Uri). În ziua de prăznuire a celor trei Sfinţi – 11 septembrie – moaştele lor sunt purtate în procesiune între Biserica Fraumünster – cea ridicată pe locul decapitării lor – şi Catedrala Grossmünster, unde se săvârşeşte o slujbă de către toate parohiile ortodoxe din Zürich.

Din slujba Sfinţilor (11 septembrie):

Bucură-te oraş Zürich/ În tine au strălucit apărătorii lui Dumnezeu/ Felix, Regula şi Exuperantie./ Curajoşi ei au rezistat tiranilor ce vorbeau în deşertăciune/ n-au adus ofrande idolilor/ în loc de asta, i-au adus lui Hristos, Capul bisericii/ capetele lor ca ofrandă sfântă. / În oraşul nostru ei au ctitorit astfel cu trupurile lor/ Primul altar al Preaînaltului./ Acolo vrem să ne adunăm noi, fiii credincioşi ai oraşului Zürich/ Ca să sărbătorim amintirea lor/ şi să strigăm împreună cu ei:/ Doamne, păzeşte oraşul acesta al Tău/ şi toţi locuitorii lui./ Păzeşte-ne de tot răul/ căci Singur iubitor de oameni eşti.  (Vecernie – Slava la „Doamne strigat-am”)

Mare este puterea credinţei/ Tiranului v-aţi împotrivit/ şi prin moarte azi mărturisiţi viaţa/ Sfinţilor martiri Felix, Regula şi Exuperantie/ Rugaţi-vă lui Hristos, Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi.  (Troparul)

Mări şi munţi au trecut/ apărătorii tebaici ai lui Dumnezeu, Felix, Regula şi Exuperantie, /ca să distrugă în oraşul nostru puterea duşmanului./ Căci viaţa lor au pierdut-o pentru Hristos/ şi au găsit astfel Viaţa. / Să ne încredinţăm şi noi, ca şi ei, Dătătorului de viaţă şi să spunem:/ Drumurile Tale ni le arată Doamne/ Şi pe cărările Tale ne îndrumă/ Învaţă-ne adevărul Tău/ căci Tu eşti Dumnezeu, mântuirea noastră. (Condacul)

Cu rugăciunile Sfinţilor Tăi, Felix, Regula şi Exuperantie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.

Pr. Romică Enoiu
Parohia Ortodoxă Română « Sfântul Nicolae » din Zürich – Elveţia

Note de subsol

1. Codex 225, Stiftsbibliothek St. Gallen
2. Citatele sunt după textul slujbei Vecerniei, alcătuit în 2002 de către AGOK (Arbeitsgemeinschaft orthodoxer Kirchen) şi care se săvârşeşte anual la 11 septembrie de către toţi ortodocşii din Zürich.

Sursa: apostolia.eu