Arhive autor: admin

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (3 februarie 2015)

αποστολος πετρος

Ap. II Petru 2, 9-22

Iubiţilor, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii; şi mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer); pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi în putere, nu aduc în faţa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceştia însă ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor; ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului; părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit şi au apucat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata nedreptăţii, dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului. Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns, căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate fiind ei înşişi robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui.

24_domnul_hristos_si_descoperirea_sa

 Ev. Marcu 13, 14-23

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: când veţi vedea urâciunea pustiirii, cea prezisă de proorocul Daniil, stând unde nu se cuvine – cine citeşte, să înţeleagă -, atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi şi cel ce va fi pe casă să nu se coboare în casă, nici să nu intre să ia ceva din casă; şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi să-şi ia haina. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în acele zile. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna. Căci în zilele acelea va fi chin cum nu a fost până acum, de la începutul făpturii pe care a zidit-o Dumnezeu şi nici nu va mai fi. Şi de n-ar scurta Domnul zilele acelea, nu s-ar mântui nici un om; dar pentru cei aleşi, pe care El i-a ales, a scurtat zilele acelea. Atunci de vă va zice cineva: iată aici este Hristos sau iată acolo, să nu credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama, căci iată mai înainte v-am spus vouă toate.

2 februarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

St.-Theophan_0_0

[Evrei 7, 7-17, Lc. 2, 22-40]

Întâmpinarea Domnului. Întâmpinându-L, pe Domnul Îl înconjoară pe de o parte dreptatea care aşteaptă mântuirea nu de la sine – Simeon, dimpreună cu vieţuirea aspră în post şi rugăciuni, însufleţită de credinţă – Ana; pe de alta, însăşi curăţia, desăvârşită şi neştirbită – Fecioara de Dumnezeu Născătoare, dimpreună cu smerita şi tăcuta supunere şi încredinţare în voia lui Dumnezeu – Iosif logodnicul. Strămută în inima ta toate aceste stări duhovniceşti şi-L vei întâmpina pe Domnul nu purtat, ci venind singur către tine, îl vei primi în braţele inimii tale şi vei înălţa o cântare ce va pătrunde cerurile, veselindu-i pe toţi îngerii şi sfinţii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (2 februarie 2015)

SAINT_PAUL

Ap. Evrei 7, 7-17

Fraţilor, fără de nici o îndoială, cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare. Şi aici iau zeciuială nişte oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. Şi ca să spun aşa, prin Avraam, a dat zeciuială şi Levi, cel ce lua zeciuială, fiindcă el era încă în coapsele lui Avraam, când l-a întâmpinat Melchisedec. Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec şi să nu se zică după rânduiala lui Aaron? Iar dacă preoţia s-a schimbat, urmează numaidecât şi schimbarea Legii. Căci Acela, despre Care se spun acestea, Îşi ia obârşia dintr-o altă seminţie, de unde nimeni n-a slujit altarului, ştiut fiind, că Domnul nostru a răsărit din Iuda, iar despre seminţia acestora, cu privire la preoţi, Moise n-a vorbit nimic. Apoi este lucru şi mai lămurit că, dacă se ridică un alt preot după asemănarea lui Melchisedec, El s-a făcut nu după legea unei porunci trupeşti, ci cu puterea unei vieţi nemuritoare, căci se mărturiseşte: «Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».

intampina9

Ev. Luca 2, 22-40

În vremea aceea au adus părinţii pe Iisus Pruncul în Ierusalim,  ca să-L pună înaintea Domnului precum este scris în legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească, să fie închinat Domnului şi să dea jertfă, cum zice în legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Dar iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon; şi omul acela era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. Iar el era înştiinţat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu, tocmai când părinţii aduceau acolo pe Iisus Pruncul, ca să facă pentru Dânsul după obiceiul legii. Atunci Simeon a luat Pruncul în braţele sale, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: acum, liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de cele grăite despre Prunc. Şi Simeon i-a binecuvântat, iar către Maria, mama Lui, a zis: iată, Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel şi ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuşi sufletul tău va trece sabie, ca să se dea pe faţă gândurile din multe inimi. Mai era acolo proorociţa Ana, fata lui Fanuil, din neamul lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe, care trăise cu bărbatul ei numai şapte ani de la căsătorie. Iar de optzeci şi patru de ani era văduvă şi nu se depărta de la templu, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea, în posturi şi în rugăciuni. În ceasul acela, venind şi ea acolo şi aducând, de faţă cu toţi, slavă lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care aşteptau mântuirea lui Israel. După ce părinţii, au săvârşit toate, potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în oraşul lor Nazaret. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL INTAMPINARII DOMNULUI

Duminica seara, 1 februarie 2015, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare cu Litie.
Luni, 2 februarie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Dupa otpustul Liturghiei,  se va canta Paraclisul Maicii Domnului, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta si moastele Cuviosului Ioachim din Itaka. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

1 februarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

Картинка.800x600

[II Tim. 3,10-15; Lc. 18, 10-14]

Ieri, Evanghelia ne-a învăţat stăruinţa la rugăciune; acum, ea ne învaţă smerenia sau simţământul că nu avem dreptul de a fi ascultaţi. Nu-ţi însuşi dreptul de a fi ascultat, ci să purcezi la rugăciune ca unul ce eşti cu totul nevrednic de luare-aminte şi cutezi a deschide gura şi a înălţa rugă către Dumnezeu numai şi numai datorită nemărginitului pogorământ al Domnului faţă de noi. Nici prin gând să nu-ţi treacă: „am făcut cutare şi cutare faptă bună; aşadar, dă-mi cutare şi cutare lucru”. Tot ce ai făcut să socoti ca ţinând de datoria ta; erai dator să faci toate aceste fapte. Dacă nu le-ai fi făcut, ai fi fost vrednic de osândă, iar pentru ceea ce ai făcut nu ai de ce să fii răsplătit – nu ai făcut nimic deosebit. Fariseul şi-a înşirat drepturile de a fi ascultat şi a ieşit din templu fără să se fi ales cu nimic. Rău nu a fost faptul că a făcut ceea spunea că a făcut – fiindcă aşa se şi cuvenea să facă -, ci faptul că a făcut caz de asta, în vreme ce nici n-ar fi trebuit să-i treacă prin cap aşa ceva. Izbăveşte-ne, Doamne, de păcatul acesta fariseic! Rareori vorbeşte cineva ca fariseul, însă puţini sunt cei care nu simt astfel cu inima: fiindcă de ce se roagă oamenii rău? Pentru că şi fără rugăciune se simt drepţi înaintea lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (1 februarie 2015)

apostolos_paulos2

Ap. II Timotei 3, 10-15

Fiule Timotei, tu însă mi-ai urmat în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în îndelungă-răbdare, în dragoste, în stăruinţă, în prigonirile şi suferinţele care mi s-au făcut în Antiohia, în Iconiu, în Listra; câte prigoniri am răbdat!, şi din toate m-a izbăvit Domnul. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi. Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

vamesul_si_fariseul13

Ev. Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.

PROGRAMUL LITURGIC IN DUMINICA A 33-A DUPA RUSALII

Sambata seara, 31 ianuarie 2015, începând cu orele 17.00, se va  oficia Ceasul 9 si Vecernia Mare, slujba ce marcheaza intrarea in perioada Triodului – 70 de zile de pregatire duhovniceasca pentru intampinarea evlavioasa a Marelui Praznic al Invierii Domnului.
Duminica, 1 februarie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur.
Dupa otpustul Liturghiei,  se va canta Paraclisul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta si moastele Cuviosului Ioachim din Itaka. 
Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.
Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
  
0243.216.085,
 0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia) 

31 ianuarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sfantul_teofan_zavoratul_6-e1389565461252

[II Tim. 2,11-19; Le. 18,2-8]

Pentru a face să se întipărească mai bine în suflete adevărul potrivit căruia „trebuie pururea să ne rugăm şi să nu deznădăjduim” şi să continuăm a ne ruga, Domnul a rostit pilda cu judecătorul care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina dar a împlinit până la urmă cererea văduvei nu pentru că s-ar fi temut de Dumnezeu şi s-ar fi ruşinat de oameni, ci numai şi numai pentru că văduva aceea nu-i dădea pace. Aşadar, dacă un astfel de om împietrit nu a putut să facă faţă unei cereri stăruitoare, oare Dumnezeu, Care este Iubitor de oameni şi Mult-Milostiv nu va împlini cererea stăruitoare, înălţată cu lacrimi şi inimă înfrântă către Dânsul?! Iată răspunsul la întrebarea: „de ce se întâmplă aşa de des că rugăciunile noastre nu sunt ascultate?”. Nu sunt ascultate pentru că înălţăm către Dumnezeu cererile noastre fără osârdie, parcă într-o doară, şi rugându-ne o dată acum, mâine aşteptăm împlinirea cererii noastre, nedorind să ne ostenim şi să ne omorâm cu firea la rugăciune. Iată că rugăciunea noastră nu este auzită şi împlinită pentru că noi înşine nu împlinim aşa cum se cuvine legea rugăciunii: stăruinţa cu nădejde şi osârdie.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (31 ianuarie 2015)

noua2

Ap. II Timotei 2, 11-19

Fiule Timotei, vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu Hristos, vom şi învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui şi El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi. Aminteşte-le acestea şi îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea ascultătorilor. Sileşte-te să te arăţi încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu faţă curată, drept învăţând cuvântul adevărului. Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet, care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a şi petrecut şi răstoarnă credinţa unora, dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi; şi să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului.

2012-11-19 16.20.52

Ev. Luca 18, 2-8

Zis-a Domnul pilda aceasta: într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Era însă în cetatea aceea şi o văduvă care venea la el şi-i zicea: fă-mi dreptate faţă de pârâşul meu. Şi n-a voit multă vreme; dar pe urmă a zis în sine: deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu să nu mă supere venind mereu la mine. Aşadar a zis Domnul: auziţi ce grăieşte judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către Dânsul ziua şi noaptea? Va întârzia El, oare, a-i ajuta? Adevărat vă spun vouă că în curând le va face dreptate.

 

 

30 ianuarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

x_19fef619 [II Ptr. l, 1-10; Mc. 13, 1-8]

Înşirând virtuţile pentru care se cuvine să avem toată silinţa după primirea puterilor harice, Apostolul grăieşte şi ne îndeamnă: „Dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos” (II Ptr. l, 8). Care sunt aceste virtuţi, am arătat luni. Acum vom adăuga doar că aceste virtuţi trebuie lucrate nu doar o dată, ci trebuie să facem în aşa fel ca ele să rămână pururea în noi, să fie înrădăcinate în noi şi astfel fiind, să nu rămână la aceeaşi treaptă, ci să sporească din ce în ce mai mult, crescând în putere şi rodnicie. Doar astfel, vrea să spună Apostolul, nu vei rămâne trândav şi neroditor „în cunoştinţa Domnului nostru Iisus Hristos”. Intră întru cunoştinţa Domnului cel care crede în El şi îl mărturiseşte. Zici că ai credinţă? Ia seama să nu faci această credinţă deşartă şi neroditoare. „Dar ce trebuie să fac ca să nu fie aşa credinţa mea?” Trebuie să sporeşti în toată virtutea. Unde sunt cei care spun: „Crede doar şi e de-ajuns; nu e nevoie de nimic mai mult”?! Cel care crede aşa ceva este orb (II Ptr. l, 8,9).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)